Foto: Life Magazine
Vara anului 1989. Pe fostul Stadion 23 August, pregătirile pentru Ziua Națională sunt ample, furibunde. Elevi de la școli din tot orașul au fost detașați, obligatoriu, să facă parte din uriașa manifestație de forțe și voințe. Un haos care se revarsă în parc, iese pe străzile laterale și se scurge zgomotos spre bulevard.
Am terminat clasa a VII-a și nu am vrut să vin. Profesoara de istorie m-a avertizat că mă vor aștepta vremuri grele, probleme mari la admiterea la liceu. Că este obligatoriu, ține de datoria noastră de... și de viitori... și de... și.... Mă sperie, nu mai am curajul să zic ceva, acasă nu spun nimic despre dialogul meu, ci doar îmi informez părinții că am onoarea să fac parte dintre copiii care vor forma litera P sau C, nu mai știu exact, din PCR, pe stadion, în fața preaiubitului și preaslăvitului.
Litera mea flutură niște crengi verzi. Nu mai știu ce sunt, dar știu că sunt dezamăgită că nu avem măcar flori. Așa ar fi avut un sens gestul nostru. Fără flori, am senzația că sunt obligată să zbat ilogic, deasupra capului, un mănunchi de leuștean.
Participă toată clasa. Nimeni nu vrea probleme la admiterea la liceu. Este foarte cald. Și noi nu avem nimic pe cap. Repetăm greu. Pe stadion e îmbulzeală, aglomerație, transpirație, vocile se întretaie, comenzile se contrazic, copiii aleargă buimaci și alcătuiesc formațiuni strâmbe, iar timpul lichefiat și fierbinte se scurge implacabil către data de 23 august. Repetăm ore în șir, cu o pauză la prânz. Atunci primim un pachet cu hrană rece. Sleită, mai exact. Cu pete mari de grăsime care se întind indecente pe punga de hârtie maro. Mi-e foame, dar conținutul slinos mă împiedică să mănânc. Mă uit speriată cum ceilalți înfulecă fără atâtea procese analitice. Mi-e foame. Mă hotărăsc. Mușc și mestec gândindu-mă la altceva. După 23 august o să pot să plec în vacanță, la bunici, acolo unde îmi petrec toate verile. Nici nu știu când am terminat de mâncat. Suntem mânați iar către interiorul stadionului. Trebuie să îndreptăm odată P-ul. Sau C-ul.
La sfârșitul zilei sunt aproape leșinată de cald. Apa pe care o avem este caldă, noroc cu țâșnitoarele din parc. Prima zi de repetiții pentru mine.
Nu aveam să merg decât trei zile și asta pentru că, a treia zi, la prânz, hârtia maro îmbibată de grăsime a reușit să-mi întoarcă, în ciuda eforturilor mele, stomacul pe dos. Eram aproape deshidratată și cu o indigestie de zile mari. Ceilalți copii cum nu au nimic? Te sustragi activităților de partid, este o datorie de onoare etc, etc. Am adus o scutire medicală. Sunteți nebuni, și tu, și mă-ta și doctorul care v-a dat scutirea. E falsă. Nu o să poți să intri la ce liceu vrei, o să vezi, o să duci toată viața povara acestei lașități. Nici la facultate nu o să poți da. O să vezi!
Sunt fericită că am scăpat de teroarea căldurii, a leușteanului agitat deasupra capului, a mulțimii dezarticulate care nu reușea să scrie din miile sale de corpuri aproape leșinate inițialele Partidului Comunist Român, și, în același timp, speriată, oarecum, de negrele profeții.
Iarna lui 89 m-a eliberat de angoase si de amenințări. Nu a reușit însă să-mi șteargă amintirea petelor de grăsime lăbărțate pe o pungă de hârtie maro. De atunci, când aud de hrană rece sau de mâncare la pachet, instinctiv, stomacul se zvârcolește dezorientat, iar mintea îmi servește sadică, din adâncurile-i necunoscute, proaspătă, nealterată de cei aproape 30 de ani scurși de atunci, imaginea unui copil speriat și nedumerit, sufocat de soare și greață, iremediabil rătăcit în epoca de aur. Pe care, instinctiv, o pun în oglindă cu cea a adultului de azi, rătăcit, la rândul lui, într-o epocă fără nume, fără cap, fără coadă, fără control.
Iarna lui 89 m-a eliberat de angoase și de amenințări, dar nu și de „vremurile grele” prevestite de fosta profesoară de istorie, chiar dacă sub o formă diferită, pervertită și neașteptat de murdară - așa cum atunci nimeni nu putea măcar să intuiască -, precum o uriașă pungă de hârtie maro înecată în pete slinoase de dezgust, neputință și prea vagă revoltă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
manifestațiile alea care ne umpleau ecranele televizoarele cu o manifestație mincinoasa de dragoste pt partidul pe care majoritatea il detestai!!oricine putea scapă de ele !!!Mie mi dădea mama scutite in fiecare an si nu mi au lipsit niciodată !!! Cu siguranța va lipsesc si rațiile la alimente magazinele alimentare goale si librăriile unde toate cărțile erau cenzurate si pt a cumpara o carte decenta trebuia sa cumperi si porcarii despre partidul si conducătorul iubit !!! Sau securitarea si lipsa libertății de expresie
manifestațiile alea care ne umpleau ecranele televizoarele cu o manifestație mincinoasa de dragoste pt partidul pe care majoritatea il detestai!!oricine putea scapă de ele !!!Mie mi dădea mama scutite in fiecare an si nu mi au lipsit niciodată !!! Cu siguranța va lipsesc si rațiile la alimente magazinele alimentare goale si librăriile unde toate cărțile erau cenzurate si pt a cumpara o carte decenta trebuia sa cumperi si porcarii despre partidul si conducătorul iubit !!! Sau securitarea si lipsa libertății de expresie
Care tara, care neam, care stat? Eu vreau sa traiesc pentru mine, pentru cei dragi din jurul meu. Tara, statul, neamul oricare ar fi acelea nu ma reprezinta.