Foto: Inquam Photos / George Călin
Sunt mama a doi copii care învaţă la o şcoală gimnazială de cartier din Bucureşti, cea la care suntem arondaţi. Am ales să îmi înscriu copiii aici nu pentru că educaţia lor nu ar fi importantă pentru mine, ci pentru că am considerat că îi pot pregăti în mod adecvat pentru un liceu bun şi dacă în gimnaziu rămân la şcoala de lângă casă, fără să îi obosesc pe ei şi pe noi pe drum şi fără să contribuim la îngreunarea traficului şi poluarea oraşului. Am luat această decizie şi dintr-un soi de protest tacit faţă de sistemul nostru de educaţie, care pune o presiune imensă pe copii şi părinţi prin industria de meditaţii începute de la clasele primare în cazul în care alegi să îţi înscrii copilul la una din şcolile de prestigiu. Mi-am dorit mereu ca ei să înveţe bine, dar păstrând procesul de educaţie în termenii firescului, fără cascadorii logistice şi financiare.
Totuşi, acest lucru nu înseamnă că îmi limitez copiii la ceea ce învaţă la şcoală. Mă străduiesc să le ofer o educaţie diversă şi de bună calitate în afara programei şcolare: lucrăm în plus la diverse materii, citim, mergem la teatru, vizităm muzee, călătorim şi petrecem timp în natură, facem sport, încercăm să ne implicăm civic şi social de câte ori putem, îi ajut să îşi dezvolte pasiuni. La şcoală aştept de la copiii mei să studieze cu seriozitate, să înţeleagă ce învaţă, să descopere partea frumoasă din fiecare ştiință şi obiect de studiu. În plus, vreau ca ei să se poarte cu respect şi empatie faţă de profesori şi colegi. Educaţia este una dintre cele mai importante valori pe care încerc să le-o insuflu şi am încredere că ei vor ajunge oameni valoroşi pentru societate şi competitivi în câmpul muncii aici sau în orice altă ţară democratică din lume.
Până la anunţul ministrului Sorin Câmpeanu referitor la proiectul noii legi a educaţiei, nu vedeam motivul pentru care vreunul din copiii mei, muncitori şi beneficiind de profesori buni la meditaţii, să nu aibă şansa de a fi admişi la un liceu bun. A nu se înţelege că sunt adepta meditaţiilor, însă, după cum bine ştim cu toţii, este o condiţie obligatorie a „succesului” şi o absurditate devenită normalitate la noi. Organizarea examenelor proprii de admitere de către colegiile naţionale mi se pare o nedreptate în plus adusă copiilor români şi un deserviciu major adus societăţii noastre în ansamblu. Este o măsură extremă, care elimină echitatea pe care o aduce actualul sistem de evaluare naţională şi distribuire a locurilor în licee şi colegii.
Este evident că examenele proprii organizate de fiecare colegiu, cu subiecte proprii şi lucrări corectate de propriii profesori, îi vor avantaja pe copiii care au învăţat la colegiul naţional respectiv şi care s-au şi pregătit în particular cu acei profesori. Acest nou proiect nu face decât să promoveze un sistem închis aproape ermetic, să îngreuneze şi chiar să elimine accesul copiilor veniţi din exterior, în special al celor care provin de la şcolile de cartier, la care ne uităm de sus, cu dispreţ, pe care le evităm, dar pentru care nu face nimeni nimic, şi unde, chiar şi aşa, un număr important de copii şi profesori se străduiesc să obţină rezultate, chiar dacă performanţa nu se traduce neapărat în premii la olimpiade.
„Mă revoltă felul cinic în care colegiile naţionale pretind elite gata formate, eventual pe model enciclopedic, la vârsta de 14 ani, ignorând complet peisajul dezolant din educaţia românească.”
În teorie înţeleg dorinţa profesorilor din colegiile naţionale de a menţine un nivel foarte ridicat al educaţiei în propriile instituţii. Nu acest lucru mă revoltă, pentru că în fond asta ne dorim cu toţii, să avem şcoli cât mai bune pentru copiii noştri. Mă revoltă, însă, felul cinic în care aceste colegii pretind elite gata formate, eventual pe model enciclopedic, la vârsta de 14 ani, ignorând complet peisajul dezolant din educaţia românească, în timp ce Ministerul Educaţiei este gata să cedeze, afişând o poziţie ezitantă, neclară, neinteresată cu adevărat de binele copiilor. Neştiind prea bine ce au de făcut, preferă să paseze responsabilitatea „liceelor care au demonstrat calitatea educaţiei” şi să ia decizii după cum bate vântul, în funcţie de presiunile conjuncturale la care sunt supuşi.
Mă revoltă sistemul de admitere în clasa a V-a la colegiile naţionale, unde fiecare colegiu organizează deja propria admitere, cu subiecte de dificultate mult prea mare faţă de programa şcolară din clasele I-IV şi unde un copil bun nu are şanse să fie admis dacă nu a fost meditat intens în ciclul primar, pe programa şi modelele de subiecte specifice fiecărui colegiu în parte.
Mă revoltă atitudinea elitistă, arogantă, care face ca admiterea în aceste colegii să pară cumva imposibilă dacă nu ai avut inspiraţia să accezi în sistem de la bun început. Eu una am încercat ani la rând să găsesc profesori buni, implicaţi şi interesaţi în mod real de pregătirea copiilor, şi pot spune cât este de greu să găseşti un profesor cu vocaţie şi câtă impostură există şi pe piaţa aşa-ziselor meditaţii. Cum rămâne însă cu cei care nu au acces nici măcar la aceste, devenite banale, meditaţii?
Mă revoltă îngrădirea dreptului la educaţie al copiilor mei, îngrădire care îmi este împachetată şi vândută drept „oportunitate” – „oportunitatea” de a putea candida de fapt numai pe 10% din locurile disponibile în colegiile naţionale, şcoli de stat la finanţarea cărora contribui, de altfel, şi eu prin taxele mele.
Aş vrea să îl intreb pe Ministrul Educaţiei şi pe profesorii din colegiile naţionale: care este reţeta succesului în acest caz? Noi, cei din afara sistemului, ce putem face pentru ca accesul într-un colegiu să fie posibil, şi nu doar în teorie, şi pentru copiii noştri? E o condiţie obligatorie să fie elevi ai anumitor profesori la care oricum nu avem acces? Este nevoie să ne dăm şi mai mult peste cap decât o facem deja? Pare că noi, aceşti părinţi, am făcut o greşeală majoră, ireversibilă, atunci când am decis să nu pornim la drum cu meditaţii din clasele primare şi pare că acest decalaj nu îl mai putem recupera niciodată.
Stimate Domnule Ministru al Educaţiei şi stimaţi angajaţi din minister, aveţi o responsabilitate față de toţi elevii din ţară, nu doar faţă de cele câteva sute de elevi ai colegiilor naţionale. Admiterea la liceu trebuie să ofere şanse egale tuturor elevilor din România, nu doar elitelor din Bucureşti si din oraşele mari, care au acces la profesorii „potriviţi” – şi nu, nu este nevoie să insistaţi pe interdicţia de a nu mai face meditaţii cu elevii de la clasă, ştim cu toţii că această măsură nu va însemna absolut nimic în practică şi, chiar dacă s-ar aplica, tot nu rezolvă nimic. Existenţa subiectelor unice şi clasamentul general pe ţară reprezintă o abordare corectă şi echidistantă şi mi-aş dori să găsiţi o altă modalitate de a diferenţia elevii, fără desfiinţarea actualului sistem care este, de fapt, cel mai echitabil din câte au existat vreodată în România cu privire la admiterea la liceu.
Stimaţi Profesori din colegiile naţionale, care doriţi atât de insistent propriile examene de admitere, aş vrea să vă întreb: în ce fel vă implicaţi în pregătirea copiilor înainte de admiterea la liceu şi ce justifică pretenţiile pe care le aveţi? Mă refer aici nu la pregătirile pe care le faceţi în mod direct cu elevii dvs. la clasă sau în particular, ci la implicarea dvs. în îmbunătăţirea situaţiei de ansamblu în şcolile gimnaziale româneşti, pentru a crea un nivel de educaţie mai bun per total, care se va răsfrânge inclusiv în nivelul pregătirii elevilor care vin în colegiile dvs. Cum se manifestă responsabilitatea socială a şcolilor pe care le reprezentaţi? Mi se pare cinic că, în loc să lucraţi colaborativ cu Ministerul Educaţiei în scopul de a crea o bază mai bună de copii din care să faceţi selecţia, soluţia dvs. este de fapt adâncirea uriaşului clivaj deja existent, îngrădirea şi mai strictă a accesului prin organizarea unui examen de admitere suplimentar, cât mai dificil cu putinţă. La ce realitate a şcolii şi educaţiei româneşti vă raportaţi şi care e misiunea şi viziunea dumneavoastră, personal, cu privire la educaţia copiilor români?
Stimaţi părinţi ai copiilor care învaţă la gimnaziu în colegiile naţionale şi pe care îi formaţi de mici să devină elite – un efort lăudabil, de altfel –, sper că înțelegeţi cât de nesănătoasă este aici abordarea „mă interesează doar copilul meu şi atât”, deoarece copiii dvs. nu vor putea trăi toată viaţa în globul de sticlă al colegiilor naţionale şi mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul, se vor întâlni cu restul societăţii româneşti şi vor dori ca semenii lor să fie de asemenea cât mai educaţi cu putinţă. Sper că întelegeţi că organizarea examenelor de admitere proprii în colegiile naţionale îi avantajează, să zicem – deşi personal cred că e discutabil – pe copiii dvs. pe termen scurt, însă pe termen lung este de fapt în avantajul acestora să existe un sistem deschis şi echitabil.
Sigur că sistemul actual este perfectibil, dificultatea subiectelor poate fi sporită, media claselor gimnaziale se poate elimina sau ponderea acesteia se poate diminua, alte măsuri pot fi luate în considerare, însă organizarea unor examene proprii de admitere la colegiile naţionale este o măsură absurdă, complicată, cinică, ale cărei motive nu stau în picioare din orice unghi am privi lucrurile.
Am convingerea că Ministerul Educaţiei va avea inspiraţia şi responsabilitatea de a nu susţine această măsură absurdă care ţine de forma şi nu de fondul problemelor din educaţie, că va găsi alte modalităţi prin care poate îmbunătăţi calitatea educaţiei româneşti în gimnaziu şi în acelaşi timp departaja mai obiectiv copiii în procesul de admitere la liceu. Cu siguranţă există moduri în care acest lucru se poate face fără a compromite corectitudinea procedeului pe parcurs şi egalitatea şanselor, trebuie doar să existe o preocupare reală pentru educaţia şi binele tuturor copiilor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Chiar daca subiectele erau unice, se forma o elita. Nu dintre cei mai bine meditati sau cei mai bogati. Am avut colegi de clasa care vindeau capsuni la semafor vara, colegi de clasa din Titan si din Voluntari - noi eram in buricul targului-, colegi de clasa care flirtau cu scoala de corectie. Nu erau copii meditati, veneau de la scoli de cartier.
Apoi, a venit BAC-ul, si mi-am dat seama ca sistemul era inechitabil oricum, pentru ca un 9.28 la BAC, in Judetul Gorj, sa zicem, nu era acelasi 9.28 la BAC obtinut la, sa zicem, CN Sf. Sava. Am un prieten bun de varsta mea care a luat 10 la sport fara sa dea proba (ca-i mare caldura afara...). Nu numai el, tot liceul.
