(Foto Guliver/Getty Images)
Astăzi vă voi vorbi despre dobândă (episod din povestea eternă „teoria ca teoria, dar practica ne omoară"). Să plecăm de la următorul exemplu:
Vă doriți foarte tare să plecați în concediu cu persoana iubită de Paște (o excursie de câteva zile în străinătate, departe de nebunia de pe la noi). Începeți să vă abțineți de la consum. Adică, zi de zi, din venitul dumneavoastră (salariu la majoritatea) începeți să nu mai consumați și să puneți deoparte puțin câte puțin. Vă abțineți, de exemplu, de la fumat o perioadă (las deoparte faptul că statul nu își dorește asta, având în vedere că 60% din prețul exorbitant al pachetului de țigări). Menționez că nu am nimic cu fumatul sau cu fumătorii. Oricum suma viciilor e constantă.
Deci cuvântul cheie în a obține suma necesară concediului este abținerea de la consum.
Vă apropiați de momentul plecării. Persoana dragă e încântată. Ați făcut deja rezervările (aveți un cost de 10% la anularea lor). Ați rezervat și biletele de avion (presupunem că și aici aveți un cost de anulare asociat unei polițe de asigurare tot cam de 10% din valoarea biletelor). Totul este în regulă.
Cu 5 zile înainte de plecare - în Săptămâna Mare - vă treziți de dimineață hotărât să mergeți la agenția de turism să achitați totul. Aveți banii. V-ați abținut destul de mult și nu a fost deloc plăcut. Numărați cu plăcere în buzunare suma de bani. Ce bine e! Ce greu a fost!
Surpriză însă! Pe drum vă întâlniți cu Zamfir, cel mai bun prieten al vostru din copilărie. Zamfir e trist. Are o mare problemă. A pierdut niște bani la pariuri sportive și e o chestiune de viață și de moarte. Datorează niște bani. Nu puțini. Fix cât excursia dumneavoastră alături de persoana dragă. Și Zamfir e important însă pentru dumneavoastră. Aveți de făcut o alegere grea: Zamfir vă cere niște bani împrumut pentru 3 luni de zile. Exact banii de concediu pe care îi aveți în buzunar. Nu e plăcut. Ați sacrificat țigările pe câteva luni pentru suma din buzunar. Și acum, și Zamfir ăsta cu pariurile lui! E Săptămâna Mare.
Luați decizia foarte grea după o ceartă scurtă cu prietena. Îi veți da banii cu împrumut lui Zamfir. Dar nu gratis. Altfel nu mai aveți ce să căutați acasă (e mai rău ca o dare în plată).
Ce includeți în dobânda pe care i-o cereți:
- Prețul insatisfacției din spatele abstinenței zilnice de la fumat. Să știe și el că nu a fost ușor. Asta se numește în teoria economică: dobânda reală. Marx a contestat existența ei în toată teoria legată de capital. Eronat. De aia capitalul nu poate fi muncă (este rezultat al muncii, dar care are ceva în plus - abstinența de la consum). De aia dobânda nu poate fi zero. De dobândă negativă nici nu mai vorbim - e certată rău cu teoria economică;
- Costurile la ceea ce renunțați prin amânarea consumului și mai mult (anularea biletelor, anularea cazării, cearta cu prietena etc.) - intră tot la dobânda reală și ține tot de preferința de timp (sacrificiu / suferință);
- O primă de inflație: vreau să știe Zamfir că de banii pe care mi-i dă înapoi vreau să iau o excursie la fel de frumoasă pentru Crăciun. Și nu vreau să pierd la preț. Puterea de cumpărare vreau să fie aceeași;
- O primă de lichiditate: nu îl las pe Zamfir să plece fără o chitanță de mână măcar. Doar e parior înrăit. Așa că îi cer asta. Chitanța o pot folosi, în caz de urgență, la un alt prieten să obțin contra ei bani lichizi (evident cu discount, în funcție de cât de serios este perceput Zamfir de acela);
- O primă de risc de neplată: mă gândesc că Zamfir poate să își piardă locul de muncă. Contează și ce muncește el. Dacă nu are de unde să îmi dea banii înapoi? E serios? A mai luat bani cu împrumut? I-a dat înapoi la timp? O grămadă de probleme cu Zamfir ăsta.
- O primă de risc sistemic: Zamfir poate să nu îmi dea banii înapoi nu din vina lui. Îl gazează, din greșeală evident, un jandarm la o manifestare pașnică. Poate rămâne fără miros o perioadă. Complicat.
Zamfir îmi cere banii disperat. Îi vrea fără dobândă. Gratis. Chiar negativă, dacă se poate: adică ar fi o mare onoare pentru mine să îl împrumut pe Zamfir. Ar trebui să aduc bani de acasă când îl împrumut eu. Nu să îmi dea el. Ce chestie...
Încerc să îl conving că nu pot face asta. El nu și nu. Îi spun: dobânda rămâne mare și crește dacă inflația e mare și crește, riscul sistemic e în creștere, lichiditatea e în scădere sau riscul său e în creștere.
E căpos: zice că știe el cum e mai bine cu dobânzile astea. Vrea să mă suprataxeze pentru banii de excursie și pentru toată averea mea (inclusiv mașina și casa). Că, cică, așa poate îi dau totuși banii cu împrumut gratis. Dacă renunț la dobândă nu mă mai suprataxează pe casă și mașină. Auzi tu ce șantaj ordinar la el!
Data viitoare, o altă poveste cu prietenul meu imaginar Orlando.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cele mai multe sunt despre al XIV-lea.
Dar, dacă doriți o poveste cu Ludovic ca o paralelă la actualul ministru de finanțe, v-o recomand pe cea a celui de-al XVI-lea: i s-ar potrivi cel mai bine!
De exemplu daca banii i-ar fi trebuit sa acopere un alt imprumut pe care l-a facut candva, pe cand avea un job decent, ca sa puna ceva pe masa copiilor sau un acoperis deasupra capului si ulterior din motive obiective tinand de eficienta economica si nu neaparat din vina lui a fost disponibilizat, iar acum intre doua joburi cauta o solutie?
Nu contrazic valabilitatea argumentelor prezentate, ba chiar sunt intru totul de acord cu cele spuse aici de dl Cristian Paun, insa mi se pare o particularizare a situatiei de natura sa afecteze obiectivitatea argumentarii, cu nuante de manipulare chiar.
Poate ca era mai bine sa nu existe insinuarea cu pariurile.
Oare care ar fi conditiile in care as primi bani imprumut?
Fiecare trebuie sa invete ca a economisi si a pune deoparte bani albi de zile negre ( fiecare cat poate ) tine de realizarea unui anumit grad de securitate ( siguranta). In acest caz este vorba despre siguranta financiara das este identica cu orice alt fel de siguranta.
Sper ca m-am facut inteles.
Dvs jucați la pariuri? Bănuiesc că nu. De ce? Bănuiesc că, asemeni oricărui om care raționează, știți că această activitate este foarte riscantă, și SIGUR pierdantă pe termen lung. Poți avea noroc odată, hai de două ori, dar pe termen lung aproape sigur vei pierde mai mult decît ai cîștigat, dacă ai cîștigat (căci eventualele cîștiguri îți vor crea senzația că te pricepi, și asta te face să joci sume importante!).
Și acum, revenind la chestiune:
Păi, cum și-a făcut PSD bugetul de doi ani încoace?
Păi, PARIIND că veniturile la buget vor crește odată cu mărirea salariilor și pensiilor! Și aproape a cîștigat (adică a cîștigat ceva dar a trebuit totuși să apeleze la împrumuturi). OK.
Ce a făcut PSD a doua oară (al doilea an)? Păi, exact ca un parior care a început să creadă că se pricepe, același lucru: pariază (mărește pensii/salarii) în continuare!!
A doua oară a pierdut (a văzut că nu mai poate susține miza pt a fi în joc).
Și ce face acum, cînd a văzut că tactica sa e falimentară? Cere bani de la ”moșie” (că niciunul dintre ”prieteni” nu vrea să-l mai împrumute odată ce i s-a dus buhul că el, în loc să-i investească cinstit, îi joacă la cărți!
Ce e, într-adevăr, nepotrivit în această alegorie e că, în vreme ce la cărți, la loto, la pariuri sportive etc, există o oarecare șansă de a cîștiga, pariul pe care PSD se încăpățînează să-l facă (măriri de salarii în sectorul bugetar fără vreo urmă de reformă, pensionări anticipate pe bani grei ale unor persoane care ar mai putea munci fără probleme încă 20+ ani, lărgirea spectrului categoriilor beneficiare de pensii speciale, în dauna investițților în infrastructură de care oamenii CARE CHIAR muncesc au atîta nevoie!) nu are absolut NICIO șansă! Cel mult, îi va ajuta să cîștige următoarele alegeri.
Dar, long term, oricine știe (măcar în sinea lui) că acest model nu poate conduce spre ceva bun. Cine este sincer cu sine, știe (sau măcar simte) că buboiul se va sparge cîndva.
Oamenii (de pretutindeni) sunt conduși de niște regulile firii (pe care trompetă ăla de Zamfir se face că nu le pricepe!), simple (și din cauza ignorăriilor lor a eșuat comunismul). Se poate face chiar o paralelă cu legile lui Newton:
1. Principiul I: Cel mai natural lucru e să nu faci nimic (Newton: fără alte forțe care să acționeze asupra lui, un corp se află în repaus sau în mișcare rectilinie și uniformă). De menționat că pt oamenii, fie și simpla nevoie de a se hrăni reprezintă o forță care trebuie învinsă.
2. Principiul II: Orice acțiune benefică dezvoltării unei societăți va conduce spre dezvoltarea altor factori care vor impulsona dezvoltarea societății (gîndiți-vă cît timp a trecut de la stăpînirea focului pînă la invenția roții, apoi de la roată la motor, apoi de la motor la electricitate, apoi de la electricitate la computerul pe care îl folosiți chiar acum! Intervalele sunt din ce în ce mai mici în vreme ce complexitatea e exponențial mai mare!). Newton: o forță care acționează asupra unui corp îi imprimă acestuia o accelerație (proporțională cu forța și invers proporțională cu masa corpului).
3. Principiul al III-lea: Principiul acțiunii și REACȚIUNII. Newton: cînd asupra unui corp se acționează cu o forță, acesta se opune cu o forță de aceeași mărime și direcție, dar de sens contrar). Dintre toate, despre ăsta e vorba cel mai mult în tema de față. Căci, în cazul oamenilor acel ”de aceeași” mărime nu mai funcționează (ar viola principiul I)! Banii înseamnă EFORT: de asta îi prețuim și nu facem troc cu bunuri. Iar dacă un X și un Y (să zicem, prieteni egali și egal ”solvabili”) îți cer un împrumut, este natural să-l acorzi celui care îți va asigura o SATIFACȚIE mai mare! Dar această satisfacție nu e musai să fie materială (dacă vorbim de prieteni), poate fi și spirituală (ai ajutat un ”aproape”) sau politică (”o să mă ajute și el pe mine cînd o să am nevoie, poate chiar de-o sumă mai mare”).
Pînă la urmă, guvernele acestui popor va ajunge să înțeleagă că nu poți avea bunăstare decît dacă:
- ai resurse naturale de vînzare (în cantități uriașe, căci acestea de regulă, sunt f ieftine)
- încurajezi munca (adică faci cum faci și determini cetățenii să muncească, nu să depună efort minim întrucît pot trăi așa (prin diplome false, prin certificate de handicap nemeritate, prin certificate de erou al revoluției nemeritate, prin pesionări anticipate etc)!!
Ceea ce am vrut sa spun este ca premisa introdusa prin aluzia cu patima pariurilor lui Zamfir (cel imaginar) nu e binevenita, pentru ca in loc sa intareasca argumentul. il poate slabi. Particularizarea poate crea impresia de manipulare.
In mod evident orice imprumut are un cost, indiferent de motivul care-l determina, iar Zamfirii trebuie sa si-l asume. Nimeni nu da imprumut altcuiva in detrimentul propriilor interese.
"Când minorități de tip tiranic își impun punctul de vedere (de ex. votanții PSD) este pentru că sunt „susținute“ de somnolența mulțimii." (Mihai Șora, 2018)
"The only thing necessary for the triumph of evil is for good men to do nothing."
In America am aflat de la o femeie americana ca daca vrei sa inviti o femeie la restaurant si nu ai bani, trebuie sa te opresti si sa incerci sa... work harder.
Asa este si cu concediul din Romanica. "Work harder", sa te duci din Romanica in Bahamas. :)