„Simțiți că vă iubește Dumnezeu?...” Un pas în urma serafimilor, cu regizorul Daniel Sandu

(Foto: Facebook/ „Un pas în urma serafimilor”)

„Un pas în urma serafimilor”, un film de Daniel Sandu. Un film românesc, de debut, promițător, primit bine și de public și de critici. O poveste autobiografică de succes, care a obținut finanțare și a ajuns pe marele ecran. Un film care spune povestea regizorului său și descrie viața dintr-un institut teologic, din alte vremuri sau de acum. Sau viața unor tineri universali, care descoperă, atunci când le vine rândul, ce înseamnă trădare, iubire sau chemare.

L-am rugat pe regizorul Daniel Sandu, să răspundă, pentru cititorii Republica.ro, câtorva întrebări, despre film și despre domnia sa, la fel cum a răspuns și după proiecția filmului în sala de cinema:

De ce serafimi și nu heruvimi sau chiar arhangheli?

Serafimii sunt mai populari... Sunt cea mai înaltă ceată îngerească, se deosebesc de celelalte cete îngerești prin faptul că au 3 perechi de aripi (cu o pereche își acoperă corpul, cu a 2-a pereche își acoperă chipul de lumina prea puternică a lui Dumnezeu, iar cu a 3-a pereche zboară). Heruvimii au doar două aripi, dar au mai mulți ochi.

Cred că unii dintre seminariști erau mai degrabă heruvimi decât serafimi pentru că-i vedeau și-i urmăreau pe alții, ca mai apoi să dea informații despre ei. Iar arhangheli cunosc doar doi: Mihail și Gavril.

Credeți că există ierarhie, chiar și între îngeri?

Cel puțin așa ni se spune. Așa ne spun cărțile bibliei, așa ne spun preoții și profesorii de religie. Cu excepția cazului în care toți acești „cunoscători” ai divinității au fost „informați" de această ierarhie de către o entitate superioară nouă tuturor, noi, ceilalți muritori, nu putem decât să presupunem că așa e. Sau să credem fără să cercetăm. Sau să cercetăm fără să credem. Sau… să nu risipim timpul descifrând mistere de genul ăsta când, de fapt, motivul existenței noastre e să trăim viața. Cât mai frumos posibil și fără să ne rănim aproapele. Și după viață n-avem decât o eternitate să aflăm dacă există sau nu vreo ierarhie, chiar și între îngeri.

Cei mai iubiți înseamnă și cei mai uniți?

Cred că iubirea unește. Mai cred că unii oameni pot fi uniți pentru un scop mai presus de iubirea sau ura dintre ei. Unii oameni care se urăsc își pot uni totuși forțele pentru un scop. Cele două noțiuni nu sunt neapărat dependente una de cealaltă.

Regizor și scenarist. Și actor ar fi fost prea mult?

Da, cred că actor ar fi prea mult. Nu sunt actor. Dacă aș juca vreodată în ceva, ar fi doar de dragul experienței, în niciun caz ca o carieră, în niciun caz în ceva regizat sau scris de mine. Și dacă ar fi să se întâmple vreodată, ar fi o singură dată și nimic mai mult, în ceva mic, eventual negativ, doar ca să mă distrez.

Absolvent de regie sau născut talentat?

Povestitor. Uneori spun povești prin cuvinte, alteori prin imagini. Am absolvit regia pentru ca îmi place să povestesc prin filme, iar filmele sunt greu de făcut și costisitoare. Dar la bază sunt doar povestitor. Uneori inspirat.

Ce ne puteți dezvălui despre proiectele viitoare?

Am proiecte la care lucrez în secret de câțiva ani. Munca pentru a le aduce pe marile ecrane îmi va ocupa timpul pe următorii, probabil, 5-10 ani. Următorul film la care lucrez se numește „Tatăl Mută Munții" și va fi produs de Cristian Mungiu.

Care este povestea acestui film?

Este povestea unui tată care află că fiul lui de 19 ani a dispărut în munți în timpul unei drumeții. Iar acest tată își construiește propria armată pentru a-și căuta fiul dispărut, luptându-se cu salvamontiștii, cu mentalitățile celor din jur și cu natura.

Adevărul eliberează?

Câteodată.

Muzica din film vă face să vă amintiți exact cum era viața atunci când o ascultați?

Da. Muzica din filmul „Un pas în urma serafimilor” a fost aleasă și/sau compusă special pentru a reda genurile muzicale care erau la modă în mijlocul anilor '90 când se petrece povestea filmului. 

Pentru mine, muzica din film este ca o călătorie în acele vremuri, când ascult o melodie, accesez amintiri, experiențe trăite, prieteni întâlniți și ulterior risipiți. E ca o excursie de câteva minute.

După care ascult Foo Fighters - The Pretender și revin la realitate.

Am aflat de ce Gabriel, personajul principal al filmului, a ales seminarul teologic: să se facă preot și să ajute oamenii. Aceeași motivație a avut-o și Daniel Sandu, atunci când a pornit pe acest drum?

Da. A fost ceea ce am crezut că vreau să fac la 13 ani. Am crezut că pot să fac ceva spectaculos în viață, că pot să ajut oamenii într-un fel special, diferit de celelalte profesii, un fel care are legătură cu ceva mai prețios decât corpul, și anume cu sufletul.

După aceea am descoperit că nu e neapărat nevoie să mă fac preot pentru a face asta. Orice om poate ajuta un alt om din punct de vedere spiritual și nu are legătură cu profesia sau uniforma.

Ați simțit, în vreun moment, că drumul trebuia să o fi luat în partea cealaltă?

Uneori am simțit că drumul pe care merg nu mă va duce acolo unde îmi doresc. Și atunci am avut de ales. Fie să merg în continuare pe drumul pe care am pornit sau să caut un alt drum care poate mă va duce unde îmi doresc sau nu. Riscuri sunt de ambele direcții. Și uneori am ales să risc. Să schimb drumul în speranța că noul drum mă va duce unde îmi doresc. Iar dacă nu, îl schimb din nou. Și din nou. Și din nou. Până când fie ajung unde îmi doresc, fie îmbătrânesc câutându-l. Dar îmi place drumul pe care merg de ceva ani.

Simțiți că vă iubește Dumnezeu?

Hm… 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp