​​​​„Să nu zâceți că nu v-am spus!”

​Aceste cuvinte de o profundă înțelepciune le-a adus în actualitatea zilelor noastre, mai exact cu o săptămână înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, primarul Clujului, Emil Boc. Sunt cuvinte-avertisment și totodată cuvinte de dojană pentru cei care iau decizii greșite, iraționale, perdante. Aceste cuvinte au fost adresate de primar concetățenilor săi în preajma voturilor pentru Nicușor Dan. 

Boc avertiza asupra faptului că dacă alegătorii clujeni nu ar vota calea proeuropeană și prodemocratică reprezentată de N. Dan, primăria nu ar mai obține bani de la UE pentru proiectele de investiții clujene: „Să avem grijă ce facem duminică la alegeri ... să nu mă trimiteți la Putin, la Moscova, să-mi dea bani pentru că acesta nici nu vrea, nici nu poate și este obișnuit doar să ia, nu să dea”.

​Cuvintele „să nu zâceți că nu v-am spus” sunt preluate drept moștenire spirituală de la mama primarului, cuvinte cu o puternică încărcătură sapiențială, admirabile prin conciziunea lor pe care doar sufletul și o minte ardeleană le pot rosti. 

Este o rostire țărănească, emblematică ce încorporează milenii de experiențe de viață și de trăiri în care umanitatea rurală românească a parcurs momente tragice, dar și momente de bucurie. Aceste cuvinte tăinuiesc în ele zestrea istorică romană, latină a avertismentului și totodată a reproșului, cuvinte ce pot fi plasate în vecinătatea prudenței strămoșilor romani: „Ceea ce faci să faci cu prudență și să ai în vedere sfârșitul” (Quidquid agis, prudenter agas et respice finem).

​Clujenii au votat exemplar pentru N. Dan, atât în turul I, cât și în turul II în care a obținut 81% din voturi. 

În momente de cumpănă, E. Boc a apelat la patrimoniul sapiențial și paremiologic al neamului nostru țărănesc, patrimoniu conținut și transmis prin cuvinte și expresii ale unei limbi sublime, ale unei limbi comoară, „limba vechilor cazanii, / care-o plâng și care-o cântă / pe la vatra lor țăranii”. În timpurile deznădejdii avem mai multe cuvinte și expresii care ne apără și care sunt variante de a ne prezerva mintea, gândirea și sufletul, de a ne replia în aceste cadre de rezistență în fața tuturor nenorocirilor și mizeriilor pe care le trăim.

​„Să nu zâceți că nu v-am spus” poartă totodată, prin fonetica lor, parfumul și frumusețea limbii noastre române. Pe de altă parte, asocierea în această expresie a zicerii și a spunerii poate părea un pleonasm, dar alăturarea lor pentru întărirea mesajului pe care vrea să-l transmită reprezintă o construcție lingvistică plină de rafinament și profunzime generate în spațiul ruralității noastre. Emil Boc își citează propria mamă ca un exercițiu persuasiv de inteligență retorică și totodată se alimentează anteic din pământul oamenilor și a satului din care provenim.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp