Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Volumele și atelierele de parenting costă, dar lipsa de educație parentală costă mult mai mult. Despre curentul „antiparenting”

Tată, jucându-se cu fiul său

(Foto: Guliver/Getty Images)

Am văzut de curând un reportaj, difuzat la o televiziune românească privată, care atrăgea atenția asupra capcanei numite „fenomenul de parenting“. Ideea materialului era mai mult decât neclară și instigatoare. Totul începea cu faptul că, săptămânal, în România, cel puțin un copil ajunge în spital din cauza actelor de violență domestică; apoi apăreau filmate două mame, care subliniau faptul că, în ciuda zecilor de cărți pe care le-au citit, despre creșterea și educarea copiilor, cei mici nu își ajustează comportamentele și, prin urmare, materialele de specialitate sunt inutile; și asta, în condițiile în care parentingul ar fi devenit o industrie extrem de profitabilă, care-i face pe părinți să contracteze împrumuturi la bancă. 

Nu am niciun moment intenția de a infirma faptul că volumele de parenting costă bani (ca toate cărțile, de altfel), că participarea la diferite conferințe și ateliere de parenting se face, de regulă, contra cost (ca la toate evenimentele ce livrează informație nouă) sau că o ședință de psiho-educație cu un consilier în parenting poate implica o anumită sumă de bani (așa cum se întâmplă și când te duci medic ori la un centru de fitness). Dar cred că este important să ne uităm și la costurile ascunse ale lipsei de educație parentală în România. Fiecare părinte educat – pentru că cei care n-au avut șansa la o instruire adecvată prea puțin au în vedere aceste aspecte ale vieții – are discernământul și libertatea de a alege dacă vrea să plătească pentru informația dintr-o carte sau dintr-un curs de parenting. Și dacă vrea mai apoi să aplice, consecvent de-a lungul timpului (nu doar azi sau mâine), ceea ce a învățat.

În plus, nici nu susțin că toți experții în parenting promovează corect ceea ce arată cercetările sau studiile experimentale. Dar nici nu este înțelept să-i dăm științei în cap, doar pentru că un cititor nu a procesat în mod corect o informație sau pentru că o anumită recomandare de parenting nu s-a potrivit, într-un anumit moment, unui anumit comportament în care s-a implicat copilul.

Și poate că adevărata problemă pornește fix de aici: parentingul nu este despre copil sau, mai bine zis, nu este doar despre copil. Înainte de toate, este despre adultul care alege să aibă copii și despre multitudinea (sau sărăcia) de informații cu care acesta a crescut și are astăzi de jonglat, din punct de vedere cognitiv și emoțional. Parentingul ține, mai degrabă, de cultura generală a părintelui de azi – dintr-o epocă în care violența domestică nu mai este nici recomandată și nici tolerată. 

Una dintre cele mai importante responsabilități ale părinților (sau ale adulților care se ocupă de copii) este aceea de a-i asculta pe cei mici, de a le auzi nu doar cuvintele, ci și sentimentele din spatele acelor cuvinte. Dar marea problemă este că puțini dintre părinții de astăzi au crescut în familii în care să le fi fost antrenată ascultarea activă, să le fi fost recunoscute nevoile psihologice sau cauzele emoționale ale comportamentelor problematice. Părinții trebuie să manifeste un respect autentic față de universul emoțional al copiilor, să se străduiască să empatizeze cu cei mici și să se exprime într-o manieră plină de omenie – ceea ce, da, ar putea solicita adesea mult efort. Iar dacă părintele nu a văzut asta în casa părintească (pentru că a crescut în alte vremuri), atunci cum anume ar putea părintele de astăzi să facă diferența între „bine“ și „mai puțin bine“, între ceea ce ajută la creșterea copiilor și ceea ce înseamnă abuz emoțional asupra copiilor? Consider că, în mod real, este periculoasă această convingere primitivă – potrivit căreia copiii se cresc după ureche, pentru că așa am fost crescuți la rândul nostru. În mod cert, efectele se văd cu vârf și îndesat în nivelul de sănătate psihologică al românilor, în modul în care știm să ne susținem drepturile și în maniera în care ne implicăm în viitorul țării.

Nici eu nu cred că un copil se crește după cărți, însă cred că mintea adultului are nevoie de informație corectă, iar sufletul acestuia, de strategii prin care să-și vindece traumele copilăriei – pentru a nu transmite abuzul de la o generație la alta. Cunosc mulți părinți care se ocupă de starea de bine a copiilor lor într-un mod absolut exemplar și nu au nevoie de cursuri de parenting. Dar cei mai mulți adulți cu copii pe care-i cunosc au nevoie să învețe tot ce înseamnă respect față de ceilalți și de relații, să descopere nevoile de dezvoltare ale copilului și să-și exerseze autocontrolul în situații dificile – exact așa cum avem nevoie să învățăm a citi și a scrie, pentru a ne dezvolta abilitățile cognitive și a ne lărgi perspectiva îngustă asupra lumii. 

Cheia către un parenting de succes nu se găsește în cărțile de specialitate sau în mintea celor care se consideră experți în creșterea și educarea copiilor. Un parenting bun începe în inima părintelui și se continuă în orice moment în care copilul este copleșit de emoții și sentimente, când este furios, speriat sau îngrijorat. Esența parentingului este aceasta: adultul să fie prezent atunci când copilul are nevoie. Iar cărțile și conferințele de profil le pot deschide părinților calea. Însă drumul trebuie parcurs de fiecare adult în parte.

Pentru toți cei care cred în știința numită parenting, dar și pentru cei care au o neîncredere în această disciplină a psihologiei, cred că este important să ne reamintim din nou și din nou lista drepturilor copilului – așa cum este prezentată de psihologul Janet Woititz:

  • Copilul are dreptul la a trăi, nu doar la a exista.
  • Copilul are dreptul de a fi o persoană, nu un obiect aflat în posesia unei alte persoane.
  • Copilul are dreptul să fie respectat ca orice altă ființă umană, indiferent de vârsta sa.
  • Copilul are dreptul la propria unicitate și identitate.
  • Copilul are dreptul să-și exprime gândurile și emoțiile – și să fie auzit.
  • Copilul are dreptul să întrebe „De ce?“ și să i se răspundă.
  • Copilul are dreptul la educație și cunoaștere, fără să fie descurajat, pedepsit sau blamat.
  • Copilul are dreptul să-i fie încurajată creșterea, dar și să i se respecte ritmul personal.
  • Copilul are dreptul să fie protejat de orice formă de abuz sau violență.
  • Copilul are dreptul să fie iubit pentru ceea ce este.
  • Copilul are dreptul să gândească pentru sine și să decidă pentru sine, cu sprijinul primit din partea unui adult de încredere.
  • Copilul are dreptul să fie responsabil pentru sine.
  • Copilul are dreptul să trăiască orice emoție – bucurie, fericire, tristețe, frică, durere etc.
  • Copilul are dreptul să fie un învingător.
  • Copilul are dreptul să primească și să ofere grijă și afecțiune.
  • Copilul are dreptul la libertate și autonomie.
  • Copilul are dreptul asupra propriului corp, asupra propriei minți și asupra propriului destin.
  • Copilul are dreptul să fie văzut, auzit, simțit.
  • Copilul are dreptul să-i fie recunoscute, acceptate și respectate toate aceste drepturi.  
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Un reportaj care radigrafiază excelent sistemul educaţional românesc:
    https://www.youtube.com/watch?v=7KfnMv9PN30
    • Like 0
  • Am constatat ,cu surprindere,ca marea majoritate a cartilor si studiilor care stau la baza educarii (sau informarii) parintilor in domeniul parentingului sunt,ca si termenul de referinta,traduceri sau cel mult compilatii cu ceva experiente proprii ale autorilor.Deci parintii respectivi trebuie sa-si insuseasca obiceiurile si cutumele proprii culturii scandinave,americane,germane,britanice etc.Sunt ei in stare sa se comporte ca si cum au fost educati in aceste culturi sau de fapt in majoritatea timpului sunt romani educati in Romania,adica circula si parcheaza masinile haotic,injura si vorbesc tare in public,arunca gunoaie pe jos(chiar si pe fereastra blocului!) ,sunt aroganti si nepoliticosi cu cei din jurul lor,incearca sa-si impuna punctul de vedere mai tot timpul si ,mai ales ,nu participa la vot!Sigur ca exagerez,multi romani sunt decenti si educati,dar parca acestia nu au nevoie de literatura si consiliere in "parenting" caci au cei 7 ani de acasa!
    • Like 0
    • @ Arthur Chivulescu
      Valentin check icon
      Nicidecum, există numeroase lucrări realizate de psihologi şi pedagogi români care sunt foarte bine scrise.
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Studiile de psihologie au constatat o schimbare majoră a generaţiei actuale. Astfel, la clasa a V-a nu mai vorbim de copii, ci deja de... adolescenţi. Libertatea de a alege începe treptat de la această vârstă.
    Evident, există şi un curent conservator de contracarare, pentru care libertatea n-ar trebui să se acorde nici măcar în liceu, dar pedagogia actuală merge pe acordarea libertăţii încă din perioada adolescenţei, mutată acum în jurul vârstei de 13 ani.
    Din fericire asemenea concepţii încep să se schimbe. E vorba totuşi de o schimbare de generaţii, însă lucrurile încep să se mişte.
    • Like 0
    • @ Valentin
      Foarte interesant. Daca la 13 ani ar trebui sa aiba deja libertatea de a alege, reducem si varsta consimtamantului? Ca doar sunt suficient de maturi sa aleaga, din cate inteleg. Poate 16-18 ani e prea mult.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Alegerea şi consimţământul sunt două lucruri diferite. Sistemul judiciar prevede alegerile preadolescenţilor şi adolescenţilor în anumite situaţii (vă puteţi informa). Şcoala noastră este puternic centrată pe educaţia veche. Există o poveste a noii şi vechi educaţii. Începând cu invenţia motorului cu aburi şi a căilor ferate, omenirea va părăsi stagiul agrar şi va intra în epoca industrială, numită şi MODERNĂ. Micii artizani şi ordinele meşteşugăreşti sunt înlocuite de fabrici în care oamenii lucrează la banda rulantă, asamblând ca în filmul lui Chaplin. Educaţia modernă trebuia să prepare oameni pregătiţi pentru era industrială, care să muncească din greu, să fie punctuali şi să pună cât mai puţine întrebări, ca orice rotiţă a unui mecanism.

      Educaţia veche cere supunere şi respect necondiţionat; Şcoala este un Templu al cunoaşterii, iar Profesorul sacerdotul suprem. Mentalitatea nu aparţinea epocii moderne, ci venea din trecut, când şcolile erau fondate şi conduse de ordinele monastice; coneptul de sacerdot este transferat din religie în educaţie.

      Profesorul cere respect necondiţionat şi impune disciplină şi supunere (conceptul monastic de "ascultare"). Elevul trebuie să-şi dea seama de micimea sa (conceptul "păcatului originar") şi să primească lumina învăţăturii adusă de şcoală.

      "– Cum trebuie să vie școlarul la școală?
      – Cu lecțiile învățate.
      – Cum trebuie să stea școlarul în bancă?
      – Drept, cu căciula pe spate și cu ochii pe carte.
      – Cum trebuie să meargă școlarul pe uliță?
      – Liniștit, să nu asmuță cânii, să nu înjure și să nu se bată."
      (Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea)

      Era industrială începe să se stingă treptat în anii 50-70, când oamenii, împinşi la graniţă de maşini, încep să-şi găsească locul în poziţiile de conducere. Noua era este numită postindustrială sau postmodernă; ea încetează să mai fie o eră a FABRICII şi devine o eră a COMPANIEI.

      Învăţământul e schimbat din rădăcini de MANAGEMENT, căci acum trebuie să prepare oameni pentru corporaţii. Sunt infuzate tehnici moderne - brainstorming, mindmapping - iar şcoala se transformă din TEMPMLU în COMPANIE.

      Studiile din domeniul marketingului au arătat că firmele conduse piramidal şi dictatorial sunt sortite eşecului; managementul corect este cel modular, bazat pe unităţi independente, pe care managerul doar le supraveghează. Transferat în educaţie, conceptul afectează profund învăţământul modern, bazat pe ascultare şi supunere.

      Profesorul îşi pierde funcţia de Sacerdot al cunoaşterii şi devine Manager. El nu mai este un far călăuzitor, ci un lider, un partener al afacerii numită educaţie. Apar concepte noi ca PRODUS educaţional, CONTRACT educaţional etc. Şcoala nu mai este un simplu raport de putere între profesor şi elev, ci o colaborare între profesor, elev şi părinte. Elevul capătă autonomie crestcută, începând cu clasele gimnaziale, fapt de neconceput în vechea educaţie.

      Şcoala nu a renunţat uşor la poziţia de Templu. Pascal Bruckner sintetizează cel mai bine ideea: şcoala este modernă, elevii sunt postmoderni.

      Educaţia românească este şi mai ancorată în concepţiile trecutului: şcoala este în continuare autoritară, iar conceptele specifice mediului de afaceri pătrund cu greutate. Programa este în continuare atât încărcată câ şi hilară: pe o programă veche s-au altoit concepte noi pe care mulţi profesori nici nu se obosesc să le predea (ex. textele multimodale sau benzile desenate, care apar în programa de limbă română). Şcoala noastră e puternic orientată în trecut. Este o şcoală care mai conservă mult din atmosfera descrisă de Delavrancea (uneori cu pedepese corporale luate din Creangă). Mentalitatea este din păcate şi a părinţilor, care sunt şi ei un produs al acestui tip de educaţie. Deschierea spre Europa a arătat că şcoala poate funcţiona şi altfel, pe principii postmoderne, cu autonomie oferită elevilor şi respect câştigat.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Programa este OK, nu e incarcata. A fost OK ani de zile, inca e.
      "Profesorul cere respect necondiţionat şi impune disciplină şi supunere (conceptul monastic de "ascultare"). Elevul trebuie să-şi dea seama de micimea sa (conceptul "păcatului originar") şi să primească lumina învăţăturii adusă de şcoală. " - daca va referiti la scoala romaneasca din prezent, atunci nu. Profesorul isi castiga respectul elevilor, daca e suficient de capabil. Elevul daca are bun simt isi da seama nu de micime, ci de lipsa clara de experienta. Care e si normala la varsta lui, de asta se duce la scoala, sa invete. Nu e insa un client, ca profesorul sa fie prestator de servicii, sau un angajat intr-o companie. Asta poate functioneaza in invatamantul particular, n-ar trebui insa sa functioneza in invatamantul de stat.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Rolul educaţiei este de a pregăti cetăţeni care să se insereze în societatea în care trăiesc. Sociologii vorbesc de trei valuri principale (Alvin Toffler - Şocul viitorului, Al treilea val) prin care a trecut omenirea: agrar, industrial şi postindustrial, care este în ultimă instanţă o perioadă de tip managerial.

      Educaţia a împrumutat rând pe rând paradigme din aceste tendinţe pentru a funcţiona în fiecare din socităţile respective. Societatea managerială e clădită pe eficienţă, pe lucrul în echipă, pe formare persoanlă, competenţă etc.

      @ Jonn Jonzz: Asta poate functioneaza in invatamantul particular, n-ar trebui insa sa functioneza in invatamantul de stat.

      Este obligatoriu să funcţioneze în orice învăţământ pentru că aceasta este societatea în care trăim. Elevii sunt învăţaţi de mici cu instrumente de tip managerial (brainstorming, mindmapping, analiză SWOT etc.). Sunt aplicate încă din gimnazială, în forme adaptate vârstei.

      Vechea educaţia punea accent pe CUNOŞTINŢE şi pe IQ, în timp ce noua educaţie pune accent pe COMPETENŢE. Ideea de competenţe - care a înlocuit vechea paradigmă a IQ-ului - a apărut în anii 60 ca instrument de management, şi a devenit repede paradigma a oricărui învăţământ. Educaţia este aceeaşi, indiferent dacă este de stat sau privată. Diferite sunt doar educaţiile alternative (Montessori, Step by step etc.)

      Formal, şi învăţământul nostru a fost forţat să adopte competenţele, însă - printr-un truc simpatic - programa a rămas tot cea veche. Cu alte cuvinte nu s-a reformat, ci s-a adăugat, încărcându-se excesiv. E adevărat că profesorul de acum este nevoit să câştige respectul elevilor (concepţia nouă), însă cazurile în care foloseşte poziţia de putere sunt nenumărate (concepţia veche). Cum spuneam, sistemul nostru are cam 80% vechi şi 30% nou. Programa rămâne încă o problemă, deoarece nu se decide să rămână confuză.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Si totusi IQ ramane un predictor excelent al succesului. Societatea functioneaza cum functioneaza, scoala insa e altceva. Nu este oglinda exacta a societatii, nici nu are cum sa fie, din moment ce un copil nu are aceleasi drepturi si responsabilitati ca un adult.
      "profesorul de acum este nevoit să câştige respectul elevilor (concepţia nouă)" - nu stiu cat e de noua, de macar 20 de ani stiu eu exemple la noi.
      Programa e OK. S-a lucrat serios, se lucreaza serios, ceea ce nu e rau.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Absolut toate strategiile de resurse umane funcţionează încă din anii 70 pe sistemul competenţelor, nu pe cel al IQ.

      Nu am spus că un o copil este o oglindă a societăţii, am spus doar că sistemul de învăţământ este o oglindă a societăţii şi că are rolul să pregătească cetăţeni pentru societatea din care face parte. În acest caz o societate postindustrială, o societate bazată pe management şi competenţe.

      Concepţiile noi datează din anii 70, de când s-au pus bazele societăţii postmoderne, însă situaţia era bizară. Comunismul se lăuda cu "noile cuceriri ştiinţifice" pe care le aplica peste tot, însă în realitatea îi convenea mai mult paradigma puterii, a şcolii autoritare, care era foarte potrivită să producă cetăţeni obedienţi.

      Programa nu e ok, şi se lucrează serios la schimbare, însă e nevoie de momentul oportun. Care va veni la schimbarea generaţiilor.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Sistemul de invatamant nu are cum sa fie o oglinda a societatii, pentru ca lucreaza cu copii, nu adulti.
      Programa este OK. A fost OK ani de zile, nu e prea incarcata.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Sistemul de învăţământ pregăteşte viitori adulţi apţi pentru inserţia în societate şi pe piaţa muncii. El nu are cum să fie diferit de societatea pentru care îi pregteşte pe cei care îi educă.

      Este opinia dvs. Opinia mea este că programe e mult prea încărcată.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Cum sa nu aiba. Vi se pare ca la scoala se functioneaza pe baza de democratie? Daca elevii voteaza ca un profesor sa nu mai predea 2 zile pe saptamana de exemplu, asta se va pune in practica? Sau ca ar trebui pus in practica?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Dvs. confundaţi democraţia clasică - cea în care vechii greci se adunau în piaţa publică şi votau ca un cetăţean anume să fie surghiunit - cu democraţia reprezentativă. Nu ştiu dacă forurile elevilor au un rol în deciziile sistemului de învăţământ de la noi, dar e o posibil să aibă. În alte sisteme, aceste organisme sunt foarte active.
      În practică ar trebui pus un sistem de evaluare a profesorilor în care şi organismele elevilor să aibă un cuvânt de spus. E un lucru comun în alte sisteme. Evident, nu la modul infantil pe care l-aţi prezentat dvs.
      În schimb, chiar dacă la noi copiii nu au niciun rol în actul educaţiei, părinţii îl au. Un rol care poate fi decisiv.
      • Like 0
    • @ Valentin
      "Nu ştiu dacă forurile elevilor au un rol în deciziile sistemului de învăţământ de la noi, dar e o posibil să aibă." - in afara de cel mult un rol consultativ nu cred ca au, si nu cred ca ar fi normal sa aiba.
      "În schimb, chiar dacă la noi copiii nu au niciun rol în actul educaţiei, părinţii îl au." - nu ca ar fi totdeauna un rol pozitiv.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu ştiu cum funcţionează asemenea foruri în afară sau chiar la noi. Tot ce ştiu e că există o lege care specifică drepturile elevului. Şi unde e lege...

      Da, absolut de acord, rolul nu este întotdeauna pozitiv. De aceea ar trebui să avem mai clar definit rolul psihologului şi consilierului şcolar.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Da, sigur ca elevul are niste drepturi, e absolut normal. Nu are insa dreptul de a participa in procesul luarii deciziilor in minister asupra sistemului de invatamant. Nu are pregatirea necesara sa participe la asa ceva. Poate sa ofere feedback, dar mai mult de atat mi s-ar parea exagerat.
      De acord. Ar trebui insa mai intai sa avem psiholog si/sau consilier scolar in toate unitatile. Si revenim la fonduri.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu, dar părinţii au. De altfel, din câte îmi amintesc, programele şcolare sun puse în discuţie publică.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Pentru ca parintii au pregatire specifica in domeniu, in general? Pai foarte bine atunci, daca sunt puse in discutie publica, dvs. de exemplu ati participat la astfel de discutii? Pentru ca din cate imi dau seama ati avea suficiente sugestii pentru cei care se ocupa de programele scolare.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Da, mulţi sunt şi profesori şi îşi dau bine seama ce se întâmplă. La discuţiile publice participă multe persoane, dar asemenea discuţii nu au niciun rost fără o schimbare de sistem. Schimbarea programei din sistem spiralat în modular nu se poate face peste noapte şi fără a pregăti o întreagă garnitură de profesori. Când vom avea un sistem modular, vom avea şi o programă de acest tip.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Eu intrebam de cazul general. Cat la suta din parinti sunt si profesori?
      Bun, inteleg ca participa multe persoane. Dvs. ati participat vreodata?
      Daca vom avea un astfel de sistem. Nu vad de ce am trece la un astfel de sistem
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Cei care susţin schimbarea în manualele de pedagogie şi în lucrările de specialitate ştiu. Dvs. nu vedeţi pentru că nu sunteţi de specialitate. În esenţă problema schimbării e structura, nu schimbarea în sine. Structura sistemului nu se pretează încă unei asemenea schimbări. Cu timpul însă se va preta şi schimbarea se va produce.
      • Like 0
    • @ Valentin
      maripos check icon
      "Şi unde e lege..." ... de regula nu se aplica!
      • Like 0
    • @ Valentin
      Dvs. sunteti de specialitate?
      OK, trebuie schimbata structura ca sa se faca schimbarea... de alt fel?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Dacă veţi parcurge lucrări de specialitate veţi vedea ce înseamnă structură, care sunt diferenţele dintre sistemele de învăţământ etc. Totul e clar. Trebuie doar să parcurgeţi literatura de specialitate şi veţi înţelege.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Da, diferentele am inteles care sunt. Nu vad insa cu ce ar fi alte sisteme mai bune fata de al nostru in ceea ce priveste programa, sau sistemul de notare. Au avantaje clare la investitii, sigur, acolo chiar avem mult de lucru.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Vedeţi şi reportajul de aici. Aveţi o radiografie foarte bună a sistemului de educaţie românesc.
      https://www.youtube.com/watch?v=7KfnMv9PN30
      • Like 0
    • @ Valentin
      Am vazut reportajul, e departe de a fi o radiografie. Nu ca unele lucruri prezentate acolo nu ar fi adevarate. Am mai comentat pe baza lui.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu ştiu dacă aţi observat, dar unul dintre cei intervievaţi era chiar rectorul facultăţii de psihologie şi educaţie...
      • Like 0
    • @ Valentin
      Am observat. Si cum v-am mai spus, nu conteaza atat cine emite o parere, conteaza corectitudinea argumentelor.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Am înţeles, dvs. doriţi validarea opiniilor. Nimic mai simplu: mergeţi direct la sursă. Vă recomand lucrări de specialitate care apar imediat ce căutaţi pe Google. Vi le recomand pe cele cu copertă galbenă (Polirom, colecţia Collegium), dar puteţi găsi lucrări excelente şi în la alte edituri.
      Eu le-am citit, dvs. nu. Vă propun să le citiţi şi dvs. şi pe urmă să discutăm.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Dati exact un titlu si niste autori, si ce editie va convine dvs.
      Nu stiti ce am citit si ce nu am citit eu.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Aveţi dreptate, nu am de unde să ştiu. Aşa că întreb: aţi citit TOT ce a apărut la Polirom în colecţia Collegium pe tema pedagogiei?
      • Like 0
    • @ Valentin
      Poate. Dvs. le-ati citit pe toate?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Pe cele din colecţia Collegium da, câteva publicate la Paralela 45 şi câteva de la editura Institutul European. Am citit şi lucrări de pedagogie mai vechi - anii 60-80 - apărute la Editura Didactică şi Pedagogică (erau singurii care scoteau pe atunci).
      • Like 0
    • @ Valentin
      Toate acele carti, si nu puteti sa dati un exemplu de studiu cu niste rezultate exacte? Nu stiu daca asta spune ceva despre modul in care ati trecut dvs. prin acele carti, sau despre felul in care sunt scrise acele carti. Tind spre a doua varianta.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Din păcate nu am parcurs şi bibliografia pentru a aprofunda partea de studii şi nici nu le-am reţinut. Am o memorie foarte slabă în privinţa cifrelor, studiilor etc. Nu sunt de specialitate şi în consecinţă n-am avut nevoie de aprofundare pe parte de studii.
      Părerea mea e că înainte de a tinde ar trebui să le parcurgeţi, pentru că vorbim de bibliogafii de 20 de pagini, plus note de subsol. Dacă nu cumva sunt trimiteri la poveştile lui Creangă sau la cele ale fraţilor Grimm e foarte posibil să fie studii din lucrări sau reviste de specialitate. Aşa că nu tindeţi bine. Părerea mea.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Singur recunoasteti ca nu sunteti de specialitate, dar vorbiti cu siguranta unui specialist.
      Ca sa nu mai tind, recomandati dvs. o carte, exact cu titlu, autor, anul aparitiei, pe care dvs. o considerati buna, cu bibliografie corespunzatoare, sa putem discuta pe baza ei.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Vorbesc cu siguranţa UNOR specialişti, în sensul că mi-am lămurit multe chestiuni citind această literatură de specialitate. Nefiind specialist n-am săpat în bibliografie, mai ales că la unele lucrări atingea 20 de pagini.

      Am recomandat deja. Am recomandat editura care se ocupă, dvs. le-aţi văzut pe net. La un moment dat aţi ales un titlu şi m-aţi întrebat dacă e bun. Am spus că da. În mod evident, nu l-aţi citit. Nu mai ţin minte care, dar am avut şi acest gen de discuţie.

      Dacă doriţi, începeţi de undeva. De oriunde doriţi, numai începeţi.

      • Like 0
    • @ Valentin
      Ati recomandat editura, dar nici un exemplu concret, cu titlu si autori. Ceea ce mi se pare cel putin bizar, avand in vedere cat pretindeti sa fi citit. Mie cand imi cere cineva o recomandare de carte de fizica sau mate pe un anumit subiect, daca sunt familiarizat cu aria respectiva pot sa ii dau din memorie macar un exemplu si sa ii spun de ce mi se pare buna acea carte.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Am citit tot ce se află în colecţia respectivă. Nu ştiu de ce vi se pare bizară lectura. Citesc o carte de 300 de pagini în aproximativ 3-4 zile, chiar nu văd de ce vi s-a părut suspect.
      Aprecierea de carte bună nu mi se pare potrivită pentru pedagogie. Aş putea spune dacă un roman este bun, dar o lucrare pedagogică are - cel puţin pentru mine - un rol informativ. Tot ce m-a interesat a fost să-mi construiesc o bază de principii pedagogice. Nu am reţinut însă cine a spus şi cum a argumentat. În general nu reţin persoane şi nume. Reţin doar outline-uri. Blueprint-uri. Principii de bază. Tot ce am spus se regăseşte în lucrările respective, dar dacă doriţi să aflaţi unde, cine şi cum au fost argumentate aceste lucruri trebuie să căutaţi dvs.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Nu lectura mi se pare bizara, bizar mi se pare faptul ca desi ati citit atat de mult pe cat spuneti ca ati citit nu puteti recomanda concret o carte, cu titlu si autori, care sa vi se fi parut buna/corect alcatuita/relevanta/cum vreti sa-i spuneti, o carte pe care sa o puteti recomanda fara retineri. Una, un exemplu CONCRET.
      • Like 0
  • Interesante drepturile prezentate de J. Woititz. Majoritatea sunt rezonabile, cateva insa.... par cam ciudate.
    "Copilul are dreptul să fie respectat ca orice altă ființă umană, indiferent de vârsta sa." - respectul se castiga, nu se da pe gratis. Sa fie tratat cu politete, consideratie etc. da, absolut, de acord. Respectul insa implica ceva mai mult.
    "Copilul are dreptul să fie iubit pentru ceea ce este." - de catre parinti (naturali sau adoptivi), presupun?
    "Copilul are dreptul să fie responsabil pentru sine." + "Copilul are dreptul la libertate și autonomie." - de la orice varsta? Poate sa se angajeze, sa se mute singur intr-un apartament etc.?
    "Copilul are dreptul să fie un învingător." - cum vine asta? Daca nu iese invingator intr-o anumita situatie i se incalca un drept? Sau daca iese invingator nu trebuie sa i se refuze recunoasterea acestui fapt? Cazul din urma are sens, primul nu.

    "Copilul are dreptul să-i fie recunoscute, acceptate și respectate toate aceste drepturi. " - redundant.
    • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Noile tendinţe în psihologie au schimbat paradigma vârstelor folosită în anii 40-2000. La 13 ani vorbim deja de adolescenţă şi de acordearea unor libertăţi de alegere.
      1. Respectul adultului da, însă copilul nu este un adult, ci o fiinţă umană în formare. Felul în care va fi tratat va determina şi felul în care se va comporta. Violenţa naşte violenţă, cunoaşteţi dictonul.
      2. E vorba de contracararea vechii pedagogii din anii 70, care mergea pe un trend milităros, în care exprimarea sentimentelor de către părinte era consdierată o slăbiciune (cocoloşeală). Mamele erau îndemnate să nu-şi ia bebeluşii în braţe atunci când plângeau pentru a-i căli.
      3. Confundaţi RESPONSABIL cu INDEPENDENT. Dacă studiaţi sistemul juridic, veţi afla că în jurul vârstei de 12-13 ani copilul poate fi întrebat de anumite preferinţe (ex. în cazul unui divorţ). Acesta este clar un grad de responsabilitate.
      4. Are dreptul să i se recunoască meritele (reale, evident). Contracarare a vechii pedagogii care impunea să nu lauzi elevul ca să nu i se urce la cap.
      5. Adevărat, nu redundant.
      • Like 0
    • @ Valentin
      "Respectul adultului da, însă copilul nu este un adult, ci o fiinţă umană în formare." - si e normal sa invete sa-si castige respectul celorlalti. Cum va invata asta daca i se acorda respect degeaba?
      Ne luam dupa tendinte sau lucruri demonstrate riguros? In baza a ce mai exact s-a constatat ca 13 ani e o varsta corecta pentru a acorda libertatea de a alege? Si libertatea de a alege...ce?
      3. Grad de responsabilitate? De ce, pentru ca isi exprima o preferinta?
      4. Inseamna ca vechea pedagogie nu se mai respecta de mult. Recunoasterea meritelor reale se practica deja de ani buni. De catre profii capabili si in limite normale, evident.
      5. Redundant. Toate drepturile erau deja expuse, nu mai era nevoie de inca un drept la a se respecta acele drepturi. Ca asa putem merge in continuare: dreptul de a i se recunoaste si respecta dreptul sa-i fie recunoscute, acceptate și respectate toate aceste drepturi.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      1. Psihologia arată că respectul se FORMEAZĂ. Nu poţi câştiga decât un lucru finit. Pe de altă parte respectul despre care se vorbeşte în articol este un general, foarte necesar dezvoltării unui respect personal.
      3. Responsabilitatea finală aparţine părintelui, dar orice părinte îşi va sprijini copilul în clarificarea unor preferinţe. Sistemele din afară pun la dispoziţie psihologi şi consilieri şcolari care ţin legătura cu părintele şi îi prezintă evoluţia copilului, argumentează anumite preferinţe pe care copilul le are (le pot argumenta şi negativ dacă ele nu ating anumite standarde) etc. E o tatonare a unei personalităţi în formare care începe încă din gimnaziu.
      4. Din contră, recunoaşterea meritelor reale este baza noii pedagogii. Vechea pedagogie mergea chiar pe ideea că elevul nu trebuie lăudat excesiv. Trebuie lăudat mai cu jumătate de gură. Noua pedagogie arată că recunoaşterea meritelor e crucială, cum la fel de crucială este să-i arăţi copilului ce efect produc aceste merite asupra ta. Vechea pedagogie aroga aceste merite instituţiei (adică e şi meritul tău, dar mai mult al nostru), în timp ce noua pedagogie recomandă recunoaşterea directă, personală.
      5. Poate, dar stilistic e ok.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Poti castiga experienta. Sau respect. Oricum ar fi, respectul se bazeaza pe merit, nu oricine sau orice merita respect.
      Aha, deci responsabilitatea apartine parintelui. Are mult mai mult sens asa.
      4. Noua, veche, in invatamantul romanesc se aplica de ani buni. De catre profi capabili.
      5. Stilistic? Pai parca vorbeam de psihologie, nu de arta.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Respectul sau cunoştinţa se formează. Ele nu pot fi câştigate înainte de a se fi format; seamănă cu un apartament în care nu poţi locui dacă n-a fost construit.
      Responsabilitatea este a părintelui, însă încă din generală şi părintelui dar şi copilului i se oferă ALEGERI. Repet: încă din generală. Părintele - la recomandarea consilierului şcolar şi bazat pe fişele copilului - poate decide dacă fiul său va urma sau nu modulul de matematică-avansat sau se va mulţumi cu matematica din nucleul de bază. Repet: încă din generală. La noi nu există această algere, părintele urmând să descifreze o matematică mult peste vârsta copilului şi chiar peste puterea de înţelegere a unui adult, dovadă numeroşi adulţi care nu mai înţeleg exerciţiile din manuale şi culegeri.
      4. Se aplică şi are ca rezultat un val de analfabetism funcţional. Vina nu aparţine însă profesorilor, ci programei încărcate pe care aceştia sunt obligaţi să o ponteze, ca la pontatorul din fabricile de altă dată.
      5. Era vorba de discurs, care este o artă. Ca literatura. Şi literatura tot artă este, şi figurează în exemanele de stat.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Eu spun ca se castiga, dvs. ca se formeaza, vorbim de fapt de acelasil lucru. Nu il primesti instant, si nici pe nemeritate.
      Da, si in sistemul nostru i se ofera alegeri, la sfarsitul clasei a 8-a.
      "dovadă numeroşi adulţi care nu mai înţeleg exerciţiile din manuale şi culegeri." - asta spune mai mult despre respectivii adulti.
      4. De unde rezulta asta?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Educaţia postmodernă este puternic influenţată de psihologie - psihopedagogia este o ramură a psihologiei -, ori în psihologie nu se folosesc termeni ca "respectuos", "obraznic" sau "leneş". Nu sunt termeni ştiinţifici, ori pedagogia postmodernă - spre deosebirea de pedagogia modernă - este pur ştiinţifică. E ca şi cum ai întâlni într-un tratat de medicină că splina e... leneşă.

      Dacă pedagogia modernă pedepsea obrăznicia, pedagogia postmodernă vede în obrăznicie o reacţie de apărare, un efect al unei cauze.

      Respectul nu este un termen folosit în ştiinţă, şi în conescinţă nu este amintit de pedagogia postmodernă. Asta ar însemna că el nu se produce? Ba se produce, însă la alt nivel.

      Societatea managarială, era companiilor în care am intrat, este o societate a COLABORĂRII şi nu una a jocurilor de putere din vechea societate industrială. Educaţia postmodernă cultivă încă de la vârste fragede colaborarea; ea este acordată încă de la grădiniţă. Copiii sunt învăţaţi să colaboreze cu educatorul, spre deosebire de sistemul vechi. Ei devin actori ai educaţiei şi nu obiecte pasive, educabile. Acest lucru este VITAL în era în care trăim, pentru că eficienţa unei companii se clădeşte pe colaborare şi nu pe conducere piramidală. Respectul de care vorbiţi e preluat de competenţă, care înseamnă mult mai mult. Dacă în sistemul vechi profesorul era un obiect al respectului, în societatea nouă profesorul este un lider. El coordonează, îi învaţă pe elevi strategii manageriale, aduce fonduri, construieşte ateliere etc. Este un profesor OK. Termenul de OK i se potriveşte mai bine decât cel de magister.

      @ Jonn Jonzz: Da, si in sistemul nostru i se ofera alegeri, la sfarsitul clasei a 8-a.

      Nu, există doar alegeri pe instituţii, nu pe programă. Elevul nu-şi poate alege singur obiectele pe care să le studieze nici în liceu. Elevul nu-şi poate face un design al programei, pentru că învăţământul românesc nu este MODULAR. Modular înseamnă să-ţi alegi singur anumite piese, iar colegul tău să-şi aleagă altele, şi să vă întâlniţi doar la cursurile comune. Asta înseamnă modularitate.

      5. Din faptul că între jurnalism şi literatură există legături foarte strânse.
      • Like 1
    • @ Valentin
      " era companiilor în care am intrat, este o societate a COLABORĂRII şi nu una a jocurilor de putere" - ma faceti sa rad. Dvs. ati lucrat vreodata intr-o multinationala? Unde sunt bani (multi) vor fi si rechini care se vor bate pentru putere.
      "Nu, există doar alegeri pe instituţii, nu pe programă." - si e foarte bine ca e asa. Elevul nu are experienta sau calificarea sa creeze o programa. Este inca tanar si lipsit de experienta, de asta se si duce la scoala, sa invete.
      "Din faptul că între jurnalism şi literatură există legături foarte strânse." - eu va intrebam de cu totul altceva.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu numai că am lucrat într-o companie, dar am avut şi o funcţie de management. Am lucrat într-o competiţie acerbă - şi anume pe piaţa publicităţii - însă nu au existat lupte în INTERIORUL companiei. Am impresia că faceţi confuzie Chiar dacă două companii se află într-o competiţie, echipele din interiorul companiilor trebuie să funcţioneze armonios pentru a fi eficiente.

      Psihologia actuală a refăcut scala vârstelor. Dacă veţi parcurge o astfel de lucrare, veţi afla că adolescenţa începe mult mai devreme.

      Când m-am referit la faptul că în sisemele din afară elevul îşi creează programa, sensul trebuia înţeles la figurat: el este lăsat să aleagă din oferta educaţională acele segmente cu care este compatibil. Această compatibilitate este atent verificată de psihologii şi consilierii şcolari şi aprobată de părinte.

      Nu am vrut să spun că elevul ia o foaie de hârtie şi scrie un curriculum cap-coadă.
      • Like 1
    • @ Valentin
      Nu fac nici o confuzie. Cu cat compania e mai mare cu atat luptele de putere din interior sunt mai puternice. Asta poate sa fie un lucru rau sau costructiv, depinzand de cat de rezonabili sunt cei care duc acea lupta.
      "el este lăsat să aleagă din oferta educaţională acele segmente cu care este compatibil." - si la noi este lasat sa isi aleaga din oferta educationala acele profiluri de liceu cu care este compatibil.
      "Dacă veţi parcurge o astfel de lucrare, veţi afla că adolescenţa începe mult mai devreme." - si daca incepe mai devreme, ce? Nu schimba cu nimic faptul ca elevul nu are experienta si nu inseamna ca adolescenta se incheie mai devreme si ca devine adult la 15 ani, sau ceva de genul asta.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Viziunea dvs. este complet deformată, şi vi-o pot spune cunoscând persoane care lucreză în asemenea companii. În orice companie există asemena persoane, însă acesta nu este un motiv ca un sistem de învăţământ normal să încurajeze aceste practici. Tot la fel există şi persoane care delapidează din aceste firme; să înţeleg că rolul unui sistem de educaţie e să-i înveţe pe copii cum să facă acest lucru?
      O firmă depinde de echipă, şi vi-o pot spune ca cineva care a condus o astfel de echipă, de cineva care a ales echipa pe baza unor teste clare - folosite în multe companii - care să prevină asemenea evenimente.
      Psihologii spun că schimbă foarte mult.
      Ideea alegerii era că în sistemele din afară aceasta începe mult mai devreme şi este reală. în sensul că nu toţi elevii aceleaşi clase merg la aceleaşi cursuri.

      La noi pot doar să-şi aleagă liceul, dar nu pot alege cursuri diferite din cadrul aceluiaşi liceu.

      • Like 1
    • @ Valentin
      Nu e deformata, si v-o pot spune si eu de la persoane care lucreaza in asemenea medii, si chiar din proprie experienta, din mediul universitar. Unde sunt bani si rost de putere va fi si o lupta acerba, uneori chiar murdara. Sigur ca in ceea ce priveste imaginea da, toata lumea formeaza o echipa, ne tinem de manute, cantam si daa, ce mai echipa formam. In straturile superioare de la conducere insa... bazin cu rechini. Si nu doar acolo. Se pot face 100 de teste, si chiar se fac, nu zic nu, dar tot acolo se ajunge in final. Pentru ca multi se si schimba pe parcurs. Pornesc de la a fi niste "team players" care chiar cred in viziune, echipa etc. si cand dau de putere si posibilitatea de a castiga niste sume foarte mari de bani descopera brusc ca sunt in stare sa si calce pe cadavre.
      Nu spun ca genul asta de atitudine trebuie insuflata elevilor in scoli, dar nu vad de ce ar fi tratati perpetuu de parca ar avea 3 ani. Sau, din contra, sa fie tratati ca niste adulti cand inca sunt copii. Viata e o lupta, e util sa inveti sa lupti, daca vrei sa supravietuiesti.

      Isi pot alege insa tipul de clasa din cadrul unui liceu (intensiv engleza/intensiv info/etc.).
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu am spus că asemenea lucruri nu se petrec, dar ele nu au de-aface cu angajatul de rând şi cu echipa care îşi face treaba. Ce se întâmplă între acţionarii firmei nu e treaba echipei şi mă îndoiesc că acţionarii le povestesc angajaţilor cam ce fac.
      Ştiu cum funcţionează o firmă şi ştiu ce înseamnă şi o echipă. Ştiu diferenţa dintre o echipă funcţională şi una disfuncţională. Am lucrat în asemenea echipe şi am condus asemenea echipe; vă asigur că ce făceau şefii nu era treaba mea şi nici treaba celor din echipă. Rostul nostru era să colaborăm ca să meargă totul bine, şi chiar mergea. Nu am întâlnit colegi care să facă asemenea probleme. Am avut colegi care erau foarte buni în ceea ce făceau şi care au preluat conducerea departamentului respectiv, dar pe merit.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Nu stiu ce intelegi dvs. prin angajat de rand. Depinde si de companie, de cifra de afaceri etc.
      Da, de ce fac sefii/actionarii vorbesc. E foarte interesant ce s-ar intampla cu un angajat care preia conducerea unui departament pe merit, frumos, la un moment dat, daca (sau cand) ar ajunge printre sefi/actionari. In plus, daca a ajuns sef de departament pe merit inseamna ca un fel de competitie a existat, intre el si alti candidati la acea pozitie. Elementul competitiv exista si in interiorul companiilor si intre companii. Ceea ce e si normal.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      La şefi nu mă pricep şi nici nu mă interesează. Şeful are treaba lui, echipa treaba ei. Ca angajat de rând vă pot da exemplul unei firme de publicitate: departamentul de copywriting, departamentul de grafică şi DTP, departamentul de vânzări etc. În general este o atmosferă pentru cei cu nervii tari, dar veselă şi foarte mişto. Chiar foarte, foarte mişto.
      Încă o dată, eu nu am eliminat competiţia. Ea este necesară, însă este necesară cu o singură condiţie: SĂ FIE LIBER ACCEPTATĂ. Lucru care în alte sisteme de învăţământ se face încă din şcoala generală. Nicăieri, în nicio firmă, nu veţi întâlni ca cineva să fie obligat sau forţat să preia o funcţie de conducere (ex. director artistic peste echipa de grafică). O face dacă vrea şi dacă este competent.
      În orice sistem de învăţământ există competiţie. Se fac olimpiade, echipe de robotică etc., din Finlanda până în Guatemala, însă este o competiţie liber acceptată. La noi se intră într-o competiţie absolut stupidă şi nesănătoasă prin acel 25% din media generală şi prin alte impuneri fără cap şi fără coadă. Orice competiţie silită e NOCIVĂ, orice competiţie liber acceptată e BENEFICĂ. E o mare diferenţă.
      • Like 0
    • @ Valentin
      "Nicăieri, în nicio firmă, nu veţi întâlni ca cineva să fie obligat sau forţat să preia o funcţie de conducere" - nu direct, poate.
      "În orice sistem de învăţământ există competiţie. Se fac olimpiade, echipe de robotică etc." - nu chiar peste tot.
      "Ea este necesară, însă este necesară cu o singură condiţie: SĂ FIE LIBER ACCEPTATĂ." - cand aplici pentru un job esti in competitie cu alti posibili viitori angajati, fie ca vrei fie ca nu.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Indirect ar însemna probabil prin hipnoză... Dacă omul e mulţumit cu postul pe care îl are, dacă e convins că viaţa mai poate însemna şi familie, atunci e foarte posibil să se mulţmească cu un job ok, cu o atmosferă ok la serviciu etc.

      Aplici la un job liber şi intri într-o competiţie liberă, la fel cum intri într-o competiţie de robotică sau olimpiadă. Nu înseamnă că trebuie să-ţi sabotezi partenerii, să strici robotul echipei adverse, să copiezi la olimpiadă sau să pui colegului de interviu laxative în cafea.

      Competiţia e ok dacă e liber acceptată - adică te duci de bună voie - şi dacă e corectă.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Nu e nevoie de hipnoza, e suficient un mesaj subtil. Daca consecintele refuzului sunt nasoale... e mai bine pentru toata lumea sa accepti pozitia respectiva. Stiu cazuri de oameni care au fost promovati fara macar sa fie intrebati daca vor asta sau nu.
      "Aplici la un job liber şi intri într-o competiţie liberă, la fel cum intri într-o competiţie de robotică sau olimpiadă." - cele 2 nu sunt echivalente. Poti sa nu participi niciodata la o olimpiada, fara sa existe vreodata vreo consecinta. Cand (inevitabil) aplici la un job, orice job, intri in competitie. Nu ai de ales, elementul competitiv e acolo indiferent de job (daca jobul e cat de cat decent, daca vorbim de mcdonalds poate nu).
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      În momentul în care accepţi un job este necesar să faci şi puţin research pe marginea firmei respective (dacă îşi tratează corect angajaţii, dacă au existat probleme cu firma respectivă etc.) Seamănă puţin cu alegerea unui produs, şi este de fapt şi modul în care eşti evaluat. Îţi este trecută în revistă pagina de pe reţeaua socială, blogul dacă ai unul etc. Nu spun că nu poţi da peste un şef isteric, dar dacă eşti atent poţi minimiza riscul.
      O olimpiadă, un concurs au consecinţe solide: diplome care se pot pune la dosar, experienţă cu lucrul în echipă (cazul echipelor de robotică etc.)
      Evident că atunci când aplici pentru un job intri în competiţie, după cum intri încompetiţie ca un sportiv care trebuie să-şi apere un titlu; consecinţa ar fi că ar putea să şi-l piardă.
      Acestea sunt însă situaţii normale, în care competiţia e liber acceptată şi care aduc un sentiment de împlinire chiar dacă drumul este greu. Competiţia neacceptată duce deseori la blazare, iar în cazul firmelor conduse de mici şefuleţi tiranici există un flux de angajaţi care aduce pierderi serioase firmei.
      Nu toate firmele sunt conduse de asemenea omuleţi deformaţi. Cu puţină atenţie se pot evita asemenea situaţii neplăcute, mai ales în era transparenţei totale, când poţi afla orice despre oricine.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Daca nu participi la olimpiade nu ai nimic de pierdut, iti poti vedea de viata foarte bine si fara ele, asta incercam sa spun.
      "Evident că atunci când aplici pentru un job intri în competiţie, după cum intri încompetiţie ca un sportiv care trebuie să-şi apere un titlu; consecinţa ar fi că ar putea să şi-l piardă." - cele 2 nu sunt echivalente. Daca nu iei jobul, nu mananci, daca nu iei titlul mondial consecintele nu sunt atat de nasoale.
      Transparenta totala.. cu documente de tip non-disclosure. N-am ajuns inca sa fie chiar toate cartile date pe fata.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Depinde foarte mult şi de viaţa pe care ţi-o doreşti. Din câte ştiu, diplomele contează pentru anumite facultăţi din afară.
      Dacă nu iei jobul, te duci la altul. Dacă nu iei zece joburi, te apuci de măturat frunze prin parc, dar cred că din zece joburi iei măcar unul.
      Poţi afla informaţii despre o anumită firmă de la persoane care au lucrat acolo. Nu e foarte greu. Te interesează care e atmosfera, cum sunt trataţi angajaţii etc. Plus există şi multe joburi pe recomandări. Cineva ştie pe cineva care e bun la ceva, respectivul dă o probă de lucru etc. Plus unele conexiuni ţi le faci încă din facultate.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Diplomele de la olimpiade ajuta, chiar mult, dar nu sunt obligatorii.
      "Dacă nu iei jobul, te duci la altul." - pentru care vei intra intr-o competitie, fie ca iti place, fie ca nu. Cum bine ati spus, singurele joburi pentru care cel mai probabil nu e nevoie de competitie sunt cele de maturat frunze.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Dacă aţi înţeles că un sistem educaţional nu are nevoie de competiţie, atunci aţi înţeles greşit. Ideea e că sistemele din afară separă competiţia şi performanţa de cultura generală. Îţi ALEGI încă din şcoala generală la ce să performezi mai bine, nu te obligă cineva.
      Iată o radiografie foarte bună a sistemului de educaţie din România:
      https://www.youtube.com/watch?v=7KfnMv9PN30

