
Foto: Profimedia Images
Până în 2030 vârsta de pensionare în cazul femeilor va crește la 63 de ani, iar în 2035 va ajunge să fie egală cu cea a bărbaților, care se pensionează la 65. Din perspectiva celor 37 de ani pe care îi am, îmi dau seama că nu mai am timp de pierdut dacă vreau să mă pregătesc emoțional și profesional pentru următorii 28 de ani de provocări în câmpul muncii.
Următorii 7 ani sunt cruciali dacă vizez o schimbare de job sau o recalificare. După borna de 45 de ani, angajații devin indezirabili pentru companii. Fenomenul ageismului practicat de angajatori e confirmat de 3 din 5 candidaţi de peste 45 de ani care spun că s-au simţit discriminaţi la interviu din cauza vârstei. Timid, dar ferm încep și recrutorii să recunoască faptul că vârsta e destul de des criteriu eliminatoriu. 1 recrutor din 3 a refuzat cel puţin o dată un candidat din cauza vârstei arată un sondaj BestJobs.
De ce? O treime dintre recrutori sunt îngrijoraţi de faptul că cei de 45+ nu au capabilități digitale, 14% se tem de rezistenţa pe care o pot pune la schimbare, alţi 14% de lipsa lor de curiozitate privind asimilare de informații noi şi de sănătatea precară a potențialilor angajați. Argumente infirmate de experți în podcastul de aici.
Cum stau lucrurile în tabăra angajaților? Același sondaj arată că peste 35% dintre angajații „în vârstă” ar lua în calcul să înveţe o nouă specializare care să le uşureze experienţa găsirii unui job, doar dacă le-ar solicita acest lucru angajatorul actual sau un potenţial angajator. 39% ar participa la cursuri de formare în domeniul informaticii sau al altor tehnologii, 13% ar învăţa o limbă străină, tot 13% ar urma un curs pentru dezvoltarea abilităţilor de conducere sau de management şi aproape 10% ar participa la un curs de formare în domeniul relaţii cu clienţii.
Observând acest dezechilibru pe piața muncii, Alina Anghel, co-fondator Angajez 45+ a creat un proiect care să aducă schimbare pe piața muncii și care să servească candidaților și angajatorilor deopotrivă.

„Angajez 45+ a apărut în viețile noastre în 2019, când intram în contact cu tot mai multe povești despre candidați de peste 40 de ani privind dificultatea de a fi considerați eligibili din cauza vârstei. Am mers la agențiile de recrutare. Am aflat că, în timp ce unii angajatori nu primesc CV-uri ale candidaților peste 45 de ani, fără alte explicații, alții chiar spun explicit că nu le doresc. Apoi am mers spre candidați - am creat un grup pilot de 11 persoane care căutau un loc de muncă sau să îl schimbe pe cel actual și, timp de 9 luni am fost alături de ei cu resurse, dar și să observam realitatea pieței prin perspectiva lor. Ce am observat e că ei aveau așteptarea să fie căutați de companii sau noi să le oferim un job, pentru că au experiență, iar ei să nu aibă inițiativa de a face prea multe acțiuni. Am mers și spre companii, iar după primele 50 de vizite am putut să conchidem că majoritatea erau interesate de recrutare și nu se gândeau să investească în schimbarea pieței de care se plângeau”, spune Alina Anghel.
Mituri și prejudecăți despre candidații 45+
Co-fondatoarea Angajez 45+ spune că în interacțiunile din ultimii ani a reperat mai multe idei recurente, mituri și idei preconcepute de ambele părți care continuă să păstreze dezechilibrul pe piața muncii.
„Candidații de peste 45 de ani nu sunt chemați la interviu pentru că se consideră că au pretenții mai mari, nu sunt ușor adaptabili, nu se integrează la fel de ușor ca cei tineri, nu stau peste program cum ar putea face un tânăr pentru că au obligații. În plus în anumite industrii cum ar fi advertisingul există această prejudecată legată de faptul că tinerii sunt mai creativi. Am mai observat faptul că de obicei companiile nu angajează oameni cu experiență pentru că vor să facă economie de costuri, iar angajatorii nu investesc în reconversia profesională. Propagarea acestor generalizări împiedică atât angajatorii să își facă o strategie mai bună, cât și candidații, aducând o imagine distorsionată, care trebuie analizată pe fiecare segment în parte.”
Sfaturi pentru cei care vor să aplice pentru un job după vârsta de 45 de ani
„Mi se întâmplă des să fiu contactată de candidați care au aplicat la 10 joburi și apoi au renunțat sau care folosesc doar un singur site de joburi sau așteaptă oportunități de la o singură agenție de recrutare” spune Alina Anghel.
Specialista precizează că „în România candidații nu par să privească procesul de căutare de joburi ca pe unul de vânzare și renunță după câteva încercări. La fel ca în procesul de vânzare, nu e de ajuns să ai un produs bun, mai importantă este perseverența – cu alte cuvinte, nu e de ajuns să fii un candidat bun, ci contează, în egală măsură, și câte încercări faci, câte strategii de abordare și câte tipuri de canale folosești pentru a ajunge la angajatorii cei mai potriviți.”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Problema lor cu noi este că am ajuns la vârsta şi (de ce să n-o spunem) la nivelul la care nu mai suntem dispuşi să înghiţim toate rahaturile. „Nu stau peste program cum ar putea face un tânăr pentru că au obligaţii” se traduce corect sub forma „Nu suntem dispuşi să lucrăm 10 ore când tu ne plăteşti pentru 8”. Da, dacă este o situaţie urgentă, n-ai să faci ca Mihai Tudose, să-ţi pui palma-n fund şi să pleci, că ţi s-a terminat programul. Rămâi cât este nevoie şi recuperezi orele când se poate. Dar asta nu înseamnă c-ai să mă ţii zi de zi peste program cu tot felul de şedinţe şi alte rahaturi. Ca să nu mai zic că, de cele mai multe ori, una scrie-n fişa postului şi cu totul altceva ţi se cere să faci. Probabil că şi aceasta intră la capitolul „inadaptare” sau „integrare”.
Nu fiți așa optimistă! :) În 28 de ani se vor întâmpla multe, detalii inclusiv "borna" de 65 să se mute pe la 75. Sau să nu mai se pună deloc această chestiune.
Cât privește vârsta "critică" de 45, vă anunț că deja 40 e noul 45! Lucrurile evoluează în timp ce vorbim.
Colonialismul și tirania companiilor se apropie de final. Care va fi finalul? Finalul erei industriale au fost roboții. Finalul corporațiilor va fi inteligența artificială. Call center-ul AI pare soluția cea mai bună: gratis și fără pauze. Nu se enervează și nici nu mai simți nevoia să-l muștruluiești, pentru că este un robot.