Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos
Mai zilele trecute am primit o țidulă cum că cineva, nu era clar cine, mi-a trimis un plic, să fac bine să-l ridic degrabă de la Oficiul Poștal… puncte, puncte, adică fără număr. Urma o adresă unde ar fi trebuit să găsesc oficiul și un interval orar. Chiar dacă n-ar fi fost vreo mențiune care să-i implice puteam paria de unde vine. După modelul preistoric, țidula era copilul instituției de stat care se cheamă Poșta Română. Știți voi, hârtiuță dactilografiată la o mașină de scris cu clape rotunde și țăcănit specific. Mă refer la zgomot.
După gradul de inteligibilitate al scrisului de mână aplicat peste… puncte, puncte, eram gata să jur că el sau ea, ăl cu pixul, la o adică, ori e medic, ori e chinuit de vreo afecțiune neurologică. Ori, pur și simplu, era doar funcționar la poștă, vorba nevestii, că doar n-oi vrea să fie vreun caligraf!
După ședința de familie în care, cu chiu, cu vai, am stabilit coordonatele, am mers degrabă la Oficiu. Doamna de dincolo de ghișeu era, cum altfel, sastisită și fără nici un fel de participare. Interesant cum reușesc oamenii ăștia să se detașeze. Simți că nu sunt acolo, că nu vor să facă treaba aia, dar n-au încotro. Dau țidula, ia țidula. Eu explicându-i că e posibil să nu fi deslușit corect cuneiformele și să fi venit altundeva decât era cazul. Firește, căutându-i privirea ca să nu pară că vorbesc singur, ea nevorbind semnificativ și fără să se obosească să vadă cine-i vorbește. Inexpresivă și rece. Mă reculeg în tăcere, mi-am amintit că până și proștii par inteligenți dacă știu să tacă deștept. După cum și reciproca e valabilă.
La Poștă, mi-am dat seama, totul e pe hârtie.
Țidula aia avea unele detalii care ajută să faci un pas ori doi către miezul problemei, să treci de preambul. Un număr, un ceva. Doamna ar fi putut să identifice acel ceva și să caute miezul problemei săpând într-un instrument banal care se cheamă PC.
Nțțț!
Doamna a deschis un registru cu multe pagini și cu informații specifice scrise, ați ghicit, de mână, cu pixul. Până la acel moment fără vorbe. Apoi a mers „în spate” și mi-a adus un plic.
„- Să nu pierdeți plicul, zice. Amendă”.
„- Adică în plicul ăsta e o amendă ori iau amendă dacă pierd plicul?!” întreb.
„- Rovinietă ori taxă de pod”, zice, obosită de atâta conversație.
Pe drum spre casă m-au chinuit tot felul de gânduri. Mi-era și ciudă, adică de ce unii pot iar eu nu reușesc să scap? Precum doamna. Inexpresivă, inexistentă.
Ce amendă să fie?
Rovinietă? Imposibil, trebuie să am. Nu mai știu când ar expira, dar sigur e valabilă.
Taxă Fetești? Neee! Plătesc mereu la benzinărie, sistemele astea informatice de la stat suferă de aceleași bube, sunt făcute pe bani mulți și cu sincope majore.
Acasă, la ceas de analiză sub matronat.
„- Te-aș întreba mai întâi de ce naibii n-ai primit direct acasă plicul ăsta?! La ce folosește țidula aia, la urma urmei?!”
Chiar așa! iote că nu m-am gândit! De ce?
Poate pentru că trebuie perpetuată viața acestui gigant anacronic pe care-l cheamă Poșta Română. Prietenii știu bine că orice drenă atașată bugetului de stat are un efect tare benefic pentru o anumită parte a cetățenilor patriei. Care, prin definiție, sunt mult mai egali în drepturi și în fața legilor decât cealaltă parte.
Ori poate pentru că și dânsa, Poșta, excelează în a fi inamicul berbecului de om de rând. Ca orice instituție crescută sub tutela statului sub deviza „curat în slujba cetățeanului, dar frige-l!” E inutil și absurd? Inutil și abuziv să pui oameni pe drumuri? E anacronic, energofag și neproductiv să menții un mod de lucru arhaic?
Cui folosește? Nouă nu.
Noi doar ne punem întrebări. Uneori răspunsurile vin singure, alteori rămânem cu ele agățate în colțul întrebărilor.
Și cotizăm.
În plic a fost o amendă, într-adevăr. De rovinietă. Săpături prin arhivă, amendă pe bune.
„- Ce plătești? mă-ntreabă nevasta. Domnia?”
„- Mai degrabă ailaltă”, zic dezarmat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
VAI DE POSTA ROMANA. NISTE INCOMPETENTI SI NESIMTITE LA GHISEU!!!!
situatia Postei Romane si-a lor, aceleasi lucruri care se scriu prin presa despre toate companiile nationale de stat care mai functioneaza in tara noastra - sa lamurim putin lucrurile - mai pe larg si mai exact s-o faca directorii, adjunctii si ceilalti mari sefi din CNPR, ca-s multi, competenti, harnici, talentati si gras platiti, premiati si gratificati, pentru ca Posta Romana functioneaza impecabil datorita lor in primul rand, si-apoi sa ne luam de palmasi, care au si ei printre altele, o vina majora, caracteristica de altfel marii majoritati populare romanesti, si-anume aia ca se mananca intre ei cum pot, este singura lor cale de-a dobandi mici si meschine avantaje unii asupra altora ....... - si pe langa toti acestia, functioneaza vreo cateva sindicate, mai mult sau mai putin permanente, care impart tichete de masa de unele sarbatori, in rest isi vad de treaba lor ....... ce-ar mai fi de spus, este ca astea toate-s nimic pe langa incalzirea globala care face din uscaturi niste pustii si din oceanul planetar o uriasa hazna poliincarcata, datorita faptului ca planeta nu poate sustine acceptabil nici macar jumatate din numarul actual de bipezi de pe grumazul ei, si aceia in majoritate rai ....... - ne paste foametea combatuta cu otravuri in loc de mancare, boala generala si-un sfarsit intr-un razboi apocaliptic pentru supravietuire, din care nimeni nu va scapa, decat ca sa moara la scurta vreme dupa aia ....... Howgh !! - am zis !! - ziceau indienii americani prin filmele de demult ....... iar eu zic Doamne fereste, nu tine cont de vina noastra !!
Acum, problema adevărată, după mine, e alta: oare autorul chiar nu știe lucrurile astea sau nu a vrut să le vadă? Pentru că așa arată statul nostru, făcut de noi, nu de altcineva. Toate lucrurile astea au ajuns așa sub nasul nostru, în timp ce ne făceam că nu vedem, că nu e treaba noastră. Soluția este să privatizam? Orice stat din Europa, chiar și SUA, au un serviciu public de poștă, pentru că este considerat una din funcțiile de bază ale statului. Așa că privatizam ca să ce? Să nu mai vedem direct în ce hal arată statul nostru, după 30 de ani de jaf și batjocură continuă? Păi, arată așa pentru că noi l-am făcut așa. Statul ăsta hidos, anacronic, ticălos, de multe ori, este reflecția in oglindă a sufletelului natiei noastre. Hai să nu mai ferim ochii sau să ne mirăm de ce rahat descoperim după o viață întreagă de trăit bine mersi in mijlocul lui, că devine un exercițiu plictisitor. Toți suntem de vină pentru ce se vede în jur, că ne place sau nu.
In al doilea rand, salariile nu mai sunt si ele asa de mici. Uitati-va pe site cati se inscriu la posturile scoase la concurs. Nu zic ca e usor, dar nici nu-mi vine sa plang de mila lor, ca dv. Sunt muuulte alte locuri de munca, aceeasi pregatire, conditii si salarii mult mai jos!
Si in al treilea rand, sunt fff putini pensionari care merg la posta dupa pensie. Majoritatea o primesc acasa, de la postas, nu stiati? Doar traiti in Romania de atatia ani?
Au salarii mai mari acum? Da, nitel mai mari, dar după atâția ani de batjocură, a mai rămas în sistem numai cine n-a avut de ales și nici personalul ăla nu este pregătit în nici un fel. Nici n-ar avea la ce sa-l pregătească, având în vedere că sunt dotați numai cu niște scule primitive.
Si daca sunt puțini pensionari care-și iau pensia de la poștă, asta înseamnă că este în regulă să le fie numărați banii manual, nu? Intreb pentru că deunăzi am asteptat vreo jumătate de oră că un bătrân sa-si ia pensia așa, pentru că n-avea încredere că femeia de la ghișeu îi numărase banii bine. Pe de altă parte, n-am comentat, nu m-am indignat inutil, nu m-am certat cu femeile alea, pentru că știam că da, trăiesc în România și sint și eu de vină, la fel ca toti ceilalți, de rahatul enorm, pe care-l vedem în jur. Nu că sunt mai bun decât cei care se indignează, dar mi s-a făcut rușine, așa cum ar trebui să ne fie tuturor, în fiecare zi.
Sa va dau alt exemplu cu posta: trebuia sa primesc o suma de bani. Suna postasul la interfon, ii deschid, in loc sa vina la usa sa-mi inmanrze banii, cum e si obligat prin contract, imi lasa instiintare. Spre sfarsitul programului, ma duc la posta sa-mi iau banutii. Ghinion, postasul nu a mai catacdisit sa-si lase tolba cu bani la serviciu, s-a dus cu tot cu ea acasa. Si ghici: alt drum la posta pentru mine a doua zi.