Votul prin corespondenţă - 9 propuneri pentru reparaţia unei ruşini istorice

Momentul electoral din noiembrie 2014 va rămâne asociat, în memoria publică, cu un personaj colectiv. Poza-document a alegerilor de acum mai bine de un an nu va ilustra nici profilul învingătorului Klaus Iohannis, nici pe cel al învinsului Victor Ponta, ci imaginea cozilor la centrele de votare. 

Este imaginea unui scrutin în care electoratul s-a transformat în „factor decisiv”.

Tot atunci a fost dat semnalul schimbării paradigmei social-politice din România, semnal întreţinut ulterior de activitatea susţinută a DNA. Ritmul acestei schimbări a fost grăbit de recentele proteste cauzate de uriaşa tragedie de la Colectiv, iar revendicările protestatarilor din noiembrie 2014 s-au auzit din nou, în noiembrie 2015. 

O parte din ele, legate de înnoirea garniturii de lideri politici a început deja, însă evaluarea oportunităţii acestor schimbări va putea fi făcută doar la finalul mandatului acestora. Vocea străzii a avut însă şi revendicări specifice, iar una dintre acestea a fost adoptarea unei soluţii legislative pentru a evita tocmai situaţii precum cea din noiembrie 2014, în care cadrele cu cozile de la centrele de votare au făcut înconjurul lumii, aducând cu ele încă o pată pe imaginea României. 

Legea votului prin corespondenţă, adoptată la un an după momentul electoral, ar fi trebuit să fie soluţia care spăla pata acelei ruşini istorice. 

Cum arată însă această lege? Ca lucrarea unui elev mediocru. De fapt, nici nu ar fi putut arăta altfel, întrucât autorul actului este Parlamentul României, un elev care, în proporţie de 51%, chiuleşte de la ore. Un elev care a venit sporadic la şcoală, a ascultat cu o ureche la cerinţele străzii (pe care o reprezintă), iar apoi a făcut o lucrare „ca să fie”. Pentru nota de trecere. Dar nu pentru cetăţeni. Şi nici pentru a se asigura că ruşinea istorică din noiembrie 2016 nu se va mai repeta. 

Legea votului prin corespondenţă este necesară şi existenţa sa este de salutat, dar pentru a deveni dintr-o lucrare suficientă pentru nota de trecere una care să merite nota maximă, este nevoie de o serie de modificări. Mai precis, nouă modificări.

1. Chiar dacă votul electronic nu este încă posibil în România, înregistrarea online a alegătorilor în Registrul Electoral este realizabilă şi de dorit. Numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi ar fi mai mare, iar timpul de înscriere, mai mic. Avantajele sunt inclusiv de ordin material: se reduc costurile poştale şi de deplasare.

2. O altă propunere pentru eficientizarea înscrierii cetăţenilor cu drept de vot în Registrul Electoral este definirea cât mai largă a listei documentelor necesare pentru înscriere. Legea actuală prevede ca cetăţenii români cu reşedinţa în străinătate să se înregistreze în baza actului de identitate şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere pe teritoriul ţării respective, însă majoritatea statelor din Uniunea Europeană nu impun obligativitatea obţinerii unor documente care să ateste reşedinţa pe teritoriul lor. 

Sunt propuneri uşor de încorporat în lege şi realizabile, dar care pot avea un impact major: să facă dintr-o lege necesară o lege îndreptată spre cetăţeni. Şi, mai ales, să repare o ruşine istorică.

3) Un alt neajuns al actualei legi este termenul de înscriere mult prea scurt. Acesta expiră la 48 de ore de la începerea perioadei electorale, mai exact cu maxim 88 de zile înaintea datei alegerilor. În avantajul alegătorilor ar fi însă prelungirea acestui termen cât mai aproape de începutul campaniei electorale (30 de zile înainte de ziua votării) pentru a permite înscrierea cât mai multor alegători, care altfel s-ar afla în imposibilitatea de a vota prin corespondenţă. 

Astfel, de exemplu, vor putea vota şi studenţii veniţi în primul an de studii în străinătate, care, în general, încep cursurile după expirarea termenului actual de înregistrare. Desigur, o altă soluţie pentru acest impediment o reprezintă înregistrearea electronică, descrisă mai sus.

4) Legea votului prin corespondenţă, în forma în care a fost adoptată, mai conţine o prevedere care contravine însuşi scopului actului normativ, şi anume extinderea circumstanţelor în care un alegător poate să-şi exercite votul. Astfel, legea prevede că un alegător care a optat pentru votul prin corespondenţă poate vota în cadrul unei secţii de votare doar în câteva situaţii excepţionale, cum ar fi pierderea, deteriorarea sau distrugerea documentelor necesare pentru votul prin corespondenţă. Orice cetăţean ar trebui să aibă şi alternative de a vota fizic, respectând, desigur, o serie de proceduri pentru împiedicarea votului multiplu. 

Primul lucru pe care Legea votului prin corespondenţă trebuia să-l prevadă pentru a asigura evitarea pe viitor a cazurilor precum cel de anul trecut este impunerea unor sancţiuni vinovaţilor: birourile electorale, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Externe şi Poşta Română

5) O altă prevedere necesară Legii votului prin corespondenţă este posibilitatea alegătorului de a urmări parcursul documentelor aferente. În linia transparenţei instituţionale de care statul nostru are mare nevoie, cetăţeanul român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate trebuie să poată să se asigure că plicul cu votul său a ajuns la biroul electoral al secţiei de votare pentru românii din diaspora şi că a fost procesat ca atare.

6) O altă măsură prevăzută de legea actuală este trimiterea plicurilor cu votul prin corespondenţă către reprezentanţii biroului electoral din România. Mult mai eficient ar fi ca acestea să poată fi trimise şi către birourile electorale din cadrul misiunilor diplomatice româneşti din zona unde cetăţeanul român domiciliază sau are reşedinţa. Astfel, reprezentanţii biroului electoral al misiunii diplomatice vor centraliza rezultatele votului prin corespondenţă alături de cele ale votului desfăşurat în cadrul sectiei de vot şi le vor comunica biroului electoral de circumscripţie urmărind aceeaşi procedură. Modalitatea ar duce, din nou, la reducerea costurilor de ordin material, prin reducerea cheltuielilor poştale şi, de asemenea, ar însemna timp câştigat pentru alegătorul care trimite votul prin poştă.

7) O lacună constantă a legilor din România este lipsa prevederilor sancţiunilor. Primul lucru pe care Legea votului prin corespondenţă trebuia să-l prevadă pentru a asigura evitarea pe viitor a cazurilor precum cel de anul trecut este impunerea unor sancţiuni vinovaţilor: birourile electorale, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Externe şi Poşta Română. Statul trebuie să arate că îşi doreşte cu adevărat respectarea dreptului fundamental la vot al cetăţenilor şi nu permite derapaje de tipul celor din noiembrie 2014.

8) De asemenea, în contextul în care alegerile din 2016 pot avea rolul de test al acestui sistem, votul prin corespondenţă trebuie extins şi la celelalte tipuri de scrutin. Votul prin corespondenţă trebuie să reprezinte un instrument aflat permanent la îndemâna cetăţeanului ca opţiune pentru exercitarea dreptului său fundamental. De altfel, istoria ne arată că cele mai mari cozi s-au format la scrutinele prezidențiale, atât în 2009, cât și în 2014 și nu la cele parlamentare (vă amintiți vreo imagine dramatică de la secțiile de votare din diaspora în 2008 sau 2012?), așadar o lege a votului prin corespondență care nu rezolvă problema prezidențialelor seamănă mai mult a exercițiu de imagine decât a soluție la o problemă reală. 

Riscăm să ne îndreptăm spre o nouă regie tristă a clasei noastre politice: o rată de înscriere la vot mică din cauza procesului greoi, prilej perfect pentru ca mai marii zilei să conchidă că ei au vrut, dar n-au avut cu cine.

9) Totodată, este esenţial ca românilor cu reşedinţa în străinătate să li se faciliteze accesul în secţiile de votare. Astfel, dacă nu din 2016, atunci la scrutinul următor, în 2019, este de dorit instalarea unor maşini pentru votul electronic. Ideea nu este nouă şi a fost folosită chiar de către statul nostru cu ocazia votului la referendumul pentru modificarea Constituţiei în 2003, în cazul militarilor aflaţi în teatrele de operaţiuni. Beneficiile sunt uşor de identificat: accelerarea procesului de votare şi micşorarea riscului votului multiplu.

Sunt propuneri uşor de încorporat în lege şi realizabile, dar care pot avea un impact major: să facă dintr-o lege necesară o lege îndreptată spre cetăţeni. Şi, mai ales, să repare o ruşine istorică. Altfel, riscăm să ne îndreptăm spre o nouă regie tristă a clasei noastre politice: o rată de înscriere mică din cauza procesului greoi, prilej perfect pentru ca mai marii zilei să conchidă că ei au vrut, dar n-au avut cu cine. Urmând apoi discreditarea ideii de vot prin corespondență și trimiterea ei in inventarul ideilor bune, implementate prost, alături de votul uninominal și multe altele.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp