„Three Billboards Outside Ebbing, Missouri". Din America, cu ură

Când discursul urii perimează totul din jur și oamenii sar unul la gâtul celuilalt, calea către comunicare și solidaritate poate să fie un obiect comun al urii, chit că el reprezintă o luminiță firavă la capătul tunelului. Despre asta e câștigătorul a patru Globuri de Aur „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri".

„Să fii îngrijorat de excesele corectitudinii politice în România e ca și cum te-ai târî mort de sete prin Sahara, dar cu o teamă continuă de înec". Asta observa un jurnalist/scenarist al cărui condei îl admir. Lungmetrajul câștigător al Globului de aur la categoria Dramă demonstrează că Ebbing, Missouri poate substitui cu succes România din enunțul de mai sus. Lăsați excesele, dar nici măcar corectitudinea politică în forma ei cea mai palidă n-a ajuns în acea comunitate americană, ba chiar e atât de departe, încât un individ acuzat pe drept de rasism (a cam torturat o persoană de culoare) crede că forma corectă a substantivului e „rasialism".

Acțiunea din „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" e liniară, cu excepția unui singur flashback și începe exact cu titlul. Nemulțumită că poliția locală nu are nici măcar un suspect în cazul răpirii, arderii și uciderii fiicei ei, Mildred Hayes (Frances McDormand) închiriază trei panouri publicitare pentru a-l trage la răspundere pe extrem de popularul șef al acelei poliții Willoughby (Woody Harrelson), chit că acesta, un pater familias exemplar, trage să moară de cancer. 

Vorba ei, să rezolve cazul cât e încă în viață, că apoi tot nu mai poate face nimic. Firește, asta polarizează orașul – toată lumea face frumos cât Mildred e în postura de victimă, dar, odată ce îl atacă pe cel mai iubit cetățean, devine agresoare și trebuie blamată pentru asta. Nimeni nu sare în apărarea lui Willoughby mai fervent decât prostul satului devenit polițist Dixon (Sam Rockwell) – atitudinea forțelor de ordine e omogenă, inclusiv a fostului soț al lui Mildred, Charlie (John Hawkes) -, dar nici ea nu se lasă și violența izbucnește repede. 

Vestea bună e că autorul lungmetrajului „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri", Martin McDonagh, dramaturg la bază și convertit la regie fiindcă postura de scenarist înseamnă că ești ultimul în lanțul trofic, așa că regizezi ca să nu-ți strice altcineva materialul (asta spune el), a învățat să își țină gura. Da, regia filmului e secundară și are strict rolul de a pune scenariul în cea mai bună lumină posibilă. El și prestațiile actoricești fac tot filmul – bine, merită menționate și imaginea lui Ben Davis, și coloana sonoră a lui Carter Burwell.

McDonagh jongla cu registrele încă din „În Bruges", dar o făcea în slo-mo, păcătuind pe alocuri prin limbuție. Deformație profesională, adori să îți auzi personajele vorbind. Ei, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" demonstrează că e complet vindecat, poate datorită aplicării cu rigurozitate a regulii „killing your babies”. Personajele sunt laconice, replicile, scurte și contondente, niciun cuvânt nu e superfluu. Și-a ales și actorii pentru care laconismul e mană cerească, deși niciunul nu-l valorifică precum McDormand, care face cel mai minimalist tur de forță cu putință.

Din laconismul replicilor se trage și schimbarea de registre, care ar părea bruscă în 90% din filme, dar aici se conformează economiei textuale. "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" alternează genurile de la secvență la secvență: ba dramă, ba comedie neagră, ba melodramă masculină, ba tragicomedie. Doar că puzzle-ul ăsta e o acrobație în termeni de realizare cinematografică. Nu e o capodoperă, dar e un record și te prinde de nu te vezi. 

Închei cu o digresiune, deci vă puteți opri din citit: cronica asta a pornit de la o discuție despre ce e filmul ăsta. Lăsând la o parte convingerea mea – că un film bun nu e niciodată despre ceva anume, ăsta ar fi tezism și nu cunosc filme și bune, și teziste - și conformându-mă așa-zisei logici a premisei că trebuie să fie despre ceva, aș merge pe asta. Știm cu toții clișeul ăla că speranța moare ultima. Dar dacă a murit, a fost îngropată, s-a făcut și ultimul parastas și în urmă au rămas ură (găsește ea un obiect), furie și încrâncenare? O să ne înțelegem găsind puncte comune în asta, clădind punți firave între furia mea și a ta, poate găsim ceva în care să le focalizăm pe ambele și resuscităm speranța aia cât de cât. E liber la speculații despre America lui Trump, desigur, dar nu le voi face eu.

În rest, filmul este despre:

• Lupta individului/cetățeanului contra sistemului
  
• Indolența și omnipotența poliției
  
• Rasism
  
• Paricid
  
• Război civil, versiunea micro
  
• Familii nefericite versus una fericită
  
• O poveste de dragoste
  
• Gingășie (până la un punct, e monopolul bărbaților)
  

PS: "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" are premiera în România pe 23 martie 2018. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp