Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șase ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Cel mai mare rău pe care i-l poți face unui român e să-i zici că-ți merge bine”. Despre „îndelunga răbdare” și bunătatea ce va să vină

Steag tricolor

Foto: Dumitru Ovidiu Matiu/ Inquam Photos

Concluziile lui Robert Putnam din „Cum funcționează democrația” sunt legate de faptul că spiritul civic alimentează capitalul social. Adică, dacă îți pasă de cei din jurul tău și îi ajuți, o să fim bogați împreună. Dacă îți pasă doar de familia și gospodăria ta, o să fim toți săraci. Când ai ca motto de țară „să moară capra vecinului”, cât de bogată crezi că o să fie societatea în care trăiești? Uneori am impresia că mulți români se nasc cu un mic ciob lângă inimă și de fiecare dată când văd că le merge bine celor din jur, acel ciob se mișcă și le provoacă dureri. Cum spunea și un celebru comedian de stand-up: „Cel mai mare rău pe care i-l poți face unui român e să-i zici că-ți merge bine.” Dar nu e vorba doar de invidia față de bunăstarea celuilalt, ci pur și simplu de o ignoranță care cred că are legătură cu lipsa de educație și e cultivată din copilărie.

Statul nostru se află într-o relație foarte ciudată cu cetățenii. Pe de-o parte cred că trăim într-o societate foarte socialistă, în care foarte mulți cetățeni își doresc un stat de tip „tătuc” care să le dea gratis cât mai multe lucruri, în special bani. Însă foarte mulți cetățeni, din cauza lipsei acestui spirit civic, abuzează de stat. De câte ori ați auzit români resemnați care spun: „Dacă nu furi, dai șpagă sau înșeli precum cei din jur n-o să reușești în țara asta”? E un cerc vicios între politicieni și cetățeni, în care cultivăm neîncrederea. Poate că aceste metehne au rămas în (in)conștientul nostru colectiv de pe vremea comunismului, când statul ne dădea totul cu porția și multe familii simțeau nevoia de mai mult sau poate că sunt acolo dintr-un trecut și mai îndepărtat. 

Am citit la un moment dat un articol în care o tânără se plângea de faptul că nu era lăsată să meargă la baie când era elevă și a rămas cu sechele din această cauză. Și normal că am empatizat cu ea și m-am simțit revoltat. Doar că acum sunt în al doilea an în care predau la clasele 0 – VIII și am văzut de ce oamenii serioși ajung să sufere la nivel de societate din cauza celor mai puțin serioși. Există copii, începând cu clasa a II-a, care nu au nevoie să-și satisfacă necesitățile, dar vor să meargă să-i deranjeze pe alții pe la alte clase, să fumeze sau să facă altă lucruri atunci când cer voie la baie. Și mă gândesc că acest lucru nu se întâmplă doar în cele două școli unde am fost eu. Am văzut inclusiv cum se dezvoltă spontan calități actoricești de la vârste foarte mici, într-o încercare disperată de a merge la grupul sanitar. Elevi care zic că au nevoie la baie, colegii îi pârăsc că așa cer voie la fiecare oră și ei intră automat în rolul celui căruia urmează să-i „explodeze vezica”. La sfârșitul orei uită că aveau nevoie și nu aleargă la baie, ci afară să se joace.

Doar că un profesor care ajunge să fie păcălit de prea multe ori ajunge să nu-i prea mai creadă nici pe acei elevi care chiar au nevoie la toaletă. Și aceștia ajung, probabil, în situația persoanei care a rămas cu sechele. Modul în care unii profită de autoritatea din mica societate a clasei strică atmosfera și face rău tuturor membrilor acesteia.

Revenind la Putnam, el mai spune că într-o societate săracă birocrația este foarte mare. Dacă eu încerc să păcălesc statul, nu e normal ca acesta să ia măsuri, ca să nu fie păcălit? Adulții nu mai au cui să ceară voie la baie, dar pot să ceară de exemplu fonduri europene pe care ar vrea să le investească mai degrabă într-o decapotabilă scumpă sau o piscină, decât în dezvoltarea unei afaceri de pe urma căreia să profite societatea. Și cel care chiar își dorește să investească cu profesionalism în afacerea sa o să aibă parte de aceeași birocrație precum cel care ar vrea să-și cumpere decapotabila.

Și dacă tot am vorbit de baie, pe lângă faptul că avem cele mai multe WC-uri în „fundul curții” din UE, așa cum am văzut o burtieră zilele trecute, suntem și țara fără toalete publice. Gândiți-vă câți oameni au de suferit pentru un singur nesimțit care nu strânge după el.   

Soluții?

În primul rând să încercăm să înțelegem că lucrurile funcționează și de jos în sus. Să cerem voie la baie doar când avem nevoie și fonduri europene doar când chiar vrem să le punem în folosul societății și să ne educăm copiii să facă la fel. O să dispară automat cei care nu fac la fel? Mai mult ca sigur că nu, dar poate că în următoarea generație o să fie mai puțini și în următoarea și mai puțini... Într-o generație e greu să se petreacă prea multe minuni, din păcate pentru noi.

În teorie spiritul civic pare să fie cel mai sexi în creștinism: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!” (Mt. 22, 39). Dacă am încerca cu toții să fim la fel de îngăduitori cu cei din jur cum suntem cu propria persoană cum ar arăta societatea noastră, unde 86% declară că au habar de această poruncă? Care poruncă vine de la o autoritate considerată ca fiind absolută. Doar că, instituția care ar trebui, prin propriul exemplu, să lumineze în societatea din care face parte precum un diamant din noroi s-a murdărit atât de tare încât nu se mai diferențiază cu nimic de mediul înconjurător. Creștinismul s-a umplut de românism în țara noastră.

O altă soluție pe care ne-o oferă creștinismul e legată de virtutea numită „îndelungă răbdare”, pe care o diferențiază de răbdare. Aceasta ar trebui să fie răbdarea pe care ar trebui s-o avem fiecare dintre noi cu privire la ce se poate întâmpla în mai multe generații. Regele Mihai spunea că avem această țară împrumutată de la copiii noștri. Mai mult ca sigur există și români care au conștiința acestui îndemn. Unii ar putea spune că ei sunt cei mai batjocoriți în România. De fapt, ei sunt eroi și trebuie să credem că a lor e România de mâine, iar răbdarea lor o să fie mai puternică decât ura celor care își strigă ignoranța pe lângă ei.

Bunătatea pare la început o oază în deșert, dar putem s-o mărim și să ne asigurăm că și urmașii noștri o s-o mărească, până o să se unească cu alte oaze, care la rândul lor o să se unească cu altele. Și poate că generațiile următoare o să găsească soluții să acopere cu verdeață și ultimele bucăți de deșert. Un singur om chiar poate să schimbe cu mintea sa o țară, așa cum bine zic cei de la Republica.ro, dar trebuie să aibă răbdare până la capăt și chiar și după.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult