Unele cacialmale la recensământ

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Mai toți am înțeles, firesc, că a răspunde corect și la timp la cerințele recensământului este o datorie cetățenească.

Numai că, dinspre partea autorităților implicate, s-a dovedit că lucrurile nu au mers întotdeauna cum ar fi trebuit.

Autorecenzarea online a întâmpinat unele dificultăți și poate ar fi fost util, cum am auzit pe unii cetățeni exprimându-și dorința, ca această posibilitate să se fi menținut pe toată durata prevăzută a recensământului.

Pentru cei care nu au știut sau, din diverse cauze, nu au reușit să se autorecenzeze online (ceea ce, dacă nu ar fi pus problema abilităților informatice, încă deficitare la destul de multe persoane, din cauze de vârstă, pregătire, dotare etc., era, în principiu, o soluție comodă pentru cetățeni și mai ieftină pentru autorități), legea prevede posibilitatea recenzării prin mijloacele clasice ale interviului față în față: prezentarea la domiciliu a unor recenzori specializați, dotați cu o tabletă, dând cetățenilor posibilitatea de a fi îndrumați, de a primi lămuriri, de a evita, prin consultarea actelor la îndemână (despre datele referitoare la locuința ocupată, studiile persoanelor etc.) riscul de a greși.

Mass-media și-a făcut datoria informând publicul referitor la diverse aspecte legate de recensământ (mai puțin asupra celor privitoare nu doar la populație, ci și la locuințe), despre modalitățile de prevenire a infiltrării unor falși recenzori etc.

Iar cei care nu reușiseră autorecenzarea s-au pus pe așteptat recenzorul, care nu mai venea, și nu mai venea, deși timpul trecea. Consultări între vecini, implicarea comitetelor asociațiilor de locatari/proprietari ș.a.m.d. Între timp îngrijorarea creștea, mai ales în fața spectrului amenzilor enorme pentru refuzul de a te supune recensământului. Refuz pe care de fapt nici nu ai fi avut ocazia de a-l formula în fața niciunei persoane autorizate, recenzorii rămânând în continuare nevăzuți cel puțin în unele blocuri etc.

În ceasul al doisprezecelea, unii cetățeni au realizat că așteaptă în zadar, că recenzorul nu mai vine, fără a fi fost preveniți în vreun fel, și au descoperit prin cartiere deschiderea, ultradiscretă, a unor puncte improvizate, semnalizate foarte discret, de recenzare prin deplasarea, nu a recenzorilor la domiciliul cetățenilor, ci a cetățenilor la sediul recenzorilor. Zvonul a ținut loc de informare, astfel că în ultima săptămână înainte de scadență, s-au format cozi, fără exagerare, imense, de exemplu în fața unui butic din cartierul Drumul Taberei din București, pe care scrie cu litere mari ÎNGHEȚATĂ. „Ce se dă, ce se dă?ˮ, se întrebau mulți cu speranță! Care a făcut loc dezamăgirii și apoi indignării, când mai ales oameni mai în vârstă, care în baston, care în cârje, pentru care chiar statul pe bancă reprezintă un efort, s-au așezat resemnați la coada la care se dădea... dreptul legal de a te recenza. Administrat de un recenzor mai mult sau mai puțin versat în mânuirea tabletei, în păstrarea legăturii cu... sistemul, în gestionarea, în condiții improprii și pentru el însuși, a relațiilor nu cu câțiva indivizi dintr-o gospodărie, ci cu o masă de persoane care învinovățesc uneori, pe nedrept, recenzorul, și întotdeauna pe drept, autoritățile incapabile să respecte legea organizării civilizate a recensământului. Care ar fi putut fi un excelent prilej de educație cetățenească.

Și câte nu-ți e dat să auzi la o asemenea coadă, unde oamenii (unii veniți, după vechiul obicei, chiar de pe la 5 dimineața, ca să prindă un loc mai în față la o gheretă care se deschidea abia la 9) ... socializează într-un mod nedorit. Mai presus de confidențele nepotrivite despre boli sau alte necazuri personale se realiza însă cvasiunanimitatea, nu numai în condamnarea actualilor guvernanți, ci și în constatarea, greu de negat în aceste împrejurări, că „era mai bine pe vremea lui Ceaușescu, când nu s-a întâmplat niciodată așa ceva!ˮ. Existând riscul ca o mulțime de oameni supuși arșiței, lipsei apei și a altor comodități, și mai ales desconsiderării totale, să devină acum niște nostalgici a ceea ce era „pe vremuriˮ.

Presa – nicăieri, dar nici picior de autorități. Primăria de sector, INSSE etc. – nici gând să răspundă la telefon sau la apelurile pe email ș.a. nici măcar din partea celor care întrebau, disperați: „Dar cu persoanele nedeplasabile ce se întâmplă?ˮ

Am apreciat măcar, în cele peste patru ore pe care le-am petrecut în aceste împrejurări, pe lângă gustul amar cu care am rămas în general, că lumea a fost civilizată, s-a respectat ordinea venirii, fără a fi nevoie de bonuri de ordine, unii au avut și umor, făcând haz de necaz, doar stând ceva mai puțin bine cu empatia pentru cei cu suferințe mai mult sau mai puțin vizibile.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp