Foto: captură RTV
Am citit șocată transcriptul emisiunilor lui Victor Ciutacu în care el și invitații lui o atacau pe jurnalista Iulia Marin pentru problemele de sănătate cu care aceasta se confrunta înainte să moară. (România TV, despre publicația unde lucra jurnalista Iulia Marin: „Încercare de escamotare a complicității sale la teribila tragedie”/ Despre jurnalistă: „Etichetă de rătăcită promovată ca experiment de presă/ Prezentată ca o bizarerie talentată”/ Savaliuc, Luju.ro: „N-aș lăsa un om cu probleme psihice să lucreze la mine”).
România TV a demonstrat încă o dată că merită sancționată ferm pentru că promovează discursuri discriminatorii și instigare la ură, pe lângă dezinformarea cea de toate zilele. Opinii pro și contra închiderii televiziunii au apărut în spațiul public și discuția se poartă în privința libertății de exprimare. Problema libertății de exprimare este că vine și cu responsabilități, una dintre ele fiind aceea de a nu folosi un limbaj discriminatoriu și de a respecta drepturile omului. La fel ca orice fel de libertate. Sunt liber să fac ce vreau atâta vreme cât libertatea mea nu prejudiciază libertatea altei persoane. Discursuri discriminatorii și instigări la ură nu ar trebui tolerate sub pretextul libertății de exprimare.
Am să las mai jos doar un articol din Legea audiovizualului:
- „Art. 3 - (1) Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea şi educarea, inclusiv sub aspect ştiinţific, şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului.”
Să fii bolnav în Romania este un chin – trebuie să ai de-a face cu un sistem medical bolnav –, să fii bolnav psihic în Romania este și mai dureros pentru că, pe lângă faptul că nu exista sprijin îndeajuns din partea statului pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală, mai există și societatea care te stigmatizează și te judecă la tot pasul. Ce a spus V. Ciutacu în emisiune din păcate nu este numai părerea lui. Sunt o grămadă de oameni în România care judecă oamenii cu depresii sau alte probleme și pe care îi consideră ca făcând parte dintr-o subclasă de suboameni cărora ar trebui să le fie suspendate drepturile fundamentale ale celorlalți (cum ar fi dreptul la muncă sau la demnitate). De multe ori am pus lucrul acesta pe seama ignoranței și a faptului că oamenii aceștia nu înțeleg. Acum mi-am dat seama că este de fapt din răutate.
Depresia este o boală ca oricare alta și trebuie tratată că atare. Un jurnalist excepțional ca Iulia Marin, care pe lângă anchetele pe care le făcea scria cu sinceritate și despre chinurile ei în lupta cu boala ar fi respectat în orice țară civilizată și mulți i-ar fi recunoscători pentru că ajuta la conștientizarea bolii de către societate. La noi se fac emisiuni în care i se pun la îndoială discernământul profesional.
Articolele ei pe tema depresiei le-am citit întotdeauna cu mare interes și mă făceau să mă gândesc că există totuși speranță și pentru noi. Dar atitudinea lui V. Ciutacu este din păcate foarte prezentă în societate iar vina este împărțită inclusiv cu televiziunile pentru care acest subict este unul tabu.
În afară de oamenii cu probleme mintale, o categorie care nu are vizibilitate în România este cea a oamenilor cu dizabilități. BBC și alte televiziuni din Vest angajează prezentatori cu tot felul de dizabilități – vizibile și invizibile, se angajează femei și bărbați de toate vârstele, inclusiv femei cu vârste înaintate. În Romania se angajează pe un singur criteriu – să fii măsura zero și să zâmbești frumos.
Societatea este compusă din tot felul de oameni, oameni care suferă de depresie (mult mai mulți decât se arată în statisticile oficiale, pentru că acestor oameni le este greu să recunoască aceste probleme știind că societatea îi stigmatizează), oameni cu dizabilități de tot felul care în Romania sunt invizibili, pe când în alte state sunt perfect integrați în societate și duc o viață normală, oameni tineri și bătrâni, oameni de diferite etnii și religii.
Nu sunt de acord cu închiderea unui post de televiziune atâta vreme cât ar exista o instituție de arbitraj ca CNA care și-ar face treaba și ar sancționa orice limbaj discriminatoriu, dar, din păcate, CNA reacționează de multe ori mult prea târziu iar sancțiunile sunt de multe ori simbolice.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu am vazut emisiunea, ca nu urmaresc prea mult TV si nici distinsa televiziune nu prea e in primele 10 pe telecomanda, dar am citit ce au spus...si sunt de acord cu esenta discursului.
Nu poti lasa un om incapabil sa presteze o activitate. Ca si angajator, ai o respnsabilitate fata de companie ( ceilalti angajati, produsul companiei, clientii) si fata de angajatul respectiv.
La noi se discrimineaza foarte mult si exagerat, adica omul e capabil sa faca munca si nu este lasat...chiar daca lipsa lui de capacitate nu influneteaza scopul muncii. Evaluarea insa se face din ochi, de "sefu" si nu are nimic in spate decat impresia lui...care e subiectiva.
Ceea ce a facut Citacu a fost sa puna o intrebare ..Era dna capabila, competenta si apta medical sa faca munca respectiva? Acest lucru este la indemana doctorului care am inteles ca a recomandat reconversia profesionala, pensionarea pe motiv de boala, etc si a angajatorului.
Acum..la cum se lucreaza in presa romana, cu zero redactori angajati cf definitiei de angajat ( CIM) cred ca Libertatea nici nu isi asuma vre-o responsabilitate daca dna dadea in cap unui ministru pe culoarele Parlamentului ..aflata intr-un episod chiar de ea declarat ca fiind in afara controlului.
Da, si eu am fost in groapa, da si eu am tinut un jurnal, da..cam stiu cum e sa te simti inutil...dar nu, nu am de gand sa renunt la chestia asta numita viata care mi-a fost data de altii. Pot distruge orice am facut eu...dar nimic ce apartine altcuiva. Poate divinitatea ar tine oamenii cu judecata labila mai bine in plasa de siguranta..nu stiu...
Dar asa e la noi, discriminarea merge in pantaloni scurti pe strada...in toate domeniile si pe toate culuarele, si cand gasim un om de bun simt care zice.... bai..labilii psihic trebuie sa stea la tratament pana se fac bine, nu sa umble necontrolati printre oameni...strigam cat putem de tare ca face o discriminare.
Daca toata lumea isi facea treaba, poate nu se ajungea la solutia asta.
Daca angajatorul o trecea frumos pe alta linie mai putin stresanta, daca medicul o consilia si trata medicamentos mai bine si urmarea ce face, daca familia mai facea una -alta, daca, ..daca, daca ...poate nu se ajungea aici.
Dar sa il sacrificam pe unul care are o opinie, pertinenta dupa mine... avea omul ala discernament in timp ce el lucra acolo unde lucra sau pentru cine lucra...mi se pare o discriminare a lui Ciutacu.
Cazul conflictului Libertatea - România TV are o abordare paradoxală, halucinantă. Jurnalista respectivă lucra la Libertatea lui Tolontan. Nu numai că Tolontan nu-și asumă nicio vină pentru moartea jurnalistei sale, dar a cășunat pe o altă unitate media (România TV) care n-are nicio vină în acest caz, găsindu-i ”nod în papură” doar pentru opinie și exprimare. Nu e asta o ticăloșie pură? Deci nu sunt ei deloc-deloc de vină, cei care o aveau în ogradă, ci sunt vinovați RTV și Ciutacu pentru că au vorbit, adică și-au făcut doar meseria. A luat-o razna lumea, ce să mai zicem...
Ideea e clară. Grupurile de interese cărora le stă RTV ca un ghimpe în coastă, au găsit acum o ocazie ridicolă de a face din țânțar armăsar, deci au găsit un pretext pentru a putea cere închiderea postului care îi încurcă atât de mult. Asta în pofida Constituției, care spune clar că nicio publicație NU poate fi suprimată. Halal democrație am ajuns!
Articolul de mai sus intră în categoria atât de necesară în România a materilalelor
de informare și analiză a chestiunii, alături de „Nu sunt de acord cu închiderea ReTeveiului, semnat de CTP și de altele, câteva.
Să recunoaștem însă că e prea puțin, într-o țară cu sistemul medical bolnav, cu o mentalitate retrogradă a comportamentului față de boli, mai ales a celor psihice.