Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Vacanță la Paris în sezonul aeroporturilor aglomerate, al bagajelor pierdute, al capcanelor turistice, al hoardelor de vizitatori și al concertului Coldplay

Cold Play

În timp ce pe litoral încă se găseau vinovați pentru plaja goală din Mamaia, parcarea scumpă, migrarea turiștilor spre alte stațiuni, am decis să mă îndepărtez puțin de toate scandalurile românești și să mă bucur de câteva zile la Paris. Biletele la Coldplay le aveam de aproape un an, dar niciun alt plan pentru capitala Franței, mai ales că pandemia de coronavirus ne-a făcut să nu mai planificăm aproape nimic. Articolul de mai jos este structurat pe mai multe capitole, tocmai pentru a-ți da posibilitatea de a sări la cel pe care vrei să-l citești.

Zborul spre Paris și teama pentru bagajul de cală

Am ales să zburăm cu Tarom spre Paris pentru a fi siguri că ajungem. Ne-am gândit că orice grevă, suspendare a cursei, pierdere de bagaje se va rezolva mult mai ușor cu o companie de linie decât cu una low cost. Și am avut dreptate. Deși aveam alocat un bagaj de cală, ne-am tot gândit dacă îl vom folosi sau nu ținând cont că eu am tot primit fotografii cu stive de bagaje abandonate prin aeroport. Am riscat și am luat bagaj de cală, dar în cel de mână am avut toate lucrurile importante. Am zis că dacă ni-l vor pierde, vom avea tot ce ne trebuie la noi, iar un tricou și o pereche de blugi ne putem cumpăra și de la Paris. Am ținut cont de sfaturile celor de la aeroport și am fost la Henri Coandă cu trei ore și puțin înainte de îmbarcare. Toate procedurile au durat cam două ore și jumătate, așa că nu am stat mult prin aeroport.

Recomandare de cazare, dar atât

Am ajuns în Paris chiar de Ziua Națională a Franței, pe 14 iulie. Ne-am cazat la Mercure Paris Montmartre Sacré Coeur tocmai pentru amplasare, dar și pentru promisiunea că vom dormi într-un hotel curat. Ne-am mai luat țepe în Paris cu cazarea (presupun că nu suntem singurii) și pentru că face parte dintr-un lanț recunoscut, am avut încredere că vor respecta standardele impuse internațional.

Hotelul curat, cu personal exemplar și cu o terasă spectaculoasă la etajul 1. De fapt, un parc suspendat, loc perfect pentru momentele de loisir. În schimb, piperat micul dejun, 78 de euro pentru două persoane/două zile. Mâncarea foarte americănească, croissant-ele de la congelator și încălzite, cafeaua la dozator. Sfatul meu este să eviți să plătești micul dejun dacă alegi să stai la acest hotel. Ai pe lângă zeci de terase la care poți bea cafeaua sau mânca micul dejun mult mai ieftin. De exemplu, noi am dat 16 euro pentru două meniuri la o terasă (cappuccino, fresh de portocale, croissant).

Spectaculoasele focuri de artificii de Ziua Franței și Turnul Eiffel văzut printre copaci

Ziua de 14 iulie a pornit cu un Chablis la o terasă din Montmartre, întâlnirea cu prietenii, un miel gătit lent și bucuria de a redescoperi orașul care te uimește la fiecare vizită. Am dedicat următorul subcapitol preparatelor și locurilor unde am mâncat, precum și prețurilor, dar acum vreau să-ți povestesc experiența pur turistică a artificiilor de la Turnul Eiffel. Anunțate la ora 23.00, artificiile de la turn sunt cu adevărat spectaculoase. Deși ne așteptam să fim noi și ceva milioane de localnici și turiști, Parisul ne-a făcut să plecăm spre turn abia spre ora 20.00. Prietenii noștri știu Parisul aproape ca-n palmă și aveau în cap o anumită zonă de unde puteam vedea spectacolul fără prea mare aglomerație. Planurile ne-au fost date peste cap de măsurile stricte de securitate impuse de francezi, trecuți prin ceva atentate. Așa că la ora 23.00, noi și alte mii de suflete priveam printre câțiva copaci focul de artificii. Dacă vrei să ajungi pe gazonul din fața turnului, sfatul meu este să ajungi în zonă la maximum ora 16.00, cu mâncare la pachet și apă/alte lichide, dar nu în sticle/recipiente metalice pentru că ți se vor opri la cordoanele de securitate.


Uneori, ai impresia că teroriștii chiar și-au atins scopul! În timpul spectacolului de artificii, masa de oameni a început să se miște haotic, speriată! Calmi din fire, atât noi, cât și prietenii care ne însoțeau, nu ne-am panicat și ne-am uitat automat spre un loc sigur. Nu se întâmplase nimic, ci doar o parte din mulțime a crezut că au fost îndepărtate gardurile de protecție și credea că va ajunge aproape de turn. Francezii sunt încă speriați de posibilitatea petrecerii unor atentate, iar acest lucru l-am observat în acele momente.

Mâncare, mâncare și iar mâncare

Da, Parisul înseamnă multă mâncare. Oriunde întorci capul, mai găsești ceva bun de mâncat, oricât de sătul ai fi.

Mai sus ai pulpa de miel din prima zi. A costat 26 de euro, iar supa de ceapă 13 euro. Am preferat să colindăm străduțele din Montmartre, să descoperim terasele de acolo și să mâncăm fără teamă oriunde.

Vrai de Paris a fost terasa care a beneficiat de cea mai mare atenție.

Și nu se putea să nu încercăm și vita. A costat 22 de euro. Cartierul Latin este o altă destinație pentru gurmanzi, dar, fiind zonă studențească, vei găsi mai multe preparate grecești și turcești, mai ieftine față de alte zone.

Friptura de vită cu sos de brânză

Coldplay a învins orice teamă de Covid

Deloc întâmplător capitolul cu mâncare de mai sus. Cu burțile pline, ne-am pus pe drum spre Stade du France, la concertul Coldplay. Instrucțiunile francezilor recomandau accesul pe stadion până la 18.30. Transpirați și cu teamă că nu vom ajunge la timp, am intrat în gura de metrou, noi și restul Parisului. O mare de oameni se îndrepta spre stadion, iar garniturile de metrou arătau ca în această fotografie. În al doilea tren, am încăput și noi, cu ceva emoții.

Ca sardelele în metrou

Coldplay a învins orice teamă de Covid. Descărcată fix la Stade du France, marea de oameni a mers compactă spre stadion. Am trecut prin mai multe filtre de securitate înainte de a ajunge la poarta de acces unde am avut o mare surpriză. Puteai ajunge la orice oră atât timp cât aveai biletul valabil.

Așteptare la filtrele de securitate

Coldplay este mai mult decât o trupă de muzică, este o stare de spirit

Și am ajuns pe stadion. Cu o întârziere de 15 minute, Chris Martin a ieșit pe scenă cu o energie uimitoare. Este greu de descris în cuvinte cum a fost concertul! Am încărcat aici momentele importante suprinse

Concertul Coldplay s-a închis cu celebra melodie Fix You, iar vocile celor peste 80 de mii de spectatori au trezit Parisul.

Am fost întrebat cum am reușit să ajungem înapoi la hotel, mai ales că zecile de mii de oameni au plecat cam în același timp. Am mers pe jos vreo doi kilometri spre Paris, apoi am reușit să prindem un Bolt. Deși am folosit mult UBER, în seara spectacolului nu am reușit să prindem nicio mașină.

Sper să nu fie un mesaj ascuns

Și cum pare că septembrie va aduce noi restricții de călătorie (sper să nu am dreptate), vă las la final o fotografie suprinsă la intrarea unei cafenele unde am băut unul dintre cele mai bune cappuccino.

Mona Lisa cu mască

Articol publicat inițial pe Funky Travel

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

 Vlad Predescu.

„Mi-am operat mama, căreia am pus o proteză de șold și mi-am făcut curaj, aș putea spune, câteva luni. După ce am intrat în intervenție și am reușit să mă detașez și să uit că o operez, lucrurile au decurs foarte bine. Slavă Domnului, e pe picioarele ei și merge în continuare”, spune medicul ortoped al cărui nume este sinonim cu excelența în chirurgia artroscopică și a genunchiului: Vlad Predescu.

Citește mai mult

Foto CTP

L-am criticat pe președintele Dan pentru declarații și gesturi pe care le-am considerat greșite sau nepotrivite. Totul, în termeni raționali, strict cu materialul clientului, căci altfel nu știu. Însă un răspuns al domniei-sale, în interviul acordat ziarului Le Monde, m-a lăsat bouche bée. Rațiunea subsemnatului se dovedește neputincioasă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Uniunea Europeană 2025

Să fim realiști, dragi cititori: în 2025, cu un război care mușcă din estul continentului, cu tarife americane care ne lovesc exporturile și cu o Chină care are posibilitatea de a cumpăra Europa pe bucăți, Uniunea Europeană arată ca un uriaș cu picioare de lut. Avem 27 de state, fiecare cu ambițiile ei așa-zis suveraniste, care se ceartă pe nimicuri în timp ce lumea se reconfigurează sub ochii noștri. Soluția? O federație adevărată, cu o monedă unică pentru toți, cu politici externe și fiscale comune și cu o armată comună. Datele oficiale, de la Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Eurobarometrul arată clar: cetățenii vor asta, economia o cere, iar securitatea o impune. Foto: Profimedia

Citește mai mult