Lâna de Aur a fost în mitologia greacă lâna berbecului care i-a dus în zbor pe Frix și pe Hele în Colchida (un teritoriu în Georgia de azi). Frix a oferit acest animal, drept jertfă, lui Aeetes și a atârnat lâna berbecului de un arbore în pădurea în care era venerat Ares. Lâna de aur semnifica în mitologia greacă simbolul bogațiilor din țările răsăritene, pe care elinii le-au râvnit mult, întotdeauna. (Wikipedia)
Cum se tușină oile (tuns la piept, uger și coadă) m-a învățat nea Mihai Hapciuc. Tușinăturile (o lână bătută, cu resturi vegetale, pământ și balegă) le-am adunat într-un sac de rafie. Din poarta grădinii mă urmărea, încruntată, Buna. La final, mândru de ispravă, am luat sacul pe umăr, am ieșit să-l duc la container.
- Să nu le țâpti că nu-i bin de tinie!
Amenințarea bunicii mi-a stârnit un zâmbet ironic. Nea Mihai mă înștiințase că negustorii se asigură ca lâna să nu conțină tușinături.
- Și ce să fac cu ele?
- Dă-mi-le mie, le spăl ieu șî le torc! Tu ce crezi, tătuțu nu ne da nouă să lucrăm lână de-a bună, călțunii îi faceam numa din tușinături! Cu lâna ha bună facea fânu. Un cosaș de ierea măi bun, loa doauă kile de lână la zâua de coasă!
I-am pus bunicii sacul în mână, bucuros că nu mai trebuia să-l duc la container. Cum bănuiam, Buna a abandonat sacul în podul cocinei. Avea destulă lână deja făcută caier, dar nu mai avea putere s-o toarcă.
În anul 2001, am vândut lâna cu 5000 de lei pe kg. Cu banii de pe lâna a 10 oi, am cumpărat 30 de kg de porumb. În anii următori, prețul lânii a crescut. În 2005, am luat 22000 lei pe kg, în condițiile în care porumbul era 10-12 mii pe kg. De la acest nivel, prețul n-a mai urcat deloc. A stagnat 10 ani, ca să scadă brusc la 1 leu pe kg. Și porumbul a scăzut la 50 bani pe kg. În 2016, lâna nu s-a mai căutat. Cine a avut norocul să o vândă, a primit 1 leu pe kg de lână complet albă, fără scaieți, fără urme de bălegar.
Unchiu Culiță îmi povestea că, în 1989, pe 1 kg de lână cumpăra 50 de pachete de Carpați. Deunăzi, mi-a spus un vecin cum a dus, împreună cu tatăl său, lâna la DAC și au luat pe ea, în ciuda jecmănelii funcționarului, 12 000 de lei. Trei salarii de miner pe lâna de la 60 de oi.
Mama a spălat lână în câteva rânduri. O dădea unei femei de la Petroșani. Femeia o scărmăna și, cu materialul mamei, făcea plapume. Mama o plătea cu 200 lei la plapumă. A făcut plapume și salteluțe pentru familie și toți finii. Apoi femeia n-a mai lucrat, mi se pare c-a și murit. N-a apucat să trăiască aceste vremuri înălțătoare, când un ministru al Agriculturii, în persoana lui Petre Daea, a găsit soluția pentru revigorarea industriei lânii. Statul urmează să achiziționeze lâna, urmând să facă 12 milioane de plăpumi pentru săraci.
Nu am intenția să îl ironizez pe domnul ministru. E bine că admite, astfel, că avem în țară cel puțin 6 milioane de săraci (dacă socotim două persoane la o plapumă).
Mă întreb, totuși, ce va fi avut în minte când a făcut această afirmație? Că statul român funcționează ca înainte de 89 sau că e o idee strălucită pentru atribuirea unor contracte bănoase, plătite direct de la buget? Mă îndoiesc că Petre Daea, în ciuda bunăvoinței pentru care îl laudă mulți, va reuși vreodată să explice pe înțelesul tuturor.
Sursa video: Facebook Vitalie Cojocari
Dar să revin la oile mele.
În prima transhumanță de primăvară la care am participat, am ciobănit cu nea Ionel Hobeanu, pe atunci septuagenar. Era un om falnic, dintr-o bucată, fost șef de strungă la stâna din Slăvei. Socotit de ciobani un tiran, era asemănat cu Ceaușescu. Toți se așteptau să mă facă, în 10 zile, să nu mai vreau să văd nici mama oilor. S-a petrecut taman invers: am ținut-o amândoi într-un râs și-o voie bună.
Într-o zi, după masa de prânz, ne făceam siesta la târlă. Oile mârzeau, aproape de noi. Mi-am pus călțunii de lână pe cocaie, deasupra focului, să se mai zvânte.
- Coptile, mi-a spus Hobeanu, ia dă-te tu de-apleacă oaia cu mielu hăl crud, că-i tumna la capu tău. Îț am ieu grije de calțuni.
Am privit peste cap, am ochit oaia și-am prins-o de-un picior. Până i-am dat la miel să sugă, călțunii mei aveau vârfurile pârlite.
- Nea Ionele, călțunii! am strigat. Iau foc!
- Ei, fie-i mama halâi rău! Să fripsără!
Am alergat să-i iau jos. Bătrânul a întins mâna și m-a oprit.
- Acu dă-le pace, să să zvinte…
- Dar iau foc…
- Coptile, ori nu te-o-nvațat nime că lâna nu ia foc? Să pârlește numa unie-agiunge flama pe iea.
Ultima transhumanță de toamnă am făcut-o cu Unchiu Culiță, pe Dealu Nădăștiei. Dormeam în cojoace, înveliți în pelerine largi. La început de decembrie, a plouat o noapte întreagă. Spre dimineață s-a înseninat și-a înghețat. Ne-am adunat lângă foc, să ne încălzim. Beam cafea, fumam, povesteam. Din cojocul unchiului, topite de dogoare, picături de apă se prelingeau pe jos.
- Cum drac, băă, cogiocu tău nu-i ud?
- Nu-i ud, că dorm cu grijă. Decât să stau în cojocul ud, mai bine nu dorm.
- Așee, băăă, vedz, tu iești cioban bun!
M-am umflat în pene.
- Măi diemult, ierea în Slăvei poienari, unu de-ai lu Dobrei. Ave oi multe șî pe toamnă, la o nedeie, o dat sfoară că tocmește ciobani, să plece la pustă, la iernat. Or vinit vo doauădzăci, c-atunci să-ndiesuia să să bage la oi ficiorii. Noa, le-o dat sara cogioacele șî dimineața, nainte de-a să scula, o trecut pe la fiștecari. Pe cari i-o gasât cu cogiocu ud pe ptiele, i-o trimes acas.
- Da di ce? a întrebat ortacul nostru, revoltat.
- Cum di ce, băă? Una: că dacă să udă ptielea, creapă șî putredză șî ptică șî lâna. Doauă: că, dacă să udă ptielea șî dormi cu cogiocu ud, îi boală curată. Ce să să facă omu cu tinie beteag?
Ortacul acela era un ficior din Taia. Era inimos, dar cam într-o ureche și nepriceput. Avea dinții din față rupți, după ce câștigase un pariu că ține o petardă aprinsă în gură. Îl angajaserăm să facă ciobănie în rândul celor care nu puteau veni la oi. Simbria lui era un milion pe săptămână, mâncare, băutură și un pachet de țigări la zi. Aflați pe-o tocătură de porumb, unchiu ne-a trimis într-o parcelă alăturată, să batem scaieții pentru a doua zi. Ciobănașul a dat cu entuziasm vreo zece minute, i-a ieșit sufletul și m-a abandonat. Ca să se afle în treabă, s-a apucat să adune știuleți de porumb pentru a-i dea la măgari. Care măgari mâncau liberi, cu oile la un loc.
- Băă, i-a zis unchiu râzând, cân ierea lumea lume, ahăștia ca tinie vinea șî să ruga să-i lom la lucru numa păntru mâncare șî țâgări. Îi loam de milă, să nu moară dracu de foame. Da s-o agiuns lumea așe: noi sântem slugile tele, că noi lucrăm pe mâncare șî țâgări, da căștigu-l iei tu pe tot.
Nu am idee ce s-o mai fi ales de acel ficior, dar nu m-aș mira să văd la știri, într-o bună zi, că a fost pus ministru.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Când era ea lumea, lume?
Poate ajungem și la cauze, dacă ne întrebăm, cum să ajungă Daea ministru? Omul cu profunzimi.
O adevărată plăcere să mai afli ce și cum cu ciobanii și oile.
Cât despre înțeleptul nostru ministru Petre Daea, e limpede că inflexibilitatea și suficiența s-au întrupat în el și nimic nu se mai poate schimba..., câtă vreme va deține acest post, cei din jurul său să-și ia notițe, restul să se minuneze, iar cine l-a numit, să fie mândru!
P.S. Marcule, trebuia sa inveti de la ciobani si niste aritmetica.
Pot să spun și că e o eroare proprie, e ok din partea mea. Fac multe erori, după publicare am văzut că scrisesem ”urmează să ... urmând”. La primul articol publicat pe platformă, la final, mi-a scăpat un ditai dezacordul.
Matematica nu e punctul meu forte; deși eram cel mai bun din clasă la mate, ajuns la facultate nu mai știam nici regula de trei simplă. Am dificultăți să descopăr cum se fac calculele pentru exercițiile de matematică de clasa a cincea, atunci când fiica mea are nevoie de ajutor la teme. Am pierdut mulți bani din cauză că mintea mea refuză pur și simplu să facă niște calcule elementare atunci când fac achiziții. Ce să vă mai destăinui?
Poate ați observat că nu am obiceiul de a intra în polemici cu cititorii textelor mele. De data asta am făcut-o pentru a aduce o clarificare. Nu pentru mine, nu mă încălzește cu nimic, ci pentru cititori. Dar e ultima dată când o fac. Timpul meu e foarte prețios, chiar acum am pierdut 10 minute din rarele răgazuri când pot să mai printez câte o bucățică de text.