Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

„Dacă știam că fumezi, dragă, nici nu te mai angajam!” Pauza de țigară și dogma hărniciei

pauza - getty

(Foto: Guliver/Getty Images)

Sunt într-un Uber, în plină zi, pe lângă Arcul de Triumf. La volan, o doamnă agreabilă, undeva la 40 de ani. Plouă, deci aglomerație, deci mai mult stăm decât înaintăm. Observ în intersecție un polițist, de unde deduc că n-o să ne punem în mișcare prea curând. Inevitabil, îmi vine să „fumez” o țigară de-a mea, electronică. Din reflex de fost fumător prigonit până și în propria casă, observ instantaneu că doamna are un pachet de țigări desfăcut și mă simt încurajat să apelez la înțelegerea dânsei întru viciu. Nu mă înșel. Din vorbă în vorbă, îmi povestește despre fostul ei job, un post mărunt într-o mare corporație, unde șefa îi tot reproșa când lua o pauză de țigară: „Dacă știam că fumezi, dragă, nici nu te mai angajam!”

Replica mă duce cu gândul la un dialog dintr-un film plasat în Algeria colonială a anilor ‘50. Doi localnici, tată și fiu, fumează în spatele prăvăliei unui francez ai cărui angajați sunt. „Tată, de ce francezii ne tot reproșează nouă, arabilor, că suntem leneși?” „Fiindcă pentru ei, fiule, timpul înseamnă bani, bani, bani. Pentru noi, în schimb, înseamnă viață. De aceea, ne place să păstrăm un pic de timp și pentru noi. Altfel, ne-am comporta ca niște sclavi.”

„Corporație”, „manager”, „angajat” versus „colonie”, „patron”, „sclav”... Sau „vestic” versus „român”/„arab”... Am făcut niște asocieri cu arome anticorporatiste și antioccidentale, cu toate că sunt conștient că un astfel de mesaj este steril, bun cel mult pe post de praf în ochii celor care nu realizează că da, viața se înțelege privind în urmă, dar se trăiește privind înainte. Însă dincolo de această sterilitate de suprafață se întrevede o dogmă a hărniciei pe care condiționarea la care suntem supuși din primii ani de viață ne face să nu o mai punem sub semnul întrebării.

N-am să vorbesc despre productivitate, pentru că nu e un indicator care să depindă întru totul de individ și de multe ori nici măcar managerii nu-l prea pot calcula. Și nu am găsit studii care să ateste că ar fi direct proporțional cu efortul sau timpul investit. În schimb, hărnicia se poate măsura la „ochiometru”, fiindcă se vede „din avion” când și cât te agiți. Te văd părinții, profesorii, soția, șeful... Toți suntem îndoctrinați încă din grădiniță cu povești, exemple și idei din categoria „să fii cât mai harnic”.

O fi bine să fii cât mai harnic? Un filosof al Greciei antice spunea că virtutea se află la mijloc între două vicii. Pare o afirmație de bun simț: curajul se află între lașitate și temeritate, cumpătarea între zgârcenie și risipă... Chiar și propriul trup ne învață că orice abuz, fie el prin exces sau lipsă, dăunează. Prin urmare, dacă hărnicia ar fi o virtute, ar trebui, tot așa, să o găsim situată între două vicii, între lenevie și... și ce? Care ar fi viciul care s-ar traduce prin „exces de muncă”? Să nu-mi veniți cu termeni împrumutați ca sovieticul „stahanovism” sau capitalistul „workaholism”; dați-mi o denumire populară, ca un indiciu că ar aparține mentalului colectiv românesc de suficient timp. Eu unul n-am auzit ca cineva să fie criticat în public cum că muncește prea mult sau prea cu spor. Compătimit da, dar nu blamat, așa cum îi înfierăm pe leneși, inconștienți sau risipitori.