Cand diferenta la admiterea in facultate se facea la zecimi, acel 10 la sport cantarea o tona, si nu pentru insideri.
Toate scolile isi avantajeaza intr-un fel sau altul elevii; nu spun ca e un adevar universal, acela se determina prin examen scris, dar media notelor din gimnaziu e uneori umflata frumusel cu pompa, pe ici, pe colo. La desen, la sport, la muzica, la latina. Unii elevi le obtin, altora le sunt date, ca si amicului meu la sport.
Nu sunt in nici un fel de acord cu ideea ca unele scoli de stat sa isi organizeze propriile examene, si cateva dintre solutiile propuse de dumneavoastra (cum ar fi reducerea sau eliminarea completa a mediei din gimnaziu la admitere si cresterea nivelului de dificultate al subiectelor de examen) mi se par absolut corecte.
Sa nu uitam insa ca daca voiai sa intri la Dinu Lipatti, sectia vioara, nu puneai mana pe vioara pentru prima oara in clasa a IX-a. Erau probe specifice, paralele cu examenele de admitere. De ce ar fi diferit la mate-info sau limbi straine?
Daca fiul sau fiica dumneavoastra stie ca vrea mate-info, ar trebui sa invete cate ceva inainte de a ajunge acolo. Si nu, competentele digitale nu inseamna Fortnite. Pentru mine, daca ar sti sa scrie ceva simplu in pseudocod, ar fi suficient. Nu subiecte diferentiate, ci o proba de aptitudini.
Oricum, exista plasa de salvare a urmatorului liceu de pe lista.
Iar despre echitate in sistemul de invatamant romanesc vom putea vorbi cand elevii de la tara vor avea aceleasi sanse ca si cei de la oras. Altfel avem o competitie sterila intre sctorul 1 din Bucuresti si sectorul 6.
capacitatea a avut intentia de a fi examen terminal , atunci cand doar 8 clase erau obligatorii, una din idei era ca omul sa dea macar un examen in viata (eventual, pt ca putea sa nu il dea dar era obligatoriu la examenul auto!!!)
"A nu se înţelege că sunt adepta meditaţiilor, însă, după cum bine ştim cu toţii, este o condiţie obligatorie a „succesului” şi o absurditate devenită normalitate la noi. " - nu, nu este asa. In primul rand nu e musai sa aiba toti elevii 10 si sa intre toti la licee "bune". In mod absolut normal majoritatea NU vor intra la liceele considerate de top. In al doilea rand nu e nevoie de meditatii pentru a avea succes, se poate foarte bine si fara.
"Organizarea examenelor proprii de admitere de către colegiile naţionale mi se pare o nedreptate în plus adusă copiilor români şi un deserviciu major adus societăţii noastre în ansamblu. Este o măsură extremă, care elimină echitatea pe care o aduce actualul sistem de evaluare naţională şi distribuire a locurilor în licee şi colegii." - oare asa sa fie? Daca tot ati adus vorba de Sorin Campeanu, haideti sa vedem ce a facut cu probele de evaluare - exact, le-a scazut drastic standardul. Sunt mai putine probe la testarea nationala, iar cele care au ramas sunt semnificativ mai usoare decat cele de acum 10-15 ani. In aceste conditii mediile de admitere la colegiile nationale au crescut foarte mult, in asa fel incat cateva sutimi sub o medie de peste 9,90 pot face diferenta intre a fi admis sau nu la liceul de top dorit. Adica un elev foarte bun care a gresit din neatentie la un exercitiu mediocru poate sa nu intre la un astfel de liceu, in timp ce un elev mediocru care a luat punctaj mare la un examen mediocru (si da, examenul a ajuns sa fie de-a dreptul mediocru) poate lua locul elevului foarte bun. Sa ne intelegem: colegiile nationale sunt pentru cei mai buni, best of the best. Pe buna dreptate e o competitie sa ajungi acolo, si odata ajuns acolo mediul e de asemenea competitiv. Acolo se antreneaza viitorii olimpici internationali si cei care vor pleca mai tarziu la unele din cele mai bune universitati din lume. E normal atunci ca admiterea sa nu o constituie un examen mediocru, o gluma proasta iesita din capul lui Campeanu, ci un examen ceva mai greu, care sa reprezinte o provocare si care sa-i separe pe cei bunicei de cei foarte buni. Dupa parerea mea o buna parte din licee (nu toate) ar trebui lasate sa-si creeze propriile examene de admitere, avand in vedere ce gluma proasta a ajuns evaluarea nationala de la sfarsitul ciclului gimnazial.
"Este evident că examenele proprii organizate de fiecare colegiu, cu subiecte proprii şi lucrări corectate de propriii profesori, îi vor avantaja pe copiii care au învăţat la colegiul naţional respectiv şi care s-au şi pregătit în particular cu acei profesori." - de ce ar fi asa, ma rog? Faceti presupuneri legate de un sistem care inca nu s-a pus in aplicare si care cel mai probabil nici nu va fi pus in aplicare.
"Mă revoltă, însă, felul cinic în care aceste colegii pretind elite gata formate, eventual pe model enciclopedic, la vârsta de 14 ani" - nici pe departe enciclopedic. Stiu pentru ca vin dintr-un astfel de colegiu. Ce se face in acele colegii nu este ceva exagerat, dar este la standarde ridicate, si la standarde ridicate se doreste sa se lucreze si mai departe. Acum mai multi ani o nota mare la eamenul de capacitate cum ii spunea atunci insemna ca erai intr-adevar suficient de bun sa poti sa tii pasul intr-un astfel de liceu. Standardul acelui examen nu era "enciclopedic", era OK, era o evaluare care chiar iti dadea niste informatii utile despre nivelul la care te aflai. Situatia de astazi e usor diferita.
"Aş vrea să îl intreb pe Ministrul Educaţiei şi pe profesorii din colegiile naţionale: care este reţeta succesului în acest caz?" - va raspund eu, sunt suficiente resurse - carti, site-uri, se gasesc de exemplu subiecte ale examenelor de admitere in clasa a 5-a la colegiile nationale, cu tot cu bareme. Acele subiecte pot fi folosite pe post de model si se poate face pregatire pentru acel examen in baza lor. Nici macar pentru pregatirea pentru olimpiade nu mai este nevoie de meditatii, sunt subiecte rezolvate pe net, programele, teoria, modele de exercitii rezolvate se gasesc de asemenea pe internet.
"Mă revoltă îngrădirea dreptului la educaţie al copiilor mei" - asta este deja absurd. Faptul ca odraslele dvs. s-ar putea sa nu fie admise la un colegiu national e departe de a fi o ingradire a dreptului la educatie, avand in vedere cate alte licee sunt disponibile.
"în ce fel vă implicaţi în pregătirea copiilor înainte de admiterea la liceu şi ce justifică pretenţiile pe care le aveţi? " - nu sunt profesor, dar ca fost elev de colegiu national pot sa va raspund la a doua parte a intrebarii: pretentiile sunt justificate prin standardul pregatirii care se face in acele colegii in cei 4 ani de liceu. Si ca sa ating si clarificarea pe care ati adus-o ulterior: ce va asteptati sa faca un profesor de liceu in privinta INTREGULUI sistem de invatamant gimnazial? Serios, acum. Sa zicem ca sunt prof de mate de liceu - am de predat, de corectat lucrari, de facut planuri de lectii, cerc de mate in cadrul liceului pentru cei interesati de olimpiada si cate si mai cate. Sunt cumva in acelasi timp si ministru ca sa pot lua decizii care afecteaza sistemul de invatamant gimnazial in intregimea sa?
"La ce realitate a şcolii şi educaţiei româneşti vă raportaţi şi care e misiunea şi viziunea dumneavoastră, personal, cu privire la educaţia copiilor români?" - realitatea este exact cea din teren: unii elevi pot, altii nu. Motivele tin intr-o anume masura de decizii luate la nivel de minister al educatiei (decizii pe care un profesor oarecare cel mai probabil nu le poate influenta), precum si alti factori care nu tin de sistemul de invatamant: infrastructura, nivelul de alfabetizare si somaj in anumite zone ale tarii si asa mai departe. De acord ca elevilor defavorizati ar trebui sa li se ofere conditii mai bune si de invatare dar si de trai. Ar trebui insa pedepsiti copiii foarte buni, care chiar pot face performanta? Ar trebui ei fortati spre mediocritate?
"Sigur că sistemul actual este perfectibil, dificultatea subiectelor poate fi sporită, media claselor gimnaziale se poate elimina sau ponderea acesteia se poate diminua, alte măsuri pot fi luate în considerare, însă organizarea unor examene proprii de admitere la colegiile naţionale este o măsură absurdă, complicată, cinică, ale cărei motive nu stau în picioare din orice unghi am privi lucrurile." - partial de acord. Da, ar trebui sa se revina la niste standarde normale pentru testarea nationala, asta ar elimina nevoia examenelor de admitere la colegiile nationale. Avand insa in vedere realitatea si standardele actuale ale acelui examen, nu, decizia de a se introduce examene de admitere la acele licee nu este absurda si nici cinica, este perfect justificabila.
In ce priveste sistemul actual de repartizare computerizata, este excelent. In alt sistem (cum am prins eu, inainte de capacitate), daca picai de la un colegiu national (si puteai pica avand 9 si ceva) picai de tot, adica trebuia sa astepti redistribuirea pe ce ramasite de locuri mai erau... Nu erai redistribuit la colegiul imediat urmator, cf notei tale. O tragedie pentru elevii picati, elevi buni, care poate fi evitata prin repartizare centralizata si computerizata.
Departajarea se poate face si intr-adevar ar trebui facuta prin subiecte dificile. Pot de exemplu ramane la fel subiectele I si II, insa subiectul III ar trebui intr-adevar as faca diferenta intre un copil de 8 sau de 9 si unul de 10.
Eu sunt parinte de copil elev la colegiu national in gimnaziu si nu vad o problema in a pastra formatul de examen national, cu subiecte mult mai dificile. Sunt absolut convins ca al meu copil nu va fi dezavantajat de examenul national, cata vreme subiectele vor fi mai dificile. Dimpotriva. Asta pe de o parte.
Pe de alta parte, ce ma deranjeaza cel mai tare la acest proiect de lege, ca principiu, este ca se sustine lipsa transparentei intr-un procedeu public. Indiferent de ce partea baricadei ne aflam, asta ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru toata societatea, nu doar pt parinti si profesori. Inainte de a merge pe o directie cu mai putina transparenta intr-o actiune publica, ar trebui sa ne intrebam daca am epuizat toate celelalte modalitati - ceea ce nu e cazul in situatia de fata! Intai ministerul sa renunte la a se lauda cu mediile mari si cu procentele de promovabilitate etc., sa mareasca dificultatea subiectelor, si dupa aceea se mai poate vedea daca in continuare colegiile sunt nemultumite.
directorului de atunci i s-a spus ca isi va pierde candidatii, ca nu vor mai veni copii dar efectul a fost invers, liceul sava devenind mai atractiv.
cred ca initiativa despre care scriu (sau disidenta) s-a terminat printr-una din multele reforme mentionate de co-comentatori!
atata vreme cat concursurile vor fi cu teze scrise si cu coltul tezei sigilat, nu avem de ce sa ne plangem sau in loc de spagi la profesori pt note si avantaje, poate, da , intr-adevar o meditatie bine tintita ;
dar vor fi suficiente locuri cat sa aibe acces si cei mai dezavantajati material.