Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Viorica e pe țeavă

Premierul Dăncilă a făcut un exercițiu de admirație în fața unei mitraliere fabricate la Cugir, împreună cu două fetițe de curs primar, dacă nu de grădiniță.

Pentru simplii cetățeni ai României, țară înapoiată, o mitralieră nu există. Nu suntem pe meleagurile unde își poate cumpăra tot omul arme de asalt.

O mitralieră este făcută să omoare oameni, nu pentru altceva. Ce le-o fi spus Dăncilă, cu mândrie patriotică, celor două copile...

Vedeți ce frumoasă, ce lucioasă, ce design elegant are mitraliera românească, e o adevărată plăcere estetică să încasezi un glonț în piept (că dacă-l iei în cap, nu poți aprecia senzația), darmite o rafală! Ca să nu mai vorbim de a trage tu cu ea, stăpânind-o ca pe un ponei ce dă din copite.

Copil fiind, poți să rămâi marcat pe viață de o astfel de amintire, și poate vei reuși să-ți împlinești visul de a strânge o asemenea frumusețe-n brațe, doborând cu ea oameni ca pe popice, cum e obiceiul prin țări mai civilizate și mai cool decât a noastră, America de pildă.

De fapt, noi n-am înțeles nimic, imaginea asta de machine gun mother e o marcă de promovare, dna Dăncilă speră să deschidă și alte uși decât cele ale magazinelor în vizita d-sale în țara lui Trump. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Nu-mi aduceam aminte care era semnalul de apel al stației automate, a sateloidului, dar l-am găsit în tabelul ce atârna deasupra pupitrului principal. Am lansat apelul în alfabetul Morse și, după opt secunde, mi-a venit răspunsul. Sateloidul, sau mai curînd creierul său electronic, a răspuns printr-un semnal repetat ritmic.

Citește mai mult

poseta pe scaun

Meteahna chiulului nu m-a părăsit nici în anii de facultate când, după prima oră de curs (cursurile ţineau două ore, cu pauză între ele), îl luam de mână pe soţul meu (pe atunci prieten şi apoi logodnic) şi îi spuneam „Hai să plecăm!” El (corect, disciplinat şi pasionat de fizică) încerca să se opună, dar până la urmă venea cu mine să hoinărim pe străzi sau prin parc, îmbrăţişaţi. Era atât de plăcut! foto: Profimedia

Citește mai mult