În goana cotidiană pentru a ne asigura supraviețuirea în jungla urbană, sub bombardamentul informațional care ne asediază perpetuu și care ne supune sistemul nervos unor temeri de cele mai multe ori nejustificate, apar și oaze de liniște, de meditație și de relaxare, în care suntem îndemnați la introspecție: un concert de muzică clasică, un spectacol de balet, o piesă de teatru, care, chiar dacă ne lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri, la final, are meritul că ne deconectează, în adevăratul sens al cuvântului, de la fluxul informațional agresiv al cotidianului. E bine să ne luăm un astfel de răgaz de la rutina zilnică și să gustăm puțin din liniștea și pacea unui eveniment cultural de calitate. Vom reveni a doua zi la muncă cu un gând mai bun și, cu o vibrație nevăzută a corzilor vocale, fredonând acordurile din seara precedentă, vom face mai ușor față agresivității ecosistemului format din betoane cubice și țevi de eșapament.
Am avut onoarea să fiu invitat, împreună cu familia, la un spectacol de excepție al compozitorului și performerului de muzică minimalistă Andrei-Dorian Irimia, în Constanța, la Teatrul pentru Copii și Tineret. Eram familiarizat oarecum cu ideea de minimalism în muzică, având pe unul din CD-urile mele de muzică clasică o bucată a lui Erik Satie, numită Gymnopedie, dar și pentru că am avut bucuria să-l descopăr pe internet, cu vreo zece ani în urmă, pe Ludovico Einaudi, pianistul italian care a ridicat la superlativ conceptul de minimalism în arta muzicală.
Dacă în poezie, haiku-ul japonez reușește să transmită o emoție estetică cu un singur vers sau cu o singură strofă, același lucru îl face minimalismul în arta sunetelor. Acordurile pianului, repetate într-o ordine numai de compozitor știută, au darul de a te transpune într-un univers exclusiv al sunetelor, unde orice alt stimul senzorial perturbator nu mai poate pătrunde.
Încercând să explice ideea sau sentimentul care a generat fiecare compoziție, Andrei Irimia a rostit și câteva cuvinte înaintea fiecărei lucrări, lăsând totuși fiecăruia libertatea să interpreteze în cheie proprie, cu trăiri și evenimente din propria-i viață, fiecare bucată muzicală. Mi-a rămas în minte o frază cu un îndemn pe care numai un călugăr budist l-ar putea da: „Atunci când lucrurile nu ies întotdeauna așa cum am fi dorit, este bine să luăm, din fiecare experiență a vieții, partea ei bună. Pentru că există, în fiecare lucru rău care ni se întâmplă, și o parte pozitivă.”
Instrumentele cu care Andrei își exprimă emoțiile sunt pianul, clavieta, toba cu sunete meditative (tongue drum) și un mic pian-jucărie. Alternanța sonorităților generează o suită de trăiri ce merg de la tristețe, melancolie și regrete, până la speranță, bucurie și seninătate. Andrei te poate face pe parcursul unei bucăți muzicale să treci prin aproape toate emoțiile prin care ai trece într-o întreagă viață. Cu efort minim în aparență, dar având efect maxim. Numai el știe, însă, cât de mult a repetat pentru a crea iluzia că face totul cu minimum de efort.
Albumul pe care ni l-a propus Andrei spre audiție se numește „Nuit Minimaliste” care este, așa cum îi place compozitorului să spună, „o reverență în fața melancoliei minimalismului pianistic francez”.
La sfârșitul reprezentației, am simțit că toți cei prezenți, în jur de două sute de spectatori, aveau regretul că incursiunea în propriile gânduri și trăiri, indusă de muzica lui Andrei, a durat parcă prea puțin, aplaudându-l minute în șir, făcându-l pe tânărul compozitor să promită că va reveni la Constanța în toamnă, pentru o nouă introspecție sufletească pe acorduri minimaliste.
Ceea ce mi s-a părut un lucru deosebit în relația lui Andrei cu auditoriul lui, este lipsa aproape totală a marketingului. Muzica lui poate fi ascultată gratuit pe site-ul său și pe canalul său de Youtube, concertele și CD-urile puse în vânzare fiind organizate mai mult ca un prilej pentru a sprijini prin donații arta lui, minimalismul fiind astfel reprezentat și în modul în care ne propune muzica lui, într-un mod aproape sfios și total neinvaziv, dacă îl comparăm cu marketingul agresiv al altor genuri muzicale de largă audiență. Nici nu ar putea fi altfel, pentru că arta lui nu se poate consuma pe stadioane, la decibeli care să zguduie geamurile caselor din jur, ci în locuri intime, propice introspecției și meditației.
A vorbi despre muzică mi se pare unul dintre cele mai dificile lucruri, pentru că fiecare artă „vorbește” prin propriul său limbaj, fie el cuvânt, gest, culoare, linie, volum, sau acord muzical. Nu vă rămâne decât să mergeți la unul din spectacolele lui Andrei pentru a experimenta emoțiile pe care le creează cu arta lui, sau să intrați pe site-ul lui, andreiirimia.com, pentru a asculta, în intimitatea căminului dumneavoastră, compozițiile lui. Cei mai norocoși sunt bucureștenii și cei din împrejurimi, pentru că următorul spectacol al lui Andrei va avea loc la Teatrul de Artă din capitală, pe data de 15 martie 2020, biletele putând fi cumpărate de pe iabilet.ro.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.