În dicționar, munca e definită în principal ca o „desfășurare a unei activități fizice sau intelectuale îndreptată spre un anumit scop”. Pe de altă parte, un alt filosof antic grec spunea că cele mai nobile activități sunt cele efectuate nu din dorința de a atinge un scop, ci din plăcerea ce decurge din activitatea în sine. Deci munca nu e nobilă, conform filozofului ce trăia totuși într-o societate sclavagistă. Dar cum gândim astăzi? Cum vedem literatura, muzica, filmul, jocul video chiar? În niciun caz nobile. Mai degrabă le tolerăm drept hobby, distracție, bune de omorât timpul. Am sentimentul că mulți le consideră o mare pierdere de timp. Iar alții și le reproșează ca pe niște plăceri vinovate, poate mai vinovate chiar decât consumul, fie el și moderat, de alcool.

Recunosc că și eu am gândit mult timp la fel. Chiar și după ce am conștientizat că greșesc, nu m-am putut scutura imediat de convingerile toxice de tipul „să nu stai degeaba” sau „ești ceea ce faci”. De ce toxice? Zicerile astea or fi valabile dacă ești clește sau vreo altă sculă, nu om. Nu putem reduce ființa umană la un simplu instrument al... Al cui? Al societății? Al altor oameni?

Doar prin meditație m-am putut eu elibera de astfel de convingeri, și asta încet-încet, nu peste noapte; lucru care nu trebuie să mire pe nimeni având în vedere câte zeci de ani am fost expus la dogma „hărniciei”. Dogmă de care nu sunt ferit nici azi. După cum observa alt filozof, toate nenorocirile unui om vin din aceea că nu e capabil să stea singur, liniștit într-o cameră. Prin meditație, adică propunându-mi în mod conștient să nu fac nimic timp de o jumătate de oră pe zi, am realizat că „a fi” înseamnă mult mai mult decât „a face”, precum și alte multe aspecte ale ființei asupra cărora n-am să insist deoarece au un caracter foarte experiențial, ca atare neputând fi comunicate altcuiva.

Nu vreau să cultiv însă ideea că pentru a schimba ceva trebuie să te apuci de vreo tehnică mai mult sau mai puțin spirituală sau să iei calea vreunei mânăstiri. Să reflectăm puțin asupra celor două episoade din primele rânduri: ce au în comun atât doamna din Uber cât și cei doi arabi? Mentalitatea. Refuzul iraționalului „trebuie să...” Pentru că nimic pe lumea asta nu „trebuie să...” Până și legile naturii au caracter statistic și se aplică doar în anumite condiții. Așa că ori de câte ori simți că „trebuie să...”, înlocuiește cu „prefer”, punând lucrurile în lumina alegerii, nu a fatalității. Eu unul m-am simțit mai liber, mai aerisit, ca și cum aș avea mai mult spațiu lăuntric.

Nu aștepta să o facă altcineva în locul tău. Fiindcă libertatea, atât cea exterioară cât și cea interioară nu se oferă, ci se câștigă.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Excelent scris! Si foarte, foarte adevarat din pacate..
    • Like 0
  • Vio check icon
    Ce bine ar fi dacă acest site ar putea oferi opțiunea de a nu mai vedea în lista de articole anumiți autori... Domnul care semnează articolul face, din punctul meu de vedere, o serie de silogisme cu caracter sofistic - cred că mai mult pentru a se auto-convinge de beneficiile propriilor alegeri, decât din convingerea roadelor culese. Îi recomand să citească măcar vreo 20 de articole bune despre disonanţa cognitivă înainte să susțină public asemenea silogisme forțate...
    • Like 0
    • @ Vio
      Dar ai optiunea de a ignora pur si simplu articolul nefacand click pe el. Nu te pune nimeni sa deschizi articolul apoi sa ceri Republicii sa-l baneze sau sa il filtreze nu stiu cum.
      Apoi dupa cum vezi mai jos sunt cititori carora le-a placut articolul.
      Nu in ultimul rand ataci "sofismul" autorului oferindu-i ca alternativa disonanta cognitiva. Adica in veme ce autorul citeaza din niste filosofi antici niste opinii, sau teorii sa le spunem, a caror valabilitate sigur ca poate fi discutata, d-ta oferi ca alternativa o alta teorie a carei valabilitate este si ea puternic contestata de catre unii si altii. Disonanta cognitiva inventata de Festinger si-a gasit desigur si adepti dar si contestatari unul din ei fiind Aronson.
      Bottom line fara a ne adanci in "sofisme" este ca nu poti sa desfiintezi un autor care isi face un punct de vedere bazat pe anume filosofi, venind cu o solutie bazata pe alta teorie la randul ei discutabila, controversata.
      • Like 1
    • @ Vio
      Eu zic să ofere direct opțiunea de a nu mai publica textele care nu ne convin, care ne lezează sistemul axiologic adoptat, care ne cam pun oglinda în fața ochilor, care, fără să știe, ne iau peste picior... Păi, nu? Ce rost are să gândim cu capul nostru, când există atâția oameni care ne învață cum trebuie să gândim, cum/cât trebuie să muncim, pe scurt, cum trebuie să trăim?! Am fi feriți de disonanțe cognitive. Viața ar fi un șlagăr de concentrare.