      Dacă vreţi, putem discuta pe marginea ei.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Si la noi se poate face alegerea asta. Nu vrei sa inveti de 10 la X materie? Nu-i un capat de tara, viata merge inainte si cu 7.
      Da, am vazut reportajul. Multe probleme care depind de fapt de investitii. Nu am vazut insa un argument suficient de solid in favoarea schimbarii programei. Cel mult niste pareri personale.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Din păcate ce spuneţi dvs. era valabil prin anii 80, când media generală nu conta şi admiterea la liceu se făcea prin examen.

      Nici dvs. nu aveţi un argument prea solid. De fapt, argumentele dvs. sunt îngrozitor de subrede. Valul de analfabetism funcţinal e imens, inclusiv în rândurile elevilor de calibru, care, deşi pot fi olimpici la matematică, performează execrabil în multe arii. Exemplul incapacităţii de a face un comentariu pe o lucrare plastică sau muzicală fără o documentare prealabilă - după cum o cere programa - e un argument solid.
      Olimpicii nu-i pun la socoteală, pentru că pregătirea lor este extraşcolară. Poate că nu ştiaţi, dar unui profesor nu-i este permis să facă pregătire de olimpiadă în orele de curs, ci în afara lor, ca ore speciale. Soluţia olimpicilor sunt meditaţiile, pe care le fac intens.
      Pregătirea studenţilor români nu este nici ea un argument solid, pentru că dvs. luaţi în calcul doar domeniul real, ori educaţia presupune şi domeniu uman, arte etc.
      Educaţia românească seamănă cu o ţară săracă: are o mână de vârfuri şi o mare de analfabetism funcţional.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Este valabil si azi, nu toata lumea e musai sa ajunga la licee de elita.
      "Valul de analfabetism funcţinal e imens, inclusiv în rândurile elevilor de calibru"- de unde rezulta ca e imens in randurile elevilor de calibru?
      "Exemplul incapacităţii de a face un comentariu pe o lucrare plastică sau muzicală fără o documentare prealabilă - după cum o cere programa - e un argument solid." - nu e, avand in vedere ca nu stim in cat la suta din cazuri se intampla asta.
      " Soluţia olimpicilor sunt meditaţiile, pe care le fac intens." - nu intotdeauna. Cu resursele de azi, pregatirea se poate face si solo. In plus de asta, ca sa poti sa incepi pregatirea de olimpiada e nevoie sa stapanesti intai materia de la clasa, sa pornesti de undeva. Sa existe niste standarde decente la clasa.
      "Educaţia românească seamănă cu o ţară săracă: are o mână de vârfuri şi o mare de analfabetism funcţional." - da, pentru ca nu se investeste nici pe departe cat ar trebui.
      Argumentul meu e ca ar trebui sa facem niste studii pe ce se intampla in sistemul nostru de invatamant si sa vorbim pe baza unor date, nu a unor impresii personale. Ce e gresit in asta?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      @Jonn Jonzz: de unde rezulta ca e imens in randurile elevilor de calibru?

      Din observaţii de bun simţ. Dvs. consideraţi în schimb că o clasă de 30 de elevi de la un liceu de elită, dusă la un muzeu de artă poate comenta liber şi cu limbaj de strictă specialitate - după cum o cere programa - orice lucrare? Pentru că asta cere programa. Sau o lucrare simfonică în cazul muzicii.
      Care credeţi că este proporţia acestei performanţe? 30%? 80%? 90%?

      N-am nevoie de studii care să-mi indice că plouă. Buletinul meterologic mi-o poate spune, dar dacă văd picături de ploaie pe asfat dar nu cred că plouă decât dacă iau legătura cu Asociaţia Naţională de Meteorologie înseamnă că am o problemă.

      @Jonn Jonzz: ca sa poti sa incepi pregatirea de olimpiada e nevoie sa stapanesti intai materia de la clasa, sa pornesti de undeva. Sa existe niste standarde decente la clasa.

      Nu toţi ajung olimpici, ci doar o parte. O parte foarte mică. Nu de standarde decente e vorba, ci de respectarea legii educaţiei, care indică obligativitatea ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIFERENŢIAT.

      E nevoie de standarde DIFERENŢIATE. Nu toţi suntem traşi la ştanţă ca roboţii sau ca şuruburile să învăţăm aceleaşi lucruri.

      @Jonn Jonzz: Argumentul meu e ca ar trebui sa facem niste studii.

      Aceste studii există. Diferitele tipuri de învăţare sunt făcute pe baza unor studii. Sunt făcute încă din anii 70. E constatat pe baza acestor studii că elevii care au un tip de învăţare vizuală sunt şi cei care au aptitudini umaniste şi nu pot performa pe anumite modele matematicii. Problema e că învăţământul românesc nu este centrat pe elev, pe mecanismele învăţării, pe studiile şi datele ştiinţifice. Pe hârtie situaţia stă ceva mai frumos, dar prietenul meu - profesor de educaţie plastică - îmi spunea că nici la această oră nu există o metodică unitară şi clară pentru materia pe care o predă.
      Nu există studii care să coreleze materia cu vârsta elevilor. Din păcate.
      • Like 0
    • @ Valentin
      "Din observaţii de bun simţ." - exact insuficient, v-am mai explicat cu alte ocazii de ce.
      "N-am nevoie de studii care să-mi indice că plouă." - cele 2 situatii nu sunt echivalente. Echivalentul cu ce faceti dvs. ar fi asa: imi ploua mie in cap, drept care deduc ca ploua in toata tara. Observatie de bun simt, nu?
      "Aceste studii există." -nu, nu exista. Nu avem studii care sa ne spuna cati elevi din sistemul nostru, azi, de la liceele de elita nu sunt in stare sa faca X tip de comentariu, de exemplu. La asta ma refer.
      "profesor de educaţie plastică - îmi spunea că nici la această oră nu există o metodică unitară şi clară pentru materia pe care o predă. " - trecem de la programa la metodica. E altceva.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nici dvs. nu aţi dat argumente clare, ci doar aţi început discuţia arătând către un grup de olimpici despre care nu se ştie sigur dacă sunt produsul sistemului şcolar sau extraşcolar.

      Dvs. faceţi aceeaşi echivalenţă. Raţionamentul este 1) avem cu X bucăţi mai mulţi olimpici decât ţara Y 2) rezultă că sistemul nostru şcolar i-a produs.

      E o observaţie, nu rezultatul unui studiu. O observaţie complet proprie şi personală., şi care nu ţine seama de valul endemic de meditaţii care se practică în sistemul nostru.

      Unde sunt studiile pe care dvs. le cereţi cu atâta tărie care să demonstreze negru pe alb, cu date şi cifre că sistemul nostru este valid?

      Nu există studii, dar din discuţiile mele cu elevi de la orice liceu - inclusiv cele de care vorbiţi - n-am găsit NICI UNUL în stare să îndeplinească această cerinţă.

      Dacă doriţi putem aranja o asemenea demonstraţie când veniţi în ţară. Mergeţi cu mine şi vă veţi convinge la faţa locului. Dacă veţi găsi măcar unul care să îndeplinească cerinţele programei de gimnazială - nu mai vorbesc de cea de liceu - vă asigur că vă voi da dreptate în orice spuneiţi.

      Credeţi-mă, chiar ştiu despre ce este vorba, şi oricând pot să vi-o demonstrez. Eu vă cred atunci când îmi spuneţi că aţi vorbit cu studenţi din afară; şi dvs. ar trebui să mă credeţi atunci când spun că am testat aceste lucruri la faţa locului. Neştinţific, aşa cum aţi făcut-o şi dvs. Şi vă cred. La fel cum ar trebui să mă credeţi dvs. pe mine. Dacă nu, e demonstrabil.

      Într-un sistem normal, există o bază metodică aplicată peste tot atunci când vine vorba de cultura generală. La noi nu există. La noi fiecare face după cum îl taie capul. Există metodici. Din păcate există o grămadă, dar nu sunt unificate. Nici măcar la titularizare nu există o metodică unificată, în aşa fel încât nu ştii de la ce să te aştepţi când ţi se corectează lucrarea.

