„Dacă ai vedea-o în pădure, ai împușca-o?”, a întrebat judecătorul. Cum a trebuit Constantin Brâncuși să demonstreze unui tribunal american că „Pasărea în văzduh” e o operă de artă și nu o piesă de metal

„Bilete Brâncuși sold out” este mesajul aproape permanent afișat la centrul de informații al Muzeului Național de Artă Timișoara unde, până 28 ianuarie 2024, se desfășoară expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale”. Cele peste 100 de opere, de la sculpturi celebre la fotografii inedite, unele aflate pentru prima dată în România, au fost văzute până acum de zeci de mii de vizitatori. Iar numărul acestora va trece, până în ziua închiderii, la peste 100.000 estimează organizatorii. „După 28 ianuarie, vor fi două feluri de oameni: cei care au trecut prin experiența asta și cei care n-au trecut”, spune, într-un interviu pentru Republica Ovidiu Șandor, comisarul expoziției, căruia îi place să privească emoția de chipurile oamenilor în timpul întâlnirii cu Brâncuși. 

Mi s-a întâmplat, nu de puține ori, să mă aflu singură sau doar cu cei care mă însoțeau într-o sală de muzeu, ba chiar și într-o sală de cinematograf, ajungând din pură întâmplare să am parte de o adevărată proiecție privată. Nu este cazul expoziției Brâncuși, unde o astfel de experiență este rezervată probabil doar muzeografilor și paznicilor de noapte. Aproape întotdeauna aici se află, la un braț distanță de tine, un alt vizitator. Însă întreaga scenografie a expoziției - fundalul negru, ovalul de lumină liniștită care înconjoară operele, reflexiile care se nasc din cupolele transparente care le acoperă îți dau senzația unui tur privat, în care poți stabili o conexiune netulburată cu creațiile pe care le ai în față. Și îți mai dau o plăcută senzație de familiaritate cu ceilalți - aici, deși suntem necunoscuți, nu suntem străini. Creat de arhitectul Attila Kim și de curatoarea Doina Lemny, conceptul pe care se bazează expunerea operelor - întunericul și lumina caldă care le scoate în evidență, are la bază chiar tehnica aleasă de Brâncuși în fotografierea operelor sale.

Ordinea în care sunt expuse sculpturile, contextul redat prin fotografii și chiar filme în jurul lor, poziționarea uneia în fața celeilalte după semnificație și poveste, te fac să înțelegi în jumătate de oră aproape tot ce contează despre viața și opera lui Brâncuși. Mai mult decât atât, îți lasă un generos spațiu de reflecție. 

Ghid în expoziție ne este Ioana Bartha, absolventă de Arte și mediator cultural în cadrul muzeului din partea Fundației Art Encounters.

Suntem în fața un ecorșeu realizat de Brâncuși, sub atenta îndrumare a medicului Dumitru Gerota, pentru a servi drept material didactic studenților mediciniști. Supranumit Jupuitul, modelul realizat în ghips colorat, redă la un nivel uimitor de detalii sistemul muscular și ligamentele umane. Mai puțin cunoscut publicului larg, Ecorșeul este o realitate familiară pentru Ioana Bartha - la liceul de Arte pe care l-a urmat în Bistrița era unul întocmai, realizat după modelul creat de Brâncuși. Privindu-l, înțelegi că unul din factorii care i-a permis sculptorului să își simplifice operele până la esență a fost tocmai cunoașterea profundă a anatomiei, a materiei și a lumii însăși. „Brâncuși mergea împreună cu profesorul său la disecții, era foarte interesat să observe carnația, felul în care se îmbină oasele și cum arată tot tot sistemul osos. Ca să poată până la urmă să ajungă la forma aceea perfectă, sublimată, a trebuit bineînțeles să-și cunoască bazele”, ne explică mediatoarea culturală.

Întreaga expoziției prezintă drumul lui Brâncuși spre simplificare, până la ce ne este este comun tuturor, indiferent de cine suntem și de locul din care provenim. Una dintre primele opere prezentate în expoziție este Rugăciune, ansamblul funerar revoluționar, care marchează un moment de cotitură în sculptura lui Brâncuși. O văduvă se reculege la mormântul soțului său - trupul îi este însă gol, stilizat, o mână și urechile îi lipsesc. 

Vedem apoi unul dintre primele Săruturi, de Brâncuși, pus față în față cu una dintre ultimele reprezentări ale acestei teme, Piatră de hotar, sculptura aflată pentru prima dată în afara Centrului Pompidou, prin care artistul își exprima tristețea pentru pierderea Basarabiei.

Curatoarea Doina Lemny spunea într-un interviu că, dacă din întreaga expoziție rămâi cu o operă care să nu-ți mai iasă din minte, atunci aceasta și-a atins scopul. Pentru mine aceea ar fi Somnul, chipul fin adormit, ieșit din roca brută. Complet alb, pe fundalul negru al pereților expoziției, cu trăsăturile incredibil de detaliate desprinse din marmura lipsit de formă, mi-a adus în față cât se poate de concret vecinătatea ființei cu neființa, miracolul discret al vieții la fel de improbabil ca o piatră care respiră.

Impresionată și camera muzelor - Domnișoara Pogany, Muză dormind, Danaidă - cu trăsăturile lor esențializate în sculptură și poveștile lor de femei reale.

Dincolo de prezentarea sculpturilor în sine expoziția redă, prin fotografii și tăieturi de ziar, și o parte din contextul în care au fost create operele lui Brâncuși și în felul în care au fost ele percepute. 

O poveste captivantă este cea a Păsării în văzduh și a trecerii sale prin vama americană. În 1926, aceasta ajungea cu vaporul la New York, împreună cu alte opere ale sculptorului, care urmau să fie expuse într-o galerie de artă. Deși obiectele de artă erau exceptate de la taxare, vameșii americani nu au vrut să creadă în ruptul capului că aceea este o sculptură. Așa că au tratat-o drept obiect metalic fabricat și au impus o taxă vamală de 40 la sută din valoare. A urmat un proces celebru, la capătul căruia prietenii lui Brâncuși au demonstrat judecătorilor americani că au în față o operă de artă. Un articol dintr-un ziar al vremii, prezentat în expoziție, redă savuros discuțiile din instanță. „Dacă ai vedea-o în pădure, ai împușca-o?”, a întrebat la un moment dat judecătorul.

Alte imagini prezintă momente de la ridicarea ansamblului de la Târgu Jiu sau oferă mici inserții din viața lui Brâncuși. Am fost însoțită de fiul meu care a ochit imediat o pată albă îndepărtată pe perete. „Hei, avea un cățel!”, a exclamat el în fața unei fotografii cu Brâncuși și cățelușa sa Polaire, care îl însoțea peste tot și care devenise o adevărată personalitate a lumii pariziene.

La final, când am ieșit din muzeu, mi-a spus grav și confidențial: „Să știi că nu era o pasăre, era o bucată de metal. M-am uitat la ea din toate părțile”. Am început să dezbatem și, tot vorbind, mi-am dat seama că am început să punem în scenă, pe alt continent și 100 de ani mai târziu, procesul.

Expoziţia „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, al cărei partener principal este Banca Transilvania, se desfășoară la Muzeul Național de Artă Timișoara în perioada 30 septembrie 2023 - 28 ianuarie 2024.

Articol realizat cu sprijinul Băncii Transilvania, partenerul principal al Capitalei Europene a Culturii 2023 – Timișoara.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp