Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„Începem demersurile pentru introducerea sitului Roșia Montană în patrimoniul UNESCO”

Ministerul Culturii a trecut localitatea Roșia Montană pe lista monumentelor istorice de categorie A și a închis lucrările de exploatare în zonă. 

Săptămâna aceasta, spune Vlad Alexandrescu, statul român va începe demersurile pentru includerea sitului în patrimoniul UNESCO.

Însă tot statul român va trebui să caute o soluție pentru a-i ajuta pe oamenii care locuiesc în zonă să își găsească locuri de muncă.

Ministerul Culturii a oprit exploatarea minieră la Roșia Montana. Ce va urma?

Ceea ce prevede legea. Orice exploatare minieră trebuie să se facă conform avizelor existente, care trebuie luate de la Comisia Națională de Arheologie, de la Comisia Națională a monumentelor istorice. Mai trebuie să gândim - și ăsta e un plan pe care îl avem în Guvern - o soluție alternativă de reconversie profesională a zonei, pentru că oamenii aceștia sunt îngrijorați că nu au de lucru. Și asta nu are nicio legătură cu patrimoniul, e o chestiune care ține de sărăcie, aș zice că e un loc în care chestiunea sărăciei se pune în mod pregnant și cred că este nevoie de un plan de reconversie profesională a acelei zone.

Spuneați că veți face demersuri pentru a introduce zona în patrimonial UNESCO.

Vom face aceste demersuri chiar săptămâna asta.

Mai sunt și alte zone miniere similar, cum este cea de la Certej. Ce se va întâmpla cu acestea?

La Petrila mai aveam problema asta, unde iar am clasat ca monument industrial de patrimoniu clasa A și unde s-a oprit exploatarea minieră. Asta a apărut în Monitorul Oficial și iarăși a generat o problemă acolo, dar încercăm să găsim soluțiile pentru oprirea exploatării în termeni de siguranță și, evident, soluții de investiții pentru a revitaliza acest patrimoniu industrial, care peste tot în lume este pus în valoare și este folosit ca spațiu de memorie colectivă. La Certej nu pot să vă dau acum un răspuns precis. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Minunat ,pur si simplu minunat!!!!!!
    • Like 0
  • check icon
    "La Petrila mai aveam problema asta, unde iar am clasat ca monument industrial de patrimoniu clasa A și unde s-a oprit exploatarea minieră. Asta a apărut în Monitorul Oficial și iarăși a generat o problemă acolo, dar încercăm să găsim soluțiile pentru oprirea exploatării în termeni de siguranță și, evident, soluții de investiții pentru a revitaliza acest patrimoniu industrial, care peste tot în lume este pus în valoare și este folosit ca spațiu de memorie colectivă." Cu alte cuvinte, intii ati taiat si apoi va dati de ceasul mortii cu ce veti pune in loc ... halal gindire si actiune. Bag pariu ca nici in 20 de ani nu veti face nimic in afara inchiderilor! Si oamenii aia, citi or mai ramine pe acolo, tot saraci vor fi!
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Copii postura scoala / sursa foto: Profimedia

La ora opt fără un sfert, își aruncă ghiozdanul greu pe un umăr și pornește spre școală. Are șase-șapte ani și merge repede, pentru că nu vrea să ajungă ultimul în clasă. Sau pornește mult mai de dimineață, dintr-un capăt în altul al orașului, moțăind în mașina părinților sau într-un tramvai supraaglomerat.

Citește mai mult

Samsun, Turcia, 30 august 2026

În Turcia, un nou partid pare să aducă speranță celor ce au ajuns la limita răbdării și la capătul economiilor. Costul vieții a atins niveluri fără precedent, salariul minim, de aproximativ 500€, nici nu mai acoperă de multe ori prețul chiriei. Alimentele zilnice, fructele sau legumele, au prețuri „europene” (doar pâinea albă, în special cea subvenționată de guvern, are prețuri mai omenești).

Citește mai mult

Victorie AFD Germania / sursa foto: Profimedia

Victoria AfD în Saxonia-Anhalt este, dincolo de ideologia acestui partid, un semnal pe care partidele tradiționale din Europa nu-și mai permit să-l ignore. Electoratul s-a săturat. Nu doar de anumite politici, ci de aceiași oameni, de aceleași discursuri și de aceeași clasă politică.

Citește mai mult

Mama fetita scoala / sursa foto: Profimedia

Pentru mine, fiecare început de an școlar era un motiv de bucurie. Îmi plăceau rechizitele mirosind a nou, caietele impecabile și etichetele scrise cu grijă. Învățasem să-mi fac singură coperțile dintr-o hârtie mai groasă, albastră - probabil de atunci mi se trage talentul de a împacheta cadouri impecabil.

Citește mai mult