„La 40 de ani nu o mai iei de la zero”. Paradoxurile vieții mele

Nu-ți spune niciodată „nu pot” sau „nu se poate” – pentru mine viața a fost plină de paradoxuri – pe multe dintre ele mi le-am creat singură. N-am mai scris de ceva vreme aici, dar redemarez azi cu un articol din suflet pentru minți înrobite de acel „nu se poate”.

1. Viața ușoară vs. Succes prin muncă. Când eram copil, mi-am dorit să fiu călugăriță – m-am întrebat „Care e jobul în care va trebui să muncesc cel mai puțin?” Îmi imaginam că rugăciunea nu implică mare efort și că va fi cea mai simplă ocupație. Îmi amintesc și acum imaginea aceea cu măicuțele care munceau ca niște albinuțe cât era ziua de lungă. Se duse visul meu de călugărie. Viața m-a învățat însă că numai prin muncă pot reuși și am muncit zeci de ani fără oprire, weekend-uri, nopți iar de șapte ani de când mi-am creat business-ul meu – habar n-aveam că pot munci și mai mult. Dar am muncit cu folos și nu există satisfacție mai mare decât să vezi că poți schimba propria realitate sau a altora, prin efort susținut.

2. Timiditate vs. Leadership/Public Speaking. Am fost un copil tare timid. Am crescut mai mult singură pe dealurile Câmpinei vorbind cu păpușile sau cu personajele mele imaginare în timp ce mama era la serviciu. A ieși în fața celorlalți îmi dădea întotdeauna fiori. Dar viața are căile ei de a te scoate la tablă. Am condus echipe de sute de oameni, am comunicat strategii, vești bune, vești proaste și cumva am ajuns să vorbesc în public în evenimente ce au ajuns și la 1.000 de participanți locali sau internaționali. Și când deunăzi, eram pe scenă în San Diego – SUA, vorbindu-le americanilor despre importanța abilităților de a vorbi în public în construirea brandului personal – copilul acela timid era tot acolo cu mine speriat și emoționat, dar Amalia de acum l-a ocrotit cu blândețe și l-a lăsat să strălucească în lumina reflectoarelor. Căci reușise și merita!

3. Start greșit în educație vs Învățare continuă. La 20 de ani am fugit din urbea buzoiană în care nu m-am regăsit niciodată și am venit în București. Ratasem examenul de admitere la Facultatea de Drept în acel an, în timp ce toți colegii și prietenii mei reușiseră. Am purtat cu mine acel prim eșec mulți ani, dar curiozitatea și dorința de a fi mereu bună în ceea ce fac m-au împins mereu spre a învăța. Nu exista an în care să nu termin o certificare sau să nu-mi extind orizontul, învățând cu cei mai buni. Notă: Am terminat și Dreptul până la urmă, cu un copil acasă și un job solicitant.

4. Nu poți promova ca român mai sus de Director vs. Primul Vice Președinte român într-un colos american. Nu poți promova mai sus de Sr. Director ca român, mi-au spus – nimeni nu a reușit. Dar după 3 ani în corporația aceea am reușit și am obținut o dublă promovare de la Director direct la Vice Președinte – eram prima româncă la acest nivel, aveam un business de 2 miliarde USD și o echipa internațională. Ah, să nu uit – colegii din Asia mi-au spus atunci că un european nu le poate conduce business-ul, ghiciți ce? S-a întâmplat. Mi-am consumat 2 vieți în jobul acela, acum nu mai cred că a meritat, dar am demonstrat ce era de demonstrat.

5. Nu veți putea avea niciodată copii vs. Am născut 3 copii sănătoși tun. Eram în cabinetul unui celebru doctor specialist în fertilizare, după trei ani de analize și chinuri – pe un ton senin ne-a spus că la cum arată analizele nu vom putea avea niciodată copii. Nu știa săracul că în acel moment pântecul meu purta o mică inimioară care ne-a demonstrat că miracolele chiar se întâmplă, trebuie să crezi în ele. Deși acasă aveam pregătit un dosar de adopție, viața ne-a mai oferit un paradox minunat. Alți doi prunci sănătoși au urmat, ultimul născut când aveam 41 de ani.

6. La 40 de ani nu o mai iei de la zero vs. La 40 de ani am pornit cu adevărat pe drumul meu. Cum să-ți lași tu job-ul tău bine plătit cu asistentă și tot pachetul tău de beneficii, ca să începi ce? La 40 de ani habar n-aveam cum se face business în România – eu eram mereu prin China, India, Korea, SUA… Cărțile mele de vizită erau antichizate, căci nu aveam timp de networking în corporație. Dar niciodată nu am fost mai fericită ca în acești 7 ani de eduprenoriat în care mi-am dat șansa să îmi pun în aplicare ideile, să dau viață proiectelor mele de suflet, să întâlnesc și să ajut oameni minunați, să pot alege în ce proiecte mă implic și în care nu. Și da aveam trei copii acasă și timpul tare drămuit, dar nu e forță mai mare decât forța pasiunii mistuitoare și dorința de a construi ceva durabil.

7. Succesul e dat de carieră, statut și acumulări materiale vs. Succesul e dat de abilitatea de a rămâne ființă suverană, fidelă principiilor sale, eliberată de condiționări sociale. Undeva în ultimii 7 ani s-a produs o schimbare în modul în care îmi redefinesc succesul. Era o dimineață frumoasă. Eram în apartamentul nostru din Orașul Luminilor, în grădină se auzea ciripit de păsărele și un „Viens ici” strigat de vecinul ce-și plimbă câinii dimineața. Inevitabil mi-am adus aminte de căsuța modestă cu două camere și cu toaletă în curte în care am copilărit, căreia i-am sărutat la propriu pereții ca „Adio” atunci când aveam 12 ani și a trebuit să ne mutăm din oraș la țară. Am fost fericită și în cămăruțele acelei căsuțe modeste, așa cum eram și atunci în acea dimineață în Paris. În ultimii ani am încercat să-mi simplific viața și să găsesc mai multe bucurii în interior decât în exterior, succesul acela la care visează mulți eu zic că l-am bifat și l-am și uitat. Succes acum înseamnă să iau ce-i mai bun din ceea ce îmi oferă prezentul, să continui să evoluez și să dăruiesc.

Nu-ți spune niciodată nu pot sau nu se poate – ai în tine forța de a-ți schimba propria realitate. Identifică-ți sabotorii din mintea ta și învață să lupți zilnic cu ei! Crede în tine – ești ființă dumnezeiască venită cu un scop pe acest Pământ, urmează-ți drumul și nu fi egoist(ă) – dăruiește și vei primi înzecit!

Articol preluat de pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp