Foto: Anna Savina / Alamy / Alamy / Profimedia
La atelierele de educație media pe care le fac cu elevii de liceu sau de gimnaziu întreb adesea: „Cât timp petreceți în fiecare zi pe net?"
Răspunsurile sunt cam la fel: „Adorm cu telefonul în mână, deci probabil nu stau pe net atunci când dorm", „În jur de 8-9 ore pe zi", „Stau toată ziua cu ochii în ecran, fie că e televizor, laptop sau telefon" sau „Nici atunci când mănânc nu las telefonul deoparte". Studii recente arată că, în medie, un român petrece cu ochii într-un ecran peste șase ore și jumătate pe zi. Asta înseamnă jumătate din timpul în care nu dormi. Timp care e intens monetizat de rețelele de social-media, care-și descriu utilizatorii în termeni de „consumatori", indicând astfel și componenta dependenței în poveste.
Trăim de câțiva ani înconjurați de ecrane. Mici sau mari, nu contează. Atenția noastră e aproape mereu orientată în direcția unui ecran care ne dă informații, care ne ține la curent cu trendurile sociale, care ne indică dacă lumea ne place sau nu, care ne confirmă individualitatea, care ne cresc sau ne scad încrederea în noi înșine. Captivați de ele, adesea nu mai vedem nici lumea altfel decât prin ecran. Că parcă degeaba vezi un peisaj superb dacă nu-l imortalizezi imediat ca să-l pui pe social-media. De moment nu te mai bucuri. După ce ai făcut poza, simți că e de ajuns. Și te gândești că vei retrăi starea privind mai târziu imaginea pe care ai capturat-o în telefon. Trăim în și prin ecrane…
Numai că tot studiile arată că timpul acela pe care îl oferim benevol companiilor care fac bani din social-media este un timp nu doar pierdut, ci și un timp care ne face să fim mai nefericiți. E explicabil.
Să zicem că ai o lună mai proastă financiar și n-ai altă variantă decât să-ți petreci timpul liber acasă. Nu toată lumea, însă, e în situația ta. Și, cum bunăstarea neafișată e ca și inexistentă, vezi cum cineva se bucură de soare la Dubai, cum altcineva își petrece vacanța în Fiji, cum vreun fost coleg abia se întoarce de la Milano. Și, cumva, avalanșa asta de informație inutilă și care nu te prea privește îți amplifică starea de inutilitate și neputință. Și, în loc să te bucuri de timpul tău liber făcând acasă lucruri plăcute, care să-ți dea un sentiment de împlinire, tu te scufunzi în frustrare, simțindu-te mult mai mic decât ești de fapt. Dar profund nefericit.
Îi mai întreb pe elevi câteodată de unde își iau informațiile zilnice. Și cei mai mulți dintre ei îmi spun fără a se gândi prea mult: „De pe Tik-Tok". Ei bine, Tik-Tok e una dintre cele mai cronofage aplicații de social-media. Unii oameni îmi spun că aleg doar ora la care intră în aplicație, ora la care ies e adesea o mare necunoscută. Și uneori ora aceea poate fi foarte, foarte târzie.
Dincolo de timpul pierdut, în care, practic, nu faci nimic altceva decât să generezi bani în conturile unor mari companii, mai ai o problemă: hate-ul.
În toată social-media, dar preponderent pe Tik-Tok, reacțiile celorlalți sunt de un nivel înfiorător. Nu contează dacă faci un filmuleț despre ce ai cumpărat de la Kaufland sau despre crimele de război din Ucraina, absolut orice ai face, vei întâlni o cantitate uriașă de ură. Vă dau și aici un exemplu, deși, pe linia asta, am mult mai multe…
O fată simplă din zona Moldovei postează zilnic filmulețe despre viața ei de zi cu zi, după ce s-a căsătorit în Germania și a născut un copil. E drept că multe dintre filmulețele ei indică un nivel scăzut de cultură, dar hei, e contentul ei, pe care îl urmărești dacă te ajută la ceva sau, pur și simplu, dai mai departe. Ei bine, nu! La orice ar posta, fata aceea se trezește în fiecare dimineață și citește despre ea însăși că e proastă, grasă, urâtă, nesuferită, nespălată, săracă, neîngrijită. Firește, ea se referă câteodată la aceste comentarii și susține că n-o deranjează avalanșa aia de ură, pentru că „așa e social-media".
Psihologii, însă, n-ar fi foarte de acord cu ea. Simplul fapt că tu te trezești în fiecare dimineață și citești despre tine cât de proastă, grasă și urâtă ești e suficient ca să-ți dea peste cap echilibrul emoțional pe termen lung. Și tu, în mod conștient, poți spune că nu te deranjează și că hate-ul pe net e ceva normal. Dar inconștientul acumulează toată cantitatea aia de epitete și le păstrează acolo până când într-o zi vor ieși la suprafață. Cum? E greu de spus. Printr-o depresie, printr-o criză, printr-o tentativă de suicid. Expunerea asta constantă la ura celor din jur e, în sine, încă un factor care produce nefericire, pe termen mediu și lung.
Timpul petrecut în online e un timp, cel mai adesea, pierdut. Da, ne putem minți singuri că e despre informare, dar asta ar presupune ca, atunci când suntem în fața ecranului, să avem deschis vreun tratat de specialitate, vreun articol de presă sau vreo carte online, nu aplicația Tik-Tok. Da, ne putem minți că e despre socializare. Dar socializarea presupune contact real și implicare concretă. De asta nu prea au cum să existe „prietenii virtuali". Prietenia se cuantifică în disponibilitatea de a acorda timpul și energia ta unui alt individ, nu în a-i verifica update-urile din social media.
Adevărul e că rețelele de socializare nu ne aduc prea multe beneficii adevărate. Iar riscurile la care ne expun sunt uriașe. De altfel, studiile confirmă că nivelul de nefericire individuală crește pe măsură ce crește timpul petrecut în online. De aceea, pe oamenii cu relații realmente fericite nu-i vom cunoaște din online. La fel nici pe oamenii care trăiesc viața din plin. Pentru că ei sunt ocupați să fie fericiți și nu simt nevoia de a demonstra lumii întregi ceva. Și nici de a-și arunca experiențele personale într-un hău fără fund, ca să fie murdărite de gânduri străine și de priviri piezișe. Noi, ceilalți, avem ecrane. Mari și mici. Nu contează. Ca să putem fi nefericiți în timp ce nici nu ne dăm seama cât de nefericiți suntem, de fapt.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Să nu se înțeleagă că agreez timpul petrecut în fața ecranelor. Nici vorbă. Mai ales Tik-Tok. Dar este o chestiune foarte delicată care se pare că a scăpat de sub control atât părinților cât și educatorilor, în general. Noile generații ar fi total nefericite să rămână fără aceste ecrane și fără conexiune la Internet. Problema nu o reprezintă ecranele în sine ci calitatea conținutului și a timpului petrecut în fața ecranelor.