      Textul este excelent.
      Și comentariul lui Gogu, mai jos.
      • Like 0
  • Replica „Dacă știam că fumezi, dragă, nici nu te mai angajam!”, pare o variaţiune pe aceeaşi temă (ca să nu zic o marotă) a patronului român. Într-un articol publicat cu vreo săptămână în urmă <https://is.gd/ESqOZ1> patronul de la Fan Curier se plângea cât de mult pierde el cu zilele libere pe care trebuie să le dea angajaţilor de sărbătorile legale. Că ar fi prea multe şi el, vai săracul, abia stă să nu dea faliment.

    Apreciez atitudinea autorului: trebuie să-ţi faci timp pentru tine. Şi am să dau exemplul unui fost şef care şi-a urmat cariera, inclusiv cu stagii în străinătate, neglijându-şi familia şi, în fond, viaţa. La un an de la ieşirea la pensie a murit. Cancer la plămâni. Cu ce s-a ales din cariera de aproape 40 de ani munciţi pe brânci?
    • Like 1
    • @ Dragoş Anghelache
      "Că ar fi prea multe şi el, vai săracul, abia stă să nu dea faliment."
      Nu, nu da faliment, dar pierde o gramada de bani.
      Odata ca plateste o zi de salarii pentru care angajatii care stau acasa, si, inca si mai rau, pierde banii pe comenzile care in mod normal veneau in acea zi.
      Fiecare noua zi libera "sarbatoare legala" este o palma serioasa data tuturor patronilor, singurii care platesc, de fapt, "generozitatea" guvernantilor.

      "trebuie să-ţi faci timp pentru tine".
      Corect, e un indemn generos, dar fa-o pe banii tai, nu pe ai mei.
      • Like 0
    • @ Musat Gregorian
      Fără supărare, dar bag seama că sunteţi de partea celor care-l regretă pe Ceauşescu. Atunci aveam trei zile libere pe an (1 Mai, 23 August şi Anul Nou) dintre care două, "la cererea oamenilor muncii", se lucra. Plus duminicile, că sâmbăta era deja zi lucrătoare. Nu domnule, oamenii trebuie să aibă liber de sărbătorile legale. Aşa este normal. Şi, din câte am citit, nu suntem în topul ţărilor la sărbători legale.

      Bineînţeles că timpul pentru el şi-l face pe banii proprii, adică respectând programul de lucru. Atât, nu mai mult. Fără "teme pentru acasă" sau fără ore suplimentare neplătite. De fapt, fără ore suplimentare.
      • Like 2
    • @ Dragoş Anghelache
      "dar bag seama că sunteţi de partea celor care-l regretă pe Ceauşescu. "

      Remarca e alaturea cu drumul.
      N-am nimic impotriva zilelor libere pentru salariati, cu conditia sa nu fiu nevoit sa le platesc eu.
      Daca guvernul doreste sa cumpere popularitate si voturi (pentru ca acesta este rostul noilor "sarbatori nationale"), sa o faca cu banii lui, nu cu ai mei.
      • Like 0
  • Ionel check icon
    Excelent aticol. Felicitari !
    • Like 2


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult