Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Va fi război, domnule profesor?

razboi - Rusia

Foto: Getty Images

Prima dată mi-au pus întrebarea asta ai mei, de la clasa la care sunt diriginte. Într-o pauză. Intru des pe la ei, să văd ce mai fac, dacă sunt în regulă sau, pur și simplu, să mai vorbim. În ziua aia, erau strânși toți undeva în spatele clasei și era o mare dezbatere acolo, vorbeau aprins, se vedea că e un subiect care-i apasă de-adevăratelea. Când am intrat, au tăbărât toți pe mine, de nu mai reușeam să deslușesc ce vor: Domnu', domnu', trebuie să vă întrebăm ceva neapărat! Credeți că va fi război?

Mi s-a strâns inima când i-am auzit. Când predai istorie atâția ani, vorbind despre tot felul de războaie și tragedii care au marcat trecutul umanității, ajungi fără să vrei să ai așa un ton liniștitor - ei, lasă, astea s-au întâmplat demult, acum suntem bine, e pace, în sfârșit, ne-am învățat lecția. Întrebarea lor m-a dat peste cap. A fost ca și cum aș fi auzit vocea tuturor copiilor care au trăit în vreme de război, așteptând cu teamă un viitor imprevizibil, intuind cumva că în lumea adulților din preajma lor se întâmplă lucruri care pot aduce multă suferință. N-aș fi vrut să aud întrebarea aia niciodată. Nu că n-aș fi vrut să le răspund. Aș fi vrut doar... să nu trebuiască să și-o mai pună și ei. Ei să fie, în sfârșit, generația care să nu mai aibă astfel de spaime. Să fie cei care vorbesc despre războaie doar la trecut, ca despre o amintire urâtă, care a rămas undeva în urmă, uitată prin cotloanele prăfuite ale istoriei.

Va fi război, domnule profesor?

M-au întrebat și cei de la a VIII-a, când am intrat la ei în clasă. Și cei de la a V-a, când eram pe hol de serviciu. Și cei de la liceu, când se suna de pauză. Am observat că, atunci când copiii sunt martorii unor evenimente importante, simt nevoia să-l întrebe pe profu' de istorie ce se întâmplă, sigur știe el ceva, precis are o explicație. Mi-am dat seama că ăsta e un exercițiu foarte bun de a-i ajuta pe copii să înțeleagă „la ce le folosește istoria". E o modalitate de a-și explica prezentul, de a decoda realitatea vieții de zi cu zi și scenariile care prefigurează viitorul.

Credeți că va fi război?

Am luat întrebarea foarte în serios. Întotdeauna o fac, când mă întreabă copiii ceva. Au nevoie de răspunsuri concrete, de explicații care să le traducă etapa istorică pe care o trăiesc. Să nu credeți că soluția e să-i expediați cu un lasă, ești prea mic să înțelegi, e complicat, vezi-ți de temele tale. Sau să credeți că-i protejați de subiecte care-i pot traumatiza. Vor afla oricum. De la televizor, de la colegi sau prieteni sau de pe internet. Fără niște explicații pertinente, angoasa lor va crește și își vor căuta propriile răspunsuri, care nu vor fi întotdeauna cele corecte.

Deci? Va fi război?

Dragilor, se prea poate să fie, da. Vă amintiți când v-am povestit despre Rusia lui Petru I cel Mare? Așa, bravo, Popescule, ăla despre care se spunea că ar fi ras bărbile boierilor ruși, ăla e. De atunci, istoria Rusiei e o continuă mișcare de expansiune teritorială. În secolul al XVIII-lea au vrut ieșire la mare. Au avut războaie cu Suedia, pentru ieșirea la Marea Baltică și cu Imperiul Otoman pentru ieșirea la Marea Neagră. S-au considerat urmașii împăraților romani, iar Moscovei i s-a spus a treia Romă. Au dezvoltat teoria panslavismului, potrivit căreia și-au justificat expansiunea cu sprijinul dat fraților lor slavi ortodocși din Balcani. S-a spus că sfârșitul Primului Război Mondial a însemnat sfârșitul Imperiului țarist. Aiurea. Uniunea Sovietică n-a făcut altceva decât să schimbe pălăria unei Mării cu ambiții la fel de mari și cu o forță combativă mult mai distrugătoare.

Azi însă simt că e ceva diferit. 

Ce, domnu'?

Globalizarea, fraților. Suntem mult prea conectați unii cu alții. Practic, e imposibil să mai avem războaie de dimensiunile celor din secolul al XX-lea. N-ai cum, pur și simplu, să mai trăiești izolat de ceilalți. Orice conflict de felul ăsta te-ar afecta în egală măsură si pe tine, cel care declanșezi războiul. Și mai e ceva. Putin nu e Stalin. Poate că și-ar dori, nu știu. Dar rușii de astăzi nu mai sunt cei din urmă cu șaptezeci de ani. Au dat de gustul economiei capitaliste și traiului într-o lume democratică, așa, cu toate neputințele ei. Nu mai pot fi târâți într-o nebunie dintr-asta, așa cu una, cu două. În plus, vă amintiți, nu? Uniunea Sovietică a căzut în primul rând pentru că a fost incapabilă să-și susțină economic ambițiile politice. Nici acum nu stă mai bine. Poate că da, va fi un pic de buf baf, bi ba bum, bi ba bim pe la granița cu Ucraina. Dar nu cred că va fi mai mult de-atât. Nu se poate. Mai mult de atât ar înseamna un preț pe care nici Putin nu e în stare să-l plătească.

Domnu', da' la noi o să ajungă războiul?

A ajuns deja, Ionescule. Dar nu în forma pe care ți-o imaginezi tu. Dacă lăsăm teama și tot felul de teorii ale conspirației să ne învingă, înseamnă că suntem pe cale să pierdem războiul. Știți care e cea mai eficienta armă pe care o aveți la îndemână? Să învățați și să citiți cât mai mult. Să vă dezvoltați discernământul, când citiți ceva pe internet. Căutați întotdeauna să confirmați din alte două, trei surse. Când citiți despre oameni care spun că democrația e un eșec, că nu trebuie să mai ai încredere în instituții precum parlamentul (da, copii, știu, sigur că știu...) doar să vă amintiți că, în timpul regimurilor totalitare, nu le aveam deloc și ni le-am fi dorit, așa imperfecte cum sunt, ca pe o garanție că putem trăi într-o lume liberă.

Și mai știți ceva?

Nici un război nu e inevitabil. Nu trebuie să fii conducătorul unei țări să poți face ceva pentru a opri o nenorocire dintr-asta. Fiecare dintre noi o putem face. Cu cât suntem mai educați și înțelegem că mai marii lumii nu mai pot decide cum îi taie pe ei capul, cu atât avem mai multe șanse să prevenim un război.

Domnu'!

Da, copii.

A început ora de matematică, e doamna în spatele dumneavoastră. De vreo cinci minute.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Un articol f frumos! Felicitari pt lectia de „educatie umana” pe care le-o predati elevilor, domnu` (profesor)!
    • Like 1


Îți recomandăm

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Studenți la calculator

Din când în când mai schimb vorbe la o cafea, la sfârșit de săptămână, cu studenții sau foștii studenți cu care am lucrat în diverse momente ale vieții. Fac asta de ani de zile și încă îmi face plăcere. La început, când încercam să ne cunoaștem mai bine, eram convinsă că stăpânesc bine limba română. Aveam impresia că știu nuanțe, subtexte, ritmuri. Până într-o zi, acum câțiva ani, când unul dintre ei a spus: „Mamăăă, ce vibe soft are mesajul ăsta, dar totuși e on point.” Și-atunci am realizat că trebuie să mai învăț.

Citește mai mult

politician - Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

O funcție atât de importantă, cum este cea de prim-ministru, este ocupată de o persoană care este numită oficial de președintele României, în principiu la propunerea partidelor politice reprezentate în Parlament. Spun în principiu, deoarece o persoană din zona non politică ar putea fi numită de președintele țării și eventual votată de partidele reprezentate în Parlament. Foto: Profimedia

Citește mai mult