Foto: Guliver Getty Images
În ultima perioadă am tot auzit comparația „România - Silicon Valley a Europei”, inclusiv eu am folosit-o în câteva discursuri de sales. Neîndoielnic, industria a crescut exponențial, însă comparația este un pic forțată și, dacă ar fi să ne comparăm cu cineva, cred că mai degrabă ar trebui să ne numim o „Indie a Europei”. De ce? Foarte simplu: la fel ca și India avem programatori buni la costuri mici (deocamdată), totuși spre deosebire de ea, stăm mult mai prost la baza de selecție și la reprezentarea internațională. Dacă aduni populația din primele 3 orașe din India (Delhi, Mumbai și Bangalore) ajungi la aproximativ populația României în totalitatea ei, iar în ceea ce privește reprezentarea internațională, Google, Microsoft, IBM (ca să numesc doar 3 giganți IT) au CEO de naționalitate indiană pe când România, în afară de Dineș de la UiPath (care e un caz special) – nu cred că are vreun reprezentant la nivelul executiv din marile corporații. Ca să ne putem numi „Silicon Valley a Europei” ar trebui să ieșim din mindset-ul de buni executanți, să ne depășim auto-limitările și să facem un pas înspre antreprenoriat, inovație, leadership.
Frânele în dezvoltarea noastră cred ca vin din 3 direcții: mentalitate, educație și management. După ce am analizat mentalitatea aici, astăzi vreau sa mă aplec asupra celei de-a doua dimensiuni: educația.
Educația
Învățământul în masă, la nivel mondial, s-a introdus odată cu cea de-a treia revoluție industrială când s-a simțit nevoia de a educa muncitorii pentru a înțelege concepte simple necesare muncii din fabrici. Un agricultor sau un meșteșugar nu are nevoie de noțiuni de matematică și probabil nici nu este foarte important dacă știe să scrie sau să citească, însă un lucrător care fabrică un șurub trebuie să înțeleagă designul, matrița și da, trebuie să știe să citească instrucțiunile. Un al doilea rol al școlii a fost integrarea copilului într-un sistem, educarea acestuia pentru a respecta autoritatea, pregătirea lui pentru viitoarea meserie care presupunea în general execuția.
În România, conceptul a fost aprofundat de către sistemul comunist, copiii fiind înregimentați de mici în organizații: șoimii patriei, pionieri; și ierarhia fiind foarte clar definită încă din primii ani de școală: comandantul de grupă, comandantul de detașament, comandantul de unitate (nu vi se pare ciudat ca un copil sa se numească „comandant”?) și șefii supremi: învățătorii, profesorii, diriginții. Deasupra tuturor trona cel mai iubit conducător, portretul tovarășului, care, atârnat deasupra tablei, veghea în fiecare clasă la respectarea disciplinei și a ierarhiei. În afară de asta, uniforma școlară definitiva pregătirea noii clase muncitoare, uniformizând (doar se cheamă „uniformă”) și înăbușind toate accesele de originalitate și independență dintr-un elev.
După 1989, sistemul s-a reformat an de an însă doar la suprafață, înnebunind părinții care nu mai știau ce se schimba de la an la an, în profunzime ierarhia, competiția și toate metehnele comuniste rămânând la fel (asta cel puțin în școlile de „top” din București, am o vaga bănuială ca în mediul rural învățământul este un animal pe cale de dispariție unde în cel mai bun caz se sta și în cel mai rău se învață din 2 in 2).
Pentru că am 2 copii (clasa a 2-a și a 5-a) și pentru că am experimentat sistemul de stat, pot spune că, din nefericire, școala (cel puțin cea de stat) a rămas încremenită în timp - și în zilele noastre, ca și acum 30 de ani, punându-se accent pe ascultarea profesorului și pe luarea de notițe, nu pe dialog și dezbatere. Încă îmi amintesc cum trebuia să memorăm comentarii și toate platitudinile emise de unele somități în domeniu: alegoria moarte-nuntă, românul este frate cu natura (dacă ne uităm la pădurea defrișată în ultima perioadă, aș zice că e mai degrabă un fel de frate vitreg), urșii care ies primăvara din bârlog etc. Practic, se nota capacitatea de a memora, nu creativitatea, ideile, originalitatea, găsirea soluției la o problemă etc.
Astăzi, în epoca internetului, memoria nu mai este o calitate atât de importantă și joburile viitorului se vor baza fix pe acele atribute pe care școala le neglijează sau chiar le sancționează. Automatizarea va lua locul muncitorului din fabrică, sarcinile repetitive vor fi înlocuite de roboți, iar copiii noștri, pentru a avea succes pe piața muncii, ar trebui să-și dezvolte alte calități, cum ar fi: creativitatea, autenticitatea, imaginația, abilitatea de a vorbi în public și de a dezbate etc. Aș paria că peste 10 ani nu va interesa pe nimeni (sau aproape pe nimeni) dacă ursul iese primăvara din bârlog sau nu, dacă am terminat culegerea Gheba într-o lună (sau testele „Compare” cu nota 10, ca să fim moderni), dacă am învățat pe de rost 20 de poezii și dacă atunci când profesorul ne-a ascultat am știut să reproducem cu fidelitate bătălia de la Podul Înalt din manualul de clasa a VI-a (apropo, eu am făcut și Dreptul și încă îmi amintesc între ce ani a domnit Ștefan cel Mare – trebuia să știi pe de rost toate zilele, lunile și datele bătăliilor ca să iei examenul de admitere – mi-a folosit vreodată? – poate doar la acest articol).
Și, ca să închei, mie mi-au trebuit ani de zile (zeci), să mă debarasez de balastul acumulat în școală, de tot ce am învățat acolo – profesorul are întotdeauna dreptate, nu vorbi neîntrebat (fără să ridici 2 degete), nu veni cu teorii sau idei noi pentru că vei lua 4, fii conformist, nu te întreba niciodată nimic, ci ia de bun tot ce scrie în manual și tot ce îți spune profesorul, iar dacă ai îndrăznit să contești autoritatea, consecințele pot fi grave pentru tine, deci mai bine nu o face. Și încă mai lucrez la asta... încă simt că mai am un săculeț de balast pe umeri, ce-i drept mai mic decât acum 10 ani, dar încă e acolo.
Poate nu e încă prea târziu să reformăm învățământul și să punem accent pe ce le va trebui copiilor noștri în viitor, nu pe ce le-ar fi folosit în trecut. La mentalitate e mai greu de lucrat, probabil vom avea nevoie de generații pentru a schimba ceva însă aici s-ar putea modifica ceva mult mai repede.
Articol publicat pe Project-e.ro.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dupa revolutie, am pastrat metehnele pe parte socio-umana (doar metehnele,ca s-a pierdut si zelul propagandistic), si am facut praf invatamantul pe partea exacta. Ca si comparatie, matematica la modul in care e predata acuma e departe de modul in care era predata in anii 80, lucrurile nu se leaga si nu au un fir rosu, si se incearca sa se introduca multe notiuni destul de avansate la copii mici, evident ca se introduc gresit (matematica chiar e un domeniu unde mai bine nu predai deloc decat sa predai gresit).
Acum insa dom'injineri cam fac foamea si ca sa ajungi vedeta de televiziune, mare patron la "borduri & panselute inc" sau prim ministru poti sa fii si analfabet, importante sunt alte "calitati" care nu au de-a face cu scoala. Din motivul asta scoala nu prea mai e luata in serios.
Invatamantul ma e relevant pentru o minoritate suficient de educata cat sa inteleaga ca e o metoda buna sa ajunga intr-o universitate (si ulterior si o pozitie) buna in vest insa suficient de saraca si/sau cinstita cat sa nu aiba in vedere mai degraba alte optiuni de genul celor descrise mai sus. Insa daca ai ghinionul sa te nasti la coada vacii cam ai sanse sa ramai acolo, scoala nu mai reprezinta in aceeasi masura o posibilitate de evadare (parere personala).
O să fie un comentariu rău!
Și-n secolul XV și peste 469 de ani și, ceva peste, 5 luni o decizie de a acționa o fost luată pe baza cunoștințelor complexe despre Natură( mamă ori umană).
Referirea este țintită pentru partea de final a articolului.
Cele bune,
Purice Narcis-Teofil