De sus, din avion, printre norii zdrenduiți, se vede marea. De fapt, e Golful Oman, semn că ne apropiem de Dubai; aeroportul internațional din orașul arab este un hub important pentru conexiunile aeriene dintre Est și Vest. Aproape de mal, apa e turcoaz, în contrast cu dunele de nisip pe care le lăsăm în urmă. Pe rândul din dreptul meu stau trei băieți care nu par a avea mai mult de 24-25 de ani. S-au ridicat de pe scaune și și-au întins gâturile spre fereastră ca să vadă mai bine. Filmează și vorbesc tare în nepaleză, râd, fac schimb de locuri pentru ca fiecare dintre ei să prindă unghiul cel mai bun pentru poze.
Cu câteva ore înainte i-am văzut la poarta de îmbarcare de pe Aeroportul Internațional Tribhuvan din Kathmandu. Erau încălțați cu șlapi de plastic, precum cei de plajă, deși în Nepal nu există plaje. I-am văzut și când s-au așezat în avion. Priviri derutate, zâmbete timide. Băiatul de la fereastră și-a strâns în brațe rucsacul, stewardul nereușind să-l convingă să-l bage sub scaunul din față. Cel de la margine s-a tot jucat cu centura de siguranță și abia după câteva tentative a reușit să o prindă. E evident primul lor zbor, așa cum e și prima întâlnire cu marea.
Dubai se numără printre destinațiile către care se îndreaptă mulți nepalezi în căutarea unui loc de muncă; există conexiune aeriană directă din Kathmandu și, în plus, Dubai e mereu în căutare de forță de muncă pentru șantiere sau în industria ospitalității. A fost și destinația aleasă acum câțiva ani de Kaushal, astăzi ghid pe traseele din Himalaya. Fiul cel mare al unei familii de lângă Kathmandu, Kaushal a lucrat în turism în țara natală până într-o zi, când și-a dat seama că astfel nu va câștiga niciodată banii de care avea nevoie pentru a-și ajuta părinții și, mai ales, pentru a le oferi celor trei surori mai mici zestrea necesară pentru căsătorie. Tradiția îi obligă pe băieți să se îngrijească de bunăstarea întregii familii.
Prin urmare, Kaushal a ales să plece la muncă în Dubai, unde a stat șase ani și a reușit să le asigure surorilor banii pentru mariaj. Un telefon primit de la mama lui, prin care îl informa că i-a găsit o soție potrivită, l-a adus înapoi în țară. A cunoscut-o abia în ziua nunții, dar până atunci au vorbit pe whatsapp și chiar s-au văzut pe FaceTime. Tinerii nu se prea împotrivesc alegerilor făcute de părinți, lasă de înțeles Kaushal. Tânărul de 33 de ani este astăzi tatăl unei fetițe de un an și dă din cap afirmativ atunci când îl întreb dacă au ales bine părinții. „Eu am avut noroc...”
Nepal e doar o fâșie de pământ, înghesuită între doi coloși ai lumii: India la sud și China la nord, mai precis Tibet, care a fost luat în stăpânire de Beijing și a devenit regiune așa-zis „autonomă”. Țara asiatică se bucură de câmpii fertile, pe care se cultivă în special orez, și relief muntos, în Nepal fiind opt din cei zece cei mai înalți munți de pe planetă, inclusiv uriașul Everest cu ai săi aproape nouă kilometri înălțime. Din punct de vedere economic, se bazează în mare parte pe agricultură, dar și pe turism, mai ales turism montan, dat fiind că este una dintre porțile de intrare în Himalaya.
Însă, turismul s-a dezvoltat târziu pentru că până în 1951 Nepal a fost un tărâm interzis străinilor. Din a doua jumătate a secolului trecut, țara s-a confruntat cu numeroase frământări care au dus la transformarea societății. În primul rând, a fost introdusă democrația parlamentară, ceea ce a luat puterea absolută din mâinile regelui, însă nu fără riposte din partea monarhilor. Apoi, la începutul anilor '90, a izbucnit un război civil: Mișcarea Populară l-a forțat pe regele de atunci să accepte reformele constituționale și să stabilească o democrație bazată pe pluripartidism. Liniștea a fost temporară: câțiva ani mai târziu, Partidul Maoist a pornit o revoltă sângeroasă cu scopul de a-l înlătura pe rege de la putere. A urmat un alt război civil în care au murit mii de nepalezi; ca în multe alte locuri în care au existat revoluții de sorginte comunistă, cei care aveau funcții sau acumulaseră averi au fost torturați, arestați și uciși.
Ca și cum nu erau suficiente frământările sociale, în 2001, familia regală a fost masacrată, un episod tragic care a marcat istoria recentă a țării. S-a întâmplat în timpul unui dineu la care participa aproape întreaga familie regală la Palatul Narayanhity. Prințul moștenitor Dipendra a deschis focul și și-a împușcat părinții, pe Regele Birendra și Regina Aishwarya, precum și pe alți șapte membri ai familiei. Apoi, și-a tras un glonț în cap. A intrat în comă și a murit trei zile mai târziu la spital, interval în care, deși era inconștient, a fost declarat rege al Nepalului.
Sunt mai multe teorii privind motivația din spatele acestui masacru; cei mai mulți susțin că Dipendra se îndrăgostise în Marea Britanie de o tânără indiancă, Devyani Rana. Însă, familia regală s-ar fi opus căsătoriei dintre cei doi pentru că tânără provenea dintr-o castă inferioară în India, chiar dacă familia sa era una dintre cele mai înstărite din țara vecină. Cert este că povestea nu s-a sfârșit bine pentru niciunul dintre ei. După moartea prințului moștenitor la spital, coroana a fost preluată de fratele Regelui Birendra. Gyanendra nu a fost însă un conducător puternic, iar ezitările lui au făcut mai ușoară misiunea maoiștilor de a transforma regatul în republică. În 2008, a fost instalată republica federală, formată din șapte provincii, punând capăt ultimei monarhii hindu din lume, statut stipulat și în Constituția adoptată în 2015.
În același an, spre finalul lunii aprilie, țara a fost lovită de un cutremur devastator cu magnitudinea de 7,8 pe scara Richter, în urma căruia mii de oameni și-au pierdut viața și și mai mulți au rămas fără un acoperiș deasupra capului, monumente și clădiri de patrimoniu au fost distruse pentru totdeauna și însuși Everestul a pierdut peste doi centimetri din înălțime. Pagubele au fost estimate la cinci miliarde de dolari, adică aproape o cincime din PIB-ul țării.
„Nepal nu și-a revenit complet după acest dezastru” , spune fotograful cu care intru în vorbă într-o seară, într-un bar cu muzică live din turisticul cartier Thamel din Kathmandu. Deși au trecut nouă ani de la seism, în Durbar, piața centrală a orașului, zidurile exterioare ale unor clădiri istorice sunt proptite cu bârne; altele au în continuare schele de jur împrejur. Aceeași situație e vizibilă și în Bhaktapur, capitala culturală a Nepalului, oraș al artiștilor și al templelor în stil pagodă, unde se lucrează și azi la restaurarea clădirii care are la etajul al doilea The Peacock Window, fereastra cu un superb păun în relief, lucrată cu măiestrie în lemn, o operă din secolul al XV-lea supranumită „Monalisa Nepalului”.
Economia nepaleză a mai primit o lovitură în pandemie, când a pierdut încasările din turism, iar mulți oameni au rămas fără locuri de muncă. Potrivit statisticilor naționale, șomajul a urcat în perioada 2022-'23 la 12,6%, procentul fiind și mai ridicat - de 22,7% - în rândul tinerilor, pentru care este o adevărată provocare să găsească un loc de muncă. Problema e dublată de salariile mici. Leafa minimă pe care o poate primi un angajat în Nepal este de 10.000 de rupii, adică undeva la 330 de lei. „Normal că oamenii vor să plece din țară”, punctează fotograful care mărturisește că el câștigă bine pentru că face poze la nunți, iar oamenii sunt dispuși să plătească pentru a imortaliza aceste momente importante.
Însă, nu e scenariul în care trăiește Navin, chelnerul care servește în același bar și ne aduce popcorn din partea casei. Îl invităm să stea la masă cu noi. Trupa care cântă live pe scena improvizată interpretează „Have you ever seen the rain”. Mi se pare ironic, în condițiile în care am nimerit în Nepal în perioada musonului și am „văzut” atâta ploaie câtă nu mi-a fost dat să văd în România în ultima jumătate de an. Navin nu știe „cum e acolo”, în România, cât de des plouă sau cum sunt oamenii, însă e țara în care urmează să emigreze. Nu știe nici măcar în ce oraș urmează să muncească pentru că încă nu a fost informat, doar că „I'll be a bartender”, după cum spune și se simte o urmă de mândrie în glas.
Pentru a obține permis de muncă într-o altă țară, nepalezii trebuie să plătească firmelor de recrutare între cinci și opt mii de dolari, bani pe care cei mai mulți nu îi au și pe care îi împrumută de la rude, prieteni, bănci. Muncesc apoi pe brânci ca să-și achite datoriile și să-și ajute familiile rămase acasă. Cei care merg la muncă în România trebuie să facă un drum și până în Delhi, la Ambasada României în India, în condițiile în care țara noastră nu are nici măcar consulat în Nepal, deși sunt deja câțiva ani buni de când importăm forță de muncă de acolo.
Deasupra barului din Kathmandu, unde trupa a trecut la "It's my life", cunoscutul cântec al lui Bon Jovi, stă atârnat un tablou cu Ganesha, zeul care aduce bunăstare și bogăție materială, ușor de recunoscut datorită capului de elefant. Lângă el, o poză de aceeași mărime îl înfățișează pe Bob Marley, un fel de zeu și el. Tânărul plăpând, care, în ciuda insistențelor, nu îndrăznește să se așeze pe scaunul liber de la masă, spune că a ales România pentru că are prieteni care muncesc deja în această țară și i-au povestit că e bine acolo. Peste o lună sau două, Navin va îngroșa rândurile nepalezilor care lucrează în România, oameni care livrează mâncare prin ploaie sau pe caniculă, stau cu capul în soare la orele prânzului pe șantierele din toată țara sau schimbă cearșafurile în hoteluri, oameni de cele mai multe ori invizibili ce acceptă joburi pentru care românii nu se mai prezintă la interviuri de angajare.
Ies din bar. A plouat iar, șuvoaie de apă murdară se scurg la vale pe bulevardul fără trotuare. E târziu, strada a amuțit, vânzătorii de șaluri din cașmir sau din lână de iac au tras de mult obloanele, în fața localurilor de noapte câte un bărbat îmbrăcat în uniformă încearcă să atragă înăuntru mușterii nocturni. Ascuns privirilor sub prelata care-i acoperă ricșa, doarme un bărbat căruia nu i se văd trăsăturile, doar picioarele goale întinse peste ghidon. E un contrast frapant între acest oraș tăcut și agitația din urmă cu doar câteva ore. Un oraș în care oamenii îi aduc ofrande lui Ganesha și speră că aici sau "acolo" - că e Dubai, că e România sau vreo altă țară - să găsească măcar un strop de bunăstare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.