„De ce te-ai supăra că Ștefan cel Mare nu arată ca Superman sau ca Gheorghe Cozorici?” Ilustratorul Radu Oltean, despre adevăratul chip al domnitorului moldovean

Mandibula pătrată, pomeții înalți, privirea pătrunzătoare și părul cu bucle largi, revărsându-i-se pe umeri. Aceasta este imaginea pe care Ștefan cel Mare o are în ochii multor români și în primele rezultate ale unei căutări pe Google.

 

Potretul-clișeu al lui Ștefan cel Mare. Sursa imaginii: Radu Oltean

Păstrate pe zidurile unor mănăstiri din Moldova, dar și în Tetraevanghelul de la Humor, portretele realizate în timpul vieții domnitorului arată însă că acesta avea o înfățișare cu totul diferită. Avea fața rotundă, iar în unele dintre imaginile contemporane apare cu obrazul nebărbierit, spune Radu Oltean, cunoscut autor de ilustrație documentară. În munca sa, încearca să redea cât mai fidel în imagini diferite momente ale istoriei și să le aducă în fața publicului larg. 

Foto și reconstituire: Radu Oltean

Recent a scris pe pagina sa de Facebook despre discrepanța dintre fizionomia de supererou, atribuită lui Ștefan cel Mare în perioada interbelică și în comunism, și cea zugrăvită de contemporanii săi. A fost uimit de numărul de reacții negative primite. „De ce te-ai supăra că Ștefan cel Mare nu arată ca Superman sau ca Gheorghe Cozorici?”, se întreabă ilustratorul care vorbește într-un interviu pentru Republica despre tendința de a-ți face icoană dintr-un personaj istoric și de a transforma evenimentele din trecut în legende.

llustratorul Radu Oltean

„Un Batman în costum medieval”

Prima dată când l-a desenat pe Ștefan cel Mare a fost pe când ilustra cărțile pe care Neagu Djuvara le-a scris pentru copii. L-a reprezentat atunci mic de înălțime, cu fața rotundă. „Cu câțiva ani înainte fusesem la mănăstiri în Moldova și chiar văzusem vreo două portrete, care mi-au rămas întipărite în minte. Erau profund diferite față desenele lui Valentin Tănase, care i-au impus imaginea aceasta de supererou - majoritatea sunt făcute în anii ‘80, dar sunt câteva făcute și în anii ‘90. Un portret al lui Ștefan cel Mare făcut de Valentin Tănase în ulei e expus chiar la Putna. Este un tablou de vreo 2 m înălțime, în care arată exact ca un fel de Batman în costum medieval, cu mandibulă pătrată și privire cruntă”, povestește Radu Oltean.

A studiat reprezentarea lui Ștefan pe zidurile mai multor mănăstiri, mai ales după ce restaurarea ansamblurilor de pictură de la Voroneț și Pătrăuți a scos la iveală o imagine și mai clară a domnului Moldovei. Avea obrazul neras, un detaliu care nu a putut fi observat înainte, când picturile erau acoperite de fum.

Obrazul neras apare la trei portrete, toate contemporane cu Ștefan, din ansambluri de frescă stefaniene. Voroneț la stânga, Dobrovăț și Pătrăuți la dreapta/ Facebook Radu Oltean

Portretele originale erau realiste în limita trasată de tradiția bizantină, iar Radu Oltean presupune că au avut la bază „un portret de aparat”, o imagine oficială a domnitorului la care zugravii avea acces: „Ștefan avea nasul un pic acvilin, buze mici dar cărnoase, mustață scurtă cu vârfuri în jos, obraz neras (în mod sigur o formă de modă), bărbie puternică, dar rotundă, păr bogat, lung, cu bucle mici. Ștefan era mic și rotunjor la față, dar în mod sigur era extrem de vânjos din punct de vedere fizic. Altfel n-ar fi rezistat la atâtea campanii militare”, așa l-a descris Radu Oltean pe domnitor.  

Portret fantezist, făcut după o imagine a lui Isus Hristos

Cum s-a ajuns însă de la această imagine la fizionomia care s-a impus astăzi în cultura populară? Radu Oltean spune că desprinderea de realitate s-a produs odată cu o pictură realizată în anul 1798 de Vasile Popovici, la comanda egumenului de la Putna. Acesta i-a pus la dispoziție artistului o gravură în care nu apărea, de fapt, Ștefan cel Mare. 

„În acea epocă, Bucovina făcea parte din Imperiul Habsburgic, iar gravuri și desene din zona catolică ajungeau destul de mult aici. Potrivit istoricului de artă Ioana Beldiman, gravura era făcută după o sculptură reprezentându-l pe Isus, una foarte veche, de secol XI, dar foarte faimoasă, care a fost foarte des reprodusă, pentru că astfel de gravuri erau vândute pelerinilor. Așadar, sursa originală era această sculptură celebră de la Lucca, Chipul Sfânt, Volto Santo. Dacă ne uităm, putem vedea că până și bijuteriile sunt aceleași cu cele de la Lucca. Bijuteriile au apărut mai târziu, în perioada Renașterii, ca urmare a unei donații din partea unei familii foarte bogate de origine italiană din Franța, însă acestea sunt păstrate în tezaur și scoase doar la sărbători”, explică Radu Oltean.

Comparație între tabloul baroc Volto-Santo (primul la stânga), tabloul de la Putna cu Ștefan cel Mare, gravura lui Asachi și una color a lui C.P. Szathmari. Vezi explicații sub fiecare imagine./ Facebook Radu Oltean

30 de ani mai târziu, Gheorghe Asachi, luând de bune spusele călugărilor de la Putna, conform cărora pictura lui Popovici a fost realizată după o alta, foarte veche, realizează el însuși o gravură bazată pe portretul imaginar al lui Ștefan. Iar ulterior coordonează o serie de litografii care sunt distribuite în școli povestește ilustratorul. 

„Nu exista ideea de a te documenta, oamenii aveau nevoie de niște icoane ale ale istoriei, nu de realitate”

„Una dintre ele este Muma lui Ștefan cel Mare, în care apare un fel de Cetatea Neamțului fantezistă, cu un fel de balconaș, din care mama îi spune să se întoarcă la luptă. În față este un Ștefan bărbos, iar oștenii lui, răzeșii, sunt un fel de daci”, spune Radu Oltean.

Muma lui Ștefan cel Mare/ Sursa: Radu Oltean

Testamentul lui Ștefan de Asachi/ Sursa: Radu Oltean

La acea vreme, noțiunea de acuratețe nu era una importantă. „Nu exista ideea de a te documenta, oamenii aveau nevoie de niște icoane ale ale istoriei, nu de realitate, chiar nu exista un interes pentru a reprezenta o realitate istorică bazată pe documentare”, subliniază Radu Oltean. După 1881, după un secol de existență, dispare varianta de portret cu barbă.

În perioada interbelică, pictorul Costin Petrescu a creat însă un alt tip de portret, plin de măreție, al domnitorului. Iată unul în care acesta stă în picioare în fața tronului, cu o mână pe sceptru și alta pe spadă, scrutând orizontul. 

Au urmat apoi, în perioada comunistă, portretele făcute de Valentin Tănase.

„Pe o pagină de „patrioți” cineva scria ostentativ: „Pentru mine Ștefan cel Mare arată așa și altfel nu poate să arate. Și a pus un portret pe care eu îl criticam ca fiind fantezist. Pe unii oameni nu îi interesează istoria reală

Este imaginea care s-a impus și pe care unii o păstrează ca pe o icoană, deși „faptul că avea fața rotundă nu îi scade lui Ștefan cel Mare cu nimic valoarea ca om politic și militar”, punctează Radu Oltean.

„Pe o pagină de „patrioți” cineva scria ostentativ: Pentru mine Ștefan cel Mare arată așa și altfel nu poate să arate. Și a pus un portret pe care eu îl criticam ca fiind fantezist. Pe unii oameni nu îi interesează istoria reală, dovadă că altcineva îmi scria: M-am săturat de acest deconstructivism negativist pe care îl promovezi cu obstinație. Poate nu toată lumea are chef să să vadă istoria așa. Poate tu oi avea dreptate, dar poate oamenii nu vor să să accepte chestia asta și e foarte bine. Fiindcă nu toți vor să accepte istoria ca fiind o înțelegere corectă a trecutului. Unii vor doar o istorie mitologică, care să se rezume la niște legende istorice”, povestește Radu Oltean.

Mai mult, oamenii nu au o reprezentare clară a axei timpului, amestecă epoci și evenimente, confuzie în care înflorește discursul naționalist.

Își amintește de alte discuții aprinse, pe care le-a avut atunci când a scris despre starea precară de sănătate a țărănimii, așa cum a fost ea consemnată de medicii trimiși pe teren de Carol I. „Ei scriau despre starea de mizerie în care trăiau țăranii români, despre mâncarea foarte proastă care-i slăbește și îi lasă să se îmbolnăvească foarte ușor de tot felul de boli, precum scorbutul, provocate de lipsă de vitamine. Scriau că puținele proteine - ouă, unt, lapte, sunt vândute la târg, iar ei mănâncă mămăligă cu ceapă. Iar jumătate dintre comentariile pe care le-am primit erau: Nu este adevărat, că bunicii mei mâncau bine, eu mergeam la ei în copilărie și făceau friptură. I-am și scris unei doamne: Aveți cumva 150 de ani? Eu scriam despre ce se întâmpla în 1860.”

În ceea ce-l privește pe Ștefan cel Mare, nu doar el a fost supus mistificărilor, ci și ctitoriile sale. Se spune că, după fiecare izbândă în lupta cu turcii, Ștefan cel Mare ar fi ridicat un lăcaș de cult și că ar fi ctitorit peste 40 de biserici și mănăstiri. „Biserici și mănăstiri, existente sau dispărute, atribuite Ștefan cel Mare, sunt 26 la număr și în acestea intră capelele de curte, care nu erau oferite comunității. El era aproape tot timpul pe drumuri și guverna din diferite locuri, iar toate aceste reședințe aveau și o capelă”, explică Radu Oltean.

În ceea ce privește ridicarea de biserici după victorii, explicația ține de pragmatism, nu de evlavie. „Anul trecut, arheologul și istoricul medievist Adrian Andrei Rusu a scos o carte foarte serioasă despre Moldova lui Ștefan cel Mare. El spunea că Ștefan cel Mare făcea biserici după bătălii, deoarece atunci avea bani, fiindcă războiul era una dintre cele mai mari surse de venit în epocă. Adică războaiele se făceau și pentru câștig, el însuși inițiind o grămadă de de lupte și nu neapărat doar împotriva păgânilor”, spune Radu Oltean.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp