Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„Industria zâmbetului”, la un pas de dezastru. Bogdan Buta, UNTOLD: Toate țările europene au venit cu măsuri de compensare pe zona culturală. Este foarte important să jucăm după aceleași reguli

conferinta industria zambetului

Industria culturală şi cea a ospitalităţii se află la un pas de dezastru, iar reprezentanții firmelor din domeniu cer autorităţilor să vină cu decizii concrete pentru sprijin. Măsurile luate până acum sunt, spun aceștia, puține, inadecvate și întârziate, iar dacă nu vor fi însoțite în prealabil de un plan de redresare nu vor face decât să șteargă tot progresul realizat de către cei din turism, cultură, muzică şi cinematografe în ultimii ani. 

„Am venit cu o abordare constructivă și să tragem un semnal de alarmă. Avem soluții și măsuri, dar avem nevoie de asumare. Cu siguranță a fost un an greu pentru toată lumea, cu toate acestea sunt anumite categorii care sunt efectiv restricționate de la drepturi fundamentale care sunt blocate fără alternativă și fără dialog. Suntem cât se poate de responsabili, drept dovadă am fost implicați încă de la începutul pandemiei, am fost proactivi și am împrumutat logistica noastră la spitale, suntem entități responsabile și vrem să ajutăm. Sectorul cultural a fost primul închis și suferă în continuare. Milioane de oameni se bucură de ceea ce oferă sectorul nostru. În spate sunt sute de angajați, sute de milioane atrase în economia noastră de acest sector. Toate țările europene au venit cu măsuri de compensare pe zona culturală. Este foarte important să jucăm după aceleași reguli și să ne bazăm deciziile pe soluții științifice: teste rapide la intrare, adeverință de vaccinare, adeverință de anticorpi. Avem nevoie doar de decizii”, spune Bogdan Buta, fondatorul UNTOLD.

Dragoș Anastasiu, purtătorul de cuvânt al Alianței pentru Turism, a punctat că este nevoie de un for decizional și de dialog cu ministerele de resort care decid regulile. „Gata cu ping pongul. Este necesar ca industria zâmbetului să supraviețuiască. Noi putem contribui la rezolvarea problemei pandemiei, atâta timp cât avem peste 1 milion de oameni vaccinați, și milioane de oameni au anticorpi și atâta timp cât avem teste rapide, nu există nici un motiv real pentru ca acești oameni să nu poată să beneficieze de mobilitate și de prezență socială, de libertatea de a se întâlni și de a se bucura, zâmbi și de a avea experiențe. Cred că acest mesaj este clar. Nu există niciun motiv să nu stăm la masă cu autoritățile, cu atât mai mult cu cât n-au fost în stare să ofere compensații un an”, a subliniat Anastasiu.

Artiștii independenti și operatorii culturali menționează și faptul că le este îngrădit dreptul fundamental de a munci, fără a fi în vreun fel compensați pentru pierderile suferite în ultimul an, iar Ștefan Teișanu, reprezentatul Centrului Cultural Clujean a punctat faptul că, deși industriile culturale contribuie anual cu până la 3% din PIB-ul țării, acestea nu au primit până acum sprijin de la Guvern în criza provocată de pandemie.

Reprezentanții „industriei zâmbetului” - AROC, UNTOLD, ELECTRIC CASTLE, EMAGIC, TIFF, ARTMANIA, CENTRUL CULTURAL CLUJEAN, ORGANIZATIA PATRONALA HORA, ALIANTA PENTRU TURISM, artiști independenți și lucrători din industria spectacolelor ALIS, PACTE - solicită într-o voce comună autorităților un plan de propuneri și măsuri care să ofere predictibilitate și care să ajute la redeschiderea tuturor sectoarelor afectate de pandemie. O scrisoare deschisă, redactată în numele întregului sector cultural, i-a fost adresată şi președintelui Klaus Iohannis.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Alex Livadaru

„Și ce dacă un om e analfabet funcțional? Al meu merge la facultate”, se întreabă unii. Este relevant și te afectează și pe tine, ne afectează pe toți. Societatea, țara, statul (și tot ce reprezintă el) au nevoie de indivizi cu minimum de cunoștințe și capacitatea de a gândi, de a raționa. Ești antreprenor? Nu vei avea pe cine angaja, indiferent de post, de la secretară la casieriță (nu vei găsi un salariat care să știe să calculeze cât trebuie să pună pe etichetă dacă unui produs de 100 de lei i se face un discount de 20%, și apoi unul de 5% din noul preț - acesta a fost unul dintre subiecte la ultimele teste).

Citește mai mult

Avion privat Romania / sursa foto: Profimedia

Nu Inspecția Judiciară a aflat. Nu CSM-ul. Nu ANI, nu declarațiile de avere, nu vreun mecanism de integritate. Un hacker a intrat în serverele companiei Toyo Aviation și a scos la vânzare, pe dark web, lista pasagerilor. Așa a ajuns România să afle cine zboară cu jetul privat și cu cine.

Citește mai mult

Deschiderea anului scolar / sursa foto: Inquam Photos

Dragi diriguitori ai învățământului românesc, cu cât veți face mai complicate teoriile alea „savante” de la română și de la matematică cu care îi îndopați forțat pe copii, de foarte micuți, cu atât analfabetismul funcțional în țara asta va fi mai mare.

Citește mai mult

Nicusor Dan in biserica / sursa foto: Inquam Photos

Campania electorală a început deja în România. Se prelinge prin biserici și prin târgușoare de la sat, dar și-a găsit locul cu precădere printre icoane. De data asta, însă, catedralele nu mai sunt monopolizate de un singur candidat. Tiptil, un altul se arată.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Fabrica auto China / sursa foto: Profimedia

Vorbeam într-un articol anterior despre aspectele sociale ale Chinei. În acest articol, o să vă vorbesc despre ce am observat din punct de vedere industrial în China și ce aspecte sunt diferite față de cele europene. Mă voi concentra pe partea de Industrie auto, deoarece în această industrie activez.

Citește mai mult