„- Vă urcați peste ceilalți, ce faceți?!” Cu ce lentilă deformată a văzut polițista din intersecție o agresiune clară ca lumina zilei: nici siguranță, nici încredere!

O să-mi spuneți că asta e poliția. Cea de pe vremea bancului cu 10% foarte inteligenți și 90% foarte puternici.

Azi nu mai e așa.

Polițiștii din intersecții pot cu ușurință să poarte o conversație în engleză, ori franceză, ori germană. Ori două câte două din astea trei. Abilități care, firește, întregesc complexul de competențe strict specifice pentru care sunt instruiți și antrenați pe parcursul unor ani.

Cetățeanul, presupus beneficiar al acestui proces de pregătire a agenților, poate dormi liniștit: an de an școlile de polițiști livrează societății noi contingente de absolvenți. Chestie care, firește, crește proporțional doza de „siguranță și încredere”.

Ați putea crede că deja beneficiem de un număr excedentar de polițiști, dar, vă spun, liniștiți-vă, nu e cazul. O bună parte dintre ei epuizează disponibilitățile personale de „siguranță” livrabile cetățenilor odată ce intră în cel de-al 5 deceniu al vieții. În ce privește „încrederea”, din păcate, sunt studii care arată că de unde nu-i...

Așa că e normal ca, pentru a tempera inflația de polițiști, legiuitorii să le ofere seniorilor din sistem care au atins venerabila vârstă de 41-42, hai 48 de ani, o pensie simbolică de câteva zeci de mii de lei și să-i elibereze de stresul datoriei în slujba cetățenilor.

Încrederea este o noțiune abstractă. N-o poți atinge. Dacă la „siguranță” poți, la o adică, să încadrezi instrumentul de lucru numit „pulan” (obiect concret, e ușor de asimilat înțelesul grație interacțiunii dintre acesta și unele zone corporale ale unor demonstranți neagreați, de exemplu), la „încredere” e nevoie de o interpretare a unor acțiuni fără impact fizic.

O strădanie permanentă a oamenilor din sistem este aceea de a stabili căi de comunicare cu cei care-i plătesc.

Ei, și, dacă la „siguranță” pulanul e suficient de relevant, la comunicare lucrurile complică. Este, negreșit, o componentă a celeilalte jumătăți de slogan, „încrederea”. 

Vă mai amintiți cum a motivat Ministerul de Interne „intervenția” din Piața Victoriei?

Să ne reamintim de Piața Victoriei. Ce am văzut eu a fost o demonstrație îndreptățită a celor mulți. În opoziție, m-a oripilat reacția trupelor MI. Grenade, gaze asfixiante. Numai că, la câteva zile după evenimente, în ideea insuflării dozei necesare de „încredere”, a venit „comunicatul” lor.

Nu erau grenade, ci buchețele cu flori de câmp.

Nu erau gaze, ci aerosoli antibronșită.

Iar cei care au suferit greu de pe urma loviturilor de pulan au fost săracii pulangii, nu cei cu cocoașa umflată. Aveau dreptate, nu-i ușor să dai cât poți cu o bâtă într-un om lipsit de apărare.

Cazul polițistei de la Universitate

Mai deunăzi, internetul a pus lumină pe o altă întâmplare cu un agent și niște cetățeni de rând. Doi cetățeni se deplasau cu mașinile prin intersecția de la Universitate. Nu erau singuri pe-acolo, firește, puhoaie de mașini curgeau din toate zările, ca de obicei. Pentru siguranță, în zonă își făcea treaba o agentă.

Cetățeanul X circulă regulamentar pe banda lui, cetățeanul Y ciupește semaforul (cică ar fi intrat pe roșu, conform celor zise de X), vine din lateral, taie o linie continuă și-i ia fața lui X care n-are încotro și frânează ca să nu se urce Y pe el. X spumegă, claxonează lung transmițând, așa cum se obișnuiește, un mesaj subînțeles. Însă, deh, părea că doar cu atât se alege. Y o calcă și dispare liniștit în zare.

Urmează un dialog interesant. Agentul pune păcatul agresiunii în cârca lui X și se repede să-l amendeze.

„- Vă urcați peste ceilalți, ce faceți?!”, i-a transmis polițista șoferului oprit.

Mă gândesc că X, într-o primă fază, trebuie să fi fost nițel bulversat.

„- Doar mi-am ținut banda, nu am făcut nimic! El a trecut pe roșu!”, i-a spus șoferul oprit.

În final, fiindcă o cameră de bord e deja un accesoriu banal într-o mașină, iar X, băiat inspirat, circula cu accesoriul în funcțiune, agenta a avut bunul simț să accepte evidența și să-și corecteze, atât cât a putut, poziția.

Acuma, nu știu de ce am impresia că, dacă păcătoasa de cameră n-ar fi funcționat, X și-ar fi luat-o.

Pe de altă parte, un alt agent, din altă poziție, s-a simțit dator să dea explicații și s-o scoată la vopsea pe colega lui. Ca să înțelegeți, acest al doilea agent de-asta e plătit, să dea explicații. Purtător de cuvânt.

„Având în vedere că situația s-a desfășurat dinamic, agentul de poliție care se afla în zona Piața Universității a procedat la oprirea unuia dintre conducătorii auto implicați, pentru a clarifica situația de fapt. După discuțiile purtate între agentul de poliție și conducătorul auto, aspectele au fost clarificate, iar față de acesta nu au fost dispuse măsuri de sancționare”, a declarat pentru Digi24, Claudiu Costea, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere.

Prin urmare, explicația era că agenta din intersecție a fost alertă și observând că, în trafic, doi cetățeni au ceva de împărțit l-a poprit pe unul dintre ei. Fizic, înțeleg, ăla cu buba-n cap era deja departe așa că a acționat cu materialul care-i era la-ndemână. Fișa postului ar fi obligat agentul să soluționeze cazul. Și l-ar fi tras pe dreapta pe X, nu ca să-l incrimineze, ci doar ca să culeagă informații pentru soluționarea cazului.

În ce-l privește pe purtătorul de cuvânt, mă-ntreb dacă nu-l plătim prea mult.

Ori n-a văzut filmulețul de pe net decât pe feliuțe și i-a scăpat faza cu tentativa polițistei de a-l căpăci pe X. Ori ne crede pe toți tâmpiți. Ori știe bine că explică gogomănii, dar nu-i pasă. Ori atâta poate. Și zic iar, îl plătim prea mult. Deși, dacă stau bine să mă gândesc, de ce ne-ar fi mai bine cu un altul care se pricepe să răstălmăcească faptele inteligent și convingător?

Filmulețul a fost șters ulterior de pe internet.

Veți fi băgat de seamă, cu siguranță, că toate cele de mai sus nu blamează instituția, ci unele năravuri. Lipite de o parte dintre reprezentanți, nefericit împinși în față de conjunctură.

Adevărul e că Poliția este o instituție respectabilă prin destinația și atribuțiile ei. Fără îndoială că funcționează în serviciul nostru prin cei pe care nu-i vedem. Profesioniști dedicați, care suferă atunci când colegi de-ai lor discreditează ideea de polițist. Știu că sunt mulți dintre noi care cunosc astfel de oameni. Cinste lor!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp