Visez la ziua când a fi profesor în România nu va mai fi un act de eroism, ci o slujbă bine plătită pentru cei care au în mâinile lor modelarea viitorului generației viitoare

Foto: Guliver Getty Images

Sunt o norocoasă. O spun adesea.

Ceea ce m-a făcut să afirm asta este o revelație avută recent: nu doar că îmi plac oamenii din domeniul educației cu care am de-a face zilnic, ba chiar îi admir. Din interacțiunea cu ei, la final de zi simt cum cresc, mă transform, evoluez. Aflu lucruri noi, cunosc oameni noi, legăm prietenii, formăm amintiri. Iar mai important, motivul pentru care ne-am adunat, este șansa unică de a transforma viețile copiilor ce ne sunt elevi.

Acesta este unul dintre miile de motive pentru care mă consider norocoasă să activez în acest domeniu. Pentru posibilitatea de a face acest lucru. De a modela oameni și vieți. 

Ce admir eu la cei cu care interacționez zilnic, fie că sunt profesori, manageri, terapeuți sau specialiști din diverse domenii:

• Că au înțeles care e fundația pe care se construiește o societate sănătoasă: prin educație de calitate și se implică activ în ea;
  
• Că vor să schimbe ceva în țara asta, în modul cel mai dificil, dar cel mai durabil;
  
• Că sunt aici ca să ofere: timp, cunoștințe, strop din personalitatea lor, experiență, înțelepciune;
  
• Faptul că interacționează cu copiii acestei generații despre care ne plângem că sunt ba agitați și că nu se pot concentra, ba că stau cu nasurile doar în gadgeturi sau că ne iau peste picior. Acestor copii ei le fac față zilnic, storcându-și energia și creativitatea pentru gestionarea orelor alături de ei, pentru a îi capta, pentru a îi stârni și într-un final pentru a îi educa;
  
• Ei scriu o parte din viitorul acestor copii.
  

Aceste lucruri, enumerate mai sus, sunt de acord să rămână "de admirat" în orice context.

Însă mai am o listă cu ce e lăudabil la ei, ce îmi doresc să se schimbe. 

Îmi doresc să nu fie nevoie să îi admir pentru:

• Înverșunarea lor împotriva balaurilor cu care se luptă: sistemul înțepenit, salariile, hârțogăraia.
  
• Abilitatea de a jongla cu diverse aspecte delicate: uneori este necesar să pună ideea de a educa deasupra învățării, să pună a învăța deasupra programei școlare bifând deopotrivă învățarea, evoluția elevilor, bunăstarea lor dar și parcurgerea programei școlare. Acest lucru necesită energie, care poate fi folosită altfel și consumă energie ce nu se mai recuperează;
  
• Eroismul meseriei per total: salariul derizoriu, stresul, lipsa recunoașterii meritelor, statutul social inexistent.
  

Totul, de dragul pasiunii lor pentru educație. 

Îmi doresc să vină ziua în care educația de calitate să nu fie un act de eroism al profesorilor și personalului didactic din România. Îmi doresc ca acestor oameni de admirat, profesorii-eroi, să le fie recunoscute eforturile și răsplătite. Vreau să văd cum energia consumată pentru a face față obstacolelor va fi transferată pentru căutarea de noi provocări și inovații, în căutarea excelenței, în cercetare.

Vreau să văd cum ceea ce oferă se întoarce spre ei printr-un statut social înalt recunoscut, confort material, prin recunoașterea meritelor. Vreau să văd cum să fii profesor devine un privilegiu, nu un sacrilegiu. Cum a trăi ca profesor devine o oportunitate nu o calamitate.

Dar cum să facem asta când pare că suntem la ani-lumină de aceste lucruri?

Începutul este, zic eu, să recunoaștem că acești oameni există. Că ei zi de zi acționează. Apoi să îi apreciem, să îi lăudăm. Să acceptăm că în România se face și educație de calitate. Pe alocuri. Să lăsăm deoparte discursul negativ, îndreptățit sau nu, în care afirmăm că totul e o apă și-un pământ - neapărat negru sau nasol. Acești profesori-eroi există. Ce ține de ei, ba chiar mult peste, ei fac. Însă nu pot face toată treaba. Poziția lor este fragilă iar eficacitatea acțiunilor lor diminuată de factorii antagonici cum sunt analfabetismul, sărăcia etc.

Dacă ne dorim să evoluăm ca națiune, treaba e musai condiționată de relația pe care o avem cu educația. Iar educația ne privește pe toți. Cu toții trebuie să ne implicăm. După ce terminăm de aplaudat pe cei ce s-au dat peste cap menținând făclia bunei educații vie, este cazul să ne alăturăm lor. Să îi sprijinim. Să luăm cu asalt școlile. Să creăm comunități. Să aducem oamenii împreună. Să căutăm lideri de opinie avizați. Să ne informăm. Să fim parte activă din educație. Sunt atâtea modalități de a o face.

Educația este adânc înfiripată în identitatea tuturor. Este un limbaj pe care îl vorbim cu toții. Iar conversația a fost începută deja. Trebuie doar să răspundem. Să luăm parte afirmându-ne poziția, aducându-ne aportul. Visez la ziua când societatea noastră va promova valori sănătoase cum sunt corectitudinea, munca, meritul, alături cu demnitatea meseriilor, ziua când a fi profesor nu va mai fi un act de eroism în încercarea de a îți urma chemarea, ci lucru mare, o slujbă bine plătită pentru acei membri ai societății care au în mâinile lor modelarea caracterului, persoanei și viitorului generației viitoare.

Norocul face să interacționez cu oameni ce par rupți din acest viitor. Ei se comportă de parcă ar face parte deja din acea societate. Mai rămâne să îi răspundă și ea. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp