„Te iubesc de-mi vine să rup asfaltul din jurul meu!” Creatorii de conţinut zero

Foto: Spynews

Acum ceva zile, revistele au titrat că Radu Vâlcan şi-a surprins soţia – frumoasa şi talentata actriţă, cântăreaţă, mamă şi prezentatoare TV Adela Popescu – cu o declaraţie de dragoste inedită. El a postat pe o reţea de socializare mesajul „Te iubesc de-mi vine să rup asfaltul din jurul meu!”

Fapt e că în orice alte haine şi-ar fi îmbrăcat acesta statornicele-i sentimente de dragoste (să zicem „Te iubesc de-mi vine să vomit curcubee!”, „Te iubesc de-mi vine să conduc beat cu 180 la oră!”, „Te iubesc până la Cichi Cean şi înapoi”, „Te iubesc de-mi vine să ronţăi bordura lu’ Videanu!” sau „Te iubesc de-mi vine să mânânc super-glue!”), fanii tot ar fi hotărât că este „cea mai minunată declaraţie pe care am auzit-o”. Pentru că cei doi sunt – să reţinem pentru a mia oară! – tineri, frumoşi, au trei copii superbi şi se iubesc. Iar cui nu-i place de ei, pe motiv că ar fi anoşti, exasperanţi şi obositori, să nu se uite. Că doar nu dau în cap nimănui. 

Treaba e că eu nu mă uit la ei. (Am aflat de declaraţie întamplător.) Şi nici în cap nu le dau. Însă raţionamentul prin care ori îţi place de cineva şi atunci o/îl urmăreşti în online şi-i dai like, ori, dacă nu, taci din gură, îl consider fără sens.

De altfel, am ales afirmaţia lui Vâlcan nu pentru a evidenţia stupiditatea acesteia, ci a celor care devorează asemenea postări. Oamenii – sunt milioane în România – îşi petrec timpul liber efectiv scrollând peste asemenea munţi de nimicuri. Nimeni nu află nimic, nimeni nu câştigă nimic, viaţa nimănui nu scapă din ghearele plictiselii care-i mână-n cirezi pe TikTok şi Instagram, unde petrec cu orele ca viţeii la poarta nouă. Şi stau acolo zi de zi şi noapte de noapte. Scroll, scroll, Radu Vâlcan: „Te iubesc de-mi vine să rup asfaltul din jurul meu!”, scroll, scroll, Bobonete-banc, scroll, scroll, Adelina Pestriţu a zis…, scroll, scroll, fătălăii fac şi dreg, scroll, scroll, o gra… pardon, o supraponderală scapă oala cu sarmale, haha, scroll, scroll… somn.

De partea cealaltă, toţi vor să fie influenceri, toţi vor să intre în legiunea cool a tiktok-erilor. Făcând giumbuşlucuri, făcând pe proştii sau doar fiind ei înşişi, ei se luptă în fel şi chip să revendice o bucăţică de influensăreală. Pe care, ulterior, vor să o extindă prin şi mai multe giumbuşlucuri astfel încât, la apoteoză, să intre în rândul elitelor care fac reclamă la o cremă de faţă, un detergent sau o pereche de ciorapi.

Modele sunt la fiecare pas şi fiecare cu obiectivele cu care se identifică. Spre exemplu, Navalnîi. A ajuns influencer de prim rang, dar nu şi-a ales inspirat target-ul. Aşa că Mica Sirenă Putin l-a ademenit c-un Nessun Dorma până-n Siberia. Parcă văd că, în 2025, premiul “Zaharov” se va numi “Zaharov şi Navalnîî” şi, la fiecare generaţie, un alt disident al regimului dictatorial rus îşi va adăuga numele la titlul premiului pentru libertate de gândire al Uniunii Europene. În acest răstimp, Putin va fi intervievat de fiii, apoi de nepoţii lui Carlson Tucker.

Partea bună e că tinerii noştri au alte modele decât Jamal Khashoggi şi Alexei Navalny, ei aspiră la altceva, mai fin, vor să fie faimoşi în stilul lui Prodan, Budeanu, Bobonete, Micutzu, Mărutză, vor să fie nişte Radu Vâlcan în al cărui cont de social-media să caşte prostimea ochii curioasă la declaraţii de dragoste jenante.

Însă realitatea e că cei mai mulţi influenceri nu creează nimic. Content creators, my Assos. Se imită unii pe alţii într-o veselie. Aceleaşi glume şi bancuri le recreează toţi. Aceleaşi scene răsuflate. Nu doar în România. Pe tot globul.

Podcast-uri peste podcast-uri. Canale youtube pe bandă rulantă. Fiecare e host, toată lumea e invitată. Ia ziceţi, oameni buni, primiţi cu podcastu’? Ca regulă generală, la podcast afli doar cât de anostă a fost copilăria sau studenţia unor semiobscuri, semiagramaţi, semipaţachine. Şi cât de lipsiţi de umor pot fi când încearcă să fie amuzanţi. Iar dacă v-a plăcut, daţi like şi subscribe. Şi, ţineţi minte, data viitoare vom avea un alt invitat surpriză. Pe cine? Pe nimeni altul decât Vasile, care interpretează rolul lui Ion în serialul “Gheorghe”. Şi Vasile ne va vorbi despre mindfulness. Ciorbă de perişoare. Plus despre cum a căzut în cap când era de-o şchioapă. Ceea ce se poate observa până-n ziua de azi.

Dacă nu eşti pe TikTok, cică nu exişti. Bun, şi de ce ar trebui să fie motiv de supărare? Fiindcă nu exişti oricum. Cu excepţia câtorva pe care îi numeri pe degete, pe nimeni nu interesezi. Tu, totuşi, vrei ca lumea să fie interesată de tine, fiindcă ai fost crescut de părinţi care ţi-au repetat până te-au tâmpit că banalitatea ta e specială, iar această banalitate ai decis, în mod firesc, să o imporţi în TikTok & Insta. Cumva, e de înţeles de ce: realizarea cea mai neîndoielnică a acestor aplicaţii e nivelarea inteligenţei umane la nivelul ei cel mai scăzut. Acolo e paradisul oligofreniilor, găseşti cu nemiluita nulităţi absolute tratate drept staruri. Iar dacă cei făcuţi din aceeaşi plămadă cu Sergiu Mizil, Andreea Bostanica şi Prodan Winner dau tonul şi tu crezi, pe bună dreptate, că nu eşti mai breaz ca ei, de ce nu ai fi tu în locul lor? Poţi şi tu să te maimuţăreşti în filmuleţe fără haz, poţi şi tu să intervievezi fotbalişti, să spui bancuri fără talent, să dansezi şi să recreezi farse pe care le-au mai repetat cinci mii de tiktok-eri. Singura problemă: concurenţa.

Dar asta e problema tiktok-erilor wanna be. Problema noastră e legată de faptul că nu mai citim şi de faptul că nu mai citim fiindcă ne petrecem timpul pe TikTok, creditând imbecilitatea şi toate aiurelile cu like şi subscribe. Şi, mai ales, cu timpul nostru preţios.

Profesorii de la facultăţile de filologie se miră că studenţii nu mai citesc. Eu am întâlnit absolvenţi de la universităţi româneşti de top care nu ştiu să scrie corect. Întrebarea e cum de, totuşi, trec examenele. Întrebarea e cum de există atâţia absolvenţi. (Sanchi, ştim toţi răspunsul.)

Online-ul – prin extensiile ei cele mai nocive, TikTok şi Instagram – e o mlaştină în care te afunzi fără cale de întoarcere. Crezi că poţi renunţa uşor, dar e o iluzie. Minutul cu care începi vizionând un film inofensiv e precum prima ţigară la o petrecere. Nu ştii când se transformă într-un pachet pe zi. Câţiva au puterea să renunţe, dar cei mai mulţi devin şi rămân nişte zombi. Se bagă în pat cu telefonul, merg la toaletă cu telefonul, beau cafeaua cu telefonul în mână, în autobuz stau pe telefon, la serviciu, când timpul le permite, fuguţa pe telefon.

De ce?

Pentru că e mai comod.

Într-un final, regimul Putin de va veni peste România, noi vom fi anesteziaţi. Nici nu vom şti când şi cum s-a întâmplat. În schimb, vom şti de-a fir a păr pe unde au umblat Smiley şi Gina Pistol, cu ce se spală pe cap Andreea Marin, ce declaraţie-surpriză i-a mai făcut Vâlcan lui Popescu şi ce i-a mai spus jador_adevarat lui Tzanca. Iar efectele abuzurilor le vom regla înţelept din doza de mindfulness oferită de Vasile la podcastu’ lui Cornel.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp