foto: Profimedia
Dacă-mi aduc aminte bine, era în ziua de SântăMărie. Eram singur la stână, tata coborâse la slujbă. Înțeleși să tun cu oile și cu măgarii în valea Diereșului, ne-am întâlnit în jur de ora 1, puțin mai sus de pod, într-o poieniță unde, de obicei, își parca el mașina . Mi-a făcut o surpriză: soția mea și copiii l-au însoțit. Vremea era deosebit de caldă, soare și nicio adiere de vânt. Oile au păscut liniștite la umbra pădurii și, până să ajungă ei, am profitat să fac o baie în râu.
Am descărcat desagii cu caș și i-am umplut cu merinde pentru noi și câini, doze de bere, țuică, haine proaspete. Cred că soția mea a avut ideea, dacă tot m-am spălat, să las și hainele de pe mine și să îmbrac un rând de țoale curate. Numai bine, duminica următoare avea să mi le aducă tata înapoi. Fiind plin de turiști, unii în trecere, alții la iarbă verde, nu mi-am schimbat și lenjeria intimă; chiloții noi i-am pus în buzunar.
Am petrecut puțin timp cu copiii, fiindcă oile și-au încheiat siesta și au pornit la păscut. Ne-am îmbrățișat toți cu lacrimi de dor. Ei au urcat în mașină, eu am trecut apa și-am dat porneală oilor la deal, prin brusturei și susai. Mă simțeam fericit, cu sufletul cald și trup ca un fulg.
Ceva mai sus de baraj, unde malul stâng se închide într-un cleanț, am traversat iar râul. Pe malul drept, pădurea e mai largă și bogată în ferigi, limba oii și iepuriș. Oile s-au întins coardă, nu grăbeau, cum aveau obiceiul, să suie. Mie-mi stătea pe creier că nu-mi schimbasem toate hainele, așa că mi-am luat pe mine chiloții curați iar pe cei vechi i-am spălat bine într-un pârâiaș. I-am stors cât am putut și mi-am zis să îi pun de oblânc, pe măgar, să se uște. În Roșiile nu se știa niciodată când plouă sau se pune negura, trebuia să profiți de vremea uscată cât o aveai. Numai că, ce să vezi, măgarii apucaseră mult înainte, spre potecă, și n-avea sens să stric porneala oilor pentru atât. Mi-a venit o altă idee, una grozavă.
În fine, cum mergeam în urma oilor, cu câinii pe lângă mine, leneviți de căldură, văd mai sus doi tinerei frumoși, abătuți de la cărare. Începuseră să se iubească așa de înfocat că nu mai auzeau nici clopotele. Știam ce e în sufletul lor, doară abia mă despărțisem de soție, și n-aș fi vrut să-i tulbur. Câinii nu-i mai puteam trimite să abată turma, fiindcă mă temeam că-i latră și se sperie, așa că am lăsat oile-n pace și am cotit mult stânga, încătre măgari. Din păcate, și-au întrerupt iubirea repede; ne-am întâlnit pe poteca turistică. Erau, sărăcuții, roșii ca racii și fâstâciți. Aveam aparatul foto la gât și m-am gândit că se vor fi temut că i-am pozat. M-am străduit, pe cât posibil, să mă fac că plouă. M-au privit cu sfială, cu zâmbete inocente și stânjenite.
La stână am dat jos de pe măgari, mi-am luat o bere în buzunar și am pornit din nou.
Mai aveam jumătate de zi de purtat oile. Nu mai era destulă vreme să ies în zona alpină. Am trecut de refugiu și am apucat vechea potecă turistică, urmând să pasc turma pe clențe. Taman în cotul potecii, unde calea pornește de-a curmezișul, câinii s-au pus să latre, grămadă. I-am ocărât și-am grăbit pasul, convins că nu puteau să fie decât turiști. Ajuns aproape, câinii au pornit printre oi și, dintre jnepeni, au apărut 5 oameni: un cuplu, fiul și fiica lor adolescenți, și înc-o fată. Eu mă temusem că intrase groaza-n ei de câini, când colo ei râdeau să se prăpădească. I-am salutat, zâmbind și eu de râsul lor. Doar tatăl mi-a răspuns. Copiii mai să se tăvălească de râs iar mama, printre hohote, îi spunea fiicei: Repede, repede, scoate repede aparatul!
Am stat la poze ocoș nevoie mare.
Am povestit cu ei către un sfert de ceas. Vorbeau ce vorbeau, se priveau și pufneau iar în râs, râs cu lacrimi. Mi-am spus c-o fi acel râs de eliberare, în urma întâlnirii stresante cu câinii. În cele din urmă au plecat la vale, eu după oi la deal prin anini, zmeuriș, ferigi și afinari. Pe un platou, oile s-au împrăștiat, mâncând cu gura plină.
M-am așezat pe-un bot de cleanț, am scos berea din buzunar și am sorbit cu poftă. Am pus-o lângă mine, sprijinită de stâncă. Mă încinsesem de urcuș, era și tare cald. Mi-am dat jos clopul cu o mână, pe cealaltă mi-am trecut-o prin păr, să-l răsfir. Am așezat pălăria pe un genunchi, privind fără țintă în zare. Am stat așa minute bune, cu mintea goală și sufletul plin. Apoi au început să latre câinii. Au tăbărât pe un șurleau în sus, am auzit troznind. Un urs... Desprins din visare, am dus mâna la clop să-l pun pe cap, urmând să mă ridic și să mă-ntorc ca să mă uit spre câini. Dar nu m-am mai întors, iar ochii mi-au rămas blocați la pălărie. Mi s-au muiat picioarele.
Pe clopul meu stăteau frumos chiloții, gata uscați.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.