„În acea seară, tata a pus pe foc lemne pe care sȃngele de-abia se ȋnchegase”. Povestea sfârșitului copilăriei

(Foto: Guliver/Getty Images)

Întȃmplarea mea favorită era una cu lupi. Îl puneam să o repete aproape ȋn fiecare seară. Ştii că ȋn ţinutul Sucevei iernile sunt mai aspre şi, ȋn anii cȃnd copilărise bunicul, o sanie de lemne ȋnsemna că puteai ajunge sănătos ȋn primăvară sau, ȋn lipsa ei, te ȋmbolnăveai de pneumonie şi riscai să crăpi. Şi te ȋnmormȃntau doar ȋn primăvară, cȃnd pămȃntul se dezgheţa. Iernile erau mult mai rele decȃt astăzi. 

În ultima iarnă a copilăriei bunicului – pe atunci nu ştiau ce e aia adolescenţă - chiar ȋnaintea ultimului mare război, fusese cea mai crȃncenă iarnă de pȃnă atunci, ce venise după o vară răcoroasă cu recoltă slabă. Pe la Crăciun aproape isprăviseră hrana animalelor, iar lemnele de-abia le ajungeau să treacă de Bobotează. Pȃnă şi lupii căutau, cum nu o mai făcuseră vreodată, mȃncare, noaptea, pe uliţele satului. Chiar atacaseră o gospodărie mărginaşă şi luaseră două capre.

Aşa că tatăl bunicului a legat caii la sanie şi, ȋntr-o dimineaţă de vineri, au plecat la pădure după lemne. S-au chinuit cȃteva ceasuri să taie crengi mai acătării. Nu umpluseră încă sania când o haită flămȃndă se zărise pe dealul vecin şi ȋi privea. Au sărit amȃndoi ȋn sanie şi au plecat ȋnspre casă.

Ţi-ai imaginat vreodată cum ar fi să te urmărească o haită flămȃndă? Nu-mi răspunde, e evident că nici imaginaţia ta nu poate să redea groaza pe care ţi-o dă moartea cȃnd aleargă pe lȃngă tine. Caii fornăiau fiindcă ei simt cel mai bine lupul. Iar frica ȋi făcea să alerge cum nu o mai făcuseră vreodată. Zăpada sărea de sub copitele lor.

Povestea bunicul: „Satul se zărea printre fulgii de zăpadă cȃnd tata mi-a zis: - Ia tu hăţurile! Îndeamnă-i să fugă şi nu te uita ȋnapoi! Apoi a apucat toporul şi s-a proptit ȋn spatele meu”.

Şi bunicul a ascultat vorbele părintelui său. Tremura, plȃngea şi urla la cai. Satul se apropia din ce ȋn ce mai ȋncet. Bineȋnţeles că asta era doar impresia lui, aşa cum ţie probabil ţi s-a intȃmplat numai ȋn coşmaruri. A auzit schelălăituri de lup şi, pe urmă, urlete de moarte. Dar nu s-a ȋntors, deşi se aştepta ca vreun lup să ȋi sară ȋn spinare. Dar ȋşi amintea povestea Sodomei şi Gomorei. Era credincios și știa că dacă s-ar uita în urmă s-ar preface în stană de piatră.

„În acea seară, tata a pus pe foc lemne pe care sȃngele de-abia se ȋnchegase”, își amintea bunicul.

PS. Bătrânii noștri, care au prins războiul, știau. Nici noi, nici părinții noștri n-au simțit cu adevărat răsuflarea lupilor în ceafă. Ştii, războaiele nu sunt purtate ȋntre armatele binelui şi ale răului, ci ȋntre oameni ce se găsesc de o parte şi de alta a ignoranţei. Fiindcă numai ignoranţa şi temerile vor aduce moartea. Şi, nu ştiu cum, toate posibilităţile de a ne informa pe care le avem azi ne-au făcut mai ignoranţi decȃt generaţiile bunicilor care de-abia ştiau să citească şi ȋşi petreceau zilele lucrȃnd pentru a avea ce pune pe masă. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp