Sari la continut

Revoluția online

România digitală este cea care ne face să mergem înainte. Un proiect Republica, susținut de eMAG.

„Îngrijorarea mea este cum o să înveți tu să trăiești pe uscat”. Ce i-a spus fratele Cameliei Potec, când a auzit că are emoții din cauza participării la Jocurile Olimpice

Foto: Getty Images

Încă de când a devenit conștientă de lumea din jurul ei, Camelia Potec, campioană la 200 de metri liber la Jocurile Olimpice de la Atena, a fost atrasă de apă. „Eram atrasă de toate bălțile, de toate lacurile, de Dunăre, de bazinul de la Brăila Nu conta că eram îmbrăcată în alb, că eram în săndăluțe cu șosețele, pentru mine bucuria cea mai mare era să fiu în apă, nu lângă. Așa că tatăl meu a decis la vârsta de 5 ani să mă învețe să înot în Dunăre, tocmai pentru că devenea îngrijorător, deja eram foarte energică și nu făceau față să mă urmărească”, a povestit președinta Federației Române de Natație în emisiunea „În fața ta” de la Digi24. Avea vreo 5 ani și jumătate, venise toamna și, pentru că era urât afară a primit un abonament la bazinul de înot de la Brăila. A înotat acolo lună de lună, până când, la vârsta de 9 ani un antrenor i-a văzut potențialul și a chemat-o în echipa lui de performanță. „Era o grupă foarte, foarte puternică, cu sportivi în lotul național. Cumva am fost mascota grupei”, spune sportiva care avea să devină campioană olimpică.

Camelia Potec

Astăzi, bazinul din Brăila în care s-a antrenat atât ea cât și altă campioană olimpică a României s-a degradat. „Nu s-au făcut foarte multe investiții, tot ce s-a făcut a fost să țină bazinul deschis și durerea pe care o am nu doar eu, ci toți brăilenii și toți românii, că de acolo vin ambele campioane olimpice la înot și eu, și Diana Mocabu, dublă campioană olimpică, este faptulș că se construiește un complex nou de 8 ani și nu se mai termină. Copii sunt, talente sunt, dorința părinților să-i aducă pe copii la înot este, doar că așteptăm de ani buni ca această bază să fie gata și să o inaugurăm”, spune șefa Federației Române de Natație.

Camelia Potec a urmat cursurile unui Liceu Sportiv, la care părinții au lăsat-o să meargă cu o singură condiție: să nu aibă nicio notă sub 8. Însă într-o zi a luat, la o materie la care avea o oră pe săptămână, nota 7. Atunci părinții au refuzat să o mai ducă la antrenamente până când nu compensa nota 7 cu o notă de 10. A trebuit să treacă o săptămână până când să poată face asta, iar din această lecție a învățat că libertatea merge mână în mână cu responsabilitatea. Însă dincolo de asta, crede că este important ca părinții să-i încurajeze pe copii să urmeze calea care îi face fericiți. Așa cum au făcut părinții ei.

Camelia Potec se descrie drept o persoană încrezătoare în apă, dar emotivă pe uscat. 

„În ceea ce mă privește, sunt o persoană foarte emotivă. Chiar dacă îmi momentul în care îmi puneam casca și ochelarii mă transformam. În momentul în care le dădeam jos și mă îmbrăcam într-o persoană normală începeam să tremur toată, aveam emoții foarte, foarte mari, de multe ori îmi era frică să plâng ca să nu mă fac de râs și să nu par prea sensibilă în fața oamenilor. Atât eșecul cât și succesul poate destabiliza. Eu le-am cunoscut pe amândouă în 22 de ani de carieră. Nu știu dacă sunt cel mai bun exemplu, pentru că am avut momente în care am fost foarte aproape să cedez, dar cred că am avut oameni buni sau extrem de buni care au știut să mă ghideze, ca să nu cedez”, mărturisește sportiva. Unul dintre acești oameni este fratele său. „Întotdeauna ne-am completat și întotdeauna a știut ce am nevoie și ce decizii nu știu să iau. Întotdeauna a știut să mă îndrume pe drumul cel bun, el fiind cel netalentat din familie, așa cum îi place să spună. (...) N-am să uit niciodată în ultimul an când am participat la Jocurile Olimpice de la Londra eu aveam emoții despre cum o să fie acolo și despre cum or să fie performanțele mele acolo și fratele meu îmi spune atât: Îngrijorarea mea cea mai mare este cum o să înveți tu să trăiești pe uscat. Și n-am să uit niciodată aceste vorbe, pentru că atunci le auzeam, dar nu le înțelegeam. În momentul în care am renuntat la sportul de performanță am înțeles. Pentru că el știa cât de emotivă sunt, el știa cum sunt în apă, cum sunt pe uscat și știa la fel cât de rea poate fi lumea câteodată și se întreba cum voi face față la răutăți venite de la egal la egal, pentru că suntem toți pe uscat. Dar am învățat”, mărturisește Camelia Potec.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Scoala de asistenti

Săli mari de curs, coridoare largi, încăperi care simulează la detaliu saloane de spital, manechine și roboți care vorbesc și sunt conectați la senzori ce transmit profesorilor supraveghetori dacă manevrele sunt efectuate corect. Dar- dincolo de teorie și practică- cei care trec pe aici își însușesc una dintre cele mai importante comportamente ale unui cadru medical: cum să arate empatie față de bolnavii pe care îi tratează.

Citește mai mult