„Ce să zic, de parcă murea România fără votul meu!“ Marele partid de 70 la sută care a înfrânt în 2020

Foto: Inquam Photos/ Cornel Putan

A venit brusc, după euforia din mai 2019. Și ne-a aruncat înapoi în timpuri cu iz de PRM și PSDR. Eram studentă atunci și țin minte că n-am vrut să merg la vot. Dacă nu aveai buletin de București, votai la Gară, erau cozi și eu aveam planuri de mers în Club A. „Să faci bine să te duci la vot“, m-a dojenit tata, „noi n-am avut șansa asta! Pentru noi au ales alții. Întotdeauna să mergi la vot.“ Evident, m-am rușinat. Mă mustra rar spre deloc. M-am urcat în 93 și până la Gara de Nord l-am bombănit în gând. „Ce să zic, de parcă murea România fără votul meu!“

Spre surprinderea mea, la Gară m-am întâlnit cu mulți cunoscuți, studenți cu visuri de București. Vorbeau înverșunați despre politică și despre alegeri, aruncând glume despre unde vom emigra. M-am rușinat din nou. „Pe ăștia nu i-au trimis părinții la vot.“

Mi-a fost ciudă pe România asta, care nu se descurca singură, fără mine – mă chema la vot și îmi oferea opțiuni tot mai proaste. Toți impostorii, toți comuniștii, toți încuiații, fără clasă, fără eleganță, total străini de lumea în care trăiam, visam și iubeam eu. Nu eram în target, în niciunul dintre discursurile lor. Ei vorbeau la trecut, de pensii, de cine a fost primul în Ardeal și de blestemul plăcuțelor bilingve. În strategia lor de comunicare, eu figuram doar ca un carnet de student cu reducere la transport. România de care vorbeau ei nu avea nicio legătură cu România mea. Renunțasem la televizor ca să nu-i mai aud, să nu-i mai văd. Ca să-mi văd de viață în paralel, cu speranța că liniile noastre nu se vor intersecta niciodată.

M-am înșelat. Linia lor m-a purtat cu mama în spitale în care politica lor m-a lovit direct în stomac, până m-a pus la pământ. Linia lor m-a ținut în contracte la limita legii, cu impozit pe orice drept de angajat. Linia lor mi-a zdrobit încrederea ca un drug de fier, în timp ce gonea imperturbabilă spre un nou profil de dictator. Am fost linii paralele într-un caiet dictando cu amintiri despre neghiobi.

După ziua în care n-am mai stat la coadă pentru libertate, m-am întors în trecut și am poposit pe o bancă vopsită în roșu, galben și albastru, sub blagoslovirea lui Avram Iancu care cată mândru spre Apuseni. Pentru cei 70% care au închis televizorul, genul programului „Politica“ trebuie să devină mult mai credibil, coerent și relevant pentru așteptările și România lor. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp