(Foto: Guliver/Getty Images)
Aducând la Iași relicvele Sf. Paraschiva (sau Sf. Vineri), în secolul al XVII-lea, domnitorul Vasile Lupu nu își imagina deloc că aproape 400 de ani mai târziu, fenomenul avea să stârnească puternice vocații electorale la români. Deși, chiar de la origini, gestul avea o simbolică politică, moaștele fiind dăruite de Constantinopol, în semn de recunoaștere a plății datoriilor către Înalta Curte de către Patriarhia Ecumenică moldovenească. Dintotdeauna, banul a fost un obiect de cult religios.
Pelerinajul Sfintei Paraschiva, în fiecare octombrie, în dulcele târg al Iașului, a devenit subiect de discuție pe tema tradiționalismului românesc. La rândul său, tema de campanie electorală pentru unele partide care vor să se apropie de raiul politic prin voturile prea credincioșilor. Se știe deja că Biserica e făcătoare de minuni electorale.
Unii, în cinismul lor, merg până la a instrumentaliza credința oamenilor, disperarea lor în fața bolii, când sunt dispuși să creadă în orice, chiar și în tămăduiri bisericești prin simpla atingere a raclei. Cât de departe și de jos se poate merge în a transforma bunicile noastre în agenți electorali, profitând de evlavia lor, de inocența lor, cu complicitatea trimișilor lui Dumnezeu pe pământ. Pentru care pelerinajul de la Iași e o afacere de milioane de euro în fiecare an.
Bunica mea, Dumnezeu s-o ierte, ar fi făcut și ea parte din categoria Baba. Femeie cu frica lui Dumnezeu, respectând toate datinile cu sfințenie, și cu teamă că alte babe din sat, mai ales Leana, prietena ei de-o viață, vor găsi ceva de bârfit dacă sarmalele de post nu erau fierte așa cum trebuie. Muncită la colectivul pe care îl detesta, pentru că cel mai adesea muncea pământul care fusese al părinților ei. Trudind la câmp pe călduri infernale, de zdrăngănea sapa pe pământul arid, în schimbul a două bonuri verzi pe care mi le mai amintesc încă, pentru care primea două pâini mari și rotunde, la brutăria din sat, acum în paragină. Pâinea cea de toate zilele, despre care nu își mai punea întrebarea dacă este fără gluten. Fericită când putea să se ducă o dată pe an la băi la Herculane, ca doamnele, călătorind cu trenul de noapte, că era mai ieftin.
Dar bunica mea era demnă, nu s-ar fi târât niciodată prin fața unei biserici și îl ținea la respect pe popa din sat, spunând că religia e ceva personal și nu e nevoie să te umilești pentru ea. Fără să fi mers prin școli înalte, dar cu mare pasiune pentru citit, în care se refugia ori de câte ori simțea nevoia. Citind fără discriminare Madame Bovary sau mărețele realizări ale URSS, de la biblioteca locală, și amintindu-și cu indignare cum i-a anunțat popa îndurerat că a murit Stalin în 1953, când până și școala din sat a trimis copiii acasă în semn de doliu.
Bunica mea, Baba, nu a avut pensie de la colectiv, muncind până la capăt ca să se descurce. Din fericire, familia s-a ocupat de ritualurile tradiționale legate de trecerea la cele sfinte. Cine știe, poate popa din sat ar fi refuzat să o îngroape. Așa cum refuză fără jenă, adesea, să slujească babelor cărora le-au ținut predici o viață întreagă, dar nu au conturi la fel de pline ca preasfințiile lor, să plătească ultima slujbă.
Așa cum popii impun milioanelor de babe din satele românești, pretinzând că moaștele le aduc tămăduirea, să cotizeze cât mai mult din pensia lor mică la cutia milei de la biserică. Pe câtă vreme trimisul Domnului pe pământ umblă în Mercedes sau Audi și își construiește o nouă vilă în spatele bisericii, la loc liniștit cu verdeață.
Babele noastre dragi au uitat gustul dulciurilor, dar duc la biserică cocoșul cel mai frumos din curte, coliva cea mai bună și vinul bun de anul trecut, păstrat îngropat sub mărul din grădină. Slabe, cu mâini noduroase, le dau pioase unui popă a cărui față strălucește de grăsime și de trai bun, unii în prag de obezitate, abia încăpând în patrafirul cu fir de aur.
Bunicile noastre babe nu au mereu bani de doctor, dar popa le bate în poartă ca să ceară să cotizeze pentru Catedrala Mântuirii Neamului. De parcă Iisus ar fi neam cu noi și nu ar fi universal, dacă tot veni vorba. Și ne-ar mântui în masă, fără studiul fiecărui caz în parte și o corectă gestiune de resurse umane.
Bunicile noastre babe nu ar putea uneori termina luna dacă nepoții plecați printre venetici, care au uitat drumul bisericii, nu le-ar ajuta financiar. Dar Biserica Orthodoxă Română are o cifră de afaceri depășind cele mai mari societăți comerciale din România.
Oricum, ele nu sunt așa naive cum speră unii. Absența lor de la referendumul despre familia tradițională a arătat că bunicile nu cred chiar tot ce spune părintele. Care bătea drumul satului să le scoată la vot, dar nu s-ar deplasa pentru un bolnav muribund să-l împărtășească, dacă nu e sigur de suma pe care familia i-o va strecura în buzunar, umilă și recunoscătoare.
Bunicile noastre babe sunt furate de primari, dar popa le cere la slujbă să se roage pentru bunăstarea și fericirea conducătorilor lor. Care de multe ori sunt doar copiii sau nepoții celor care le supravegheau la colectiv și raportau la miliție ce spuneau oamenii. Aceiași care acum 30-40 de ani demolau cu buldozerele bisericile, pe care acum le ridică în slăvi, din interes politic.
Bunicile noastre merită mai mult respect decât să fie asociate unor persoane pentru care pupatul moaștelor ține loc de vizită la medic. Bunicile noastre, babele sperând în miracolele Sf. Paraschiva merită pensii decente, spitale curate, doctori omenoși. Merită să își văd nepoții plecați prin străinătate mai des și măcar o ultimă dată, înainte de a trece la cele veșnice.
Ele merită mai mult decât false elogii ale credinței lor, care în realitate nu servesc decât pentru a justifica dezbaterea despre tradiționalismul românesc, care a ajuns la unii motiv de campanie electorală.
Oricum sunt convinsă că Dumnezeu mă iartă de ce-am scris mai sus, iertarea e doar meseria lui full time. Bunicile noastre sunt deja sfinte, nu mai e neapărată nevoie de intermediari oportuniști în relația cu cerurile.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu prea înțeleg afirmarea unor lucruri în care crezi urmată imediat de speranța că Dumnezeu ți le va ierta.