Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

„Cum ar fi trebuit să fie îmbrăcați Ciucă și Ciolacu în Ucraina? În costum?” Despre haina care îl face pe om

Oficiali români la Kiev

Foto: gov.ro

În educația din România, auzim deseori idei precum ”haina nu face pe om”.

În accepțiunea societății noastre, vestimentația nu prea contează, iar cei care pun accentul pe așa ceva sunt considerați superficiali, fițoși sau chiar aroganți.

În urmă cu 4-5 ani, vorbeam în deschiderea unor workshop-uri de prezență executivă (Executive Presence) organizate și susținute de unul dintre cei mai buni business coach din România.

La capitolul vestimentație, nu exista workshop în care cineva din sală să nu adreseze întrebarea: ”Dacă vestimentația este atât de importantă, de ce Steve Jobs purta doar un tricou?”

Percepția că aspectul exterior nu este relevant este una cel puțin greșită, mai ales într-o lume dominată de viteză, în care oamenii nu mai au pur și simplu răbdare să asculte și să analizeze.

Zilele trecute Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au vizitat Ucraina. La scurt timp, paginile oficiale ale celor doi politicieni au fost împânzite de fotografii de la întâlnirea cu președintele Ucrainei.

La scurt timp, atât pe Facebook, cât și pe Twitter, analizele și glumele au început să curgă. Și să curgă. Foarte interesant este că prea puțin se discuta despre obiectivul întâlnirii oficiale ( evident, oricum astfel de subiecte nu sunt interesante pentru aproape nimeni ), ci foarte mult despre aspectul fizic, vestimentație sau modul în care au fost realizate fotografiile postate.

Brusc, importanța întâlnirii din Ucraina a trecut în plan secund.

De ce este totuși important aspectul exterior? Hai să analizăm câteva motive….

Prima impresie

Da, prima impresie contează. A contat întotdeauna, va conta întotdeauna. Unele studii susțin că prima impresie se formează în 6 secunde. În consecință, ideea „este mai important ce ai în cap decât cum arăți” nu prea își are sensul. În 6 secunde nu putem demonstra prea multe. 

Despre prima impresie se mai spun și alte lucruri ce nu trebuie ignorate. De exemplu, prima impresie poate exista o singură dată, doar pentru că de asta este prima. Pe cale logică, nu pot exista două prime impresii.

Tot despre prima impresie mai știm un lucru interesant: va influența modul în care se vor desfășura lucrurile ulterior. Ceea ce mie mi se pare extrem de important.

Ca scurt exercițiu de imaginație, ce facem la o primă întâlnire cu o persoană de sex opus? Nu suntem atenți la prima impresie? Nu prea cred…

Imaginea

Vrem sau nu vrem, vestimentația ne influențează imaginea. Imaginea influențează încrederea oamenilor în noi, încrederea influențează relația cu aceștia și deciziile lor ulterioare.

Îmi amintesc de un studiu realizat cu mulți ani în urmă în Statele Unite. La semafor s-a așezat un bărbat îmbrăcat în costum, care la un moment dat a traversat pe culoarea roșie a semaforului. A doua zi, același personaj, același semafor roșu, doar că de data aceasta era îmbrăcat sport. Studiul și-a propus să demonstreze importanța vestimentației, pornind de la numărul oamenilor care îl urmau și traversau pe culoarea roșie a semaforului.

Ce este interesant este că 3.4 ori mai mulți oameni au traversat când bărbatul nostru era îmbrăcat în costum. De ce? Deoarece costumul transmite o anumită formă de autoritate. 

În concluzie…

Cred că a sosit timpul ca și societatea din România să își schimbe puțin percepțiile învechite și deloc aplicabile în contextul actual. Este cazul să învățăm cum să ne îmbrăcăm și cum să ne asortăm hainele la anumite evenimente, să asortăm culorile și să purtăm hainele cu personalitate și încredere.

Poate în percepția mea a contat și experiența din liceu, când nu am fost obligați să purtăm uniformă, dar am fost obligați să purtăm costum. Acest lucru a condus la un aspect interesant. Purtam costum la evenimentele din familie, purtam costum la majorate, purtam chiar și la anumite petreceri. Și știți ce? Îl purtam natural…

La balul de la finalul facultății, o colegă a venit și mi-a spus: ”Erai singurul băiat care știai să porți un costum.”

Vestimentația contează, imaginea noastră contează. Poate după ani și ani în care am auzit că haina nu face pe om, ar fi cazul să ne întoarcem spre anumite vremuri în care stilul chiar exista, clasa conta, iar oamenii puneau mai mult accentul pe ce înseamnă eleganță.

Poate atunci vom avea și acei politicieni și lideri pe care îi dorim…

PS: Am auzit și ideea ”Cum puteau cei doi merge în Ucraina? Îmbrăcați în costum? E zonă de război.”

Totuși vizita lui Boris…?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Mie, de exemplu, costumul îmi inspiră neîncredere.
    In sintagma "formă fără fond", forma e cel mai bine reprezentată de costum.
    Costumul, de regulă, ascunde un om mincinos sau inconsistent. Un om care e bun de "papagal" dar în realitate nu știe/nu poate/nu vrea să facă nimic util. De aceea, el simte nevoia să contracareze cumva aceste carențe.
    Mă feresc pe cît pot de oamenii în costum.
    • Like 0
  • Absolut de acord. Hainele pe care le porti sunt mai mult decat imaginea pe care o transmiti, sunt si o forma de expresie a importantei evenimentului a locului unde te duci sau a persoanei/persoanelor pe care le intalnesti. Nu te imbraci in tricou cand mergi la opera, decat daca nu dai doi bani pe eveniment, la fel nu ar trebui sa mergi in tricou nici la teatru, nu este cinema, meci de fotbal sau concert cu Smiley. Daca Zelenski se imbraca in tricouri verzi, este pentru ca vrea sa transmita o imagine, e greu, e un razboi, oamenii sufera, mor. Daca Boris Johnson s-a imbracat cu costum, camasa si cravata, a facut-o pentru a arata cat de importanta este pentru el vizita acolo, cat de mult apreciaza si respecta gazdele, inaltii demnitari ucrainieni.
    • Like 0
  • Nume check icon
    De acord, prima si ultima impresie conteaza. Iar unii sustin ca si a doua pentru ca daca este identica cu prima consolideaza imaginea. Este normal sa te imbraci in functie de evenimentul si mai ales contextul in care are loc. La o nunta la romani iti iei un costum, la o nunta la indieni ori iti iei fracul englezesc, dar mai bine iesi cu un costum national indian. Intr-adevar a fost o vizita protocolara, dar in context de razboi. Deasemenea au iesit cu siguranta si sa vada si zona de lupta prin urmare considerand si siguranta lor nu cred ca un costum de 1000 de EURO si pantofi italienesti de 200 EURO ar fi tinuta cea mai potrivita, ci o tinuta mult mai aproape de cea din zona de lupta. Parerea mea...
    • Like 0
  • Depinde şi ce vrei să transmiţi. Zelenski este în tricou, în timp ce miniştrii sau consilierii de lângă el sunt la costum. De ce este preşedintele statului în tricou? Un tricou care pare a fi din ţinuta militarilor? Ce vrea el să transmită? Probabil că, abordând această ţinută, ai noştri au vrut să transmită, nonverbal, „Suntem ca voi şi suntem împreună”. Practic, o întâlnire între prieteni care vor să se ajute.

    Costumul pune o distanţă între cei care discută, duce cu gândul la ceva oficial, la afaceri. Poate vă mai amintiţi puloverul pe care Petre Roman l-a purtat pe timpul evenimentelor din decembrie ’89; l-a apropiat mai mult de oameni, l-a făcut „revoluţionar”. Asta nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost îmbrăcat în costum.

    Este o interpretare proprie; este posibil să fi mers cu simbolistica mai departe decât au gândit-o ei (dacă au gândit-o), dar eu aşa am văzut-o.
    • Like 6
    • @ Dragoş Anghelache
      Perfect de acord cu vestimentația președintelui Ucrainei. Deși și aici poate fi o discuție despre perimare; dar e Ok. Zonă de război, culoare adecvată, tricou etc.

      Problema mea e cumva dincolo, iar ea se bazează pe reacțiile apărute în spațiul public după pozele oficiale.
      Când lumea face mai mult mișto de cum ești îmbrăcat, și ignoră vizita oficială… e o problemă.
      • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult