Maestrul meu în jurnalism, Arcadi Espada, îi critica mereu pe jurnaliștii care scriu despre cum nu au putut să ajungă la Obama, în loc să scrie despre ce a zis Obama. Daca n-ai putut să ajungi la Obama, mai bine taci.
Nu ne interesează ce ai făcut ca să vorbești cu el, de ce n-ai reușit. Important este Obama, nu tu.
Trecând peste sfatul lui Espada, astăzi o să scriu despre cum n-am să-l întâlnesc niciodată pe Ted Dumitru.
Născut în 1939 în București, tânărul Dumitru Teodorescu a jucat fotbal la Sportul Studențesc, până ce mai multe accidentări l-au forțat să se retragă. Puțin după asta, în 1964, își începea cariera de antrenor la Știința Craiova. Cinci ani mai târziu, dupa ce a antrenat și naționala U-23, Teodorescu a plecat în Turcia, la Altay Izmir. De la echipa din Antalia trecuse la unul dintre marile cluburi turcești, Besiktas Istanbul și de la Besiktas la Mersin İdmanyurdu.
După ce a plecat de la Mersin, Teodorescu a fost rechemat în România de către Securitate, dar a refuzat să se întoarcă. Cel mai probabil, decizia i-a schimbat viața. În România a fost condamnat în absență la 20 de ani de închisoare și Teodorescu a plecat în SUA, unde și-a continuat cariera pe bancă. Cu ușile României închise și botezat de americani Ted Dumitru, și-a petrecut șase ani în fotbalul din State, până ce în 1980 a plecat în Africa.
Prima lui destinație a fost echipa națională a Zambiei, de unde s-a mutat mai la sud, în Swaziland, pentru a dirija echipa națională din regatul african. Apoi din Swaziland în Africa de Sud, unde Ted și-a găsit casa. Cele mai mari echipe din țară i-au apreciat cunoștințele. Kaizer Chiefs, Mamelodi Sundowns și Orlando Pirates. Cu Chiefs și Sundowns a câștigat patru ligi, două cu fiecare, plus mai multe cupe naționale și un subcampionat în Champions League Africană cu echipa din Pretoria.
Până la retragerea sa din fotbalul mare în 2006, Ted Dumitru (cum îl cunoștea toată lumea în Africa de Sud) a fost antrenor și la naționala Africii de Sud și Namibiei. După aceea, a lucrat la juniorii din Mamelodi Sundowns și în mai multe proiecte cu tineri.
Toată această informație este extrasă din Wikipedia. Am vrut să-l întâlnesc pe Ted Dumitru de mai multe ori, dar nu s-a întâmplat niciodată și nu o să se mai întâmple. În această după amiază, a murit după ce s-a prabușit într-un mall din sud-estul Johannesburgului.
Am aflat de această veste la câteva ore după ce-l sunasem pentru a mai încerca o dată să ne vedem, dar n-a răspuns. După câteva minute a sunat înapoi, dar eu vorbeam cu altcineva și n-am putut să-i răspund. Am sunat și eu înapoi, dar era ocupat și m-am apucat de alte treburi.
Prima dată când am vorbit la telefon cu Ted Dumitru, acum doi ani, cred, am vorbit cu el în română. Se cunoștea că s-a bucurat, dar mi-a cerut dacă nu cumva puteam să vorbim în engleză: nu vorbea românește de mult și îi era greu să se exprime. Părea dispus să-mi dea interviul, dar avea și un program foarte plin. Tot timpul era prin țară, ca să dea cursuri de fotbal la noi antrenori. Contul lui de Facebook arată cât de pasionat era de fotbal și de transmiterea sportului celor tineri. Călătoriile lui săptămânale au împiedicat întâlnirea și n-am mai încercat până acum două săptămâni, cu gândul de a scrie despre el în Republica.
L-am sunat și își amintea de mine. De data asta am vorbit în engleză de la început și am convenit să ne vedem ziua următoare de dimineață în mallul Eastgate, unde astăzi s-a prăbușit înainte să moară la un spital din Johannesburg. Când conduceam spre mall m-a sunat și s-a cerut scuze: Acum mai mult timp am fost martor la un accident de mașină și am fost chemat să declar azi dimineață la tribunal. Am vrut să-l văd în weekend, dar plecase cu școala lui în Welkom, în provincia Free State.
În pozele lui de pe Google pare un om plin de viață și energie, obsedat de fotbal, optimist și mereu activ. Pe pagina lui de Facebook se vede implicarea lui în antrenarea tinerilor. Naturalețea cu care își împărtășea cu tinerii negri dragostea pentru fotbal. După fiecare curs pe care îl avea prin țară punea o poză cu participanții și un mesaj lung unde își exprima senzațiile. În spațiul de comentarii, vorbea cu elevii și dădea like-uri la pozele lor. Facebook este plin de minciuni, bineînteles, dar ce greu e să găsești în contul lui Ted Dumitru vreun pic din superioritatea cinică și paternalismul cu are Africa de Sud albă îi tratează de obicei pe negri!
Acum că a murit wall-ul lui s-a umplut de mesaje de admirație și recunoștință. Unul dintre ele este postat de Tshepo Arrigo-Sachhi Seatlanyane, care pe 22 mai scria lângă o poză cu el și Dumitru, care poartă ca de obicei, ochelarii lui galbeni: „Ăsta e fără îndoială cel mai bun moment din viața mea. Visele devin realitate. El m-a făcut să-mi pierd frica și mi-a zis să profit de tot ceea ce știu despre joc. Mi-a zis să nu îmi las talentul nefolosit și să continui să fiu atât de pasionat cât sunt. Mulțumesc, profesore Ted. Voi fi mereu recunoscător pentru acest moment."
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.