Sari la continut

Revoluția online

România digitală este cea care ne face să mergem înainte. Un proiect Republica, susținut de eMAG.

Vagonul lui Iancu

Iancu Tucarman

Credit foto: Dan Luca

A murit Iancu Țucărman, penultimul supraviețuitor al ”trenurilor morții” din timpul Pogromului de la Iași din al doilea Război Mondial

Oricine l-a cunoscut pe domnul Țucărman ar admite că el era întruchiparea perfectă a ceea ce îndeobște numim ”tăria fragilității” întrucât experiența sa copleșitoare era mai mereu, într-un fel hipnotic, exprimată prin cuvinte simple, prin adevăr, de o forță temeinică.

Până să fie răpus de coronavirus, domnul Țucărman a vorbit lumii, cu același ton calm și tremurat, despre „duminica aceea“ când, la 18 ani, a fost ”demascat”, arestat și aruncat într-un vagon de marfă al unui tren, alături de alte mii de oameni, în gara Iași, la finalul lui iunie 1941, spre a fi deportat. Dintre cei îmbarcați în tren, la Podul Iloaiei, destinația finală, au mai ajuns vii doar o parte, unii cu mințile pierdute și toți cu trupurile năruite de sudoare și sete. În total, din trenul aceasta, pe traseul Iași-Podul Iloaiei, au fost descărcate 1.194 de cadavre după „călătoria“ de zece ore. Al doilea tren, care a plecat pe traseul Iași-Călărași, a generat 1.400 de morți în patru zile. 

Cel mai mare masacru de la debutul războiului

În acest masacru, cel mai mare de la debutul războiului împotriva Uniunii Sovietice, planificat și executat minuțios, între 28 și 30 iunie 1941, de către autoritățile antonesciene cu sprijin german, au fost asasinați în jur de 13.000 de evrei. Pe lângă cei din trenuri, alte mii de suflete au fost asasinate în vânătoarea de oameni din oraș sau au fost împușcate la marginea urbei și îngropate în gropi comune. Majoritatea victimelor au fost bărbați, dar în pogrom au căzut pradă violențelor antisemite inclusiv copii, femei și bătrâni. Dovezi incontestabile arată că pogromul a fost rodul cooperării armatelor române și germane, Jandarmeriei și Poliției. La fel de relevantă este implicarea serviciilor secrete românești – Secția a II-a a Marelui Stat Major și Serviciul Special de Informații – care, în ciuda atribuțiilor pentru culegerea, verificarea și utilizarea informațiilor pentru apărarea securității, au acționat pentru asasinarea cetățenilor români, civili. Nu putem totodată să nu remarcăm implicarea în crima colectivă a numeroși locuitori civili ai orașului.

Timp de 80 de ani după această tragedie, gândul că el, Iancu Țucărman, a fost ales ca să trăiască și să mărturisească, l-a săgetat dureros și nu i-a dat pace, dar i-a întărit rezistența. Anii i-au șters probabil multe amintiri, nu însă și momentele ”halucinante și de groază” din zilele pogromului, pe care le reconstituia ca și cum ar fi reluat mereu un cadru unic din filmul vieții.

Mărturisirea

Nu a putut uita frica densă, căldura înfiorătoare din tren, „băncile“ de trupuri umane din vagonul incandescent, strigătele și mirosul greu de carne putredă. Prin cuvintele sale, strânse și restrânse cu grijă, domnul Țucărman ne-a lăsat o frântură din bezna care i-a acoperit adolescența:

” În mod obișnuit ne serbăm ziua de naștere o dată pe an.

Eu mi-o serbez de două ori. O dată, în ziua în care m-am născut și a doua oară în ziua de 30 iunie, când consider că am renăscut, ca supraviețuitor al « trenului morții » Iași-Podu Iloaiei din 30 iunie 1941, tren în care am fost îmbarcați în vagonul meu 137 de evrei, din care am supraviețuit numai 8.

Pe jos, în vagon, era un strat de bălegar de grajd proaspăt, peste care era presărat praf de var nestins, care, în contact cu bălegarul, a degajat o căldură insuportabilă.

Micile obloane ale vagonului, care erau deschise spre interior, au fost astupate cu scânduri bătute pe dinafară de un lucrător zelos al gării; șapca de uniformă a ceferistului o am și acum în fața ochilor.

Din cauza căldurii de afară și a celei degajate de bălegarul și varul nestins din interior, toți cei închiși în vagoane am început să ne scoatem îmbrăcămintea de pe noi, unii rămânând chiar complet goi.

Fără apă și aer, cei mai sensibili, precum și cei care s-au agitat mai mult, strigând după aer și apă, au fost și primele victime.

Cu trecerea timpului, situația devenise infernală și halucinantă.

De sete, mulți au început să-și bea propria urină. Unii au înnebunit, aruncându-se în neștire de la un capăt la altul al vagonului în disperare și delir, după un strop de apă sau o gură de aer.

Distanța de 20 km dintre Iași și Podu Iloaiei, în loc de o jumătate de oră, cât se parcurge normal, am parcurs-o în 9 ore. De la ora 5 dimineața, până la ora 2 după-masa, când ușile vagoanelor au fost deschise și groaznicul chin îndurat, de asfixiere și deshidratare, a luat sfârșit, odată cu viața multora dintre noi.

Așa cum am arătat mai înainte, din vagonul meu am supraviețuit numai 8, printre care și cel care vă vorbește acum. Restul de 129 de evrei au trecut în neființă, sufocați și deshidratați.

Dintre cei 2.000 de evrei îmbarcați în gara Iași în « trenul morții » Iași-Podu Iloaiei, au supraviețuit 800, restul de 1.200 căzând victime vinovate doar pentru că s-au născut evrei.

Supraviețuitorii au fost cazați în casele evreilor din Podu Iloaiei.

Uitându-mă într-o oglindă mare care se afla în camera unde am fost cazat, nu m-am recunoscut. Eram complet desfigurat din cauza deshidratării, cu buzele supte, care nu se mai atingeau și fața piele și os.

Prima înghițitură de ceai era să mă sufoce din cauza deshidratării. Înghițind apoi picătură cu picătură, am reușit să-mi revin din starea de șoc și dezorientare în care m-am aflat.”

Amintirea lui sălășluiește de acum prin noi

A trăit ca un mărturisitor, deși suferința sa nu se putea trata prin confesiuni publice. Nu avea acea dilatare enormă a eului celui care supraviețuiește ca să stăpânească apoi lumea. Domnul Țucărman nu avea nimic cu vanitatea onorurilor. Chiar și atunci când Președintele Iohannis l-a desemnat cavaler al Ordinului ”Serviciul credincios” pentru ”contribuția avută la păstrarea memoriei Holocaustului”, purtarea lui a fost demnă și firească. El venea oriunde unde era chemat pentru că misiunea sa de căptătâi devenise, din 1941, aceea de a mărturisi.

Credit foto: Dan Luca

În mai toate ocaziile în care l-am auzit vorbind, mesajul lui era simplu și clar și suna ca o aspirație: eșecul de a ne aminti istoria așa cum a fost are consecințe triste. Și cuvântul lui era mereu opusul intoleranței și indiferenței pentru că, mobilizat de experiența lui terifiantă, privea altfel datoria față de viață și față de ceilalți. Vagonul său cu amintiri a fost mereu încăpător pentru oricine a încuviințat să afle adevărul despre Holocaustul românesc.

Nu mă îndoiesc că unii l-au privit întotdeauna ca pe un străin, un ”celălalt”, venit din altă lume cu poveștile lui de groază. Dar, cunoscând că tăcerea este cel mai mare aliat al răului, mărturisirea scenei vagonului lui Iancu nu ne poate face decât să căutăm ce e drept și să respingem ce e nedrept în orice colț al vieții noastre.

Domnul Țurcărman a fost de o incredibilă generozitate cu lumea care l-a trimis, în adolescență, să cunoască iadul. Oricâtă suferință și tristețe a avut în fiecare clipă a celei de-a doua vieți, așa cum sublinia de fiecare dată când amintea despre coșmarul cotidian al verii din 1941, el a privit mereu înăuntrul celorlalți, căutând frumusețea și bunătatea.

Azi am pierdut un martor, dar în toți anii din urmă, prin mărturisirile lui, am câștigat o voce care, pe mai departe, va putea mobiliza conștiințe. A-l onora pe Iancu Țucărman înseamnă a consimți la un principiu evocat de Primo Levi și anume că moștenirea lui este moștenirea noastră: ”o bună parte din existența noastră sălășluiește în sufletele celor care se apropie de noi”.

RIP Iancu Țucărman (30 octombrie 1922- 8 ianuarie 2021).

* Am preluat relatarea lui Iancu Țucărman din volumul Pogromul de la Iași (28-30 iunie 1941). Prologul Holocaustului din România, volum îngrijit de George Voicu (Iași: Polirom, 2006).

Acest text este asumat de autor în calitate exclusiv privată şi nu reprezintă punctul de vedere al nici uneia dintre instituţiile şi/sau organizaţiile la care acesta este angajat sau la care este afiliat.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Iancu Ţucărman iubea cu patimă muzica clasică şi sprijinea descoperirea și promovarea tinerelor talente prin intermediul Fundației Sterlin și Asociației culturale Țucărman-Popa. Era realizatorul unei emisiuni de muzică clasică la postul de radio comunitar Shalom. Era sănătos şi avea un spirit tânăr, dar la 98 de ani nu a mai avut forţa să ţină piept perfidului virus care bântuie în lume. Fie-i memoria binecuvântată!
    • Like 0


Îți recomandăm

Silvia Demeter

Acel grajd avea să capete, în doi ani, o nouă funcțiune - living, dining și bucătărie în ceea ce avea să devină, prin măiestria arhitectei, reședința de vară a Prințului Charles. Totul cu un mesaj – păstrarea tradiției, salvarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale ale României. Foto opiniatimisoarei.ro

Citește mai mult

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult