Foto: Guliver Getty Images
Ce poate fi mai frumos de atât? Decât o familie lângă brad, de Crăciun, într-o postare superbă, pe Facebook. Mama, tata și copilul. Minunat! Sunt frumoși, fotogenici și bine îmbrăcați. Copilul are brațele pline de jucării iar focul arde domol în șemineul de lângă brad. Au și foarte mulți prieteni, care le urează, în comentarii, sărbători fericite, desigur, alături de cei dragi. Primesc și „like" și „inimioare". Cu miile! Chiar frumos!
Realitatea nepostată este însă alta: fotografia a fost făcută într-un hol de pensiune (puteai să juri că este casă), cu ceva timp înainte de Crăciun (pe care l-au petrecut separat: fiecare cu altcineva, iar copilul, la bunici). Ei sunt divorțați deja de ceva vreme, dar nu au „updatat" pe Facebook. Și nici nu era cazul și nici locul să spună asta celor care le urau viață lungă împreună, chiar sub postare.... Dădeau doar „like" și mulțumeau.
Nimic extraordinar. Oamenii mai divorțează. Nu este o tragedie decât poate individuală. Și totuși, mergând în sus, pe „timeline", descoperi, pe ambele pagini, o postare care a rămas de ceva ani: „o iubire care o să dureze mereu". Mai târziu, câteva procese de divorț și custodie copil clatină un pic iubirea. Dar nu și prietenia de pe Facebook, căci nu și-au dau „unfriend".
Ce poate fi mai frumos de atât? Decât un trup sculptat, într-o sală de fitness, postat pe Facebook. Și nu ar însemna mult, dacă nu ar fi și absolvent de scoli înalte și dacă nu ar conduce un bolid de zeci de mii de euro. Ce nu se vede însă în postare sunt urmele operației. Greu de crezut dar, la nici 30 de ani, viața i-a oferit și un cadou mai puțin dorit: o valvă mecanică la inimă.
Dacă l-ai întreba cum îi afectează viața, ți-ar spune că s-a obișnuit și atunci când merge la sală, trebuie să fie puțin mai atent. Doar inima îi bate ca un ceasornic. De fapt, așa se aude. Dar nu și pe Facebook. Acolo se aud doar valurile oceanului din videoclipurile postate. Și melodii „share"-uite.
Exemplele pot continua, fără a însemna însă că, în spatele fiecărei postări, se ascunde o dramă. Dar tendința generală este ca fiecare să-și construiască un profil fericit pe Facebook.
De unde aceasta pornire, de a înfrumuseța, un pic, realitatea? Dorința de a împărtăși bucuria este oare cea care filtrează postările, alegând cele mai frumoase momente ale vieții? Răspunsurile pot fi, desigur, multiple.
În lume există nenumărate studii despre Facebook, care arată de ce prețuim atât de mult această rețea socială, de ce căutăm „faima" în mediile virtuale și de ce ne bucură fiecare apreciere, comentariu sau distribuire de care avem parte.
Potrivit unui studiu, publicat în cel mai citat jurnal în psihologie „Frontiers in Human Neuroscience", există o legătură între intensitatea cu care oamenii utilizează Facebook și activitatea cerebrală dintr-o regiune a creierului responsabilă cu plăcerea primită atunci când primim feedback pozitiv, numită „nucleus accumbens".
Cu alte cuvinte, am putea spune că plăcerea pe care o resimțim atunci când ne bucuram de o bună reputație pe rețele sociale este determinată de „mângâierea" unui centru din creier responsabil cu recompensa.
Așadar, hedoniști sau nu, noi toți căutam plăcerea și dacă asta înseamnă să împărtășim mai degrabă acele lucruri care ne avantajează, acele fotografii în care ni se pare că arătăm cel mai bine sau acele citate care rezonează cel mai mult cu gândirea noastră, de ce să nu o facem? Poate chiar și Facebook-ul ne sugerează, implicit, să împărtășim bucuria, altfel, poate ar fi avut deja un buton de „dislike".
De ce să ne împovărăm prietenii virtuali și cu momentele mai puțin fericite prin care trecem, cu suferințele și tragediile mai mici sau mai mari la care ne vine rândul, câteodată? Nu ar fi tot un fel de cerșit „cu handicapul la vedere"? Nu am putea fi acuzați că plângem după afecțiune, în același mod în care căutam, prin orice mijloace, admirația?
În concluzie, ar ajuta cu ceva să ne construim un profil care să reflecte cât mai fidel realitatea și să ne prezinte asa cum suntem, de fapt? Sau oricum, conștient sau mai puțin conștient, chiar asta facem, de fiecare dată când utilizăm Facebook?
„Omul vede cu ochii, aude cu urechile, dă cu socoteală și te scoate în cele din urmă cum ești, orișicât de mult te-ai sili să-i pari altfel." (Ioan Slavici, Mara)
P.S.: orice asemănare cu prietenii virtuali este, desigur, întâmplătoare.
P.P.S: Voi cum vă comportați online? Aveți 5.000 de prieteni sau doar câțiva, dar buni? Dați „Check In" din orice loc? Mulțumiți „public" de ziua voastră? Cerșiți „like"-uri? Suferiți atunci când nu primiți destule? Apreciați comentariile? Editați postările? Împărtășiți opinii sau citate motivaționale?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
(virtual) buni, da, ne bucurăm să fim băgați în seamă oricât de inculți sau prost crescuți de dovedim, da, toate astea stau în caracterul lui homo sapiens cel care nu se sfiește să fie cât mai mult homo ludens!
Așadar, ce este rău în a înfrumuseța puțin realitatea?
În teorie, nu este foarte corect, însă în practică, atunci și acolo unde majoritatea oamenilor doar își consumă prea multul timp liber și arareori se cunosc între ei și în lumea fizică, totul capătă dimensiunile mitului, al poveștilor spuse la gura sobei, al lui Făt Frumos și al Ilenei lui, Chiar crede cineva că aprecierile sunt sincere? Citiți mesajele cu mare atenție și veți constata că în realitate majoritatea lor sunt niște gogomănii sinistre, dar gogomănii care sunt apreciate: așadar, sunt gogomănii apreciate din reflex sau sunt capodopere ascunse în această prezentare, dar pe care mulți dintre noi nu le pot desluși? Nu vă speriați, sunt doar niște gogomănii mari cât casa, iar asta ne duce la nivelul următor al răspunsului nostru: rețelele de socializare grupează oamenii pe grupuri de interese, pe grupuri de capacitate intelectuală și pe grupuri de educație - puteți spune orice altceva, dar (ca să citez dintr-un mesaj anterior) „ ,evident ca pustan interesat de fete ,ele erau singurele la care le dadeam cerere ,vorbeam cu multe persoane ,am invatat despre aspectele lor in viata si cum gandesc ei ,dar stii ce ? la un moment dat m-am saturat.” niciodată nu se vor amesteca cei cu interese diferite, educație diferită, posibilități intelectuale diferite! Semnele de apreciere, degetele acelea ridicate la verticală, sunt de cele mai multe ori înlocuitoare ale degetului mijlociu, iar cine-și închipuiește că Gigica, vânzătoarea din colț, o felicită sincer pe Jeni pentru că a primit un Porsche „cado” de ziua ei petrecută în Bali, se auto păcălește (de fapt, pe FB Gigica nici nu este vânzătoare la boutique-ul din colț, așa că-și permite)!
Oamenii intră pe FB și altele asemenea nu pentru adevăr ci pentru a trăi ieftin o iluzie care le este inaccesibilă în viața de zi cu zi: și o fac în multe momente cu un spirit oarecum masochist ...
Așadar, să rezumăm: articolul ar fi putut fi mult mai bun, dar merge și așa dacă se adresează numai celor „Fericiți (cei) ce-și declamă iubirea pe Facebook”.
Dacă se adresează și celorlalți, atunci este de-a dreptul odios și ne arată cât de slabi și de falși suntem în realitate atunci când înghițim orice și credem orice (sau ne facem a crede): uite, eu de exemplu cred în continuare că a declama înseamnă „A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri)” (sursa DEX) și nu a scrie orice fel de prostii! Cred, dar n-o spun, ca să nu deranjez ...
Concluzia: nu „Fericiți cei ce-și declamă ...” ci FERICIȚI CEI SĂRACI CU DUHUL!
Și cam atât ...
Din păcate, este evident că trendul masiv al comportamentului „incriminat” în articol este greu de combătut, deoarece menirea FB tocmai aceasta a fost de la lansarea de către inventatorul său: să se posteze doar imaginile în nuanţă roz... Un fel de „manipulare” în domeniul socializării.
Dacă încerci să explici celor din familie sau mediu apropiat acest lucru, generaţiei mai tinere mai ales, vei fi considerat un pic depăşit.
Sper ca sugestiile autorului să fie bine recepţionate, iar secvenţele din viaţă postate să fie în mozaic cromatic, nu doar în roz, adică o poleială de suprafaţă, fără substrat.