Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

„Mie sau copilului meu nu ni se poate întâmpla așa ceva” este cea mai păguboasă afirmație!

copil si strain - Getty

(Foto Guliver/Getty Images)

Deși am ajuns în România anului 2019, cu o tehnologie de ultima oră și tot felul de aplicații care pot fi folosite în beneficiul cetățeanului, este necesar să înțelegem că uneori toate acestea pot să nu te ajute absolut deloc. Și atunci ai nevoie să știi ce poți face să te ajuți tu însuți. Când ești adult lucrurile par să fie mai clare, dar într-o lume expusă la vedere prin intermediul digitalizării, recomandarea mea este să îi pregătim și pe copiii noștri în eventualitatea unei situații neobișnuite cu potențial de pericol, adică să le explicăm cum pot acționa în astfel de cazuri.

Este adevărat că niciun părinte nu își dorește pentru copilul său să fie expus unei asemenea experiențe, însă de cele mai multe ori faptul că știi ce poți face te scoate dintr-o situație nefericită și din încurcătură. 

„Mie sau copilului meu nu ni se poate întâmplă așa ceva” este cea mai păguboasă afirmație, cu consecințe pe măsură!

Referitor la cazul din Caracal, am văzut cum toată mass-media se grăbește să facă audiență, cum fiecare se străduiește să profite de acest eveniment, fără a conta câtă suferință provoacă familiei sau câtă anxietate dusă la cote maxime trezește în sufletul altor părinți.

Vedem tot felul de reacții, declarații, acuzații și câte și mai câte, însă toate aceste informații colectate, cu excepția unei exprimări emoționale a neputinței noastre, de toate felurile, de la nivel individual, la nivel de instituție de stat nu aduc niciun plus de cunoaștere.

Dacă vrem cu adevărat să facem ceva, putem să-i învățăm pe copii cum să reacționeze în fața unei situații cu potențial de risc periculos, la care eu ca părinte mă gândesc înainte ca ea să se producă. Mulți părinți au o convingere falsă că dacă vorbesc cu copilul despre aceste situații de risc s-ar putea să îl sperie, sau mai rău, să îl traumatizeze. Acestea nu se vor întâmpla atât timp cât părintele folosește un ton calm și echilibrat și mai ales cuvintele potrivite, de preferat cât mai neutre din punct de vedere emoțional.

De asemenea, este foarte important să renunțăm la punerea de etichete și să rămânem în planul explicațiilor simple a faptelor. În acest fel copilul va primi corect informația și nu va fi speriat, ci din contră, va fi corect prevenit.

Un copil informat este un copil puternic!

Pentru că principalul factor de pericol e, dincolo de agresorul în sine, faptul că situația este nouă și neașteptată, iar copilul rămâne blocat din cauza fricii și mai ales nu știe cum să reacționeze în experiența pe care tocmai o trăiește, pentru că nimeni nu i-a explicat ce ar putea face. De multe ori, dacă el este învățat ce să facă, fie situația nu se mai produce, fie reacția lui dezarmează agresorul și îl face să renunțe.

De exemplu, le putem explica cu calm și echilibru copiilor noștri că este potrivit pentru ei să aibă puțină atenție și să respecte „regulile noastre din familie”:

  • Nu se urcă în lift cu persoane necunoscute;
  • Nu dă numărele de telefon ale părinților, decât cu acordul nostru și cu confirmarea noastră verbală că le cunoaștem pe acele persoane;
  • Nu vorbește cu persoane necunoscute care îl abordează fără știrea noastră, mai mult decât un simplu salut, decât dacă acestea cunosc o parolă, pe care o știm doar noi și copilul;
  • Dacă se rătăcește în magazin, spuneți-i să meargă la o casă, unde este o persoană în uniformă;
  • Faceți împreună cu copilul exercițiul „costumului de baie” cu zonele interzise atingerii;
  • Pentru provocările Internetului, consultați informațiile pe care le puteți discuta cu copiii;
  • Faceți împreună o listă cu numere de telefoane la care poate apela (vecini, rude);
  • Dacă apare o situație ciudată, învățați copilul să sune la 112.

Mai mult, întrebați și copilul care crede că ar putea fi niște situații care merită a fi discutate în acest sens. Ar putea fi o cursă bună pentru situațiile la care nu ne-am gândit.

Cred că este important să ne gândim preventiv și să luăm în calcul ce ar putea reprezenta un pericol pentru copil, să luăm pe rând fiecare caz și să venim cu o soluție concretă pe care să o discutăm cu copilul. Nu mai putem merge pe premisa că nouă nu ni se poate întâmpla.

Întotdeauna vor fi oameni care pot reprezenta un pericol pentru copii. Și faptul că nu vorbim despre ei nu înseamnă că ei dispar pur și simplu. Un copil informat este un copil puternic care știe ce să facă, însă părinții sunt cei care trebuie să asigure structura de învățare, centrată pe soluții și moduri de acțiune constructive.

Să reținem: viața ne pune în față uneori situații provocatoare, toți trecem prin aceste experiențe mai devreme sau mai târziu. Fiecare dintre noi poate fi o victimă la un moment dat, însă dacă discutăm ce am putea face atunci când suntem singuri și cum trebuie să ne purtăm de grijă avem mult mai multe șanse să scăpăm cu bine. Este valabil și pentru copii, și pentru adulți!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Multumesc. Voi reveni. Momentan nu am ragazul necesar. Sper sa va pot urmari. Va felicit colegial, cu toata pretuirea.
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Din păcate mulți părinți adoptă politica Struțului , ascunderea capului in nisip.Nu aud nu-i interesează realitatea.
    • Like 0


Îți recomandăm

Calcule / sursa foto: Profimedia

Un om cu un salariu considerat de unii „normal”, nici mic, nici mare, în jur de 4.500 de lei brut, ajunge să trăiască din puțin peste 2.600 de lei net. Diferența nu dispare într-o gaură neagră abstractă, ci este luată metodic prin contribuții și impozite. Aproape jumătate din munca sa pleacă înainte să ajungă în buzunar. Oficial, pentru pensie și sănătate. Neoficial, pentru a acoperi un stat supradimensionat, ineficient și incapabil să livreze servicii publice pe măsura sacrificiului cerut.

Citește mai mult

Internet / sursa foto: Profimedia

Sigur că e nevoie de reguli. E nevoie de reglementări, de educație digitală pentru părinți, profesori, politicieni și creatori de conținut și, mai ales, de instituții care aplică legea în mod real. Pentru că, la coada-cozii, adolescenții sunt cea mai mică problemă. Ei sunt doar cei care cresc într-o lume construită de noi, adulții. Și care, de cele mai multe ori, repetă ceea ce i-am învățat (teoria învățării sociale).

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Platon a fost filosof, dramaturg, poet, analist politic, moralist – nu om de știință. Nu catadicsește să demonstreze niciuna dintre afirmațiile sale. Darmite să facă vreun experiment... Ca, de altfel, și Aristotel. Cei doi titani se bazează mai mereu pe ex cathedra, argumentul autorității. Ce spun e adevărat pentru că o spune Platon sau Aristotel. Majoritatea filosofilor greci nu își probau în niciun fel apoftegmele. De ce?

Citește mai mult

Adolescenti / sursa foto: Profimedia

Dacă te-ai întrebat măcar o dată: „Oare ce i s-ar potrivi cu adevărat copilului meu?” - nu ești singur(ă). Unii copii sunt atrași de știință, alții de creativitate, unii vor rezultate și structură, iar alții sunt motivați de oameni, impact și sens. De multe ori, direcția potrivită nu e despre „ce e la modă”, ci despre cum gândește copilul tău și ce îl motivează cu adevărat. De aceea am creat un quiz simplu și util

Citește mai mult