Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

„- Așa le faceți voi, românii, femeilor?” Cum mi-am dat seama că, în momentele cruciale, ies la iveală diferențele dintre români și italieni

politia din Italia

Foto: Tommy (Louth) / Alamy / Alamy / Profimedia

Citind un material în Adevărul, mi-am adus aminte de o întâmplare mai veche de la Roma. Pe atunci eram supărat, dar astăzi tind să dau dreptate, cel puțin parțial, celor de atunci. 

Se făcuse ceasul prânzului și lâncezeam cu mașina prin oraș, aproape blocat într-o aglomerație infernală pe via Casilina, în zona de est a Romei. Dusesem niște materiale într-un șantier, iar acum mă gândeam să descarc schela din furgon și să îmbuc o bucată de pizza a taglio la o trattoria din Tor Bella Monaca unde se mănâncă dumnezeiește.

Sună telefonul și, înainte să răspund, văd numele scris pe ecran: Tonino.

E comandantul unității de poliție din Municipiul 8, un fel de sectorul 8 al Bucureștiului. Răspund cu gândul că sigur are ceva de făcut pe acasă sau pe la alți prieteni și ofițeri de-ai lui, cărora m-a recomandat mereu. E zăpușeală afară, sfârșit de iulie, dar trebuie să închid geamul ca să pot auzi bine, pentru că zgomotul de afară e de nedescris.

– Ooo, ma dove sei? Per caso stai vicino a Tor Bella Monaca?(*)    

– Da, îi răspund.

 – Vino repede, dacă poți. Am nevoie de ajutorul tău.

Ajung relativ repede la o benzinărie aflată la intersecția străzii Casilina cu Torbella Monaca, aproape sub un pod mare. Aici mai multe mașini de poliție și lume adunată gură cască, polițiști, carabinieri…

Cobor și-l găsesc imediat pe comandant alături de câțiva ofițeri și subofițeri de-ai săi.

– Ce s-a întâmplat, întreb?

– Benzinarul, zice, a găsit în spatele clădirii o femeie decapitată. Se pare că-i româncă, după trăsăturile somatice. Mă gândeam că poate mergi să o vezi, poate o știi, o recunoști… nu are acte la ea.

– Dar cine a văzut-o, de ziceți că-i româncă? îl întreb.

– A fost Sergio, îmi spune. E unul din ofițerii lui care are contact cu românii frecvent.

Se mai gândește un pic, discută cu Sergio să meargă să o identifice. Comandantul nu merge. Are „orrore” de o așa scenă. Vrea să mă trimită, în schimb, pe mine cu ofițerul lui, dar chiar nu am putere să văd o scenă de așa grozăvie. Nu am văzut niciodată și, deși îmi plac experiențele inedite, pe asta chiar nu vreau să o trăiesc.

– Așa le faceți voi, românii, femeilor voastre? sună sec întrebarea prietenului meu polițist. Le tăiați capetele?

Întrebarea mi s-a părut cu atât mai deplasată cu cât, de ani de zile de când ne cunoaștem, nu mă tratase niciodată ca pe un „rumeno” oarecare, adică diferit de ei. Dar abia acum îmi dau seama că în momentele propice, de adevăr, diferențele dintre noi, românii, și ei, italienii, ies la iveală. Dincolo de aparențe și de legăturile solide de prietenie, sentimentele, preconcepțiile și percepțiile antistraniere rămân latente undeva, în străfundul sufletului, și ies la iveală la nevoie. Iar acum sosise momentul de a-mi reproșa mie, românul, cel din categoria oaspeților indezirabili, cât de sălbatici și cât de violenți suntem în realitate. Nu mai eram prietenul, ci „il rumeno”, din aceeași categorie cu prezumtivul asasin. Toți în aceeași oală…

Nu am văzut cadavrul dar, la numai o zi, după cercetări asidue, aflaseră că făptașul era însuși soțul decapitatei, un italian din regiunea Calabria.

 Adică, așa or fi calabrezii? Sau intalienii? …

(*) – Hei, unde te afli? DIn întâmplare ești aproape de Tor Bellamonaca?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • andrei andrei check icon
    daca femeia era neagra si cineva zicea ca e nigeria era deja mega rasism. daca facea cineva o referire similara ca vai, asa le faceti voi femeilor nigeriene era deja mega rasism. dar asa ca e romania e ok. rasismul e doar alb vs negru si doar daca negru e victima.
    • Like 0
    • @ andrei
      Să înțeleg că 'neata vrei să te identifici cu Tonino în toată povestea asta. Problema e că nu știm dacă 'nealui e și rasist sau doar xenofob.
      • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult