Foto: Guliver/Getty Images
Dacă semnezi condica pentru o corporație, știi despre ce vorbesc. Ai un prieten, dar orele peste program îl împing în brațele alteia, cu rezervarea pentru Revelion deja făcută, tu nici nu știi dacă apuci să-ți vezi părinții de Crăciun. Și chiar și atunci, în loc să te așezi la masă îți iei sarsanalele cu ce au gătit pentru tine, că altfel ai sărbători doar cu prefabricate, și te refugiezi în propriul apartament. Cauți liniște și somn.
Cam așa arăta pentru mine sfârșitul acelui an și tot ce-mi mai doream nu era Moș Crăciun, îmi cumpărasem oricum degeaba ținuta de Revelion, ci sarmalele maică-mii, friptura și salata de sfeclă gătite de tata, prăjituri asortate de la toate neamurile și programul de la televizor.
Bunică-mea luase deja Rai-Expresul și mă lăsase, de capul meu, în tihna mahalalei. Blocul, construit în 1962, înfrunta iernile cu sobe cu lemne. Și fum. Mi-am urcat, la etajul al doilea, tocmai din pivniță, patru coșărci cu lemne, am îmbrăcat de sărbătoare masa din sufragerie și mi-am gătit, cu globuri și beteală, o ramură de brad. Nu avusesem timp să-mi caut un brad. Au fost ani în care nu avusesem bani de brad, în anul acela rămăsesem fără timp. În trecut sacrificam bradul pentru un pui în plus, niște ouă sau un pachet de unt, să ne țină de foame în mult mai sărmanul Ianuarie. Pe vremea comunismului se dădea câte puțin spre mai deloc tuturor, numai nomenclaturii îndeajuns.
Visam deja cu ochii deschiși la programele speciale de Crăciun și de Revelion. În ultimii zece-cincisprezece ani românii s-au schimbat atât de mult, încât mulți nici nu vor înțelege rostul acestei povestiri.
Pe vremea aceea însă mahalaua încă nu se dedulcise la emancipare și sictir de profunzime. Moș Crăciun se grăbise un pic și mă lăsase și fără serviciu, fața mea, veșnic obosită, nu se mai potrivea cu imaginea firmei. Aveam totuși două săptămâni la dispoziție ca să mă reajustez pe calapodul societății de consum.
Prima mi-a bătut la ușă o „nepoată” de-a bunică-mii. Trei vecine lucrau peste program, ca să justifice zilele libere din prelungirea sărbătorilor, și nu aveau timp de copt prăjituri. Mi-au umplut masa din bucătărie cu ingredientele de care aveam nevoie, după care au dispărut, strategic. Patru zile am trudit, sisific, la cornulețe, arici, trufe, pricomigdale, nuci, salam de biscuiți și încă vreo șapte alte feluri de fursecuri. Și cozonaci. Surplusul l-am împărțit babelor care îi supraviețuiseră bunică-mii, „generația următoare”. Au urmat salate orientale, salate de boeuf, salate de bureți, rulade și alte luptătoare pentru victoria colesterolului multilateral dezvoltat. După ce am terminat livrările am stins luminile, m-am așezat comod în fața televizorului, venise timpul. Liniște și pace!
N-a fost să fie ... Toți copiii mahalalei mi s-au înghesuit la ușă, s-au invitat la masă, unii au adormit pe divan. „Zgârcito, am văzut lumina de la televizor pe deasupra perdelelor, voiai să ne faci la buzunare, nu-i așa?!”.
În zilele care au urmat am făcut cafele. M-a vizitat partea adultă a mahalalei. Mama a venit în prima zi de Crăciun, tata într-a doua. Cu greu am reușit să păstrez noaptea de Revelion intactă, am făcut rost de-o răceală, de la copii, și astfel am putut să-mi scuz „somnolența”.
De Sfântul Vasile însă a trebuit să închin cu toți sărbătoriții, am mâncat până la indigestie și l-am suduit un pic pe tovarășul Unamuno, care a relativizat și singurătatea, ultima redută!
Înainte mahalaua avea grijă de oameni, râzând, plângând, certând, blestemând, dar bătând pe neașteptate la ușă.
Anul acesta, dacă știi pe cineva fugit în singurătate sau luat prizonier, oferă un pic de timp, e scump, dar de leac. Sărbători fericite!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Păstraţi-le undeva şi poate, odată, le-oţi pune laolaltă.
Editurile nu prea se bagă la texte d-astea că, zice-se, n-ar fi bănoase. Dar un self publishing (şi o încărcare pe Scribd, pentru noi, ăştia mai sărăntoci) cred că ar merita.