„Totul merge după regulile mele”. Despre „control freak”: cum recunoști un perfecționist și cum procedezi dacă chiar tu ești persoana obsedată de control

Foto Profimedia

Probabil că toata lumea a auzit expresia “control freak“. Unii doar ca expresie, alţii s-au confruntat cu astfel de persoane, altele au fost acuzate că ar fi ele însele obsedate de control.

Cum se recunoaşte o persoană cu obsesia controlului?

Semnele sunt multiple: în primul rȃnd astfel de persoane au mereu un plan şi un mod de a face lucrurile care nu admite vreo abatere sau întȃrziere; în plus modul lor de a gȃndi sau a acţiona este singurul acceptabil. Nu doar că va trebui pus în practică de sine şi de ceilalţi “întocmai şi la timp”, dar au nevoie să verifice des şi detaliat tot ce se petrece, lipsindu-le complet încrederea în alte persoane. Ca şefi nu vor delega sarcinile şi vor fi mereu suspicioși că subordonaţii nu şi-au făcut treaba corect. Ca prieteni vor dori să decidă asupra activităţilor comune, locurilor în care se merge, ba chiar şi asupra meniului ales de ceilalţi. Ca parteneri de cuplu vor fi geloşi, vor dori să aibă parolele conturilor (bancare, dar şi de social media) ale celuilalt, vor verifica unde este în orice moment soţul/soţia, le vor controla buzunarele şi portmoneul. Ca părinţi îşi vor suspecta mereu copiii că mint, că nu se vor ţine de treabă, că le-au ascuns vreun comportament greşit, le vor verifica atent fiecare minut al programului, carnetele de note, dar şi activităţile cu prietenii.

Ca persoane în sine, obsedaţii de control par convinși că ei ştiu cel mai bine ce e de făcut şi cum stau lucrurile, niciodată nu admit că s-ar putea să mai şi greşească şi niciodată nu se lasă convinşi de argumentele celorlalţi. Tind să fie extrem de critici şi să îşi impună punctul de vedere, fără să poată accepta colaborare sau negociere. Dacă au succes, acesta le aparţine în exclusivitate, în timp ce eşecul este de multe ori pus pe seama altor membri din echipă sau a colaboratorilor.

Dar oare ce se ascunde în spatele acestei nevoi excesive de control?

De obicei este vorba de anxietate – rezultată din traume anterioare, dintr-o lipsă de siguranţă de sine şi dintr-o stimă de sine redusă. Modul de auto-afirmare a acestor persoane are loc prin controlul excesiv al persoanelor, situaţiilor, procedurilor, fapt care le dă impresia că nu vor fi luaţi prin surprindere şi ca nimic rău nu li se poare întȃmpla. De multe ori, examinȃnd trecutul acestora, se vor găsi o copilărie traumatizată sau un abuz timpuriu, nevindecate, care continuă să le influenţeze existenţa. În alte cazuri poate fi o traumă mai tȃrzie, dar severă. În orice caz, viaţa interioară a persoanelor obsedate de control nu este uşoară; în plus, pentru că nu îşi pot gestiona temerile, se protejează cu o “armură impenetrabilă” care le dă impresia de forţă şi de influenţă asupra evenimentelor din jur, deşi în realitate nu reuşesc decȃt să îi îndepărteze pe ceilalţi din cauza manifestărilor excesive.

De multe ori cei obsedaţi de control întorc această obsesie şi asupra lor înşişi: devin perfecţionişti, îşi impun standarde nerealiste care îi duc spre comportamente excesive în diferite arii cum sunt curătenia, menţinerea formei fizice, adoptarea de metode de alimentaţie extreme (anorexie, alimenţaţie strictă sau insuficient echilibrată, uneori alimentaţie compulsivă ca formă de compensare).

Cum funcţionăm în interacţiunea cu un obsedat de control?

În primul rȃnd nu ne pierdem cumpătul şi nu ne învinuim de problemele din interacţiune. Dacă întelegem că nu îi putem schimba prin argumentaţie logică şi nici nu îi putem determina să îşi asume chiar o vină evidentă, vom avea mai puţine tensiuni interioare rezultate din relaţia cu aceştia. Ce se poate face este afirmarea drepturilor personale şi – în ultimă instanţă – păstrarea distanţei faţă de astfel de persoane. Nu este o idee bună să ne supunem necondiţionat – nu ne vom cȃştiga respect, şi nici nu vom avea o viaţă mai bună. Ce este de făcut este să ne spunem clar părerea şi să stabilim graniţe ferme – şi să nu le dăm voie să le încalce. In conversaţiile cu ei este bine să ne exprimăm opinia proprie, la persoana întȃi: “eu sunt de părere”, “eu am decis”, “eu mă simt aşa”, “eu îmi doresc” şi să evităm fraze care încep cu “tu…”, pentru că acestea vor fi interpretate ca o critică. În nici un caz să nu le permitem să ne invadeze toate elementele vieţii – de exemplu este foarte normal să ne ţinem la curent partenerul de cuplu cu programul din ziua respectivă, dar nu-i datorăm nici raport minut de minut, nici acces la telefonul propriu pentru a verifica cine ştie ce închipuire provenită din gelozie, nici nu ne schimbăm ţinuta pentru că el/ea o consideră prea provocatoare, nici nu ne abandonăm prietenii pentru că îi stȃrnesc acestuia/acesteia bănuieli.

Şi dacă noi suntem cei cu obsesia controlului?

In primul rȃnd avem să acceptăm că este o exagerare care ne aduce extem de multă suferinţă şi nouă şi celor din jur, şi că este momentul să slăbim acest control exagerat. Ar fi apoi de identificat tipul de anxietate care stă la baza lui, şi de adresat această anxietate în mod direct. Procesul nu este simplu, iar sursele traumei se poate să fie bine ascunse pe undeva prin trecutul personal – asta înseamnă că uneori va fi nevoie de terapie, sau de suport de la persoane apropiate, pentru a identifica şi vindeca trauma. Ar fi apoi de acceptat că nu toate lucrurile se pot planifica şi că unele pur şi simplu se vor desfăşura diferit faţă de plan: iar diferit nu înseamnă neapărat rău.

Ar mai fi de disputat gȃndirea dihotomică (de tip “alb sau negru”, “totul sau nimic”, “ori bun ori rău”) şi tendinţa de a catastrofa: uneori a lăsa lucrurile să se desfăşoare de la sine va duce la rezultate surprinzător de bune. Şi mai este de crescut încrederea în sine şi în oameni, pornind de la observaţii realiste asupra realiţăţii şi nu de la gȃndurile cu tentă anxioasă care ne pot cotropi de multe ori.

Nu e uşor şi nu se întȃmplă peste noapte: dar recompensa pentru un astfel de efort ar fi o viată mai puţin rigidă, mai plină de încredere şi cu o capacitate mai mare de a vedea lucruri bune în locul unor posibile catastrofe.

articol publicat inițial pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp