Marți de dimineață, la finalul unei gărzi, medicul chirurg și directorul medical al SJU Buzău, Ștefania Szabo, a murit. Avea 37 de ani. Lumea medicală a fost cuprinsă de un val de revoltă, de regret și un soi de teamă de a nu fi următoarea victimă a sistemului. S-au scris postări pe Facebook, s-au distribuit articole jumătate de zi, iar în tot acest timp lumea medicală a continuat să muncească. Până la finalul zilei, Ministrul Sănătății nu a avut un punct de vedere.
În urmă cu câteva luni, doi medici rezidenți în specializarea gastroenterologie, fosta mea specializare, au murit în condiții mai mult sau mai puțin clare, dar cuvintele epuizare și burnout au fost menționate încă de la lansarea știrii și preluate de corpul medical și presă.
Atunci am simțit un gol în stomac și o ușurare morbidă, că mi-a trecut glonțul pe la ureche, pentru că ieșisem din acea specialitate pe care mi-am dorit-o orbește toată facultatea. Nu eram nici pe departe la fel de muncită cum au fost colegii de la Iași, dar în nici 6 luni ajunsesem într-un burnout clinic, din care mi-am revenit total doar fizic.
Nu mi-era frică de muncă, stăteam peste program și ajungeam prima în cabinet, dar nu din cauza volumului de muncă am renunțat la această specialitate, ci din lipsa unui sistem de suport și de mentorat. Cultura locală era ”sper să aveți și voi gărzi ca ale mele, să suferiți și voi, nu numai eu”. Citatul este exact, mi l-am notat în telefon când mi-a fost adresat, pentru că nu am vrut să-mi las memoria să distorsioneze punctul de inflexiune al carierei mele. Am văzut pericolul de departe și am plecat.
M-am refugiat într-o specialitate nu mai ușoară, ci doar foarte diferită - psihiatria, dar într-un mediu de lucru plin de înțelegere, colegialitate, respect și un sentiment profund de apartenență. Când eram în facultate, dictonul era să nu te duci după o anumită echipă, căci la finalul rezidențiatului, rămâi cu specialitatea, nu cu oamenii. Nimic mai neadevărat.
După experiența mea, am descoperit multe povești asemănătoare și am simțit nevoia să fac ceva, să depășesc reflexivul colectiv ”să se facă!”
Am participat la un grup de lucru pentru un studiu sociologic care să evalueze dificultățile întâmpinate de medicii rezidenți din România. Rezultatele acestui studiu încă nu au văzut lumina zilei, deși este finalizat de peste un an.
Am o apreciere enormă pentru colegii mai puternici decât mine și o bucurie la fel de mare pentru cei mai norocoși decât noi, care își trăiesc visul carierei, care au găsit o echipă medicală în specialitatea dorită, care îi încurajează să facă performanță, care le oferă mediul necesar să reziste la nenumăratele ore peste program și gărzile cumplite - pentru rezidenți, multe dintre ele neplătite. Însă o echipă bună nu e nici pe departe suficient pentru a avea un sistem medical sustenabil și o resursă umană valorizată, care să nu-și mai dorească să plece în țări cu iarbă mai verde și apă mai caldă.
Este dovedit științific că performanța cognitivă și siguranța medicilor, implicit și a pacienților, scad drastic după 24 de ore fără somn. Dacă în populația generală, femeile trăiesc în medie cu 5 ani mai mult decât bărbații, acest lucru nu este valabil și în medicină - femeile în medicină suferă de un nivel mai crescut de burnout și de o durată de viață mai scurtă. Cu toate acestea, cultura medicală și publicul larg ne împing să acceptăm orice, doar medicina e profesie vocațională, nu?
Colega noastră a acceptat și a murit.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Din nefericire am luat contact cu psihiatria acum 20 de ani. Am un familiar care suferă de ..ceva. Primii 15 ani au curs in altă țară. Din 2020 lupt aici, în țara ''minunilor'' De prea multe ori am auzit din gura medicilor ''știi cât m-a costat să ajung aici ?'' Deci, norocul ălora a fost că sunt două persoane (adulte) care au mare nevoie de mine. Dacă nu ar fi fost ei... Șpaga. Șpaga. Lipsă de simpatie, de profesionalism. Ufff. Am cunoscut o doamnă medic care, fără îndoială, este un caz tipic de afecțiune cognitivă avansată. Am cunoscut chirurgi nesimțiți, oftalmolog nesimțit... Și alte specializări. Eu însumi sufăr de câteva afecțiuni cronice.
Așa ca chestie, 90% din bugetul național de sănătate se cheltuie pe salarii.
Legile prea blânde și ADN ul deja denaturat în tagma hipocraților sperjuri.
Neglijenţă criminală a unor medici. Un pacient cu arsuri, transferat de la Craiova la spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, a murit la o săptămână de la internare pentru că doctorii nu i-au văzut toate rănile provocate de flăcări. Bărbatul avea tot spatele ars, dar niciun medic, nici din Craiova, nici din Capitală nu l-a întors de pe pat ca să-l verifice. Doi doctori de la Bagdasar Arseni sunt reţinuţi acum.