Foto Guliver/Getty Images
25 de ani în consultanță și training – vreo 900 de cursuri livrate, peste 10.000 de oameni intersectați în diverse proiecte; nu inventariez, încerc doar să obțin acordul că sunt suficient de experimentat pentru a lansa o opinie în domeniul antropologiei corporatiste de mileniu 3. Oricât de straniu ar părea că sună asta.
Sunt fascinat de tot ce înseamnă culturi organizaționale, valori, sisteme, comportamente, mă captivează amestecul de autentic și ipocrizie din „rețeta” vieții de companie, manevrele politice manageriale și maniera în care principiile sănătoase se confruntă (sau nu) cu acestea. Personajul central pe care îl observ cu multa atenție este Eroul organizațional. Reperul. Purtătorul de standard al echipei, validat de admirația celorlalți. Urmat, copiat, citat, dat exemplu. Pomenit în jurul aparatului de cafea. Slăvit prin ședințe. Uneori….la un pas de a intra în mitologia companiei. Apollo corcit cu Ares. Care sunt calitățile care îl transformă într-o legendă? Și care nu?
Evident, organizațiile sunt diferite. Omul sfințește locul. O parte din această „sfințire” o reprezintă valorile pe care este întemeiată și condusă organizația. Nu cele scrise pe pereți și pe site-uri, cele reale, pe care le simți pe pielea ta în fiecare zi. În ce măsură arhitectura unei companii stă pe o filosofie viabilă, pe principii solide declinate în comportamente constructive? Sănătatea morală diferă, de la o companie la alta. Deci și profilul Eroului organizațional, legenda vie, diferă mult.
Cu multă tristețe aș putea enumera cel puțin două calități cu care acești eroi actuali nu se identifică azi, în multe organizații. Ba chiar le-ar cauza fracturi de carieră. Valori care nu dau bine, nu sunt „cool”, erodează poza, îi descalifică. S-ar povesti apăsat în fabulele companiei, pe post de morală, că nu i-a ajutat deloc în războiul pentru eficacitatea imediată, chinuită și „cu orice preț”.
Și am să mă refer în primul rând la bunătate.
În accepțiunea ei firească, cum zice prăfuitul dex – „însușirea de a fi bun, înclinația de a face bine”. Cumsecădenia aceea dezinteresată, practicată cu bun simț și smerenie, compasiunea pe care s-au clădit atâtea relații autentice. Dacă nu cumva toate.
Atunci când se face portretul unui Erou oganizațional, în prezentări, ședințe, newsletters, conferințe, reviste, evaluări anuale, bârfe la cafea, cât de des am întâlnit expresia:„Protopopescu, pe lângă etc, etc, etc, este … un om bun?”
A se evita, sună ca într-o telenovelă sud-americană. Atât de caraghios și melodramatic calificativ? Și ce treabă are asta cu job-ul? Aduceți lămâie sau insulină. Orice: eficace, abil, vizionar, competitiv, decident, strateg, negociator, inteligent, flexibil, asertiv, rezilient. Cum adică…. om bun? Ce e organizația asta, un teritoriu al carității, vreun ONG patetic? Noi vindem aici, nu cităm din Maica Tereza. „X e un om bun” -adică vreun fraier, un inocent rătăcit prin organigramă, lovit de pacostea naivității? Asta e patologie.
Pe câmpul de bătaie al contului „profit și pierdere” o asemenea apucatură e slăbiciune curată, amploaiat fără adrenalină în instalație, manager emasculat, poză ieftină pentru impresionat. De fapt pe cine mai impresionează dom’le asemenea portret? Că lumea e dură și viața e grea. La noi în prăvălie se caută „războinicii”. Asertivi, privire de oțel, decid fără dubii, știu înainte de a înțelege, taie în carne vie, înfig feedback-ul critic până în praseaua verbului, crapă oglinzile de invidie când se privesc în ele, sunt miezul ecosistemului, ce mai. Ăla om, ăla erou.
Și am să mai trec pe lista „ferească sfântul” și vulnerabilitatea.
Ok, asta o fi bună 30 secunde pe la vreun training de inteligență emoțională, livrată într-o formă controlată, atât cât vrea mușchii pseudo-Eroului. Cât să fie oleacă mai pastelată poza de învingător cu normă întreagă. O tușă de ….umanitate. Un pic de mov. Dă bine. Că-n rest… Cum adică vulnerabilitate? Unde să se potrivească o asemenea breșă în armura impenetrabilă, blindată de competențe și abilități macho? Cum să fie compatibilă năzdrăvănia asta cu brandul personal de Erou? Eroul e puternic, charismatic, aspru, imun în fața anxietății, imbatabil. Le știe pe toate, când greșește de fapt nu îl înțelegem noi, e doar o rezolvare vizionară. Tot a doua frază a lui poate fi extrasă ca citat. Vulnerabil? Adică așa, pur și simplu, se trezește el spunând că are și momente de nesiguranță, că îl tulbură și pe el, uneori, angoasele zilei de mâine? Că i se întâmplă să fie trist, speriat, confuz, neputincios? Păi și armura? Postura? Cariera? Și legenda urbană țesută în jurul indestructibilei sale personalități? Caracterul neînfricat? This is Sparta! Că nu suntem la vreo șezătoare plângăcioasă, nu defulăm în vreun proces de terapie de grup, ci înotăm în plină mitologie organizațională contemporană. Învingătorii iau totul (la bonus, promovare și glorie ne referim).
Sigur că am întâlnit în toți acești ani și foarte mulți oameni „buni de pus pe rană”. Frumoase și reconfortante întâlniri, oxigen și speranță. Și sigur că mulți dintre ei nu aveau nicio problemă să recunoască în anumite situații, autentic și vulnerabil – „nu știu”, „nu pot”, „nu mă descurc”, „nu fac față”, „mi-e greu”, „mi-e teamă”. Dar nu în manualul oficial al Eroului organizațional contemporan. Scris sau nescris. Nu în posterul lui. Nu în faptele de arme ale companiei. Nu pe Cover Page.
Și oricum, bunătate, vulnerabilitate, compasiune, empatie, plictiseală zaharisită, soap-opera și ineficiență garantată, moartea pasiunii, poem anacronic, nu-s în trend în jungla urbană care ne-mpresoară, frățioare!
Cu o singură îngrijorare – că ceea ce admirăm este exact ceea ce vom primi! Cu vârf și îndesat. Așa funcționează treaba!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Am lucrat cam 20 de ani intr-o corporatie americana unde multe din lucrurile de mai sus era valabile. Nu era un semn de slabiciune sa spui ca nu sti cum se face, sau ca trebuie sa te gandesti ca sa dai un raspuns sau sa ceri ajutor cand nu te descurci sau pur si simplu sa fi un om normal: sa a emotii, sa empatizezi, intr-un cuvant sa respecti si sa iti pese de oameni (chintesenta societatilor si culturilor europene vestice si de success + Japonia).
Poate din aceata cauza erau foarte multe persoane care au facut cariera si nu neaparat in ce s-a pregatit.
Dupa ce am plecat din aceasta corporatie am intrat intr-o companie mare in RO (face cateva sute de milioane de EURO bune) dintr-un grup european. Grupul nu are o structura de corporatie cu birouri regionale, multe achizitii in ultima perioada de firme locale din Europa prin urmare au o libertate locala foarte mare de business dar si de organizatie.
Aici am intrat intr-un mediu pur romanesc de cultura de companie. Initial am vrut sa plec dupa perioada de proba, dar m-am incapatanat si am ramas. In primul rand nu prea te ajuta cu nimic si te arunca direct in apa sa vada daca sti sa inoti, spunand ca daca treci de perioada de proba si te poti lupta intern (este o lupta fantastica intre departamente care sa dea mai bine catre CEO si cat mai rau in ceilalti) ai perspective.
Persoane pe aceeasi pozitie de peste 10 ani, unii chiar aproape de 20 de ani care faca tot posibilul sa nu ii deranjezi, iar daca ii deranjezi incep sa iti puna bete in roate fantastic, chiar si coalitii intre ei. Cine tipa mai tare, este mai galagios, laudaros, priceput sa minimizeze rezultatele celorlalti este perceput ca o persoana puternica si de incredere
Daca spui ca nu sti, trebuie sa dai un raspuns - orice raspuns - altfel este perceput de prost si ca nu ai habar de nimic. Ca sef trebuie sa fi ironic, sarcastic, sa ridici tonul, sa ii faci pe oameni sa se simta mici si prosti - mai ales in public.
De ce am ramas: pe langa motivatia pecuniara si ca sa le arat ca se poate face management si altfel. Si din fericire am totusi doi sefi care, poate datorita faptului ca sunt inca nou, si ca nu raspund cu aceeasi moneda inca ma accepta asa cum sunt. Cred ca si ei curiosi sa vada ce o sa iasa si cat o sa rezist eu impotriva celorlalti. Inca merge...
Totuși, nu mă convinge motivul dvs (o încăpățânare) de a continua să vă desfășurați activitatea printre astfel de oameni.
În mod constant, același lucru i-l reproșez neveste-mii (dar ea pur și simplu are o fixație, jobul actual fiind primul și singurul pe care l-am avut vreodată. De 20+ ani!).
Esti un om bun.
Interesant, de bun simt si dintr-un unghi inconfortabil.
(Un pas inainte in directia urmatorului contract ;) )