Foto: Wavebreak / Profimedia
Zăhărelul și biciul. Instrumentele clasice de leadership, nelipsite din cultura trecută și prezentă. Pentru că lăcomia și frica fac parte din natura umană. Așa că zăhărelul și biciul sunt adaptate perfect structurii omului. Încă există mentalitatea de a clasifica un lider ca fiind slab, pentru că nu știe să utilizeze frica în actul de conducere.
Contemporani cu acești lideri și cu acești „clasificatori” sunt oamenii care au fost educați să reacționeze la frică, și care, încă, răspund la atitudini uneori agresive verbal și se supun acestor comenzi.
Care le sunt de fapt fricile? Posibilitatea pierderii locului de muncă, diverse sancțiuni interne, oprobiul public etc.
Aceste generații au deja o anumită vârstă. Copiii lor aflați deja în câmpul muncii au început să nu își înțeleagă părinții. Și se miră afirmând: „Cum să muncești până la 8-9 seara, ce înseamnă asta? Lasă-i naibii și hai acasă!”
E un prim semn că oamenii în evoluția lor privesc beneficiile personale nu doar din perspectiva materială (beneficii extrinseci), ci și din perspectiva beneficiilor intrinseci, care pot fi: căutarea unui sens și a unei realizări, un sentiment de libertate și autonomie, un sentiment de plăcere și de descoperire, sentimentul de a fi informat și de a deține controlul, sentimentul de a aparține unei comunități și a fi recunoscuți și un sentiment de corectitudine. Fiecare își spune povestea, de la sine.
În aceste condiții, fricile legate de pierderea locului de muncă, de eventualele sancțiuni sau de "ce va spune lumea" se estompează.
Mulți lideri de modă veche vor avea un șoc când generația nouă nu va mai răspunde, ca cea a părinților lor, la managementul prin presiune, bazat pe frică. De aceea ar trebui să anticipeze șocul și să îl evite. Cum ar putea face asta?
În primul rând să își evalueze corect nevoia de joburi și apoi să o împartă între joburi care vor fi preluate de roboți și inteligența artificială și joburi la care este obligatoriu nevoie în continuare de oameni.
Apoi, să se uite la oameni ca la niște indivizi, nu ca la un furnizor de forță de muncă obligat să muncească pentru a acoperi „nevoile – cererile” conducătorilor.
Un antreprenor îmi spunea ca îi este clar că oamenii nu au nicio obligație să țină seama de toate problemele liderilor, dar liderii sunt obligați să țină seama de toate problemele oamenilor!
Iar nevoile oamenilor au evoluat, având acum cerințe noi. De exemplu, își doresc să găsească un sens în viața lor, să nu fie umiliți și să aibă posibilitatea de a-și construi și menține stima de sine.
Este logic să credem că, dacă toți oamenii dintr-o organizație își trăiesc viețile cu sens, iar jobul lor îi sprijină în acest demers, și compania va avea un rost.
Iar viața trăită cu sens implică demnitate. Demnitatea nu poate fi obținută și, mai ales, menținută prin frică.
De aceea oricât zăhărel i-ai da, dacă recompensele sunt urmate de amenințarea biciului, demnitatea este periclitată, afectând astfel sensul vieții și menținând oamenii blocați într-un cerc vicios.
Doar că drumul este ireversibil. Evoluția umană implică și adaptări din mers. Dintre acestea, prima ar trebui să fie abolirea fricii de lideri, pentru a avea o viață cu sens și un job într-o companie care își găsește la rândul ei sensul.
Schimbarea trebuie începută de la lideri, care ar fi benefic să își cunoască foarte bine oamenii.
Și să păstreze „zăhărelul”, poate într-o formă nouă, mai sănătoasă, dar să înlocuiască obligatoriu frica de lideri cu respectul față de aceștia. Este mai greu pentru lider. Dar asta e calea.
Și frica dispare? Că doar este în firea umană. Nu dispare, dar se transformă, de exemplu, din frica de a fi dat afară din capriciul liderului, în frica de a fi incompetent.
articol publicat anterior pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ba fix așa se uită, ca la niște roboți biologici, plătiți cu ora pentru a îndeplini întocmai ce scrie în “job description”. Acum, cu penuria forței de muncă, antreprenorii nu fac decât să mimeze grija față de indivizi.
Antreprenorul nu va avea niciodată o relație călduroasă cu angajații, decât într-o mică afacere de familie. Altfel, dacă situația economică o impune (și aici nu mai vorbim de vreun capriciu al antreprenorului), angajatul va fi trimis la plimbare fără niciun bici și fără niciun zăhărel. A se vedea cum încep să fie dați afară mii de angajați din industria auto europeană.
Oricum, e foarte bună observația cu “frica de a fi incompetent”. Asta nu face decât să transpună în continuare ce spun bătrânii: meseria e brățară de aur. Așadar, dovedește că ești printre cei mai buni în ceea ce faci la job și ai șanse ca angajatorul să nu te pună pe lista de disponibilizări.
- Învață, să ai o meserie bună ca noi, părinții.
În traducere liberă:
- Învață, se devii sclavul unei corporații, ca noi, părinții.
Nu e chiar cea mai bună finalitate a școlii.