Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

„Testul încrederii” în cuplu. 10 întrebări care ne ajută să ne evaluăm relația

Testul încrederii

Foto: Guliver/Getty Images

Una dintre întrebările preferate ale oamenilor, atunci când vine vorba despre relațiile romantice, sună în felul următor: Ce este iubirea adevărată? În calitate de psihoterapeut relațional și psiholog pasionat de cercetările științifice, m-am străduit să înțeleg iubirea în profunzime și să încerc să o definesc din mai multe perspective, care să fie convergente. Și am ajuns, din nou și din nou, la concluzia că nu poți defini iubirea într-un singur fel. Că, în ciuda faptului că e caracterizată de niște comportamente specifice de grijă (general valabile și care oglindesc sentimentul aflat în spatele lor), iubirea are, totuși, o definiție personalizată pentru fiecare om în parte. 

Se pare că ființa umană își structurează prima și cea mai importantă definiție a iubirii în baza primelor experiențe de relaționare, avute cu cei care i-au oferit primele gesturi de tandrețe în copilăria timpurie. Cu alte cuvinte, ceea ce ne-au arătat, spus ori dăruit adulții responsabili de noi în primii ani de viață devine formula psihologică inconștientă în baza căreia ajungem nu doar să definim, ci și să concretizăm exprimarea iubirii la vârsta adultă. Așadar, pentru că fiecare dintre noi are un set personalizat de experiențe de relaționare, este firesc ca fiecare persoană să aibă o definiție unică despre ce înseamnă iubirea adevărată. Iar elementul comun, atunci când ne referim la aceste experiențe personalizate, este – în opinia mea – încrederea

Prin urmare, întrebarea-cheie pe care e bine să ne-o punem este: Am învățat sau nu să am încredere, atunci când vine vorba despre iubire? Această încredere merită văzută ca fiind un continuum, la un capăt aflându-se nivelul cel mai mic posibil (zero încredere), iar la celălalt capăt nivelul cel mai mare posibil pentru fiecare. Eu sunt de părere că niciunul dintre cele 7 miliarde de locuitori ai planetei nu se află nici la un capăt și nici la celălalt. Cred că noi toți suntem undeva în interiorul acestui interval și, din fericire (sau din păcate), migrăm periodic dinspre un capăt spre celălalt – uneori avem mai multă încredere în oameni, alteori experiențele de viață ne determină să reducem nivelul de încredere.

Pentru a ne evalua scorul psihologic în privința încrederii, merită să răspundem cât mai sincer la câteva întrebări de genul:

  • Mă simt (sau nu) în siguranță, alături de partener?
  • Mă simt (sau nu) atașat de partener?
  • Am (sau nu) vreun angajament real față de relația noastră de cuplu?
  • Îmi place (sau nu) modul în care partenerul se raportează la cei din jur?
  • Mă face (sau nu) fericit?
  • Îl pot face (sau nu) să râdă și să fie fericit?
  • Îmi permit (sau nu) să-mi exprim emoțiile și sentimentele față de partener?
  • Sunt (sau nu) satisfăcut din punct de vedere sexual?
  • Avem (sau nu) activități comune doar pentru noi și relația noastră?
  • Relația noastră s-a îmbunătățit (ori s-a deteriorat) de-a lungul timpului? 

Și lista de întrebări ar putea continua. Ideea este să înțelegem modul în care ne putem autoevalua relația și, mai ales, nivelul de încredere din interiorul ei.

Primul pas pentru a găsi răspunsul personalizat la întrebarea formulată la începutul articolului constă în a recunoaște ce înseamnă pentru noi să fim iubiți și să iubim (cum arată, pentru noi, manifestările iubirii).

Al doilea pas constă în a identifica dovezile de imperfecțiune și complicațiile pe care le putem înțelege și suntem dispuși să le acceptăm (din partea celuilalt), atunci când vine vorba despre traiul în doi. Asta e fațeta mai puțin plăcută.

Iar cel de-al treilea pas, care ne poate ajută să ne apropiem și mai mult de răspunsul dorit, înseamnă să recunoaștem că iubirea nu este nici statică și nici izomorfă. Nu va rămâne mereu cum e azi. Iubirea adevărată își schimbă forma și caracteristicile în timp, în funcție de nivelul nostru de conștientizare, de angajamentul relațional manifestat, de acțiunile în care ne implicăm, dar mai ales în funcție de gradul de încredere. Iar atunci când te lași ghidat de forța încrederii, poți ajunge să iubești așa cum nu ți-ai fi putut imagina vreodată, într-un mod care te va surprinde și te va transforma în profunzime.

Dar există un aspect care ne complică situația: povestea de iubirea a prietenilor, a cunoscuților, a celor pe care-i urmărim în social media sau despre care citim în cărți și povești. Aceea nu va fi niciodată și povestea noastră. Ne putem inspira, ne putem orienta în funcție de aceste modele de relaționare, dar nu putem pune semnul egal între iubirea construită de alții și nivelul de iubire la care am ajuns noi. Și asta, pentru că iubirea este adevărul suprem la care ajunge fiecare dintre noi în baza unui efort personal și asumat. Iubirea adevărată înseamnă să onorezi și să înțelegi lumina și umbrele din tine și din persoana care călătorește alături de tine. Iar călătoria ta nu va fi niciodată călătoria unei alte persoane – și așa este firesc să fie.

În viziunea psihologiei relaționale, iubirea adevărată înseamnă cunoașterea sinelui și a aproapelui nostru. Înseamnă să înlocuim obsesia față de sufletul-pereche (ideal) cu străduința de a descoperi frumosul din partenerul nostru pământean (real). Și înseamnă să acceptăm că acesta va rămâne, pentru toată viața, imperfect. Iar dacă-i acceptăm umanitatea imperfectă, abia atunci vom vedea ce ființă minunată este.

Fiecare călătorie a vieții este presărată cu încercări și momente care ne zguduie. La fel este și călătoria iubirii. Dar, odată porniți la drum, e bine să rămânem în mișcare – chiar dacă, uneori, mai facem pauze, alteori mai zăbovim sau ajungem chiar să înlocuim omul alături de care călătorim. Iubirea este o experiență extrem de intimă și personală. Aș îndrăzni a spune că este cea mai sacră dintre cele care ne sunt date nouă, muritorilor. Și probabil că acesta este și sensul vieții noastre: să învățăm să iubim, să fim iubiți și să ne iubim (ordinea adesea variază). Iar atunci când vorbesc despre a învăța să iubim, mă refer la învăța să avem încredere – în noi, în ceilalți și în încrederea celorlalți în noi.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • fc check icon
    o iubire e un meci în care fiecare trebuie să aibă grijă să nu învingă și să ducă meciul cât e plăcut... unii pot duce meciul/spectacolul la infinit... dar doar împreună e posibil
    • Like 0
  • Normal că cei ce consideră că roata nu a fost inventată, se străduiesc să o inventeze. Defectul este că le iese cam pătrată. Ceea ce se cunoștea de mii de ani, dăm deoparte, și venim cu părerile eșecurilor noastre.

    1 Corinteni 13
    Dragostea
    1 Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.
    2 Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
    3 Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
    4 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
    5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
    6 nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
    7 acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
    8 Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
    9 Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte;
    10 dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
    11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
    12 Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
    13 Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

    Dar să vedem cum privește un creștin oarecare, care a beneficiat de psihologia aceea învechită:
    https://www.resursecrestine.ro/eseuri/102192/tipurile-de-dragoste

    ,,Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate ,dragostea nu pizmuiește ,dragostea nu se laudă nu se umflă de mândrie’’.

    Dragostea este sinonim cu iubire.Dragostea și iubirea definesc respectivele sentimente .Dragostea este de șase tipuri ,acestea sunt :dragostea de familie ,dragostea de sine ,dragostea Divină ,dragostea eros ,dragostea philia ,dragostea agape .

    Dragostea de familie este dragostea pentru părinți ,bunici sau alte rude .Un copil dacă nu ascultă de părinți săi atunci nu ascultă nici de legile lui Dumnezeu .

    Dragostea de sine este confundată cu egoismul .Orice om se iubește pe sine dar aici din prea multă iubire s-ar putea să devină narcisist .

    Dragostea Divină se descrie cel mai bine cu versetul din Biblie ,,FIINDCĂ ATÂT DE MULT A IUBIT DUMNEZEU LUMEA CĂ A DAT PE SINGURUL LUI FIU PENTRU Ca ORICINE CREDE ÎN EL SĂ NU PIARĂ CI SĂ AIBĂ VIAȚĂ VEȘNICĂ ‘’.Cât de mult a putut Dumnezeu să iubească niște păcătoși ?Atât de mult că a dat pe singurul LUI FIU .Oare care părinte ar da pe fiul lui pentru fratele sau ? Nimeni nu ar putea doar Dumnezeu a putut .

    Dragostea eros este o dragoste carnal care nu aduce numai bucurie de moment .Acest tip de dragoste este una fizică care zice :,,îmi place ‘’, ,,îmi trebuie ‘’. Eros tradus din limba greacă înseamnă erotic .

    Dragostea philia este o dragoste negustorească ,dragostea care umblă mereu cu cântarul și zice :,,cât dai tu atâta dau și eu ‘’.Philia provine din limba greaca .Dragostea philia este o dragoste dintre prieteni care pretinde reciprocitate .Această dragoste umblă mereu cu cântarul la ea și zice :,,cât dai tu atât dau și eu de ce să dau eu mai mult ca și tine ‘’.La philia trebuie să te gândești și la celălalt .Unii oameni se întreabă oare îmi da totul ?oare nu ascunde ceva ? oare nu reține ceva numai pentru sine ?

    Dragostea agape este o iubire așa de tare încât dacă nu se dăruiește explodează .Agape este un cuvânt nou în limba greacă folosit de autorii Noului Testament care l-au folosit pentru a define dragostea .Dragostea agape este o dragoste care se dăruiește care dorește care sprijină pe cel iubit și zice :,,dacă-l împlinesc dacă-l fac fericit cu atât sunt mai fericit și cu cât dăruiesc mai mult cu atât e mai împlinit ‘’

    Orice dragoste trebuie să creadă totul ,să dăruiască totul ,să nădăjduiască totul .DRAGOSTEA NU VA PIERI NICIODATĂ .


    Și acum să vedem cam ce vrem. Împlinire și fericire în căsătorie de fapt vrem. Suntem dispuși să venim la începuturi, și să reconsiderăm ceea ce am abandonat?

    Regula de aur;

    - Căsătoria ''nu'' este calea largă în care să avem mai multe opțiuni.

    - Nu oricine se căsătorește cu oricine.

    - Inteligența, aspectul fizic, poziția materială, poziția socială etc. ''nu'' sunt o garanție a reușitei s-au nereușitei unei căsătorii.

    - Apartenența la un anumit grup, cult, zona, populație, țară etc. de asemenea ''nu'' constituie o garanție a reușitei sau nereușitei unei căsătorii.

    - Căsătoria ''nu''este și nu are a face cu un sentiment de milă, întrajutorare, recunoștință sau susținere sub orice formă.

    - Vârsta își are rolul ei.

    - Cunoașterea adevărului așa cum ni sa relevat în Creație este ''capitală''.

    - Responsabilitatea de a nu atenta la împlinirea și fericirea celorlalți, printr-o poziție și raportare corectă față de existență, creație și căsătorie.

    - Căsătoria este un ''brand'' al creației.

    - Căsătoria este ''o cale îngustă'', unică, care necesită suport prin eliminarea tuturor barierelor adăugate de omenire în necunoașterea ei.

    Cum să cred în ''clona'' aceea de la începutul creației, când știința îmi spune că am evoluat. Da uite așa am evoluat în nefericire, neîmplinire, neîncredere, etc., și... mult mult EȘEC

    Un test al încrederii? - nu, nu mai este nevoie dacă ai ''beneficiat'' de cea sau cel care a fost făcut pentru tine.
    Aceasta trebuie să fie singura evaluare, ai beneficiat sau nu. Dacă ai ratat-o, ai ratat toată viața aceasta.
    • Like 0
    • @ Ietam Cano
      Dacă ai luat-o cu biblia, m-am lămurit.
      Nu mă refer la aberațiile demontate de știință - așa credeau cei din vechime, ce să-i faci.
      Cum rămâne însă cu "pildele" de cruzime, incest?
      Cum poți să mai ai încredere în moralitatea și înțelepciunea bibliei?
      • Like 0
    • @ Nicio Laie
      Dacă ai luat-o cu biblia, m-am lămurit.- nu cunoașteți nimic poate de aceea sunteți lămurit.
      ...aberațiile demontate de știință - Care? că nu a demontat nimic. A descoperit o parte din funcționarea a ceea ce există? Aaa, și ceva aberații gen evoluționism
      Cum rămâne însă cu "pildele" de cruzime, incest? - cum rămâne cu vina și salvarea dvs. pentru care s-a plătit un preț mare care include acele ''cruzimi'' și jertfa supremă:
      Ioan 3:16
      16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
      Cum poți să mai ai încredere în moralitatea și înțelepciunea bibliei? - cum rămâne cu halul în care a ajuns omenirea, e plină de încredere, moralitate și înțelepciune?
      • Like 0
    • @ Ietam Cano
      Te înșeli amarnic. Am studiat cu atenție biblia prin prisma unui cercetător obiectiv.
      Concluziile nu au fost deloc măgulitoare pentru conținutul bibliei.

      Apoi, care e vina mea și cine m-a salvat? Iisus nu s-a sacrificat nici pentru mine, nici pentru alții. Pur și simplu a fost executat.
      Iar cu "invierea" s-a lăsăm baltă, ca și cu celelalte minuni, acceptate de creduli.

      Pilda cea mai imorală: "fiul domnului" este rezultatul unui adulter sau viol. Săracul Iosif! Culmea e că mama a rămas fecioară -posibil la femeile cu himen foarte elastic.

      Dar fiecare crede ce vrea - e liber s-o facă, în speranța unei vieți de apoi fericită și imbelșugată...
      • Like 0
    • @ Nicio Laie
      La fel va spun că va înșelați amarnic. Nu știu prin ce prismă ați studiat, dar cu siguranță ați fost influențat negativ.
      Biblia nu a avut obiectivul, și ca atare, nu este o carte, sau un tratat de;
      - cosmologie
      - fizică
      - chimie
      - mecanică
      - biologie
      - zoologie
      - botanică
      sau orice alt domeniu al științei, dar pe ansamblu la un moment dat, poate atinge în mod vag toate domeniile acestea, așa că, modul de abordare și modelul aplicat din orice punct de vedere conform normelor științifice este nul.
      Omitem să spunem că la ''revelația'' creației nu s-a intenționat de către autorul creației să se descrie toate procesele fizice, chimice și legile care guvernează și stau la baza existenței și a universului, cercetate și descoperite prin studii științifice, nu erau necesare la nivelul omului de atunci, omul fiind dotat cu cu tot ce este necesar, toate abilitățile și capacitățile pentru ași desăvârși curiozitatea, iar găsirea răspunsurilor prin știință să-l facă să contemple și să fie copleșit de măreția și ingeniozitatea creatorului, și să le folosească. Nu erau prioritare la nivelul omului de atunci, ci prioritar și necesar era cunoașterea modului de relaționare a lui în cadrul Creației și față de Creator, și bazele morale a existenței, fără de care descoperirile ulterioare prin știință în loc să-i fie benefice iar fi distructive.

      Apoi, care e vina mea și cine m-a salvat? - da într-un fel aveți dreptate, mulți privesc lucrurile așa, numai că dacă priviți acel episod din grădina Edenului ca și un test, picat de om la capitolul neascultare, chiar cu prețul vieții. neascultarea fiind o trăsătură comună întregii rase umane, și care pe fondul ei, se derulează întreg procesul de degradare a omului, lucrurile nu mai stau așa.
      Salvarea vine din substituirea și luarea acelei întregi vine, schimbarea caracterului după modelul lui Isus, în beneficiul vieții pe care o respingeți.
      Filipeni 2:8
      La înfăţişare a fost găsit că un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.

      Matei 11
      28 Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.
      29 Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
      30 Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

      Culmea e că mama a rămas fecioară - cine va indus învățătura aceasta, nu este conform bibliei care arată că:
      Matei 12:46
      Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El.

      Marcu 3:31
      Atunci au venit mama şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis să-L cheme.

      Luca 8:19
      Mama şi fraţii lui Isus au venit la El; dar nu puteau să-I vorbească din pricina norodului.

      Dar fiecare crede ce vrea - e liber s-o facă, în speranța.... - da, e liber să creadă ce vrea, dar trebuie să cunoască adevărul, pentru a lua decizii în cunoștință de cauza.
      Ioan 8:32
      veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”

      Sunt multe de spus, iar spațiul de aici nu ne permite. Dacă v-ați fi uitat atent la comentariul articolului, tocmai că în această carte găsim și soluția la problema relației de iubire/ căsătorie, într-un mod simbolic, lucru scăpat din vedere, dar care poate fi dovedit. fiind benefic umanității.
      Așa că poziția pe care se află tabăra adversă creației este de fapt din necunoaștere.
      Va mulțumesc și chiar dacă aveți o poziție contrară, consider că vina ne aparține noua, pentru că nu am adus clarificări suficiente, sau unii din prea mult zel, în decursul istoriei au dat niște răspunsuri greșite neavând suficientă lumina, lucru care se repercutează acum în mod negativ.

      Toate cele bune.

      • Like 0
    • @ Ietam Cano
      Bertrand Russell , părintele logicii moderne a enunțat principiul "Falsul implică orice".
      Adică, pornind de la o afirmație adevărată nu se poate obține decât o propoziție adevărată, folosind corect instrumentele logicii.
      Spre deosebire, pornind de la o afirmație neadevărată, folosind de asemena corect logica, se poate ajunge fie la o propoziție cu valoare de adevăr fie la o alta cu valoare de fals - depinde de calea aleasă.

      De exemplu, lui Russell i s-a cerut să demonstreze pornind de la 2=1 (propoziție evident falsă) că el este papa.
      - Foarte simplu, a răspuns Russell. Eu și papa suntem două persoane. Dar 2=1, deci eu și papa suntem aceeași persoană.

      Tot așa și cu biblia și cu susținerea ei de către habotnici, orbiți în credința lor.
      Faptul că se pornește de la o afirmație falsă (existența unui creator, un zeu atotputernic care a creat și conduce lumea) se ajunge la concluzii aberante, care sunt luate drept adevăruri absolute de către credincioși.

      Valabil pentru orice religie.
      • Like 0
    • @ Nicio Laie
      Trei pasiuni simple, dar extrem de puternice, mi-au guvernat viața: nevoia de iubire, foamea de cunoaștere și milă nețărmurită pentru suferințele omenirii. - unul din citatele lui Russell, este mai elocvent că oricând, și definește o ființă umană rațională, și cu bun simț.
      Revenind la logică, ca principiu de baza, ne interesează în definitiv și la urma urmei ca rezultat raportarea corectă. În cazul citatului amintit se vizează iubirea, cunoașterea, empatia.
      Dar privind acum biblia vedem că tocmai aceste puncte sunt primordiale în abordarea ei, principii care stau la baza relaționări atât pe orizontală cât și pe verticală. Raportarea corectă și în cazul bibliei este dezideratul sau ținta, și nu un habotnicism steril, sau orbire.
      Afirmația existenței unui creator nu poate fi falsă, atât timp cât cineva nu o percepe, poate doar să fie negată.
      Protestantismul a apărut tocmai ca reformare privind alunecările la care sa ajuns, desprinzându-se ca slogane cele cinci sola: Sola grația ("Numai prin har"), Sola fide ("Numai prin credință"), Sola scriptura ("Numai prin Scriptură"), Solus Christus ("Numai Cristos"; uneori sub forma Solo Christo, "numai prin Cristos"), Soli Deo Gloria ("Glorie numai lui Dumnezeu").
      Se exclude orice rătăcire, care pe bună dreptate oribilează, gen moaște, icoane, sfinți, mers în coate și genunchi, și multe alte ritualuri sterile.

      Religie înseamnă a re-lega. Ai fost conștientizat că ai avut o legătură cu creatorul, pe care ai pierdut-o. Cum o relegi? în termenii tăi, sau în termenii creatorului? Care sunt termenii Lui?

      Ioan 14:6
      Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

      Mesajul este exclusivist.

      Valabil pentru orice religie? - NU. Crezuri și rătăciri umane sunt suficiente, dar sterile, și sunt impropriu numite religii
      • Like 0
    • @ Ietam Cano
      Vorbim de logică și batem câmpii.
      Amin!
      Fără un pahar de vin.
      • Like 0
    • @ Nicio Laie
      https://www.youtube.com/watch?v=JW68goC4_es
      • Like 0


Îți recomandăm

Banca Transilvania-logo

Finanțăm spitale, fabrici, şcoli, universități de stat şi private, baraje şi hidrocentale, autostrăzi şi cabinete veterinare, dar şi sute de mii de oameni. Susținem tot atâtea planuri şi vise ale românilor. Suntem cel mai mare finanțator instituțional al Statului prin impozite şi titluri de stat, precum şi al mediului de business românesc. Facem asta cu capitalul şi datorită competențelor acumulate în cei 25 de ani, aici, în țara noastră.

Citește mai mult

Café Istanbul

Boabe de cafea Arabica Mocha din Yemen se adaugă boabelor din India și Indonezia și te poartă cu simțurile într-un bazar oriental din alte vremuri. Amestecul exotic, intens, cu ale sale note condimentate, ce amintesc de piperul negru, te invită într-o călătorie prin istorie al cărui punct terminus este veacul în care Istanbulul, numit pe atunci Constantinopole, era cel mai bogat și mai populat oraș din lume și forfotea de viață și de tentații.

Citește mai mult