      Avem programe încărcate, nu avem metodică. E radiografia unui sistem care produce o mână de olimpici şi restul aruncă la coş.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Argumentul meu este clar: nu avem date suficiente ca sa tragem concluzii legate de sistem in ansamblu. Despre olimpici nu am spus niciodata ca depind exclusiv de ce se face la clasa. Am spus ca trebuie sa porneasca de undeva, si nu de la 1+1=2.
      "Dvs. faceţi aceeaşi echivalenţă." - nu, in nici un caz. E clar ca aproape toti olimpicii vin din sistemul de stat, asta se vede de la rezultatele de la olimpiade. Sunt oricum foarte putine licee particulare la noi, si inca si mai putine licee particulare din care vin olimpici. Sunt constient ca olimpici sunt foarte putini.
      "E o observaţie, nu rezultatul unui studiu." - observatie sustinuta de date numerice. Puteti verifica si dvs. cate medalii a obtinut Romania la olimpiadele internationale de mate si fizica de-a lungul anilor.
      "valul endemic de meditaţii care se practică în sistemul nostru. " - asta e o observatie care nu e sustinuta de date numerice.
      "Unde sunt studiile pe care dvs. le cereţi cu atâta tărie care să demonstreze negru pe alb, cu date şi cifre că sistemul nostru este valid?" - ce vreti sa spuneti prin "valid"? Da, tocmai asta e problema, nu avem date din teren. Una din probleme, cel putin. Studiile pe care mi le cereti ar trebui sa le cereti specialistilor care fac programele. Comisiile dumnealor mentin status quo-ul de mai bine de 20 ani, este treaba lor sa-si argumenteze decizia.
      "şi dvs. ar trebui să mă credeţi atunci când spun că am testat aceste lucruri la faţa locului. " - va cred, doar ca nu e suficient ca sa trageti concluzia ca problema e raspandita la nivel de ansamblu, sau ca se datoreaza programei.
      "Există metodici. Din păcate există o grămadă, dar nu sunt unificate." - bun, dar metodica si programa sunt chestii diferite.
      "Avem programe încărcate" - nu sunt incarcate. Nu au fost ani de zile, de ce ar fi acum?
      "produce o mână de olimpici şi restul aruncă la coş." - sunt destui care nu sunt olimpici si merg foarte bine dupa terminarea liceului, inclusiv la facultati din afara. Probleme sigur ca sunt, nu vad insa de ce ar fi programa una din ele. Sau sistemul de notare.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Opiniile mele se bazează pe afirmaţiile unor specialişti care au vorbit şi vorbesc în continuare despre programa încărcată, modul de învăţare greşit, mult prea abstract, mult prea ridicat faţă de vârsta elevilor etc.

      Dvs. nu aveţi argumente, ci doar nişte potriveli gen avem olimpici, avem sistem. Toate sistemele de pe mapamond au olimpici. Înseamnă că toate sunt bune?

      @ Jonn Jonzz: nu e suficient ca sa trageti concluzia ca problema e raspandita la nivel de ansamblu, sau ca se datoreaza programei.

      Nu eu trag această concluzie, ci cei care au analizat această problemă şi care au explicat-o atât în spaţiu public cât şi în zonele spcializate (manuale, lucrări etc.) E vorba de programe încărcate, de mod de abordare greşit al actului didactic etc.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Am argumente, le-am expus de destul de multe ori.
      "Opiniile mele se bazează pe afirmaţiile unor specialişti care au vorbit şi vorbesc în continuare despre programa încărcată, "- afirmatii care la randul lor sunt niste opinii, pentru ca nu vin niciodata la pachet cu niste date. V-am mai spus, nu conteaza cine emite o afirmatie, conteaza corectitudinea argumentelor. In afara de pareri personale, pana acum nu am vazut niste argumente solide care sa si sustina acele afirmatii. Niste date din teren, mai exact. Mergand totusi pe linia dvs. de argumentare, in fond si cei care fac parte din comisiile de redactare a programelor tot specialisti sunt, si dumnealor (comisie dupa comisie) de mai bine de 20 de ani nu fac nici o schimbare substantiala. Cu parerile lor cum ramane?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu, nu aţi expus ABSOLUT nimic care să contrazică opinii care vin de la persoane avizate,

      @ Jonn Jonzz: nu vin niciodata la pachet cu niste date
      Depinde la ce date vă referiţi. Un sondaj de genul avem cu X olimpici mai mult decât ei nu spune mare lucru despre sitemul de învăţământ. Dacă vă referiţi însă la nişte informaţii legate de pedagogie/psihologie, atunci problema e mai complicată: 1) în spaţiul public nu poţi veni cu teorii şi terminologie pe care lumea n-o înţelege; 2) în manualele de didactică există bibliografii vaste care pot fi consultate de către cei care au timp. Cine are timp, consultă. Dar ele există.

      @ Jonn Jonzz: Cu parerile lor cum ramane?

      V-aţi pus vreodată întrebarea că scăderea în volum a programei sau trecerea pe opţional a unor materii ar putea afecta orele de catedră sau ar putea avea ca rezultat disponibilizări? V-aţi pus vreodată problema că o programă aşezată pe baze elementare ar da o lovitură teribilă pieţei meditaţiilor? Sunt întrebări valide.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Eu mi-am sustinut afirmatiile mele cu argumente si dovezi cand a fost cazul. Iar daca intre persoanele avizate intra de exemplu Oana Moraru atunci da, clar, am avut contraargumente valide la ce a expus dumneaei in diverse articole pe acest site.

      "Depinde la ce date vă referiţi."- date si studii legate de situatia invatamantului romanesc astazi. Cat la suta din profesori putem spune ca sunt slab pregatiti? Sau corupti (conditioneaza nota de prezenta la meditatii, de exemplu)? etc.
      "Sunt întrebări valide." - asa, si? Bun, s-ar face disponibilizari, ce-i cu asta? In fond nici nu ar fi nevoie de prea multe disponibilizari - daca simplific materia la romana, de ce ar insemna asta mai putini profi de romana? Daca o materie devine optional, inseamna ca nu mai am nevoie de profi? Vreti sa spuneti ca in mai bine de 20(!) de ani nici o comisie reponsabila de macar o programa, una singura nu a simplificat programa de frica disponibilizarilor si/sau a meditatiilor? Nu s-a putut simplifica programa de la educatie plastica, de exemplu?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu, nu aţi dat argumente legate de pedagogie/psihopedagogie/curriculum, ci doar argumente sociologice, multe din ele foarte vagi. Aştept încă argumentele legate de aria despre care discutăm.

      Cat la suta din profesori putem spune ca sunt slab pregatiti? Sau corupti (conditioneaza nota de prezenta la meditatii, de exemplu)? etc.

      Cu multe postări în urmă chiar dvs. aveaţi o altă atitudine faţă de profesori. Înţeleg că din negativ am intrat pe nul total: imposibili de ştiut dacă avem profesori bine pregătiţi sau slab pregătiţi (deşi lipsa unei metodic unitare ar trebui să spună mult), dacă avem sau nu o situaţie endemică a meditatţiilor etc.

      @ Jonn Jonzz: daca simplific materia la romana, de ce ar insemna asta mai putini profi de romana?

      E o întrebare bună, cu care vă susţin 100%. O relaxare a teoreticului ar da mai mult timp fixării practice, care nu s-ar mai face acasă, aiurea, ci sub supravegherea profesorului. Sincer nu ştiu de ce se merge pe ideea că o relaxare a pgramei ar duce la disponibilizări. Însă în România e cel mai bine să nu pui întrebări că faci riduri şi îmbătrâneşti prematur.

      Daca o materie devine optional, inseamna ca nu mai am nevoie de profi?

      Câtă vreme şantajul cu procentul din media generală rămâne în vigoare toţi elevii vor frecventa şi opţionalele, cum se întâmplă cu religia. Am înţeles că de fapt problema e cu plata, cu catedra. Nu ne permitem ca finlandezii, să plătim un curs cu 5 elevi.

      @ Jonn Jonzz: Nu s-a putut simplifica programa de la educatie plastica, de exemplu?

      Nu s-ar putea face autostrăzi? Nu s-ar putea reduce din birocraţie? Nu s-ar putea... nu s-ar putea...
      Ba s-ar putea, dar de ce nu se întâmplă nu ştiu...
      • Like 0
    • @ Valentin
      Am dat argumente relevante discutiei. Nici dvs. nu ati dat argumente legate de pedagogie, ati citat din carti lucruri nesustinute de dovezi, ca date nu ati adus in discutie.
      "Înţeleg că din negativ am intrat pe nul total: imposibili de ştiut dacă avem profesori bine pregătiţi sau slab pregătiţi" - nu e vorba de daca, ci de cati. Pozitia mea a fost intotdeauna asta: nu avem suficiente date. Pentru ca intr-adevar nu avem.
      "Sincer nu ştiu de ce se merge pe ideea că o relaxare a pgramei ar duce la disponibilizări." - pai stati un pic, SE merge pe ideea asta, sau doar dvs. mergeti pe ideea asta?
      "Câtă vreme şantajul cu procentul din media generală rămâne în vigoare toţi elevii vor frecventa şi opţionalele" - de ce ar face lucrul asta? La religie se da de multe ori 10 fara sa fie nevoie sa se depuna vreun efort (na, daca vrei sa indoctrinezi cat mai multi copii, trebuie sa poti sa ii atragi, se intelege), dar la alte optionale nu e musai sa se procedeze la fel. Cand eram eu la scoala (generala si gimnaziu), informatica de exemplu era un alt optional, unul insa care se trata serios si care nu insemna automat o marire a mediei.
      "Nu s-ar putea face autostrăzi?" - pai v-am mai zis, autostrazile inseamna cheltuieli. Ce ar costa sa se reduca din pix programa?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu aţi dat argumente legate de pedagogie, ci doar unele statistici care nu spun mare lucru, decât că avem cu X olimpici mai mult decât ţara Y. Nu mi se pare o culme a pedagogiei. Argumentele mele sunt pedagogice şi le puteţi găsi în manualele de specialitate; dacă aşteptaţi studii sau date concrete mă tem va trebui să mergeţi direct la sursă.

      @ Jonn Jonzz: Pozitia mea a fost intotdeauna asta: nu avem suficiente date.

      Sau nu vrem să avem. Datele nu trebuie să fie oficiale. Se pot culege direct de pe teren. Mergem împreună la orice liceu vreţi dvs. şi punem întrebări legate de muzicologie sau artă plastică.
      Putem trage o concluzie pe un asemenea experiment? Sau e nevoie să avem în spate un institut. Din câte ştiu, sociologia educaţie - o componentă a formării dascălilor - oferă instrumente foarte eficiente pentru realizarea unor sondaje mai mult decât reprezentative.

      @ Jonn Jonzz: pai stati un pic, SE merge pe ideea asta, sau doar dvs. mergeti pe ideea asta?

      Câtă vreme şantajul cu procentul din media generală rămâne în vigoare toţi elevii vor frecventa şi opţionalele" - de ce ar face lucrul asta?

      Am dat deja răspunsul: pentru a-şi majora media generală.

      @ Jonn Jonzz: La religie se da de multe ori 10 fara sa fie nevoie sa se depuna vreun efort.

      Cu sau fără efort, e un 10 în plus.

      @ Jonn Jonzz: Cand eram eu la scoala (generala si gimnaziu), informatica de exemplu era un alt optional, unul insa care se trata serios si care nu insemna automat o marire a mediei.

      Opţionalele care nu contează pentru medie nu fac parte din trunchiul comun. Sunt opţionale la care te duci benevol, fără să aştepţi ceva.

      În plus media nu aduce doar un liceu bun, mai aduce şi bani. Bursă.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Cum am spus, am dat argumentele relevante pentru ceea ce am avut de sustinut. Am adus mai multe lucruri in discutie de-a lungul timpului.
      "Argumentele mele sunt pedagogice" - si pana acum nesustinute.
      "Sau e nevoie să avem în spate un institut." - e nevoie sa avem in spate un institut, da, studiul sa fie realizat corect, cu resursele de rigoare si de sociologi. Nu dupa ureche.
      "Opţionalele care nu contează pentru medie nu fac parte din trunchiul comun." - ideea ramane valabila. Cu mai multe optionale, nu e musai ca la toate sa se obtina 10 foarte usor.
      "În plus media nu aduce doar un liceu bun, mai aduce şi bani. Bursă." - bursa pentru medie am avut si eu in liceu. Nu ajuta cu nimic, sumele care se dau sunt... de forma.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu, din păcate nu aţi dat şi nici nu aţi parcurs zona respectivă.

      @ Jonn Jonzz: "Argumentele mele sunt pedagogice"

      Ba da, sunt susţinute de cei care le-au emis. La ei e răspunsul, nu la mine.

      Nu sunt după ureche. Profesorii au bază sociopedagogică prin modulul de pedagogie. La care se dă examen. Există examen de sociologia educaţiei. După ureche fac cei care nu au competenţe pedagogice.

      Cu mai multe optionale, nu e musai ca la toate sa se obtina 10 foarte usor.

      Opţionalele extraşcolare - cercurile robotică, de pictură, de informatică - nu sunt cu notă.

      Depinde de miză. Dacă vorbim de un liceu care are şi gimnaziu şi pentru care există elevi care aduc diplome de olimpiade, robotică etc., vă imaginaţi că nu vor fi zdrobiţi cu efectele impresive ale acordurilor cromatice sau cu descrierea din memorie a artei lui Duccio. Sau cu caraterizarea barocului muzical.

      Bursa ajută pentru cei cu venituri mici. Ajută foarte mult.
      • Like 0
    • @ Valentin
      "Nu, din păcate nu aţi dat şi nici nu aţi parcurs zona respectivă." - 1) nu stiti ce am parcurs, mai exact. si 2) Am dat argumente relevante, cu date, cand a fost cazul. Si nu ma refer doar la discutia curenta, ca doar purtam discutii aici pe republica de multa vreme.
      "Ba da, sunt susţinute de cei care le-au emis. La ei e răspunsul, nu la mine." - dvs le sustineti aici, insa.
      "Opţionalele extraşcolare - cercurile robotică, de pictură, de informatică - nu sunt cu notă." - credeam ca luam in considerare posibilitatea de a avea mai multe optionale pentru care nota ar conta la media generala. OK, inseamna ca ne refeream fiecare la lucruri diferite, scuze.
      "Dacă vorbim de un liceu care are şi gimnaziu şi pentru care există elevi care aduc diplome de olimpiade, " - la acele licee de obicei standardele sunt ridicate la toate materiile.
      "Bursa ajută pentru cei cu venituri mici. Ajută foarte mult." - ma indoiesc ca ar ajuta chiar si in acel caz. Din cate tin minte sumele pe care le primeam nu ajungeau nici pentru un abonament RATB luat cu reducere (cred ca inca nu erau gratuite pentru elevi atunci, s-ar putea insa sa ma insel). Ajungeau cam cat pentru un pachet de biscuiti si o sticla de suc. Si aia era bursa pe toata luna. Era ceva mai mult simbolic. Ceea ce nu e o surpriza, daca nu se investeste in lucrurile de importanta urgenta, de ce s-ar investi in niste burse de merit semnificative?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      1. Tocmai, nu ştiu ce am parcurs, dar din discuţia noastră cam bănuiesc.
      2. Nu, nu aţi dat doar unele argumente statistice, însă nu şi argumente pedagogice. Şi da, tot la discuţia noastră de pe Republica mă refer şi eu. Nu există măcar un singur argument pedagogic în discuţia noastră.
      3. "dvs le sustineti aici", insa. Categoric, după cum şi ei la rândul lor şi le susţin.
      4. "la acele licee de obicei standardele sunt ridicate la toate materiile". O, da, aboslut la toate! Nici una nu scapă!
      5. Cred că de când aţi făcut dvs. liceul s-au schimbat mai multe. Acum contează, îţi poţi strânge să-ţi iei un telefon, o tabletă etc. Dacă înveţi bine, evident.
      • Like 0
    • @ Valentin
      2. Da, statistice, adica exact ce este necesar pentru a demonstra corect ceea ce era de demonstrat. Si in pedagogie, daca se lucreaza corect, tot la statistica se ajunge.
      3. Pai daca tot le sustineti, corect ar fi sa veniti si cu ceva dovezi care sa va sustina punctul de vedere.
      4. Da, chiar sunt. Si nu toti elevii au 10 pe linie la toate materiile. Olimpicii de multe ori nu au.
      5. Bine ar fi! Am sa ma interesez, sa vad exact cat sunt acele burse azi, acum chiar sunt curios.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      2. Statististici şi studii pe care le puteţi găsi în lucrările respective. Eu unul n-am săpat după ele. N-am urmărit firul bibliografiilor, dar dvs. sunteţi liber să faceţi acest lucru.
      3. Dovezile sunt tocmai lucrările respective. Eu am spus doar atât: ineficienţa sistemului educaţional apare PÂNĂ ŞI în manualele de pedagogie, un loc în care nu te-ai fi aşteptat să apară. Asta am spus de la începutul discuţiei noastre, dar dvs. aţi pierdut sensul. N-am discutat validitatea acestor manuale - după care sunt pregătiţi profesorii, atenţie! - pentru că nu sunt de specialitate. Dvs. puteţi să verificaţi dacă doriţi. Lucrările sunt publice şi se pot achiziţiona de la orice librărie.
      4. Daaa, la toate materiile! Evident! Nu toţi au 10 pe linie, dar media generală şi-o scot de bursă, că nu se dă bursă pe medie mică.
      5. E foarte bine să-ţi poţi cumpăra nişte haine marca preferată, mai ales pentru adolescenţi. În special la anumite licee, e un fel de etichetă. Nu spun că ar fi un lucru foarte bun, dar nu mi se pare nici catastrofal ca un adolescent să fie în ton cu moda.
      • Like 0
    • @ Valentin
      "Eu unul n-am săpat după ele" - atunci de unde stiti ca sunt citate acolo, macar? Sau ca studiile respective chiar au fost realizate corect?
      4. Da, la toate materiile. Cei care au medie suficient de mare au bursa de merit pentru note, ceilalti nu.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      De unde ştiţi dvs. că sursele citate de dvs. sunt şi ele corecte? Noutatea nu este egală cu corectitudinea. Poate că studiile citate de dvs. nu sunt cele corecte. Asta că discutăm aşa, ca la grădiniţă.

      Nu, nu la toate materiile, şi asta e verificabil. La unele nivelul este extrem de scăzut, comparativ chiar cu manualul de clasă.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Pentru ca sunt publicate in jurnale de specialitate. Pentru a publica intr-un jurnal de specialitate este necesar ca articolul sa treaca prin procesul de peer review, asta cel putin in jurnalele din afara, nu stiu cum se procedeaza in Romania. In plus de asta, modul in care s-au obtinut rezultatele este de obicei descris in amanunt, in asa fel incat sa pot verifica si eu cum s-a procedat. Cateodata sunt lucruri de criticat la metoda de studiu, caz in care rezultatele nu sunt 100% de incredere. Dar macar stiu ce s-a facut, nu citesc niste concluzii scoase din burta sau regurgitate de la altii fara nici un argument solid.

      Profesorul trebuie sa urmeze programa, nu neaparat un manual sau altul. Manualul poate sa fie prost origanizat, de exemplu.
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Urmările acestor concepţii sunt dezastruoase. Încă suntem ţara milităriei jos din pod, a burţii pe carte, a încheiatului şireturilor până la 14 ani, a acelui "tu să taci când vorbesc cei mari" etc. Totuşi semnale şi speranţe sunt. Cei care au acum 14 ani vor fi altfel de părinţi, iar copiii lor cu totul altfel. Comunismul a produs o pagubă de câteva generaţii. Aş zice că lucrurile sunt în oglindă; 45 le-au luat să ne strice, 45 ne trebuie ca să ne revenim.
    • Like 1


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult
sound-bars icon