Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

„Grantreprenorii” sau cum să te sinucizi cu succes în afaceri: ce am observat urmărind grupurile de discuții din programul Startup Nation

Startup Nation

Foto: Guliver Getty Images

Să fim sinceri, cu toții credem că fondurile europene înseamnă „bani gratis”. Când vedem cuvântul „nerambursabil” inima noastră începe să bată mai tare gândindu-ne la toate posibilitățile care stau în fața noastră cu o anumită sumă în cont.

La fel au crezut și românii din spatele celor peste 20.000 de proiecte depuse în cadrul programului Startup Nation.

Doar că lucrurile nu stau chiar așa, banii gratis nu există cu adevărat, iar eu am învățat asta „the hard way”.

La începutul verii lui 2015, fiind student încă, am auzit de un proiect de promovare a antreprenoriatului în care facultatea mea era partener. Avea mai multe componente printre care o conferință, o serie de training-uri și, cel mai important, un concurs de planuri de afaceri unde puteai primi până la 25.000 EURO pentru ideea ta, foarte similar cu Startup Nation.

Ca să nu o mai lungesc, neștiind neapărat în ce mă bag, dar cu gândul la posibilități, am aplicat, am câștigat finanțarea și așa a luat naștere SMARTERS - prima agenție de growth hacking marketing din România.

Foto: Eu împreună cu primii trei colegi de la SMARTERS.

Această experiență mi-a arătat însă că am înțeles greșit aproape tot ce ține de finanțări și antreprenoriat.

Statul nu te ajută doar din „bunătatea sufletului”

Când auzim cuvântul nerambursabil, ne gândim „măi, ce de treabă sunt cei din administrația publică, ne dau bani și nu ni-i cer înapoi”.

Doar că lucrurile nu sunt tocmai așa. Pentru că statul își primește banii înapoi, cu un randament foarte, foarte bun.

Am făcut recent niște calcule și am ajuns la concuzia că în primele 16 luni de când am pornit afacerea mea statul român și-a recuperat prin taxe și impozite cei aproximativ 20.000 euro pe care ni i-a oferit. TVA, impozitele pe salarii pentru locurile de muncă nou create, alte taxe și impozite etc. toate adunate au însemnat că statul și-a luat banii înapoi.

De atunci face profit de pe urma investiției în mine.

Și asta mă duce la cea de-a doua lecție.

Fondurile te ajută să pornești, clienții te mențin în viață

Ca orice antreprenor neexperimentat, singurul lucru la care mă gândeam erau banii pe care îi puteam primi. Eram sigur că dacă îi obțin pe aceștia, toate problemele mi se vor rezolva. Doar să ne luăm laptopurile, să mobilăm biroul, să, să...

Doar că ne-am dat seama foarte curând că banii se termină rapid și apoi suntem pe cont propriu. Programul prin care am primit eu finanțare a avut o perioadă de implementare și mai scurtă. Practic, a trebuit să cheltui banii undeva în termen de două luni, după aceea am fost pe cont propriu. La fel și salariile, doar pentru două luni le aveam asigurate.

Din fericire am înțeles acest lucru destul de rapid și am început să ne concentrăm pe atragerea de clienți, pe înțelegerea nevoilor acestora chiar dinainte de a primi banii și de a termina investiția. Astfel, când banii de la stat s-au terminat, am reușit să ne susținem.

Foto: De când ne-am lansat ne-am diversificat oferta de servicii care acum include cursuri de marketing.

Am avut norocul de a realiza asta rapid, dar nu pot să nu mă gândesc la miile de români care privesc cu speranță la fondurile nerambursabile și le văd ca soluția pentru toate problemele.

De fapt, problema este chiar mai gravă.

De la antreprenor la grantreprenor

Discutând odată cu un consultant în fonduri europene mi-a spus că foarte des, când discută cu potențiali clienți sau chiar prieteni, primește întrebări de genul „Ce fonduri mai sunt disponibile? Nu mă ajuți și pe mine cu un proiect să atragem din banii disponibili?”.

Și discuția nu este de genul „Uite, am ideea aceasta de care sunt pasionat, mi-am dat seama că e nevoie pe piață de acest produs, ce opțiuni de finanțare aș avea?”, ci e exact invers: „Spune-mi ce bani se dau, să găsesc o idee”.

Orice antreprenor care activează de câțiva ani îți va spune că aceasta este sinucidere curată, și probabil multe din cele peste 80% din afaceri care eșuează în primii 5 ani au pornit tot de la această viziune total greșită.

Banii se termină rapid însă, așa că unii încep să caute alte fonduri care să îi mai țină în viață câteva luni, să mai facă un ban. Nu se mai gândesc cum să servească un grup de clienți, ci cum să devină potriviți pentru o nouă linie de finanțare.

Consultantul îi numea pe aceștia „grantreprenori” pentru că în loc de a construi o afacere pentru a servi clienți, ei construiesc o afacere pentru a primi o finanțare și cred că o mare parte din cei care au aplicat în cadrul Startup Nation au făcut-o nu pentru că voiau să construiască ceva, ci pentru că voiau banii de la stat.

Doar eu văd o problemă mare aici?

„Banii gratis” sunt doar un mit

Am fost foarte atent la programul Startup Nation, eram foarte curios cum se vor desfășura lucrurile. Urmărind grupuri și pagini de Facebook am observat că unul din cele mai des întâlnit comentarii ale oamenilor era legat de faptul că tot mai trebuie să aduci și tu bani de acasă.

Deși primești 100% din suma cerută, existau cheltuieli neeligibile sau apăreau cheltuieli noi, costuri ascunse. Era impresionant nivelul de frustrare pe care îl aveau oamenii când descopereau că banii aceștia nu sunt de fapt chiar gratis, ci mai degrabă ieftini.

Ce m-a izbit pe mine însă a fost așteptarea că ai putea porni o afacere fără niciun ban, că dacă e gratis, gratis chiar mă bag, dar altfel nu. Unde în lumea asta se poate porni o afacere fără a investi nimic? Tocmai aceasta e esența deciziei de a fi antreprenor, investești acum bani, timp, alte resurse, pentru ca mai târziu să culegi roadele.

Dacă nu investești nimic, ce te poți aștepta să se întâmple?

Cred că programe de genul Startup Nation, deși imperfecte, au un potențial enorm de a ajuta dezvoltarea ecosistemului antreprenorial în România. Cred că acestea pot reprezenta, cel puțin temporar, o alternativă est-europeană la fondurile de capital de risc și investitori din statele vestice și SUA.

Doar că, trebuie nu uităm faptul că dezvoltarea unui mediu propice pentru antreprenoriat trebuie să țină cont de mult mai multe criterii.

Poate cererea unei cofinanțări mai mari din partea celor care aplică i-ar demotiva pe cei care aplică doar pentru a lua banii, iar modificarea cheltuielilor eligibile și a modului în care se pot realiza acestea le-ar permite mai multă flexibilitate celor care au și alte modele de business în afară de producție, pentru care mai toate programele de finanțare par a fi gândite.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ma intreb de unde vin banii care se dau ca "fonduri europene". Eu banuiesc ca direct din tiparnita BCE. Cu alte cuvinte, banuiesc ca e inflatie pura (sau furt): erodam puterea de cumparare a celor care au muncit cinstit pentru castiguri in EURO si dam la niste coate goale din Est, sa ii iroseasca pe proiecte nefezabile economic. Dupa aceea ne intrebam de ce exista eurosceptici, sau de ce se scufunda UE?
    • Like 0
    • @ Sergiu Mureșan
      Nero check icon
      Coate goale, zici? Si cum ai vrea mata sa se dezvolta amaratul care nu are din ce?
      Ca nu toti au avut sansa sa-i astepta mamica acasa cu supica, sau sa-si tina flacaul la scoala. Nu au fost fabrici de devalizat pt tot amarasteanu, Fiecare a pus laba pe ce i-a fost la indemana. Muncit cinstit, zici? Si Areva si Total tot cinstit praduiesc Nordul si Centrul Africii...Belgia toto "cinstit" s-a construit pe valurile de singe din congo...Ce o insemna cinstea asta, poate ai putea sa ne luminezi...Sigur ca-i inflatie, nu BCE a decis sa ajute economia chiar si in exteriorul zonei euro, contrar opiniilor Germaniei. Ia treci mata nea Sergiu la putina munca de aia de cules de capsuni, de spalat vase, de plimbat turistii pe vapor...Si iti propun de alde de astea ca te recicleaza bre si devii mai cu picioarele pe pamant. Eu cred ca nu realizezi ca vorbim despre romania, o tara unde exista sclavi, unde violenta e la ea acasa, unde respectul lipseste cu desavarsire. Daca altul ar fi contextul economic, atunci ti-as permite sa-mi tii lectii de morala despre faptul ca eu imi permit sa ma ridic pe spinarea bietului frantuz, of saracul de el domne, sau eu stiu olandez sau ce oi mai vrea mata, de astia din zona euro care au muncit de s-au spetit. Austriecii mi-au furat pana si ultimul puiet, italienii m-au sclavagit ca pe hotii de cai si si-au mai si trimis nasii clanurilor mafiote in ograda mea, francezu ma trateaza de parca m-as fi dat din copac acima si descopar iluminata Franta sa-mi spuna ce si cum sa fac...Si vii sa-mi spui mie bazaconii...Vezi nea Macron baiat destept a venit sa-ti vanda echipament militar, si-a aranjat baiatul si make up-ul si toalele ca nevasta se imbraca de LVMH, plus ceva pt sacul patriei. Si mata vii sa-mi plangi de alti cinstiti, stii eu prefer sa-i plang pe cinstitii de romani, care muncesc de le ies oasele prin piele, care nu au ce le trebuie pt a duce la bun munca pamantului pe care il detin, prefer sa plang de mila bietelor femei care pleaca in Italia alungate de destepti ca mata cu mentalitati de om cinstit domne...Stii ma gandeam, ar camp trebuii sa ma apuc sa inventez un leac care sa va vindece de cinste de asta chioara, si care sa va creeze niste sinapse care sa declanseze procesul ala de respect si omenie, si dorinta de ai vrea binele semenului care are acelasi pasaport ca si al meu. Franceii oricat de prost este un francez, ii gasesc ceva, il formeaza, il paraformeaza, ii gasesc o nisa, o relatie, un ceva sa se descurce bine, de retinut bine. Si asa mi-a fost dat sa cunosc infirmiera care nu stie care este punctul de fierbere al apei, farmacista care a nu era sigura ca Mn este managan si nu magneziu, studenti in Management care au nivel la matematica de clasa a patra, au diploma de bac si nu stiu ce-i ala un octet si nici madam Curie, si as scrie carti dar ma opresc aici, nu innaite de a te informa ca sunt oameni carora notiunile astea si alte cate nu le lipsesc dar au o blestemata de nationalitate. Si de ce ar fi ,blestemat sa ai nationalitatea romana? Este pt ca din cauza unor moralisti ca mata ma vad francezii la coada lumii. Nu-i mai plange mata pe europeni, ca noua nu ne plange nimeni de mila. Sa-si faca omul cat se poate de putin, atat cat sa-si permita sa fie asigurat si ceva pt dezvoltare sa stea linistit in Romania, nu sa-si ia sacul in spate sa alerge dupa naluci ca vine lupul moralist sa dea cu bata in balta
      • Like 0


Îți recomandăm

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

fermierul din Sânbenedic

Într‑o Românie în care încă ne mai întrebăm cum rămâne cu agricultura noastră, poveştile oamenilor care se încăpăţânează să construiască ceva aici, la noi acasă, capătă valoare. La Republica am tot scris despre antreprenori, despre profesori, despre doctori, despre tineri plecaţi şi întorşi, încercând să arătăm că se poate. E și cazul lui Adi Lupean, ne arată tuturor că se poate.

Citește mai mult

 Mândra Chic

Povestea Mândra Chic începe cu un moment aparent banal, dar care a schimbat totul. Alina Zară își amintește scena de acum mai bine de 15 ani: mătușa Cornelia răsfoia un număr al revistei Vogue, unde a văzut „o rochie de dantelă de Miuccia Prada” ...

Citește mai mult

Foto CTP

130 de milioane de accesări, atât fac pe net postările care zic ce bine i-ar fi fost României dacă Ceaușescu ar fi rămas președinte după `89. Blocuri de locuințe fără număr, autostrăzi, hidrocentrale, fabrici de avioane și televizoare românești, metrouri la Cluj, Timișoara și Iași, țară suverană. Nenumărați tineri iau de bune toate astea.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon telefon mobil -

Atunci când achiziționăm anumite bunuri prin intermediul firmei, este important să înțelegem beneficiile fiscale potențiale, dar și limitele legale. Trebuie subliniat de la început că nu orice cheltuială poate fi justificată pe o societate comercială; Codul Fiscal prevede că achizițiile trebuie să fie direct legate de desfășurarea activității și de domeniul de activitate al firmei. foto: Maria Kraynova / imageBROKER / Profimedia

Citește mai mult