Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

„Cu drag, Van Gogh”. Filmul, o revelație

Loving Vincent

Nici nu mai știu când am văzut trailerul de la „Cu drag, Van Gogh”. Și din prima am zis DA, voi vedea acest film!  M-am plictisit  de câte ori am dat “interesată” pe facebook și nu am ajuns. Și evenimentul apărea în newsfeedul meu din ce în ce mai rar, lucru care m-a făcut să presupun că urma să dispară cu totul și atunci vor scădea spre dispariție șansele de a-l vedea.

Așa că vine ziua...

Surpriza de început a fost aglomerația din sală. Tocmai vizionasem „România neîmblânzită” la cinema și fuseserăm două persoane în toată încăperea! Pentru un film care rulează de atâta timp aveam aceeași așteptare. 

Filmul debutează cu…moartea artistului: poștașul care asigura corespondența stufoasă dintre Vincent și fratele său Theo, îi dă fiului său misiunea de a îi duce o ultimă scrisoare trimisă de Vincent și neajunsă la fratele acestuia.

Deși reticent la început, odată ce își acceptă sarcina, fiul poștașului, pe numele său Armand Roulin pornește spre Paris pentru a înmâna scrisoarea lui Theo Van Gogh. Acolo află că acesta a murit și dorind să-și ducă la bun sfârșit misiunea de a livra scrisoarea, Roulin se angajează într-o călătorie revelatoare privind moartea și mai ales viața artistului.

Discutând cu diverse personaje relevante în ultima perioadă din viața pictorului despre moartea acestuia și ultima parte din viața sa, Armand ajunge să afle tot atâtea povești sau perspective despre artist și despre desfășurarea ultimelor evenimente din viața sa. Pentru unii fusese un nebun, pentru alții geniu. Unii erau siguri că a fost ucis, alții că a fost sinucidere.

După vizionare, am petrecut ceva timp sub influența peliculei. Așa că am folosit pretextul pentru a căuta detalii despre realizarea ei:

  • suprafața tablourilor pictate – 66960 – pentru a realiza cadrele – dacă ar fi unite – ar acoperi Londra și Manhattanul;
  • 94 din tablourile artistului au fost folosite pentru scene sau personaje din film;
  • inițiativa filmului a fost Dorota Kabiela, care citind scrisorile artistului și-a dorit să realizeze un film despre el;
  • filmul îmbină pictura și animația computerizată;
  • au fost implicați 80 de pictori;
  • scenele au respectat stilul în care a fost pictat tabloul de la care se pornea, astfel, Armand a fost pictat în diverse stiluri de-a lungul peliculei;

Ce mi-a plăcut în mod special:

  • folosirea picturilor lui Vincent ca bază pentru realizarea unor scene, sau pentru selectarea actorilor ce seamănă portretelor – practic e ca și cum operele sale prind o nouă viață
  • detaliile din trecutul lui Vincent, care adaugă sens întregii desfășurări a evenimentelor, cum ar fi faptul că au existat mai mulți copii Vincent, un frate născut și mort înaintea sa, purtând același nume, iar el resimțind că nu va fi niciodată de ajuns de “Vincent” pentru a îl înlocui cu succes;
  • poveștile provenite din surse multiple – fiecare îl privea cu un alt ochi pe Vincent, lucru ce confirmă zicala: frumusețea e în ochiul privitorului;
  • frumusețea lumii văzute prin ochii lui Vincent.

Am plecat din sală cu ochii umeziți de emoție și mi-am zâmbit în barbă când observ asta în ochii atâtor privitori.

Încă resimt ecouri ale filmului asupra mea. Ceva-ceva din mine nu vrea să se așeze la locul lui. Poate gândul că un om atât de valoros a trecut neobservat de contemporanii săi, trăind sub multiple presiuni chinuitoare: financiare, de sănătate, sociale.

Iar ce nu-mi dă pace este că Vincent a murit simțindu-se o povară…

Articol publicat pe blogul autoarei.

Finalul aduce împreună aceste povești oferind explicații pentru lacunele fiecărei perspective, iar cel mai important, pare să aducă sufletul pictorului aproape de audiență.

Vincent își dorea ca publicul să perceapă lumea prin ochii lui, prin intermediul artei lui. Cred că filmul asta reușește. Să ni-l aducă pe Vincent aproape. Pentru puțin timp, am perceput lumea prin intermediul sensibilității artistului, am trăit răutățile, controversele, durerea de a te simți o povară, renunțarea la viață ca singură soluție…

Iar melodia de la final este pe cât de frumoasă pe atât de tristă. “Starry, starry night” – Lianne La Havas.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Alina check icon
    Recomand din tot sufletul cartea "Bucuria vietii" (Lust for life) de Irving Stone, despre viata lui Vincent. Este extraordinara, prima carte din viata mea, la sfarsitul careia am plans.
    • Like 1


Îți recomandăm

CT Popescu-

Nu voi menționa rezolvitori ai ultimelor probleme, deoarece sunt mulți și buni. Este, probabil, cea mai bogată sesiune cu întrebări-răspunsuri de până acum. Mare bucurie și uimire: au depistat fragmentul din Solarisul lui Stanislaw Lem, o carte veche, atât de dragă mie din fragedă pruncie. Pentru mine, semnificația excerptului este efortul rațiunii umane de a rezolva o problemă insolvabilă de milenii: Se poate elabora un test prin care să decidem dacă realitatea există independent sau doar în mintea noastră?

Citește mai mult