Un nou protest al părinților însoțiți de copii este anunțat pentru sâmbătă, în Piața Victoriei. Mobilizarea se face pe Facebook, pe pagina Educație pentru democrație. Organizatorii propun celor interesați să vină cu cretă și baloane.
„Ne întâlnim la 11:00 și plecăm la 14.00-16:00. Ei au venit cu huliganii, noi venim cu copiii. Sâmbătă, așa cum ne-ați propus, hai să luăm copiii de mână, în brațe, în cărucioare, pe umeri și să facem cel mai pașnic și colorat protest! Ne vedem in Piața Victoriei începând cu ora 11:00. (PS - Se aude că șpaga e o bomboană de copil.)”, se arată pe pagina organizatorilor.
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, potrivit Digi24, că este ilegal ca părinții să își ia copiii la mitinguri. „Cei care au ieșit în stradă au ieșit pentru că vor să nu se mai încalce legea. Există Legea 272/2004 care prevede foarte clar că părinții nu au voie să își ia copiii la mitinguri, să-i expună. Deci, dacă au ieșit în stradă pentru respectarea legii, ar trebui să știe și ei că există o lege care le interzice să își ia copiii acolo", a spus ministrul Muncii.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a anunţat că a primit, până miercuri după-amiază, 25 de sesizări privind prezenţa copiilor la protestele din ultima perioadă, în timp ce, la nivelul a 39 de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, au fost înregistrate alte patru sesizări. Cele 25 de sesizări făcute la ANPDCA au fost făcute de persoane fizice: 19 în scris, iar 6 telefonic.
Protestele față de OUG 13 s-au remarcat prin caracterul lor pașnic, care a atras atenția întregii lumi. Într-una dintre zilele de protest a avut loc în Piața Victoriei, sub devizia „Educație pentru democrație”, un miting la care părinții au fost invitați să își aducă copiii.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
(1) Copilul are dreptul la libertate de exprimare.
(2) Libertatea copilului de a cauta, de a primi si de a difuza informatii de orice natura, care vizeaza promovarea bunastarii sale sociale, spirituale si morale, sanatatea sa fizica si mentala, sub orice forma si prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabila.
(3) Parintii sau, dupa caz, alti reprezentanti legali ai copilului, persoanele care au in plasament copii, precum si persoanele care, prin natura functiei, promoveaza si asigura respectarea drepturilor copiilor au obligatia de a le asigura informatii, explicatii si sfaturi, in functie de varsta si de gradul de intelegere al acestora, precum si de a le permite sa isi exprime punctul de vedere, ideile si opiniile.
(4) Parintii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decat in cazurile prevazute expres de lege.
In aceste conditii intrebarile care se impun sunt: cine si pentru ce motiv doreste sa redefineasca situatia drept copii "folositi în scopul de a obtine avantaje personale/instituționale" si sa indeparteze aceasta garantie?
Daca interpretam in cheie absoluta - copiii nu pot fi folositi/ expusi nici in campaniile electorale, unde fiecare aspirant la un fotoliu are grija sa fie adusi cat mai in fata sa apara in poza - o pupatura pe sugar egal multe voturi emotionale de la mamici, bunici si oameni credinciosi de orice religie. Cat platesc amenda aceste persoane si cate reclamatii rezolvate astfel apar la Protectia Copilului la fiecare campanie? E evident "în scopul de a obtine avantaje personale/instituționale".
Alta absolutizare: copiii folositi la reclamele pentru diverse produse sau in filme/ spectacole. Sunt minori, deci sub varsta legala de incadrare in munca. Cate agentii de talente/ parinti au primit amenda pentru folosirea acestora? Si cate reclamatii rezolvate sunt la Protectia Copilului in aceste spete? Avantajele personale obtinute aici sunt dovedite cu factura si chitanta.
Alta intrebare: cum i-au impiedicat parintii cu copii pe jandarmi sa-si faca datoria in noaptea cu ultrasii? Si-a aruncat careva copilul in vreun agent? Si-au pus copiii scut in fata acestora? Sau i-au aparat scotandu-i din piata cand aceasta a dat semne ca nu mai sunt in siguranta, eliberand drumul jandarmilor pentru a se ocupa de nelegiuiti - si mai apoi recunoscandu-le acestora meritul si apreciindu-i pentru profesionalism?
Copiii sunt viitorul. Vad, aud, inteleg lucrurile simple - asa cum chiar ei spun - e frumos sa apreciezi un lucru bun, nu e frumos sa furi, nu e frumos sa minti, cand te exprimi -iata- sa o faci pasnic, e bine sa inveti sa gandesti inainte sa fii de acord, e bine sa aperi ceea ce face bine tuturor, e bine sa pui umar langa umar cu acela de langa tine daca vrei sa realizati lucruri importante... ce traiesc copiii in piata nu se poate compara ca valoare educativa cu doua randuri dintr-o carte ori cu vreo ilustratie, fie ea si de colorat. Si de asta ii aduc parintii. Pentru ca ei sa obtina avantajul cunoasterii prin experienta, al intelegerii prin implicare.
Protectia Copilului este o institutie care functioneaza in baza cunoasterii sociologice si psihologice, iar doamna Vasilescu este ea insasi sociolog de formare. Castigul pe care il reprezinta experienta acestui protest civilizat in viata fiecarui copil este evident domniei sale, cel putin teoretic. Si atunci - de ce trebuie acesta suprimat?
- Constantin
- Res Publica
- Posdarescu Mihail
si altora cu idei similare cu ale lor:
in situatia in care sunteti oameni cu bune intentii si nu postaci platiti, va rog sa faceti un experiment - pentru o luna nu mai urmariti nici o emisiune a posturilor TV RTV si Antena3
Sa încerce macar 3 zile.
Sau sa mearga in Victoriei, sau in Cluj, Timisoara, etc. sa vada despre ce e vorba in direct.
In situatia in care esti om cu intentii bune si nu postac platit sau voluntar, te rog sa faci un experiment:
1. Nu iti mai imagina ca stii ce fac, ce citesc si ce gandesc. Te depaseste.
2. Nu te mai uita DELOC la TV. Eu asa fac.
3. Cand iti mai vine ideea de a intra intr-o dezbatere, incearca sa formulezi un argument cat de cat logic, chiar daca e greu. Daca nu reusesti, nu e obligatoriu sa comentezi.
4. Argumentul "cine are alta parere decat mine o are de la TV, RTV si Antena 3 si asta o face automat falsa", nu e argument. E doar o reactie puerila si penibila a unui om limitat.
5. Incearca o luna sa iti folosesti creierul si sa analizezi rational ce sta in spatele unor lozinci.
Mult succes cu experimentul va doresc. Daca vi se pare prea complicat, puteti incerca pe rand fiecare punct.
Oameni buni, ma intreb: sunt printre cetateni - printre care si d-na ministru - care cred ca protestatarii care au venit cu copii si/sau caini in Pietele din tara au primit bani pentru asta? - ridicol. Deocamdata noi protestatarii nu am obtinut nimic din ce am cerut cu copiii dupa noi, cand s-or implementa/indeplini de exemplu toate punctele din Proclamatia Romania 2017 atunci as putea sa ma gandesc serios sa ma autodenunt "singur, pe mine insumi, pe persoana fizica" la Protectia copilului. Pana atunci #rezist!
Esti liber.